Aparitie editoriala


Putine sunt perioadele din istoria unui popor, in care schimbarile se succed cu o repeziciune ametitoare. Este si cazul Romaniei in ultimele doua decenii. Revolutie, transformari institutionale, revenirea la economia de piata, mineriade, aderarea la NATO, integrarea in Uniunea Europeana, crize economice, toate sau aproape toate aceste evenimente sunt interpretate pentru cititor prin prisma sociologiei istoriei, in Falimentul Republicii Inginerilor.

Cartea reuneste cele mai importante studii, articole si editoriale publicate de autor intre 1998 – 2009. Unele, cum este cazul studiului Deceniul pierdut al Romaniei, analizeaza evolutia societatii romanesti – economica, sociala si politica – intre 1990 si 2000. Altele, cum sunt articolele geopolitice dedicate Chinei sau Rusiei, surprind evolutia celor doi giganti care ne-au patronat destinele vreme de cincizeci de ani, aflandu-se astazi ei insisi intr-un dureros si complex proces de tranzitie.

Partea a doua a cartii, Anatomia unui putsch, reuneste editorialele autorului despre criza constitutionala si institutionala din Romania anilor 2007-2008. Aceasta se incheie cu doua articole referitoare la alegerile parlamentare din 2008, publicate in Curierul Atenei si sugestiv intitulate Democratie à la roumaine.

Falimentul Republicii Inginerilor poate fi procurata online, accesand link-ul http://www.mobipocket.com/en/eBooks/eBookDetails.asp?BookID=149717
sau tastand numele Florian Pantazi pe site-ul http://www.mobipocket.com/.

Modelul politic francez

Am dorit sa aflu de la un politolog important al diasporei ce parere are despre modelul politic francez pentru romani. Cercetător în politici publice, Bogdan Călinescu s-a stabilit în Franţa la începutul anilor ’90. Presedinte (până la începutul anului 2008) al Institutului pentru cercetarea administraţiilor publice (iFRAP) si director al revistei „Société Civile“, a scris zeci de articole si studii despre reforma statului, cheltuielile publice, educaţie. Publică mai ales sub pseudonimul Nicolas Lecaussin, fiind autorul a două cărţi : "Cet Etat qui tue la France" (Editura Plon, 2005) si "L’absolutisme efficace" (Plon, 2008). Va publica o noua carte intitulata "Au secours, ils veulent la peau du capitalisme" (First) la inceputul lunii aprilie. Iata ce mi-a raspuns:

- Domnule Calinescu, sunteti unul dintre cei mai influenti intelectuali romani, de dupa 1989, din capitala Frantei. Ce v-a determinat sa va stabiliti aici ?

Imi atribuiti un rol foarte important. Daca as fi avut multa influenta, poate ca reformele lui Sarkozy ar fi fost mult mai ambitioase. Incerc sa contribui la schimbarile politice si economice din Franta prin intermediul organismelor in care am lucrat si lucrez, IFRAP (Institut français de recherche sur les administrations publiques), Sauvegarde Retraites si ALEPS (Association pour la liberté économique et progrès social), prin cartile, studiile si articolele pe care le public . Am ales Franta in primul rand pentru ca am crescut intr-o atmosfera francofila. Parinti si bunici vorbitori de limba franceza si specialisti ai culturii Frantei, am cazut de mic precum Obelix in cazanul frantuzesc. Evolutia era oarecum previzibila, « singura » incertitudine era data caderii regimului comunist. Aveam 20 de ani, o varsta la care inca iti poti permit orice initiativa. Au urmat studiile superioare in Franta – Sciences po si Licenta in litere – dupa care m-am stabilit aici. Dupa mai multe « joburi » in dreapta si-n stanga, foarte utile de altfel, am intrat la iFRAP.

- Care considerati ca sunt cele mai importante realizari ale dumneavoastra de pana acum ?

