"Spre A Treia Republica"

Au trecut doi ani de la initiativa prezidentiala de condamnare a comunismului in Parlamentul Romaniei. Rezultatul ? O contralovitura iliesciana, constand in actiunea de suspendare a presedintelui, care a ocupat in 2007 atentia romanilor timp de sase luni. Nu intentionez sa analizez acum oportunitatea condamnarii comunismului sau rezultatele initiativei, nu este important. Actiunea de suspendare a lui Basescu la care s-au raliat 322 de parlamentari a expus insa starea de putrefactie in care se afla sistemul nostru institutional. Acesta a fost construit stramb, pe baza Constitutiei de la 1991.

Sociologul si scriitorul iesean Liviu Antonesei este unul dintre intelectualii romani care a tras la timp semnalul de alarma in aceasta privinta. La inceputul lui 2007 a publicat un ciclu de sase editoriale, sugestiv intitulate „Spre A Treia Republica”. Constatand situatia de blocaj institutional la care se ajunsese – presedintele nu isi putea concedia premierul, iar acesta din urma si acolitii lui din Parlament nu au putut demite presedintele – Liviu Antonesei scria:

„Ne trebuie o altă Republică, pe ruinele acesteia, una în care va trebui, înainte de toate, să alegem mai înţelept forma de guvernămînt. Acum, după diagnosticarea eşecului republicii semiprezidenţiale, pare mai simplu, suntem obligaţi să alegem una din formele pure, nehibride. Este de ales, prin urmare, între republica prezidenţială şi cea parlamentară, amîndouă cu avantajele şi dezavantajele lor. Pentru a alege însă bine, va trebui s-o facem gîndindu-ne nu la persoane, cum am procedat la începutul deceniului trecut, ci la interesele reale ale ţării.”

Din toata tevatura iscata de initiativa condamnarii comunismului si incercarea de suspendare a presedintelui, ne-am ales cu acest diagnostic, dat de un intelectual care simte si actioneaza ca inaintasii sai junimisti, adica din spirit patriotic.

Cei care doresc sa se familiarizeze cu propunerile avansate de Liviu Antonesei in editorialele sale, cum ar fi recomandarea privind parlamentul unicameral si altele ( care se regasesc si in asa-zisul „decalog al lui Basescu”), pot accesa linkul saptamanalului ACUM la adresa

http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=253

In opinia lui Liviu Antonesei, modificarea sau inlocuirea unor articole din Constitutie nu sunt suficiente. Potrivit lui, este necesara elaborarea unei noi Constitutii, care sa o inlocuiasca pe cea carpita in 2003, care a incetat sa ne mai serveasca interesele. Nimic mai adevarat ! Dar oare vor fi in stare politicienii nostri sa se ridice la inaltimea acestei misiuni istorice ? Ramane de vazut.

* publicat in saptamanalul AGERO Stuttgart

Aparitie editoriala


Putine sunt perioadele din istoria unui popor, in care schimbarile se succed cu o repeziciune ametitoare. Este si cazul Romaniei in ultimele doua decenii. Revolutie, transformari institutionale, revenirea la economia de piata, mineriade, aderarea la NATO, integrarea in Uniunea Europeana, crize economice, toate sau aproape toate aceste evenimente sunt interpretate pentru cititor prin prisma sociologiei istoriei, in Falimentul Republicii Inginerilor.

Cartea reuneste cele mai importante studii, articole si editoriale publicate de autor intre 1998 – 2009. Unele, cum este cazul studiului Deceniul pierdut al Romaniei, analizeaza evolutia societatii romanesti – economica, sociala si politica – intre 1990 si 2000. Altele, cum sunt articolele geopolitice dedicate Chinei sau Rusiei, surprind evolutia celor doi giganti care ne-au patronat destinele vreme de cincizeci de ani, aflandu-se astazi ei insisi intr-un dureros si complex proces de tranzitie.

Partea a doua a cartii, Anatomia unui putsch, reuneste editorialele autorului despre criza constitutionala si institutionala din Romania anilor 2007-2008. Aceasta se incheie cu doua articole referitoare la alegerile parlamentare din 2008, publicate in Curierul Atenei si sugestiv intitulate Democratie à la roumaine.

