Originile Rusofobiei din SUA

Rusofobia din SUA își are originea în rusofobia britanică din secolul 19. Deja, cu ocazia războiului Crimeii ( 1863-1865 ) fenomenul rusofobiei avea o largă răspândire printre elitele britanice, așa cum  constata istoricul englez Charles Henry Pearson ( 1830 - 1894 ), care a vizitat Rusia în 1857 .

Americanii au preluat și au amplificat așadar rusofobia britanicilor în timpul Războiului Rece, din motive lesne de înțeles. Au existat însă în această perioadă un grup influent de intelectuali americani de primă mărime, printre care s-au numărat George Kennan sau John Kenneth Galbraith, care s-au opus diabolizării Rusiei și au militat pentru menținerea de relații diplomatice normale cu fosta URSS. 

Astfel, în urma unui schimb de scrisori pe care l-am avut în 1984 cu profesorul Galbraith pe teme de istoria economiei, am primit de la acesta un articol despre o vizită a sa la Moscova, vizită efectuată cu un an înaintea instalării lui Gorbachev la conducerea PCUS.

După implozia URSS din 1991,  relațiile cu noua Rusie au fost mai degrabă cordiale până în timpul președinției lui G W Bush, când politica externă americană a ajuns să fie dominată de neoconservatori. După o scurtă perioadă, între 2009 și 2014, în care administrația Obama a încercat o resetare a relațiilor cu Rusia, rusofobia a devenit din nou norma printre elitele politice americane.

Pricipalii responsabili pentru starea deplorabilă actuală a relațiilor diplomatice dintre SUA și Rusia au fost, fără îndoială, ambasadorul Michael McFaul și secretara de stat din acea perioadă, Hillary Clinton.  Din nefericire, rusofobia din SUA s-a amplificat exponențial după declanșarea războiului din Ucraina din februarie 2022.

Originea militarismului american

 Departamentul Apărării al SUA a ajuns cel mai mare angajator al planetei, cu 3.2 milioane de salariați

De regulă, atunci când un conflict armat se încheie, soldații sunt lăsați la vatră, industriile de război sunt reconvertite la producția de bunuri industriale civile, diplomații iau locul generalilor în păstrarea de relații pașnice între state.

Aceasta a fost regula post-conflict până în 1945, dată de la care SUA a preluat, inițial împreună cu URSS, gestionarea afacerilor globale. Începând cu această dată, americanii nu și-au redus semnificativ nici numărul de militari activi, nici capacitățile industriale dedicate producției de armament. Așa a apărut cunoscutul complex militar-industrial, care l-a speriat încă din 1960 pe președintele Eisenhower.

Pentru a justifica menținerea acestei mașinării de război diabolice, a cărei existență este fara precedent în istorie, SUA s-au angajat într-o serie de războaie, începând cu cele din Coreea și Vietnam și continuând până azi in Ucraina, fără însă să obțină rezultatele scontate de elitele politice sau militare americane .

In prezent, Departamentul Apărării american a ajuns cel mai mare angajator al planetei, numărând 3.2 milioane de angajați. Faptul ne oferă și explicația pentru care după 1945 numărul militarilor de carieră nu a descrescut, dimpotrivă, iar industria armamentului a continuat să producă și s-a extins.

Celebrul economist JK Galbraith a susținut că explicația pentru această situație decurge din trauma colectivă suferită de americani în timpul Marii Depresiuni economice din anii 1930. Criza a generat un șomaj enorm, de peste 25%, iar efectele ei au luat sfârșit în anii 1940, numai după intrarea SUA în război.

Traumatizați de această mare criză, americanii au văzut în dezvoltarea sectorului industrial dedicat producției de armament, și în menținerea unui număr mare de militari activi chiar și în timp de pace, soluția evitării altor crize economice viitoare și a șomajului de masă .

NATO ȘI ISTORIA ROMÂNILOR

Vă invit să uitați ce ați învățat despre războaiele domnitorilor români cu otomanii - începând cu Mircea cel Bătrân și terminând cu Mihai Viteazul - pentru că acum suntem în NATO și istoria noastră trebuie rescrisă ca să nu îi ofensăm cumva pe turci, dușmanii traditionali ai românilor timp de cinci secole, însă partenerii actuali de alianță.