Fara pretentii mari, cred ca am reusit mai multe pana acum. Cum banuiesc ca va referiti la realizari profesionale, las deoparte familia si copiii. Iata deci cateva exemple : Parcursul din 1998 pina in 2008 la IFRAP unde am intrat la jumatate de norma si am terminat ca presedinte al Institutului ; Succesul revistei « Société Civile » pe care am fondat-o in 1999 si care a devenit astazi o referinta in lumea analistilor politicilor publice. Fara a fi distribuita in chioscuri, am reusit sa avem aproape 7 000 de abonati, mult mai mult decit celebrele reviste « de specialitate », Commentaire sau La Revue des deux mondes. As putea adauga succesul de librarie al cartilor « Les profiteurs de l’Etat » (Plon, 2001), sau « Cet Etat qui tue la France » (Plon, 2005) vandute in zeci de mii de exemplare si obtinand un impact remarcabil in mass-media (la prima dintre ele sunt co-autor).

In fine, sunt mandru ca mai multe din reformele facute de Sarkozy provin de la think-tank-ul pe care l-am condus : ameliorarea democratiei parlamentare, scaderea cheltuielilor publice si inchiderea unor organisme publice inutile, facilitarea investitiilor in intreprinderi, etc… Toate acestea fara un euro de la Stat ! Insist asupra faptului ca Institutele IFRAP si Sauvegarde Retraites functioneaza dupa modelul american, prin marketing direct (mailing) si fundraising (300 000 de scrisori trimise in fiecare an).

- Sunteti la curent, fara indoiala, cu intentiile unei importante parti ale clasei politice romanesti privind modificarea Constitutiei de la 1991. Poate servi modificarea Constitutiei franceze din iulie 2008 drept ghid pentru noi ?

Problemele institutiilor publice frantuzesti constituie subiectul ultimei mele carti, L’Absolutisme efficace (Plon, 2008). Din pacate, reforma institutionala franceza e insuficienta. E adevarat, se acorda mai multe roluri parlamentului, cum ar fi acela de a imparti ordinea de zi cu executivul, sau de a avea un cuvant de spus in numirile de inalti functionari facute de executiv. Insa rolul principal al deputatilor e acela de a vota bugetul si de a fi la curent cu ceea ce se intampla cu banii contribuabililor. Nu e cazul in Franta : deputatii nu reusesc sa schimbe decit 0.06 % din bugetul prezentat de guvern. Mai mult decit atat, executivul, mai ales Sarkozy, isi permite sa creeze noi impozite fara macar sa consulte deputatii ! O aberatie incredibila intr-o democratie moderna. Deputatii francezi nici nu au fost instiintati de continutul planului de reconstructie economica anuntat recent de Sarkozy. Cand vedem cum e discutat planul lui Obama si schimbarile facute fata de planul initial (senatorii republicani au reusit sa economiseasca 100 de miliarde de dolari)…

In fine, consider ca a avea un « dublu executiv”, presedinte si prim-ministru, cu puteri garantate de Constitutie, e un viciu frantuzesc ce se regaseste in Romania. Tensiunile dintre cei doi sunt inevitabile atunci cand presedintele are initiativa reformelor, insa prim-ministrul si ministrii sunt responsabili in caz de esec… Autocratia de tip francez continua.

Modelul francez nu e un exemplu de urmat. Daca cei din societatea civila romaneasca vor un bun exemplu, atunci cel american ar fi cel mai potrivit. In Statele Unite avem de-a face cu un sistem prezidential in care presedintele e puternic pentru ca... Congresul are puteri importante si poate controla executivul. Sistemul francez e un adevarat paradox : un regim prezidential omnipotent, insa impotent. Ani de zile, administratia si oamenii politici francezi au fost incapabili sa ia masuri eficiente impotriva violentelor de la periferiile marilor orase sau sa faca reforme economice.

- Ce importanta are pentru UMP numirea domnului Xavier Bertrand ca secretar general al acestui partid ?

Xavier Bertrand e un individ foarte antipatic. Un politician pur-sange, un demagog. Abil si perseverent, e foarte amitios si Sarkozy stie acest lucru. Nu e iubit de deputatii UMP si poate de aceea presedintele l-a numit secretarul partidului, pentru a-l marginaliza intr-o oarecare masura. De subliniat si faptul ca Eric Besson, felonul stangii, e astazi al treilea in functie la UMP ! Nu cunosc un singur deputat UMP care a apreciat acest lucru. Dar pot ei sa protesteze ?