Falimentul Republicii Inginerilor poate fi procurata online, accesand link-ul http://www.mobipocket.com/en/eBooks/eBookDetails.asp?BookID=149717
sau tastand numele Florian Pantazi pe site-ul http://www.mobipocket.com/.

Modelul politic francez

Am dorit sa aflu de la un politolog important al diasporei ce parere are despre modelul politic francez pentru romani. Cercetător în politici publice, Bogdan Călinescu s-a stabilit în Franţa la începutul anilor ’90. Presedinte (până la începutul anului 2008) al Institutului pentru cercetarea administraţiilor publice (iFRAP) si director al revistei „Société Civile“, a scris zeci de articole si studii despre reforma statului, cheltuielile publice, educaţie. Publică mai ales sub pseudonimul Nicolas Lecaussin, fiind autorul a două cărţi : "Cet Etat qui tue la France" (Editura Plon, 2005) si "L’absolutisme efficace" (Plon, 2008). Va publica o noua carte intitulata "Au secours, ils veulent la peau du capitalisme" (First) la inceputul lunii aprilie. Iata ce mi-a raspuns:

- Domnule Calinescu, sunteti unul dintre cei mai influenti intelectuali romani, de dupa 1989, din capitala Frantei. Ce v-a determinat sa va stabiliti aici ?

Imi atribuiti un rol foarte important. Daca as fi avut multa influenta, poate ca reformele lui Sarkozy ar fi fost mult mai ambitioase. Incerc sa contribui la schimbarile politice si economice din Franta prin intermediul organismelor in care am lucrat si lucrez, IFRAP (Institut français de recherche sur les administrations publiques), Sauvegarde Retraites si ALEPS (Association pour la liberté économique et progrès social), prin cartile, studiile si articolele pe care le public . Am ales Franta in primul rand pentru ca am crescut intr-o atmosfera francofila. Parinti si bunici vorbitori de limba franceza si specialisti ai culturii Frantei, am cazut de mic precum Obelix in cazanul frantuzesc. Evolutia era oarecum previzibila, « singura » incertitudine era data caderii regimului comunist. Aveam 20 de ani, o varsta la care inca iti poti permit orice initiativa. Au urmat studiile superioare in Franta – Sciences po si Licenta in litere – dupa care m-am stabilit aici. Dupa mai multe « joburi » in dreapta si-n stanga, foarte utile de altfel, am intrat la iFRAP.

- Care considerati ca sunt cele mai importante realizari ale dumneavoastra de pana acum ?

Fara pretentii mari, cred ca am reusit mai multe pana acum. Cum banuiesc ca va referiti la realizari profesionale, las deoparte familia si copiii. Iata deci cateva exemple : Parcursul din 1998 pina in 2008 la IFRAP unde am intrat la jumatate de norma si am terminat ca presedinte al Institutului ; Succesul revistei « Société Civile » pe care am fondat-o in 1999 si care a devenit astazi o referinta in lumea analistilor politicilor publice. Fara a fi distribuita in chioscuri, am reusit sa avem aproape 7 000 de abonati, mult mai mult decit celebrele reviste « de specialitate », Commentaire sau La Revue des deux mondes. As putea adauga succesul de librarie al cartilor « Les profiteurs de l’Etat » (Plon, 2001), sau « Cet Etat qui tue la France » (Plon, 2005) vandute in zeci de mii de exemplare si obtinand un impact remarcabil in mass-media (la prima dintre ele sunt co-autor).

In fine, sunt mandru ca mai multe din reformele facute de Sarkozy provin de la think-tank-ul pe care l-am condus : ameliorarea democratiei parlamentare, scaderea cheltuielilor publice si inchiderea unor organisme publice inutile, facilitarea investitiilor in intreprinderi, etc… Toate acestea fara un euro de la Stat ! Insist asupra faptului ca Institutele IFRAP si Sauvegarde Retraites functioneaza dupa modelul american, prin marketing direct (mailing) si fundraising (300 000 de scrisori trimise in fiecare an).

