Friday, August 30, 2024

ATAC NATO LA ISTORIA DIPLOMAȚIEI EUROPENE

 Americanii și în general statele vestice dau dovadă de o gelozie bolnavă atunci când este vorba de marile realizări ale diplomației țariste rusești ( neutralitatea Elveției) sau chiar cele ale diplomației sovietice ( neutralitatea Finlandei sau " finlandizarea " ca soluție de politică externă).

Iată așadar că reprezentanții diplomatici ai unui stat considerat timp de sute de ani ca fiind nedemocratic sau totalitar ( Rusia țaristă, URSS ) au reușit să găsească soluții diplomatice care au asigurat pacea și prosperitatea unor state europene timp de secole ( Elveția) sau de decenii ( Finlanda ).
Lipsiți însă de abilități în domeniul diplomației și relațiilor internaționale, șefii alianței vestice , vor să desființeze până și realizările actualului lor inamic din Europa, Rusia. Îi vor forța oare americanii pe elvețieni să distrugă și statuia din Geneva a ministrului de externe al Rusiei, grecul Ioannis Kapodistria, arhitectul din 1815 al neutralității Elveției ? Pare posibil, din păcate!

Thursday, July 25, 2024

Este vremea unui Gorbaciov american ?

 Aceasta este cel puțin opinia împărtășită de editorul secțiunii externe a ziarului Cotidianul, exprimată într-un editorial publicat ieri 

Cred însă că analogia  între situația actuală a partidului democratic după renunțarea la o nouă candidatură a lui Biden și renunțarea la postul de președinte a lui Yeltsin din 1999 este mai relevantă. În 1996 , doi experți americani angajați de echipa lui Yeltsin au reușit extraordinara performanță de a-l impune pe acesta pentru un nou mandat în fruntea Rusiei, în pofida incapacității liderului rus de a soluționa criza economică și mai ales prăbușirea influenței Rusiei în fostele republici sovietice și în lume.

În 2020, Biden a fost ales președinte și era gata-gata sa fie reales în 2024 în pofida faptului că acesta are mari probleme de sănătate ( Yeltsin avea la rândul lui probleme cu inima și alcoolismul său proverbial ). Ambii președinți lucraseră decenii întregi în conducerea superioară a partidelor din Rusia sau USA, Yeltsin ca apparatchik în PCUS, Biden în partidul Democratic, că senator sau ca vicepreședinte. Mai mult,  cei doi au fost acuzați că copiii lor s-au folosit de funcția părinților pentru a lua mită de la oameni de afaceri straini.  Ambii au fost siliți in cele din urmă să renunțe la putere  de către familie și anturajele lor, după ce s-au aflat că nu mai puteau lucra decât câteva ore pe zi, și asta cu mare dificultate.

Iată de ce nu cred că analogia cu URSS în anii 1980 și SUA de acum a lui Niall Ferguson se potrivește situației actuale și că America ar avea deci nevoie  de un Gorbachev propriu. Dimpotrivă, cred că salvarea  SUA din grava criză internațională actuală  necesită talentele unui Vladimir Putin american, nicidecum cele ale unui Gorbaciov american poate bine intenționat, dar precis nepriceput in arta guvernării unei superputeri aflate în declin.

Wednesday, July 24, 2024

Alegeri prezidențiale : Kamala sau Elena ?

Toate bune și frumoase, însă detectez în presa românească sau la TVR o preocupare obsesivă cu alegerile din SUA, cu campaniile electorale ale lui Trump sau Harris, repetate zilnic până la saturație.

Mă întreb însă oare Romania nu este și ea în plină campanie electorală ? Chiar nu contează deloc să fie analizate programele și propunerile candidaților, activitatea politică a acestora, personalitatea,etc ? Este mai interesantă pentru români Kamala sau Elena Lasconi ? Dacă da, de ce ? Cine are cele mai mari șanse - pe bune ! - să ajungă președinte și din partea cărui partid ? samd
Riscul major constă în faptul că dacă românii se comportă ca locuitorii unei colonii periferice a SUA - ea însăși o națiune periferică - o să fie tratați ca o colonie, nu ca reprezentanții unei națiuni libere și suverane .

Sunday, June 2, 2024

DECENIUL PIERDUT AL ROMANIEI. Culegere de articole pe teme economice si constitutionale

De astazi, cititorii blogului pot accesa pe platforma academia.edu o colectie de articole scrise de mine in perioada 1995-2009 si publicate in diverse ziare sau reviste din Romania si din strainatate. 


https://www.academia.edu/120401264/Deceniul_Pierdut_al_Romaniei_Culegere_de_articole_pe_teme_economice_si_constitutionale





Monday, May 6, 2024

ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN SUA

 Într-o lume normală, europenilor nu ar fi trebuit să le pese de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, cine va fi noul președinte, ce politică externă sau internă va adopta, samd. Din păcate, trăim de 30 de ani într-o lume globalizată și suntem la cheremul unui stat puternic economic și militar, SUA, dar extra-european și plin de ifose. Acest stat s-a auto-instalat ” în capul trebii”, dictând politica externă și chiar internă a aliaților europeni, încercând să scindeze din nou continentul, să îi asmută pe europeni împotriva Rusiei și Chinei, dezavantajandu-i masiv din punct de vedere economic și cel al securității continentului.

De ce procedează SUA astfel ? Pentru a transforma statele UE în piețe captive pentru vânzările de armament american și pentru a monopoliza piața europeană de hidrocarburi, în special cea a gazelor.

O întrebare și mai pertinentă este însă de ce politicienii europeni nu se delimitează de SUA,nu fac nimic pentru a evita să participe la strategii americane care le pot ruina economiile și le pune grav in primejdie securitatea. Deja, economia Germaniei,motorul UE, a fost pusă pe butuci.

Mărturisesc că nu am niciun răspuns logic sau rațional la întrebarea de mai sus. Am în schimb convingerea că indiferent cine va fi ales presedintele SUA în toamnă, situația de coșmar prin care trece azi Europa nu se va schimba în bine, cel puțin nu în acest deceniu.