În articolul alăturat , un ziarist oarecare de la Adevărul pretinde fară pic de rușine că vina pentru invaziile periodice ale turcilor în Țările Române ar aparține de fapt domnitorilor români mai sus amintiți, care organizau expediții de jaf la sud de Dunăre, pe teritoriul imperiului otoman . Or domnitorii români trebuiau, nu-i așa , pedepsiți exemplar de sultani ...

Articolul pare scris de istorici turci, nicidecum români, acesta deformând și ocultând in scop politic adevărul despre agenda expansionistă otomană la nord de Dunăre. De altfel, singura sursă citată în articol este un istoric turc din secolul XIV.

Am publicat deja un post despre așa -zisul val revoluționar atlantic, care chipurile a fost declanșat la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX dinspre SUA înspre Europa. Aceeași încercare de deformarea adevărului istoric a avut așadar loc și în anii 1950, imediat după formarea NATO, și acum .

Este evident în prezent faptul că pentru șefii americani ai Alianței, adevărul istoric poate fi și trebuie manipulat fără rușine, dacă interesele NATO o impun. În fond, intre agenda expansionistă otomană și agenda expansionistă actuală a NATO în centrul și estul Europei nu există incompatibilități importante.In plus , în cazul ambelor puteri militare, turcă sau americană, avem de-a face cu state dinafara continentului european, pe care ambele au căutat să îl domine ca hegemoni. Or scopul scuză mijloacele, nu ?

SUA, DE LA VISE LA REALITATE

 Recent, ziarul britanic Spiked a publicat un articol despre situația politică internă din SUA, comparand-o cu aceea specifică în republicile bananiere.

A cataloga SUA ca fiind o republică bananieră nu este neapărat o greșeală sau o exagerare. In ce mă privește, am susținut încă de acum 13 ani că SUA este pe cale să devină mama tuturor republicilor bananiere, și nu cred că am exagerat.

Ce înseamnă însă o asemenea caracterizare ? Pur și simplu faptul că în cele din urmă, geografia și istoria sunt acelea care determină caracterul unui stat, nu atât de mult aspirațiile sau pretențiile locuitorilor. Altfel spus, americanii pot continua să viseze în voie fie că sunt urmașii vechilor greci pe continentul american, fie că sunt o națiune ca nimeni alta, excepțională, indispensabilă etc etc . In realitate însă, SUA sunt o uniune de foste colonii ale Marii Britanii, care împarte zona geografică a celor 3 continente americane cu alte foste colonii ale spaniolilor sau portughezilor, cu care au ajuns să semene leit până în cele din urmă:..

NU, NU A EXISTAT O " REVOLUȚIE ATLANTICĂ" .

 La apogeul Războiului Rece, în Europa de vest s-a răspândit teoria așa -zisului " val atlantic al revoluțiilor burgheze ". Profund neconformă cu adevărul istoric, teoria încerca să acrediteze ideea că influența americană asupra evoluțiilor istorice de pe continentul european era mult mai veche decât a fost în realitate, inspirând chiar și valul revoluțiilor burgheze din Europa perioadei cuprinse între 1789 și 1848.

.Teoria unui val revoluționar atlantic cu epicentrul in SUA, de unde s-a răspândit în Europa, a fost elaborată de Jacques Godechot ( Toulouse ) și americanul Robert Palmer, ( Princeton ), în anii 1950 .

Prezentată la Roma în 1955 , la al X-lea Congres International al Științelor Istorice , teoria nu avea o bază științifică, ci una pur ideologică, fără o legătură reală cu adevărul istoric. La facultatea de istorie din Iași, cursul de istoria modernă a României predat de academicianul Gheorghe Platon dădea teoriei valului revoluționar atlantic un rol determinant și în declanșarea revoluțiilor de la 1848 din Țările Române . Cu ocazia examenului de istorie modernă din 1978, am combătut viguros validitatea teoriei lui Godechot , susținând în schimb teza caracterului pan - european și poli-centric al revoluțiilor de la 1848, inclusiv al celor din Țările Române.

Teoria l-a sedus probabil la vremea respectivă pe profesorul Platon, dar faptul că în ciuda criticismului meu acesta mi-a acordat nota maximă la examen - ceea ce i se întâmpla extrem de rar - pare să fi fost o indicație că acesta începuse să aibă la rândul său dubii .