- Sunteti la curent, fara indoiala, cu intentiile unei importante parti ale clasei politice romanesti privind modificarea Constitutiei de la 1991. Poate servi modificarea Constitutiei franceze din iulie 2008 drept ghid pentru noi ?

Problemele institutiilor publice frantuzesti constituie subiectul ultimei mele carti, L’Absolutisme efficace (Plon, 2008). Din pacate, reforma institutionala franceza e insuficienta. E adevarat, se acorda mai multe roluri parlamentului, cum ar fi acela de a imparti ordinea de zi cu executivul, sau de a avea un cuvant de spus in numirile de inalti functionari facute de executiv. Insa rolul principal al deputatilor e acela de a vota bugetul si de a fi la curent cu ceea ce se intampla cu banii contribuabililor. Nu e cazul in Franta : deputatii nu reusesc sa schimbe decit 0.06 % din bugetul prezentat de guvern. Mai mult decit atat, executivul, mai ales Sarkozy, isi permite sa creeze noi impozite fara macar sa consulte deputatii ! O aberatie incredibila intr-o democratie moderna. Deputatii francezi nici nu au fost instiintati de continutul planului de reconstructie economica anuntat recent de Sarkozy. Cand vedem cum e discutat planul lui Obama si schimbarile facute fata de planul initial (senatorii republicani au reusit sa economiseasca 100 de miliarde de dolari)…

In fine, consider ca a avea un « dublu executiv”, presedinte si prim-ministru, cu puteri garantate de Constitutie, e un viciu frantuzesc ce se regaseste in Romania. Tensiunile dintre cei doi sunt inevitabile atunci cand presedintele are initiativa reformelor, insa prim-ministrul si ministrii sunt responsabili in caz de esec… Autocratia de tip francez continua.

Modelul francez nu e un exemplu de urmat. Daca cei din societatea civila romaneasca vor un bun exemplu, atunci cel american ar fi cel mai potrivit. In Statele Unite avem de-a face cu un sistem prezidential in care presedintele e puternic pentru ca... Congresul are puteri importante si poate controla executivul. Sistemul francez e un adevarat paradox : un regim prezidential omnipotent, insa impotent. Ani de zile, administratia si oamenii politici francezi au fost incapabili sa ia masuri eficiente impotriva violentelor de la periferiile marilor orase sau sa faca reforme economice.

- Ce importanta are pentru UMP numirea domnului Xavier Bertrand ca secretar general al acestui partid ?

Xavier Bertrand e un individ foarte antipatic. Un politician pur-sange, un demagog. Abil si perseverent, e foarte amitios si Sarkozy stie acest lucru. Nu e iubit de deputatii UMP si poate de aceea presedintele l-a numit secretarul partidului, pentru a-l marginaliza intr-o oarecare masura. De subliniat si faptul ca Eric Besson, felonul stangii, e astazi al treilea in functie la UMP ! Nu cunosc un singur deputat UMP care a apreciat acest lucru. Dar pot ei sa protesteze ?

- Cum a afectat criza economica rating-ul principalilor politicieni francezi ?

In ultimul sondaj Ipsos-Le Point (12 februarie), Sarkozy a scazut la 36 % de opinii favorabile (si 61 % de opinii defavorabile). E cel mai slab scor de la alegerea lui,din mai 2007. Fillon e la 51 contra 42, deci mult mai bine decat Sarkozy. Criza economica e adesea un factor benefic pentru politicieni. Revin pe scena nationala, ne asigura ca vor avea grija de noi, ei au solutiile ideale pentru iesirea din criza… Ma tem ca in cazul actual, politicienii vor suferi, atat in Franta, cat si in Statele Unite. Insa, fiti fara grija, un om politic gaseste tot timpul resursele necesare pentru a reveni in forta.

- Ce ne puteti spune despre noul partid Liberal Democrat din Franta ?

