DIPLOMATIA ROMANEASCA SI SPIONAJUL EXTERN

Am mostenit din pacate o traditie nenorocita din vremea razboiului rece si a comunismului, aceea a diplomatului-spion.

Pe plan european, diplomatia romaneasca a ajuns la o reputatie deosebita in perioada interbelica, cand la conducerea acesteia s-a aflat Nicolae Titulescu. Neavand o economie dezvoltata sau o armata puternica, Romania a impus aplicarea tratatelor internationale si a castigat respectul statelor din jur ca urmare a eforturilor diplomatilor ei.

O revenire partiala la traditiile diplomatiei interbelice s-a produs in anii 70, cand la conducerea externelor s-au aflat oameni ca Manescu Corneliu. Imi amintesc ca in perioada studentiei mele, diplomatii romani trebuiau inca sa urmeze un curs postuniversitar de 2 ani, autorul manualului de diplomatie fiind Mircea Malita.

In anii 80 insa ultimele vestigii ale unui serviciu diplomatic respectabil au disparut, majoritatea diplomatilor fiind recrutati de DIE si trebuind sa dea in primul rand socoteala sefilor spionajului extern, mai putin ministrului de externe. De multe ori, unii ambasadori erau ei insisi spionati de oamenii serviciului de spionaj extern.

Dupa revolutie, SIE a continuat traditia nefericita a DIE, diplomatii romani de cariera , cu studii solide de specialitate, fiind treptat inlocuiti de "acoperiti" ai serviciului extern. La ora actuala, este imposibil de stabilit linia de demarcatie care separa ofiterii acoperiti din ambasadele Romaniei sau din ministerul de externe de diplomatii de cariera ,daca mai avem asa ceva...

Aceasta veritabila inlocuire a diplomatilor romani cu oamenii serviciilor externe s-a accentuat in ultimul deceniu. De altfel, ultimii doi directori ai SIE , Mihai Razvan Ungureanu si Teodor Melescanu, au indeplinit fie inainte, fie dupa incetarea mandatului de directori ai SIE functia de ministri de externe. Departe de a considera calitatea de director SIE incompatibila cu aceea de ministru de externe, se pare ca dimpotriva, o functie de conducere in SIE garanteaza succesul in cariera de diplomat.

Constatam deasemenea ca fosti sefi ai SIE (Catalin Harnagea) sau SRI (George Maior) au fost numiti ambasadori dupa incheierea mandatelor acestora in fruntea serviciilor, fara insa a avea nicio experienta prealabila ca diplomati si/sau studii de specialitate in relatii internationale.

Cu toate acestea, exista o incompatibilitate clara intre statutul de diplomat si acela de om al serviciilor externe, care ar trebui sa preocupe pe deputatii romani, daca ii mai intereseaza cumva reputatia corpului diplomatic roman si performantele acestuia. Principiul de baza valabil in multe state cu traditii diplomatice indelungate este fireste acela potrivit caruia un om recrutat de serviciile externe de spionaj - cu exceptia atasatilor militari - nu poate deveni diplomat de cariera .

DICTATORI SI DICTATORI : JIVKOV vs. CEAUSESCU

Desi am facut-o in repetate randuri , a compara evolutia Romaniei comuniste cu aceea din state central-europene ca Cehoslovacia, Ungaria sau Polonia nu este decat partial corect . In timp ce statele grupului de la Visegrad sunt majoritar catolice, unele avand si o frontiera comuna cu vestul (Ungaria,Cehia, Polonia) , Romania este un stat traditional ortodox , inconjurat la vremea aceea numai de state comuniste.

Iata cateva din motivele care m-au determinat sa incep cu o comparatie intre performantele liderilor Bulgariei si Romaniei in perioada comunista, Todor Jivkov si Nicolae Ceausescu. Aceasta se impune cu atat mai pregnant cu cat de performantele,caracterul si calitatile liderilor statelor comuniste au depins si performantele statelor conduse de acestia.

Voi trece in revista pe scurt cateva elemente pe care cei doi lideri comunisti le-au avut in comun. Amandoi au fost romani (Jivkov provine dintr-o familie de vlahi din Pravets, 60 de km de Sofia), amandoi au fost fii de tarani care au devenit adeptii comunismului in perioada interbelica.

Ambii lideri au fost la putere ani indelungati, Jivkov pentru 35 de ani (1954-1989) , Ceausescu pentru 25 de ani. ( 1965-1989) Atat Jivkov, cat si Ceausescu au pierdut puterea pentru ca nu au mai fost pe placul lui Gorbaciov.