- Cum a afectat criza economica rating-ul principalilor politicieni francezi ?

In ultimul sondaj Ipsos-Le Point (12 februarie), Sarkozy a scazut la 36 % de opinii favorabile (si 61 % de opinii defavorabile). E cel mai slab scor de la alegerea lui,din mai 2007. Fillon e la 51 contra 42, deci mult mai bine decat Sarkozy. Criza economica e adesea un factor benefic pentru politicieni. Revin pe scena nationala, ne asigura ca vor avea grija de noi, ei au solutiile ideale pentru iesirea din criza… Ma tem ca in cazul actual, politicienii vor suferi, atat in Franta, cat si in Statele Unite. Insa, fiti fara grija, un om politic gaseste tot timpul resursele necesare pentru a reveni in forta.

- Ce ne puteti spune despre noul partid Liberal Democrat din Franta ?

Partidul Liberal Democrat a fost creat in aprilie 2008 de Aurélien Véron, fost membru al partidului Alternative Libérale si al asociatiei Liberté Chérie. E deci un partid foarte tanar, condus de un tanar manager de banca, energic, cultivat si bun cunoscator al liberalismului. E si un bun prieten. Nu am avut scrupule sa-i spun ca nu cred in noile partide pentru a reforma Franta. Reformele liberale facute in mai multe tari occidentale au fost opera partidelor traditionale (de stanga sau de dreapta), convertite la liberalism sau infiltrate de liberali si puse sub presiunea societatii civile. Esecul partidului Alternative libérale in 2007 demonstreaza clar imposibilitatea de a a obtine circumscriptii pentru candidati si finantare intr-o tara dominata de masinile UMP si Partidul socialist, si in care activitatea politica depinde de banii publici. Doar asociatiile societatii civile – precum Liberté Chérie – pot face ca ideile liberale sa ajunga la urechea celor ce ne guverneaza.

In tari ca Romania, situatia e cu totul diferita. La sfarsitul comunismului, a trebuit (re)creat tot sistemul de partide politice.

- Cum comentati reintegrarea Frantei in comandamentul aliat al NATO ? In ce masura Franta, care nu a participat la invazia din Irak, va putea redeveni un partener politic major al actualului guvern irakian ?

Una din principalele schimbari aduse de Sarkozy a fost atitudinea fata de America. Sarkozy a avut “curajul” sa-l intalneasca pe Bush de mai multe ori, chiar inainte de a fi ales. A pronuntat mai multe discursuri in care a afirmat clar ca Franta e aliata Statelor Unite, marcand astfel ruptura cu politica antiamericana, cretina si sterila, a predecesorului sau. Reintegrarea in comandamentul NATO nu e deci o surpriza pentru mine. E o decizie fericita.

Cat despre Irak, Sarkozy a facut o vizita surpriza zilele trecute. E prima vizita facuta de un presedinte francez din 2003 incoace. Faptul ca s-a dus acolo si ca a invitat intreprinderile frantuzesti sa investeasca e o noua dovada ca americanii au castigat razboiul si ca o noua democratie a aparut in aceasta zona. Sigur ca dupa ce Franta s-a opus eliberarii irakienilor si a sustinut pe fostul dictator, va fi dificil sa se obtina contracte importante (nu trebuie uitat faptul ca in 2003, atunci cand Bagdadul a cazut, irakienii au dat foc la doua reprezentante straine : ambasada Germaniei si Centrul cultural francez.

- Va multumesc, domnule Calinescu.

publicat de revista AGERO-Stuttgart

In spatele usilor inchise

Zilele trecute, reporterul Wang Qing de la Ziarul Tineretului Chinez a cerut in mod public guvernului chinez sa furnizeze detalii in privinta planurilor sale de relansare economica.