Partidul Liberal Democrat a fost creat in aprilie 2008 de Aurélien Véron, fost membru al partidului Alternative Libérale si al asociatiei Liberté Chérie. E deci un partid foarte tanar, condus de un tanar manager de banca, energic, cultivat si bun cunoscator al liberalismului. E si un bun prieten. Nu am avut scrupule sa-i spun ca nu cred in noile partide pentru a reforma Franta. Reformele liberale facute in mai multe tari occidentale au fost opera partidelor traditionale (de stanga sau de dreapta), convertite la liberalism sau infiltrate de liberali si puse sub presiunea societatii civile. Esecul partidului Alternative libérale in 2007 demonstreaza clar imposibilitatea de a a obtine circumscriptii pentru candidati si finantare intr-o tara dominata de masinile UMP si Partidul socialist, si in care activitatea politica depinde de banii publici. Doar asociatiile societatii civile – precum Liberté Chérie – pot face ca ideile liberale sa ajunga la urechea celor ce ne guverneaza.

In tari ca Romania, situatia e cu totul diferita. La sfarsitul comunismului, a trebuit (re)creat tot sistemul de partide politice.

- Cum comentati reintegrarea Frantei in comandamentul aliat al NATO ? In ce masura Franta, care nu a participat la invazia din Irak, va putea redeveni un partener politic major al actualului guvern irakian ?

Una din principalele schimbari aduse de Sarkozy a fost atitudinea fata de America. Sarkozy a avut “curajul” sa-l intalneasca pe Bush de mai multe ori, chiar inainte de a fi ales. A pronuntat mai multe discursuri in care a afirmat clar ca Franta e aliata Statelor Unite, marcand astfel ruptura cu politica antiamericana, cretina si sterila, a predecesorului sau. Reintegrarea in comandamentul NATO nu e deci o surpriza pentru mine. E o decizie fericita.

Cat despre Irak, Sarkozy a facut o vizita surpriza zilele trecute. E prima vizita facuta de un presedinte francez din 2003 incoace. Faptul ca s-a dus acolo si ca a invitat intreprinderile frantuzesti sa investeasca e o noua dovada ca americanii au castigat razboiul si ca o noua democratie a aparut in aceasta zona. Sigur ca dupa ce Franta s-a opus eliberarii irakienilor si a sustinut pe fostul dictator, va fi dificil sa se obtina contracte importante (nu trebuie uitat faptul ca in 2003, atunci cand Bagdadul a cazut, irakienii au dat foc la doua reprezentante straine : ambasada Germaniei si Centrul cultural francez.

- Va multumesc, domnule Calinescu.

publicat de revista AGERO-Stuttgart

In spatele usilor inchise

Zilele trecute, reporterul Wang Qing de la Ziarul Tineretului Chinez a cerut in mod public guvernului chinez sa furnizeze detalii in privinta planurilor sale de relansare economica.

Planul chinez de relansare economica, adoptat anul trecut, are o valoare totala de 4.000 de miliarde de yuani, sau aproximativ 455 de miliarde de euro. Potrivit comunicatelor oficiale, sectoarele prioritare de dezvoltare (cai ferate, autostrazi si aeroporturi) vor primi pana la sfarsitul lui 2010 fonduri de 2.000 de miliarde de yuani. Alte 1.000 de miliarde vor fi alocate in urmatorii 2 ani pentru refacerea infrastructurii rurale de irigatii, pentru constructia de locuinte, sanatate, mediu si educatie.

Pe 7 ianuarie 2009, avocatul Yan Yiming din Shanghai a depus o cerere la Comisia Nationala de Dezvoltare si Reforme (CNDR) din Beijing pentru a fi informat in legatura cu proiectele care vor fi finantate : "Cer transparenta totala in privinta listei de programe municipale si provinciale prezentata la CNDR, asupra proiectelor aprobate si asupra motivelor care au condus la aceasta alegere, cat si suma de la buget alocata fiecarui proiect. Deasemenea, cer sa stiu ce masuri de supraveghere vor fi adoptate si ce organisme ale statului vor fi insarcinate cu aceasta misiune" (citat de Courrier International).

