EROUL ȘI JIGODIA : de GAULLE vs ILIESCU

 A fost nevoie să recurg la o comparație cu un om politic de certă valoare din Franța deoarece de aproape 100 de ani, românii nu au mai avut șansa să fie conduși de oameni politici patrioți și talentați. Atât de Gaulle, cât și Iliescu au ajuns în fruntea statului în momente de mare cumpănă, au trebuit să creeze noi instituții, să adopte alte constituții, să își judece și pedepsească predecesorii. Din păcate, dacă de Gaulle a reușit și s-a ridicat la nivelul provocărilor, Iliescu a ratat tranziția și democratizarea reală a României și a ajuns la sfârșitul vieții să fie inculpat pentru crime împotriva umanității.

În 1970 se stingea din viață Charles de Gaulle, erou al războiului de eliberarea Franței, creatorul celei de-a Va republici si președintele Franței până în 1968. În 1958 a fost ales președinte cu 78% din totalul voturilor. Iată însă cum a dorit de Gaulle să fie înmormântat:

" Generalul și-a exprimat în detaliu dorințele pentru înmormântarea sa într-o scrisoare adresată în ianuarie 1952 domnului Pompidou, pe atunci un angajat bancar complet necunoscut, dar și un apropiat.

El a spus că dorește să fie înmormântat în satul său natal, Colombey-les-deux-Eglises, alături de fiica sa Anne, care a murit la vârsta de 20 de ani după război.

El a spus că nu ar trebui să existe nicio ceremonie oficială în momentul morții sale - și a spus că nu dorește o înmormântare de stat.

De asemenea, a refuzat în mod explicit toate distincțiile și promovările la moartea sa și chiar a dictat simpla inscripție care să fie pusă pe piatra funerară, menționând doar numele său și anii nașterii și morții sale.

În conformitate cu dorințele generalului, președintele Pompidou nu va participa la înmormântarea de joi, deși va merge la Colombey în privat pentru a-și aduce omagiile."

Fast forward in august 2025 la București. Din motive de ordin tactic ( păstrarea coaliției de guvernământ) guvernul Bolojan a decis să organizeze funeralii naționale și să decreteze o zi de doliu național pentru primul președinte post-decembrist, Ion Iliescu. Această veritabilă jigodie de om a încercat și el să se pretindă dizident și erou al " revoluției " de la 1989, de el imaginată. În loc să comute pedeapsa cu moartea a predecesorului său, Ceaușescu, acesta a instigat sau cel puțin acceptat tacit executarea acestuia, deși fusese ani de-a rândul omul de casă al familie Ceaușescu.

A fost și el inițiatorul unei constituții, cea de la 1991, care oferea președintelui rolul de arbitru al vieții politice, fără a oferi garanția protejării proprietății private sau a separării puterilor în stat. Nu mai amintesc de multiplele mineriade pe care le-a organizat pentru a rămâne la putere sau divizarea sistematică a societății românești din același motiv :

NB " După al Doilea Război Mondial, Philippe Pétain a fost judecat pentru trădare din cauza colaborării sale cu Germania nazistă în timpul războiului. Inițial a fost condamnat la moarte, dar pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viață de către Charles de Gaulle. Pétain și-a petrecut rămașii ani încarcerat pe Île d'Yeu, unde a murit în 1951." ( Petain a fost șeful lui de Gaulle in primul război )

http://news.bbc.co.uk/onthisday/hi/dates/stories/november/9/newsid_4275000/4275206.stm

news.bbc.co.uk

BBC ON THIS DAY | 9 | 1970: France mourns death of de Gaulle

SELECȚIA NEGATIVĂ A ELITELOR LA ROMÂNI

 

Dificultățile României nu sunt rezultatul unui blestem care apasă asupra nației, - cum susțin credincioșii ortodocși de la noi - ci rodul unui îndelungat proces de selecția negativă a elitelor, care a debutat în anii comunismului și s-a perpetuat până în prezent. Societatea românească a făcut unele eforturi, timide, ce e drept, să pună capăt acestei situații. Cazul lui Traian Băsescu dovedește însă faptul că asemenea încercări sunt sortite din nefericire eșecului. Faptul că un infractor ca Petcu Costel din exemplul de mai jos a ajuns prorectorul unei universități este o dovadă în plus că selecția negativă a elitelor din România operează nestingherită.

Elitele noastre politice si intelectuale au fost supuse unui proces riguros de selectie inca din anii comunismului . Pot afirma in cunoștință de cauză că numai acei activiști UTC, UASCR sau specialiști care primeau girul securității și ierarhiei PCR puteau ajunge în categoria elitelor mai sus mentionate. Competența profesională sau calitatile morale contau putin sau deloc. Defectele erau mai apreciate de conducerea partidului decat calitățile personale, care se puteau chiar dovedi piedici in ascensiunea socială din Romania.

Ca sa ma puteti intelege mai bine, voi face apel la experiența mea de « insider » al sistemului din anii 1975-79.

In 1976, am fost ales președintele consiliului asociației studenților din facultatea de istorie-filosofie a Universității Iași. Printre alte atribuții, aveam si datoria sa intocmesc tabelele pentru acordarea burselor. Exista deja la vremea aceea un sistem al plafoanelor : primeau burse numai acei studenti ai caror parinti aveau un venit combinat mai mic de 4500 de lei. Ei bine, daca studentul era fiul vreunui colonel de securitate ( ofiterii superiori de securitate aveau salarii mari, deci depășeau plafonul stabilit) trebuia totuși trecut pe « listele saracilor » si transformat in student bursier ( lucru pe care eu am refuzat sa il fac).