Planul chinez de relansare economica, adoptat anul trecut, are o valoare totala de 4.000 de miliarde de yuani, sau aproximativ 455 de miliarde de euro. Potrivit comunicatelor oficiale, sectoarele prioritare de dezvoltare (cai ferate, autostrazi si aeroporturi) vor primi pana la sfarsitul lui 2010 fonduri de 2.000 de miliarde de yuani. Alte 1.000 de miliarde vor fi alocate in urmatorii 2 ani pentru refacerea infrastructurii rurale de irigatii, pentru constructia de locuinte, sanatate, mediu si educatie.

Pe 7 ianuarie 2009, avocatul Yan Yiming din Shanghai a depus o cerere la Comisia Nationala de Dezvoltare si Reforme (CNDR) din Beijing pentru a fi informat in legatura cu proiectele care vor fi finantate : "Cer transparenta totala in privinta listei de programe municipale si provinciale prezentata la CNDR, asupra proiectelor aprobate si asupra motivelor care au condus la aceasta alegere, cat si suma de la buget alocata fiecarui proiect. Deasemenea, cer sa stiu ce masuri de supraveghere vor fi adoptate si ce organisme ale statului vor fi insarcinate cu aceasta misiune" (citat de Courrier International).

Potrivit jurnalistului Wang Qing, de la Zhongguo Qingnian Bao (organul oficial al Ligii Tinerilor Comunisti chinezi), desi statul chinez are obligatia legala sa raspunda in timp de 2 saptamani la solicitari de acest gen, avocatul Yan Yiming nu a primit pana acum niciun raspuns. Cunoscut pentru opiniile reformiste exprimate de membrii colegiului de redactie, Ziarul Tineretului Chinez cere, la randul lui, ca solicitarea de informatii depusa de avocatul din Shanghai sa fie satisfacuta si adusa la cunostinta publicului. Potrivit autorului, este absolut firesc ca orice contribuabil chinez sa fie informat in deplina transparenta cat, cum si unde vor fi alocati banii guvernamentali si cine va supraveghea acest proces complex de distributie a fondurilor.

Utilizarea pe timp de criza economica a remediilor keynesiene a devenit foarte populara in ultimii 70 de ani. Deciziile privind alocarea de fonduri pentru a relansa o economie masiva cum este aceea a Chinei trebuie luate insa transparent, democratic si nicidecum in spatele usilor inchise. Procedand altfel, guvernantii chinezi risca sa constate ca tratamentul propus de ei va avea doar un efect de placebo asupra sanatatii pacientului.

(illustration: "Behind Closed Doors" by Joanne Schembri)

Huntington in Spania

Una din aripile muzeului arheologic regional din Alcala de Henares (Spania) gazduieste o parte a tezaurului arheologic adunat, la inceputul secolului XX, de renumitul hispanist si filantrop Archer M. Huntington (1870-1955).

Colectia cuprinde obiecte de uz comun din perioada romana si pre-romana, superbe statui de marmura, statuete de zeitati egiptene sau romane, bijuterii ibero-celtice, monede, documente privitoare la sapaturile arheologice efectuate de filantrop langa Sevilla, traduceri (in engleza) ale poemului El Cid. Expozitia comemoreaza implinirea a 100 de ani de la inaugurarea muzeului de arta si cultura hispanica din New York. Colectia cuprinde deasemenea fotografii de epoca din diferite zone ale Spaniei, care il situeaza pe Huntington printre marii etnologi si arheologi hispanisti ai lumii.

Archer M. Huntington a fost fiul lui John si Arabella Duval, casatorita ulterior cu magnatul cailor ferate Collis P. Huntington. In urma adoptiei, acesta a preluat numele tatalui vitreg, pe care l-a mostenit. La sfarsitul secolului XIX, in timpul unor calatorii in Spania, a devenit un pasionat colectionar de obiecte de arta, carti si relicve arheologice din zona. Huntington si-a concretizat pasiunea sa pentru cultura si civilizatia hispanica prin fondarea Societatii Hispanice Americane (Hispanic Society of America).