Diferentele intre stilurile de conducere,caracterul si performantele celor doi sunt insa mult mai importante decat asemanarile. Iata-le :

JIVKOV. Liderul bulgar a ramas fidel Moscovei, aprovizionand Bulgaria cu petrol si gaze ieftine in toata perioada celor 35 de ani cat a stat la conducere. Bulgaria rafina cantitati mari de petrol la Burgas si le vindea la un profit consistent in vest. Deasemenea, Bulgaria a beneficiat si de alte materii prime in conditii preferentiale din URSS pentru industriile create in anii comunismului.

Din multe puncte de vedere, Jivkov a fost un lider progresist, foarte interesat in avansul tehnologic al Bulgariei. A pus bazele inca din 1981 a unei intregi industrii a microcalculatoarelor, producand primul Pravets 82 (Apple clone) si generalizand folosirea acestora in toate liceele tehnice din Bulgaria inaintea multor state vestice. In cativa ani, Bulgaria ajunsese sa asigure 70% din productia de microprocesoare din intreg blocul estic.

Desi economia bulgara a cunoscut performante fluctuante in timpul sau, bulgarii nu au suferit niciodata de foame sau frig si au avut din anii 60 la dispozitie suficiente bunuri de consum, multe produse local.

Bulgaria a fost deasemenea primul stat din blocul estic care a introdus un sistem de asistenta sociala si de pensii pentru agricultori , inca din anul 1957 ! 

Bulgaria a fost prima tara din blocul estic care a promovat inca din anii '60 investitiile straine in economia sa. Simbolul capitalismului international, Coca-Cola, a deschis inca din acea perioada linii de imbuteliere in tara condusa de Todor Jivkov.

Jivkov nu se supara in general pe cei care faceau glume pe seama lui si nu ii pedepsea. Mai mult, el tinea chiar un dosar cu cele mai bune glume facute pe seama sa. Cand satenii din Pravets, comuna sa natala, i-au ridicat o statuie, Jivkov a impus demolarea ei, nedorind sa promoveze un cult al personalitatii. (a fost reamplasata dupa decesul sau)

Ceausescu a fost foarte diferit. Cultul personalitatii sale a atins paroxismul in anii 80. Nu avea DELOC simtul umorului, glumele pe seama sa fiind aspru pedepsite de securitate, mergandu-se pana la batai si pierderea posturilor de catre cei care indrazneau.

Ceausescu a fost un dusman neimpacat al evolutiilor din domeniul microcalculatoarelor, interzicand pana in 1989 nu numai productia, insa si importul acestora (il interesa numai constructia de combinate chimice si siderurgice energofage si ineficiente).

Ceausescu nu s-a preocupat niciodata de veniturile taranilor si foarte putin de asistenta medicala pentru acestia. Spre deosebire de Jivkov, a avut o relatie foarte toxica si cu intelectualii romani.

Spre deosebire de Jivkov, Ceausescu i-a tradat pe sovieticii care l-au adus la conducerea Romaniei si ca urmare romanii nu au beneficiat de energie si materii prime ieftine din URSS.

In deceniul 80, din cauza atitudinii sale de sfidare atat la adresa rusilor, cat si a americanilor, si ca urmare a multiplelor sale erori de guvernare (gen plata fortzata a datoriei externe), romanii au indurat zece ani de foame si frig, fara precedent in istoria moderna a Romaniei, inclusiv pe timp de razboi.

Spre deosebire de Jivkov, Ceausescu nu a inteles ca venise timpul in 1989 sa renunte la putere, fapt care a condus la condamnarea acestuia la moarte :

TRANZITIA

 Nu cred ca poate nega cineva ca Romania a trecut prin cel mai lung, dureros si pagubos proces de tranzitie din zona central si est europeana, cu exceptia Rusiei.

Spre deosebire de statele grupului Visegrad ( Polonia,Cehia, Slovacia sau Ungaria ) comunistii si securistii romani nu au inteles - si nu inteleg nici n prezent - ca venise timpul in 1989 sa se dea la o parte, dimpotriva. S-au agatat de putere folosind orice mijloace : dezinformarea, crima, abuzurile legale, batele minerilor.

Securistii romani au participat trup si suflet la ineptul scenariu "revolutionar" pus la cale de grupul condus de Iliescu, l-au sprijinit pe acesta la reprimarea violenta a protestelor din piata universitatii, la aducerea minerilor in Bucuresti, la abuzurile legale si jaful generalizat al economiei romanesti care a urmat disparitiei cuplului Ceausescu.