Un an mai tarziu, colegii de la sectia de psihologie a facultatii mi-au solicitat sprijinul intr-un caz de furt. Unul din colegii lor de cameră, Costel Petcu, student al sectiei de filosofie, a fost surprins furand cărți, bani si un radio portabil . Hoțul nostru a fost surprins la seviciul de coletarie al Poștei, in momentul in care se pregatea să expedieze tatălui său un pachet cu lucrurile furate . Cu raportul miliției în mână, am cerut sanctionarea lui pe linie de partid ( unde hoțul era membru). Secretarul de partid al facultății – profesor de filosofie – mi-a atras atenția că individul nu este sancționabil, tatal lui fiind vechi tovaras de luptă de-al lui Ceausescu. Am insistat, am obținut sancționarea, dar m-am trezit in lunile urmatoare cu un activist al UASCR din Bucuresti, care a cerut colegilor mei de facultate sa ma « elibereze » din funcție pentru activitate defectuoasa ! Plenară mare, sute de studenti prezenti, se trece la vot si masura pică. Am reusit sa termin facultatea, însă am fost dat pe mana biroului PCR din liceul brasovean unde am fost repartizat dupa absolvire si dat afară din partid pentru un motiv oarecare (OK, daca chiar vreți sa știți, pentru « sabotarea productiei de cartofi a judetului Brasov » ; racisem si am fost internat în spital in timpul campaniei de recoltare a cartofilor … Secretarul PCR al liceului s-au deplasat la spital, m-a convocat in biroul medicului -sef, unde mi-a comunicat incredibila acuzație)

In procesul de selecție nu contau așadar rezultatele profesionale sau integritatea celor aleși, aș zice chiar dimpotrivă. Sa îți aperi colegii prinsi cu mana in sac era mai important decat sa îți faci datoria cum se cuvine. Să minți, să devii informatorul securitatii, mai important pentru reușita in carieră decat orice altceva. Asa s-a ajuns la elitele noastre de astazi, care sunt pe cale să își transmită ștafeta – și posturile-cheie – copiilor sau nepoților...

PORTRETUL-ROBOT AL ULTIMILOR 3 PREȘEDINȚI

" In istoria politică americană , un fapt distilează suspiciunea durabilă a națiunii față de orașe: alegătorii nu au ales niciodată un primar în exercițiu la președinție.

Americanii au îmbrățișat rar pe cineva care a atins măcar slujba. Calvin Coolidge a fost ultimul președinte, unul dintre doar trei în 230 de ani, care a fost primar în orice moment. A condus Northampton, Mass. — un oraș modest, într-adevăr — timp de doi ani." - New York Times

 Portretul-robot al ultimilor 3 președinți, Băsescu, Iohannis sau Dan, este aproape identic. Toți au preluat cate un partid - Băsescu PD, transformat de el în PDL, Iohannis a fost înșurubat după eliminarea lui Antonescu la șefia PNL ,Dan a fondat USR. Toți au fost inițial primari ( și în mod clar și oamenii serviciilor ), inclusiv în cazul lui Băsescu sau Iohannis ca informatori.

Asemănările dintre ascensiunea și evoluția celor trei par să indice existența unui manual de specialitate, care conține toate indicațiile necesare pentru selectarea și aducerea la putere a președinților României. Problema este cine sunt autorii și cine sunt exact cei care se folosesc de manual în practică. Cert este că această metodă de selecția președinților din rândul primarilor de orașe nu este americană, poate franceză.

VĂ ESTE MILĂ DE IOHANNIS ?

 Mie nu ! În 2014 mi-am făcut datoria de cenzor al candidaturii acestuia, am avertizat comunitățile românilor din Europa ( pe FB ) să evite să voteze pentru acesta. Facebook a decis atunci să îmi interzică să postez timp de trei luni, Iohannis fiind ales președinte cu voturile diasporei.

Acum, după ce Bolojan a desecretizat cheltuielile exorbitante făcute cu deplasările lui Iohannis, fostului președinte a început să îi fie frică. Nu mai iese din casă decât noaptea, ca hoții, nu răspunde la telefon și nu mai deschide televizorul. Cunoscuții din cercul sau de apropiați susțin că Iohannis este depresiv, îi este frică să nu fie scuipat de cetățeni pe stradă .

" EU CU CINE VOTEZ " ?

 Nu mai votez în alegerile din România din 2004 și nu sprijin niciun candidat sau partid anume. Totuși, în calitate de istoric am o minimă datorie profesională să vă sfătuiesc nu pe cine să votați, ci mai degrabă pe cine să NU votați.

Am deci în vedere o categorie de candidați toxici, cărora le lipsește un bun simț elementar sau sunt împinși în față de actori externi. Mă refer la categoria de sorginte franțuzească a candidaților primari : Nicușor Dan și Elena Lasconi.

În opinia mea, ar fi o dovadă de sado-masochism electoral să votați și A TREIA OARĂ, după Băsescu sau Iohannis, tot un candidat care a fost ales inițial primar. În rest, puteți firește vota pentru cine credeți de cuviință...