Potrivit jurnalistului Wang Qing, de la Zhongguo Qingnian Bao (organul oficial al Ligii Tinerilor Comunisti chinezi), desi statul chinez are obligatia legala sa raspunda in timp de 2 saptamani la solicitari de acest gen, avocatul Yan Yiming nu a primit pana acum niciun raspuns. Cunoscut pentru opiniile reformiste exprimate de membrii colegiului de redactie, Ziarul Tineretului Chinez cere, la randul lui, ca solicitarea de informatii depusa de avocatul din Shanghai sa fie satisfacuta si adusa la cunostinta publicului. Potrivit autorului, este absolut firesc ca orice contribuabil chinez sa fie informat in deplina transparenta cat, cum si unde vor fi alocati banii guvernamentali si cine va supraveghea acest proces complex de distributie a fondurilor.

Utilizarea pe timp de criza economica a remediilor keynesiene a devenit foarte populara in ultimii 70 de ani. Deciziile privind alocarea de fonduri pentru a relansa o economie masiva cum este aceea a Chinei trebuie luate insa transparent, democratic si nicidecum in spatele usilor inchise. Procedand altfel, guvernantii chinezi risca sa constate ca tratamentul propus de ei va avea doar un efect de placebo asupra sanatatii pacientului.

(illustration: "Behind Closed Doors" by Joanne Schembri)

Huntington in Spania

Una din aripile muzeului arheologic regional din Alcala de Henares (Spania) gazduieste o parte a tezaurului arheologic adunat, la inceputul secolului XX, de renumitul hispanist si filantrop Archer M. Huntington (1870-1955).

Colectia cuprinde obiecte de uz comun din perioada romana si pre-romana, superbe statui de marmura, statuete de zeitati egiptene sau romane, bijuterii ibero-celtice, monede, documente privitoare la sapaturile arheologice efectuate de filantrop langa Sevilla, traduceri (in engleza) ale poemului El Cid. Expozitia comemoreaza implinirea a 100 de ani de la inaugurarea muzeului de arta si cultura hispanica din New York. Colectia cuprinde deasemenea fotografii de epoca din diferite zone ale Spaniei, care il situeaza pe Huntington printre marii etnologi si arheologi hispanisti ai lumii.

Archer M. Huntington a fost fiul lui John si Arabella Duval, casatorita ulterior cu magnatul cailor ferate Collis P. Huntington. In urma adoptiei, acesta a preluat numele tatalui vitreg, pe care l-a mostenit. La sfarsitul secolului XIX, in timpul unor calatorii in Spania, a devenit un pasionat colectionar de obiecte de arta, carti si relicve arheologice din zona. Huntington si-a concretizat pasiunea sa pentru cultura si civilizatia hispanica prin fondarea Societatii Hispanice Americane (Hispanic Society of America).

In 1904, a inceput constructia incantatorului palat din New York care gazduieste astazi muzeul si biblioteca societatii (accesul fiind gratuit). Inaugurata 4 ani mai tarziu, aceasta cladire adaposteste o impresionanta colectie de carti, obiecte de arta si arheologie : 1.000 de sculpturi datand din primul mileniu i.H. pana in prezent, 6.000 de picturi, 250.000 de carti printre care editiile originale ale operei lui Cervantes, precum si numeroase obiecte artistice si de cult din Portugalia sau America Latina.

Acesta nu este insa singurul merit al lui Huntington. Devenit cu timpul un mecena desavarsit, acesta a donat terenuri pentru constructia Muzeului Indienilor Americani si Academiei de Arta si Litere din New York, precum si 4,300 de acri pentru fondarea Galeriei de Arta "Huntington" a Universitatii Texas (Austin), inaugurata in 1963. A fost deasemenea preocupat de poezie, publicand "A Flight of Birds" (1938), "Collected Verse" (1953) si traducerea in trei volume a poemului "El Cid".

Sculpturile si relicvele arheologice prezentate in muzeul spaniol au fost obtinute prin colaborarea stransa dintre Huntington si arheologul anglo-francez J. Bonsor, care a facut sapaturi in Carmona (zona Sevilla). In constiinta istoricilor si a oamenilor de cultura spanioli, Huntington ramane unul dintre cei mai importanti cunoscatori si admiratori ai culturii hispanice.

publicat in saptamanalul international ACUM