In 1904, a inceput constructia incantatorului palat din New York care gazduieste astazi muzeul si biblioteca societatii (accesul fiind gratuit). Inaugurata 4 ani mai tarziu, aceasta cladire adaposteste o impresionanta colectie de carti, obiecte de arta si arheologie : 1.000 de sculpturi datand din primul mileniu i.H. pana in prezent, 6.000 de picturi, 250.000 de carti printre care editiile originale ale operei lui Cervantes, precum si numeroase obiecte artistice si de cult din Portugalia sau America Latina.

Acesta nu este insa singurul merit al lui Huntington. Devenit cu timpul un mecena desavarsit, acesta a donat terenuri pentru constructia Muzeului Indienilor Americani si Academiei de Arta si Litere din New York, precum si 4,300 de acri pentru fondarea Galeriei de Arta "Huntington" a Universitatii Texas (Austin), inaugurata in 1963. A fost deasemenea preocupat de poezie, publicand "A Flight of Birds" (1938), "Collected Verse" (1953) si traducerea in trei volume a poemului "El Cid".

Sculpturile si relicvele arheologice prezentate in muzeul spaniol au fost obtinute prin colaborarea stransa dintre Huntington si arheologul anglo-francez J. Bonsor, care a facut sapaturi in Carmona (zona Sevilla). In constiinta istoricilor si a oamenilor de cultura spanioli, Huntington ramane unul dintre cei mai importanti cunoscatori si admiratori ai culturii hispanice.

publicat in saptamanalul international ACUM

Romancele, sprijinul sotilor

• in Evenimentul Zilei, 7.02.2009

Salvarea romanilor ramasi fara slujbe in Uniunea Europeana din cauza crizei vine de regula de la sotiile lor. Cei care au avut prevederea sa plece la lucru impreuna cu nevestele sunt acum favorizati. Cele mai multe romance s-au angajat in ultimii cativa ani ca ingrijitoare de batrani sau copii in casele grecilor, italienilor, francezilor sau spaniolilor. Or, pensiile si veniturile localnicilor sunt mai putin afectate de criza, iar nevoile acestora raman aceleasi. Pastrandu-si serviciile, ele au preluat temporar sarcina intretinerii familiei.

Grecia este o destinatie mai putin populara pentru femeile care cauta de lucru in strainatate. Potrivit domnului Nikos Papavramopoulos, patronul uneia dintre cele mai vechi agentii ateniene de resurse umane, cu o experienta de 20 de ani in domeniu, bulgaroaicele detin o pondere de aproximativ 80 la suta pe piata ingrijitoarelor la domiciliu. Salariile practicate in Grecia sunt intre 600 de euro pe luna in insule si 800 de euro in Atena. De regula, candidatelor care contacteaza agentia sau altele similare, fara cunostinte de limba, li se ofera posturi pentru o durata de un an in insule, fiind dupa aceea acceptate sa lucreze in Atena sau Salonic, pentru salarii mai consistente. Agentia accepta femei din zone rurale, cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani, fara probleme medicale majore. Potrivit patronului firmei, in primul an de activitate, izolarea este principalul inamic. Romancele sunt insa laudate de el pentru ca reusesc sa invete cu destula usurinta limba greaca. Aceeasi agentie se ocupa de gasirea unui alt loc de munca in cazul in care apar asperitati intre angajate si angajatori, progresul ingrijitoarelor fiind monitorizat permanent.

Majoritatea romancelor isi gasesc insa asemenea servicii prin intermediul rudelor sau prietenilor, de preferinta in Italia sau in Spania. Munca nu este usoara, existand chiar situatii in care femeile au fost agresate sexual, fizic sau psihic de catre angajatori, sau lipsite de hrana adecvata. Salariile oferite de angajatorii italieni sau spanioli au scazut in ultima vreme din cauza crizei, de la 8-900 de euro lunar la 700 sau chiar 600 de euro. Romancele sunt preferate sud-americancelor pentru astfel de posturi, potrivit doamnei L., de nationalitate spaniola, participanta la o dezbatere pe tema relatiilor interetnice, care a fost gazduita de Centrul Hispano-Roman din apropierea Madridului. "Pot avea incredere in ele. M-am obisnuit pana acum si cu sarmale, cu mici, cu ciorbele romanesti, care sunt foarte gustoase." Doamna Paraschiva B., care lucreaza in continuare ca ingrijitoarea unei doamne paralizate, a fost impresionata de faptul ca angajatorii o trateaza cu respect, fiind invitata sa manance impreuna cu familia.

