Un ghiaur la Istanbul

Am vizitat pentru prima oara Istanbulul in iarna anului 1991 . Soselele erau pline de petice si de camioane militare (vizita mea de opt zile a coincis cu primul razboi din Irak). Am avut mari necazuri la granita turca pentru ca mi-am propus sa vad ce ce intampla daca nu dau celebrul bacsis, pe care aprope ca mi l-au pretins de la obraz vamesii . Calatoream impreuna cu sotia gravida intr-un Mercedes cumparat din Germania la mana a doua, proprietatea firmei australiene al carei reprezentant eram in Romania. Am fost silit sa las microcomputerul de birou si imprimanta laser pe care le carasem dupa mine in custodia vamii, nu cumva sa le vand pe sest prin Istanbul ! In plus, oficialii vamali m-au fortat sa cumpar pentru perioada sederii noastre numere de zoll turcesti, cele din Germania nefiind pe placul lor …

Ajuns in Istanbul , am tras in centrul orasului, care mi s-a parut gri, foarte murdar si haotic . Am parcat in fata unui centru de informare pentru turisti al guvernului si am intrebat pe cei doi functionari daca imi pot recomanda un hotel rezonabil ca pret dar confortabil.  Mi-au recomandat hotelul ERBOY, cu vedere la Sfanta Sofia, unde ne-am cazat pentru urmatoarele sase nopti pentru 50 de dolari camera dubla. Unul din functionari s-a oferit foarte amabil sa ma insoteasca pana la hotel . Am ajuns, i-am multumit (iarasi fara bacsis ) si am inceput sa ne caram bagajele la receptie. Am constatat cu stupoare ca functionarul nostru, care a stat pe bancheta din spate, s-a autoservit cu niste pungi SPAR frumoase, luate din Austria ca reserve in cazul ca vrem sa cumparam cate ceva pe drum . Oricum, ne-am bucurat ca nu ne-a luat sandwich-urile si fructele aflate tot pe bancheta din spate .


Istanbulul de acum douazeci de ani ni s-a parut asadar  murdar, circulatia auto haotica si mancarea din restaurante uleioasa si nu tocmai proaspata. In a treia zi de sedere, am descoperit din fericire un restaurant bulgaresc, tot in jurul Sfintei Sofia, care servea meniuri europene bine gatite gen snitzel, salate etc . Hotelul era confortabil si curat, insa micul dejun, inclus in prêt, a fost de spaima  : branza de proasta calitate, un fel de ghiuden de carne de oaie prea condimentat si greu de mestecat, cafea mediocra.


Am parasit Istanbulul fara regrete, dupa ce am apucat sa vizitam catedrala si marele bazar. La iesire, am avut din nou de asteptat ore in sir pana am reusit sa recuperam microcomputerul si imprimanta buclucasa ; Oficialii kemalisti mi- au ramas in memorie ca fiind obraznici cu turistii si foarte corupti iar orasul murdar si lipsit de sarm. Cursul lirei turcesti urca zilnic, economia turca era in criza. Ne-am propus sa nu mai revenim, atat de proasta a fost impresia pa care ne-a lasat-o orasul de pe malul Bosforului.

Am vizitat din nou Istanbulul dupa douazeci de ani, in toamna 2011 . Autostrada spre oras era bine asfaltata, la vama se construisera magazine duty free luxoase sau restaurante fast food si supermarketuri curate. Am avut de asteptat in vama numai o ora, in loc de patru-cinci, vamesii erau amabili si nu s-a pus problema bacsisului. Spre deosebire de 1991, traficul spre si dinspre Istanbul era foarte intens, vedetele fiind TIR-urile si autocarele pline de turisti.

 Am fost surprins sa gasesc orasul foarte curat, circulatia mai putin haotica, fatadele cladirilor mai ingrijite si oamenii de pe strada mai relaxati, mai bine imbracati si mult mai politicosi cu turistii.  Cursul de schimb al lirei nu se mai urca de la o zi la alta. Comertul mergea din plin, magazinele din Laleli erau pline de clienti din Grecia, Rusia sau Romania, care venisera in Turcia sa targuiasca marfa en gros .Cele mai cautate marfuri sunt cele textile,  articole sport, confectii, pielarie si bineinteles aur.( celebrul comert bavul tikareti, sau « comert cu valiza », care aduce turcilor cam treizeci de miliarde de dolari anual din Orientul Mijlociu,  Rusia, Balcani sau nordul Africii). M-am uitat atent in jur sa vad daca exista multe femei care sa poarte voalul islamic pe strada, insa am vazut mai multe pe strazile Parisului decat in orasul condus de partidul islamic al lui Erdogan ! Din pacate, calitatea ofertei de produse din supermarketuri nu este inca la inaltime, mezelurile si branzeturile sunt de slaba calitate si gama  este foarte restransa, sub norma europeana de cinci mii de articole  per magazin. In plus, pentru o tara cu o clima mediteraneana cum este Turcia, legumele si fructele mi s-au parut excesiv de scumpe.

Intrebat care este diferenta dintre stilul de viata de acum si cel dinainte, un hatru stambuliot a remarcat ca in timpul kemalistilor, turcii beau in public si se rugau acasa, acum insa se roaga in public si beau pe la casele lor ...

Am fost asadar foarte surprins de evenimentele care au loc in prezent in piata Taksim si alte cateva orase turcesti. Nivelul de trai al turcilor s-a imbunatatit in ultimii zece ani considerabil, saracia a fost redusa semnificativ, Turcia a crescut economic cu 4-5 la suta anual in ultimii zece ani. Este drept, majoritatea turcilor nu mai sunt interesati  astazi de aderarea la Uniunea Europeana, preferand sa calatoreasca si sa faca afaceri in lumea islamica.  Fata de vremurile dinainte de 2002, cand Turcia se caracteriza prin crize periodice iar oficialii din Ankara umblau dupa bani cu caciula in mana prin Washington, situatia actuala a tarii este chiar foarte buna.

Oare pe cine deranjeaza asa de mult prosperitatea si stabilitatea politica  actuala din Turcia ? Daca gasim raspunsul la aceasta intrebare poate vom intelege mai clar care este miza demonstatiilor si luptelor de strada care au loc in in prezent acolo. Se pare ca multi guvernanti vestici au stiut cu trei luni in urma ca se pregatesc miscari de strada in Istanbul, sursa este credibila. Vom trai si vom vedea cum evolueaza lucrurile in continuare.