Exista o diferenta intre femeile care lucreaza ca "interne", deci care locuiesc in casa angajatorului, si cele "externe", care se reintorc seara acasa. Pe hartie, spre exemplu, contractul de munca - atunci cand acesta exista - consemneaza un program de lucru de 40 de ore. In realitate, numarul de ore pentru interne poate ajunge la 60, orele lucrate in plus reprezentand de fapt plata pentru camera oferita. In toate aceste tari, angajatele beneficiaza de cate o zi libera pe saptamana, desi nu intotdeauna duminica. Desi majoritatea varstnicilor din Grecia, Spania sau Italia sunt relativ activi si nu sufera de boli grave decat ca exceptie, exista multe cazuri in care internele sunt nevoite sa se trezeasca de mai multe ori pe noapte, exact ca infirmierele, care sunt in schimb mai bine platite.

Cateva concluzii se impun. Femeile care doresc sa devina ingrijitoare ar fi in castig daca, inainte de a pleca de acasa, ar urma cursurile unei scoli de profil cu durata de cateva saptamani. In centrul Iasiului se ofera asemenea cursuri femeilor care si-au pierdut serviciul (cladirea in care a functionat pana in 2008 biroul parlamentar al domnului Anghel Stanciu). Cursul costa in jur de 300 de lei, dar preda cunostintele de baza necesare aspirantelor la postul de ingrijitoare. In Spania, organizatii cum este Cruz Roja (Crucea Rosie) ofera cursuri gratuite de ingrijitoare pentru imigrante, care le complementeaza pe cele de limba. Fireste, romancele care pot invata cu usurinta limbi straine pot opta pentru un asemenea curs gratuit. Un certificat de ingrijitoare si experienta astfel obtinute se pot dovedi esentiale pentru obtinerea unui loc de munca mai bun si a unui salariu decent.

Doamnele interesate sa lucreze in strainatate ca ingrijitoare sunt sfatuite sa apeleze la intermediari specializati, cu o buna reputatie in domeniu. Este adevarat, unele agentii, fie romanesti fie straine, pretind comisioane excesive pentru serviciile lor, fara a oferi mare lucru in schimb. In pofida acestui risc, nu trebuie uitat faptul ca cei mai selectivi dintre angajatori nu isi aleg ingrijitoarele din strada sau prin intermediul prietenilor, ci recurg la randul lor la serviciile acestor agentii din tara lor de origine. Organizarea selectiei viitorului angajator de catre un intermediar specializat se poate dovedi salutara pentru a evita aparitia unor situatii neplacute sau chiar periculoase pe parcurs.

publicat deasemenea in revista AGERO (Stuttgart) la adresa http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Romancele%20sprijinul%20sotilor%20de%20Florian%20Pantazi.htm

Eveniment gastronomic in Alcala

• si in Evenimentul Zilei
  

Saptamana aceasta a avut loc in Alcala de Henares,Spania, o noua editie a Saptamanii Gastronomice, organizata de asociatia locala de promovarea turismului, Fomentur.

Saptamana Gastronomica a devenit deja un succes, la acesta participand nu mai putin de 22 dintre cele mai cunoscute restaurante sau taverne locale. Printre maestrii bucatari care au participat la acest eveniment s-au numarat si doi romani. Este vorba de domnul Daniel Duca, bucatar-sef la Oliver´s, si doamna Doina Rosu, bucatar-sef la restaurantul La Galatea.

Doamna Doina Rosu a pregatit pentru acest festival un meniu fix care cuprinde antreuri (Canapé de Manzana al Cabrales, Rollitos de Salmon Crujiente con Caviar), felul principal (Capon Relleno con Peras y Ternera Brava) si un desert apetisant, toate reprezentand traditii culinare spaniole. Discutand cu doamna Rosu am aflat, insa, ca pentru romanii aflati in trecere prin localitate, meniul ofera si ciorbite romanesti traditionale, mititei, sarmalute in frunza de vita cu smantana sau tochitura moldoveneasca.

Preturile sunt moderate, ambele restaurante sunt decorate cu gust, ospatarii fiind deasemenea romani. Daca decideti sa vizitati orasul lui Cervantes in viitor, puteti apela cu toata increderea la serviciile gastronomice oferite de cei doi conationali ai nostri.

publicat in saptamanalul ACUM la adresa http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9114

Diaspora in Franta

Este paradoxal faptul ca in timp ce 15 state membre UE au renuntat, incepand cu 1 ianuarie 2009, la restrictiile impuse romanilor si bulgarilor in cautare de lucru, tari cu economii puternice si o rata a somajului relativ scazuta - ca Franta, Germania sau Italia - au preferat sa le pastreze.

Alaturi de SUA, Franta a ramas destinatia favorita a intelectualilor romani. Parisul gazduieste in continuare un numar insemnat de scriitori si artisti care si-au facut un nume si o reputatie in capitala luminilor. Ma gandesc, in primul rand, la politologi tineri ca Bogdan Calinescu, care publica in mod regulat in coloanele ziarului Le Figaro (sub pseudonimul Nicolas Lecaussin), sau la economistul de renume international Florin Aftalion, profesor la inalta scoala de comert ESSEC si autor a mai multor volume de specialitate.

Timp de zece ani, Bogdan Calinescu a fost directorul unui influent think-tank francez, institutul IFRAP, si fondatorul revistei Société Civile, publicata de acelasi institut. Multe din cartile scrise de acesta, cum ar fi "Cet Etat qui tue la France" si lucrari dedicate fenomenului antiamericanismului din Franta, au devenit carti de referinta pentru colegii lui francezi. In urma publicarii unui volum despre presedintele Sarkozy, Calinescu a fost nevoit sa inceteze colaborarea cu institutul care l-a lansat, apropiindu-se de noul partid liberal democrat francez.

Profesorul Aftalion a publicat numeroase lucrari de economie, finante sau politica internationala, fiind indeosebi interesat de confruntarile dintre SUA si URSS in perioada Razboiului Rece. Pe timpul guvernarii Jospin, Florin Aftalion a luat atitudine impotriva introducerii saptamanii de lucru de 35 de ore, care a provocat o importanta reducere a productivitatii economiei franceze. Din toamna 2008, a devenit un obisnuit al talk-show-urilor franceze cu profil economic, care analizeaza cauzele si consecintele crizei actuale.

Acesti intelectuali si multi altii pot fi intalniti in cadrul dezbaterilor si conferintelor organizate la Paris de Casa Romaneasca, care se straduieste sa mentina legatura intre toti intelectualii stabiliti acolo sau aflati in trecere prin Franta. Acelasi lucru incearca sa-l faca si filiala pariziana a Institutului Cultural Roman care, ca si filiala Madrid, organizeaza expozitii de pictura, sculptura sau intalniri cu autori romani.

Exista deasemenea in Franta un numar mare de medici - recrutati recent mai ales pentru a suplini lipsa medicilor francezi din zonele rurale. Televiziunea franceza a transmis recent un reportaj despre criza acuta de medici din sistemul sanitar francez, prezentand elogios rolul medicilor romani expatriati in rezolvarea acesteia. Cu toata bunavointa si rabdarea francezilor, exista inca conationali de-ai nostri care au aparut la televizor fara cunostinte minime de limba franceza, cum este cazul unei doctorite din zona Bacaului. Aceasta s-a vazut in imposibilitatea de a scrie o simpla trimitere, in franceza, pentru o pacienta catre un medic specialist, fiind rugata sa invete intensiv limba timp de sase saptamani inainte de a primi autorizatia necesara.

Cei mai dezavantajati sunt in Franta romanii care nu cunosc limba si au un nivel de educatie scazut. Acestia reusesc sa-si gaseasca de lucru sezonier, cu prilejul culesului viilor in zone ca Bordeaux, Roussillon sau in alte zone viticole din sud. In domeniul constructiilor, romanii nostri sunt mai putin prezenti, cei mai multi gasind cate ceva de lucru mai ales in jurul Parisului. Pentru a inregistra un contract de munca in Franta, angajatorul potential trebuie sa plateasca in avans intre 168 si 1300 de euro catre ANAEM (Agentia pentru Migratie), in functie de durata acestuia. Din aceasta cauza, foarte putini romani isi gasesc de lucru cu forme legale, devenind in consecinta clientii sistemului de protectie sociala care se ocupa de adapostirea si hrana celor fara venituri. In aceasta privinta, trebuie recunoscut faptul ca statul francez este unul dintre cele mai bine organizate state europene. Persoanele ramase fara adapost in Franta, francezi sau straini, sunt adapostite si hranite in conditii relativ corespunzatoare, daca apeleaza la un numar gratuit de telefon, acelasi in toate orasele tarii. Fata de Romania, unde subiectul este inca tabu, mass-media franceza se preocupa zilnic de situatia persoanelor ramase fara adapost, facand apeluri regulate pentru implicarea morala si materiala a populatiei si guvernului in ajutorarea acestora.

Din cauza crizei, insa, serviciile sociale fac numai cu mare dificultate fata numarului sporit de solicitari pentru colete cu alimente sau pentru un loc de cazare. In mod ironic, situatia cea mai grea se intalneste in orase unde primarii sunt socialisti, ca Paris sau Lille, adevarati stalpi ai partidului. Alte orase, cum este Marseille, refuza accesul cetatenilor romani la serviciile sociale ale orasului, din cauza unor incidente violente care au avut loc intre romani si marocani.

Un alt mare handicap pentru romanii care isi cauta de lucru in Franta il constituie absenta unei infrastructuri de asociatii neguvernamentale sau semi-guvernamentale fondate si operate de romani, in folosul romanilor. In Spania, unde exista un numar important de asemenea asociatii (Centrul Hispano-Roman din Alcala si altele), romanii nou-veniti pot urma cursuri de limba, sunt ajutati sa-si redacteze un curriculum vitae, sunt orientati profesional si pot chiar gasi o gazda cu ajutorul asociatiilor. Or, asa ceva nu se gaseste in Franta, desi pe hartie - dar numai formal si in beneficiul membrilor fondatori - ele exista. In Paris, Asociatia Femeilor Ortodoxe Romane se mai ocupa cu ajutorarea romanilor aflati in dificultate, insa cu o floare...

Sa luam exemplul orasului Toulouse. Acolo exista cateva sute de cetateni romani aflati in dificultate, care locuiesc prin paduri, squat-uri sau adaposturi de stat. Exista si o asociatie "franco-romana", cu un tanar informatician la conducere, care lucreaza in Franta de 12 ani. Asociatia organizeaza excursii prin munti pentru membri si apare cu literatura in limba romana la standurile in aer liber ocazionate de sarbatorile cu caracter multi-cultural ale orasului. De ce in aer liber ? Pentru ca, pur si simplu, organizatia nu mai are nici sediu, aceeasi soarta lovindu-l si pe unicul proprietar de restaurant cu specific romanesc din Toulouse ! Solutii ar exista, iar primarul din Toulouse, domnul Pierre Cohen, este un om cu deschidere si dornic sa-i ajute pe numerosii emigranti din oras sa se integreze. Dar acolo unde interes nu este, nimic nu este, asa ca romanii nostri mai putin educati, care nu stiu cui sa se adreseze pentru rezolvarea problemelor lor, isi injura, pe buna dreptate si pe mai multe voci, intelectualii care nu se pot mobiliza sa faca ceva pentru ei.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Neimplinirile%20diasporei%20romanesti%20in%20Franta%20de%20Florian%20Pantazi.htm