In timp ce statele mentionate mai sus au adus la conducere partide noi si personalitati ale disidentei, trecand rapid la reforma economica si la atragerea de investitii straine, Romania a ramas vreme de aproape un deceniu teatrul unor confruntari politice intre fortele vechiului regim politic in frunte cu Iliescu si reprezentantii partidelor istorice sau nou-infiintate dupa 1989. Rasturnarea guvernelor cu ajutorul minerilor a ajuns norma, pacea sociala exceptia acestei perioade tulburi .

Principalul stat ca pondere economica si a populatiei din grupul de la Visegrad, Polonia, a trecut de la regimul comunist la cel de acum fara sa recurga la scenarii revolutionare violente, cu morti si raniti, ca la noi. Ungaria la fel . Numai in Praga a avut loc o asa-zisa "revolutie de catifea", soldata cu o singura victima.

In estul continentului euroasiatic, China si-a inceput tranzitia la economia de piata din 1979, cu rezultatele spectaculare pe care le stim cu totii. China a devenit in 30 de ani a doua economie a lumii, tranzitia chineza avand loc fara mari convulsiuni sociale, fara "revolutie" si fara sa renunte la comunism.

Dupa aproape 30 de ani de "tranzitie originala", Romania este - cu exceptia Bulgariei - cel mai sarac stat al UE, guvernat prost de retelele securiste si comuniste de odinioara, care odata cu trecerea timpului au ajuns mai corupte, mai agresive si mai numerose decat la inceputul tranzitiei.

Lustratia nu a avut loc, deconspirarea securitatii nu a fost insotita - ca in fosta RDG sau Polonia - de masuri punitive de ordin financiar gen reducerea pensiilor celor care au deservit sinistra institutie, dimpotriva. Romania plateste , in mod paradoxal, " pensii speciale " de mii de euro lunar sefilor institutiilor de forta, sau fostilor securisti, multi ajunsi generali sau prosperi "oameni de afaceri".

Toate acestea se petrec in pofida faptului ca prin comparatie cu colegii lor din tarile Visegrad, comunistii si securistii romani au facut un iad din viata romanilor inainte de 1989 si un adevarat cosmar in prezent.

Aderarea la NATO sau UE nu face decat sa cosmetizeze esecul pe toate planurile al societatii romanesti, oferind o supapa de siguranta regimului politic post-decembrist, deoarece milioane de romani sunt fortati sa plece la munca in strainatate. Din pacate, nota de plata pentru situatia creata nu o platesc la noi cei responsabili, ci victimele lor , cel putin deocamdata .

"REVOLUTIA"

 La 27 de ani de la evenimentele din 1989, putem conchide fara a gresi ca "revolutia romana" nu a avut loc.

Orice revolutie, fie ea cat de amarata, duce la o schimbare radicala de regim politic. Asa ceva nu s-a intamplat la noi, desi s-a trecut cu chiu cu vai la economia de piata si un sistem politic sustinut de fostii securisti ( rasplatiti cu "pensii speciale").

Puteti sa va imaginati o Franta condusa dupa 1789 de nobilii din anturajul lui Ludovic XVI sau o Uniune Sovietica condusa dupa 1917 de stalpii regimului tzarist ? Bineinteles ca nu !

Acuzatia de partid neocomunist lansata impotriva PSD nu este asadar chiar asa de lipsita de continut . In incercarea sa de a pacali istoria si cetatenii insa, Iliescu a facut o gafa monumentala, pretinzand cu nerusinare ca inlocuirea esalonului 1 al PCR cu esalonul 2 a avut caracterul unei revolutii ... Sa avem pardon !

Sa fim seriosi : un stat cu o economie cu adevarat performanta nu pierde 3 milioane de potentiali angajati, care sunt siliti sa lucreaze in alte state membre UE. Un stat care se ingrijeste de viitorul cetatenilor sai asigura un nivel de trai decent profesorilor si medicilor, de care depinde nivelul de educatie si sanatatea acestora.

Un sistem democratic sanatos nu are nevoie pentru a functiona de manipulari mediatice, de SAPTE servicii secrete si de recompense exorbitante pentru sefii institutiilor de forta ( servicii secrete, politie, armata sau procuratura), ci doar de un parlament nepatat, magistrati integri, guvernanti competenti, legislatie clara si de votul alegatorilor.

RASFOIND PRESA SECURISTA DE LA NOI

Pentru cei dintre dumneavoastra care nu stiu, aflati ca "pensionarii" securitatii - in principal colonei si generali trecuti in ultimii ani in rezerva - au o revista a lor, " Vitralii - Lumini si Umbre".

Am citit o serie de articole, care incearca fara succes sa demonstreze cat de bine pregatiti au fost securistii de la noi, cat de grea si nobila este "meseria" lor, cat de mari patrioti sunt acestia. Patetic !

Unul din interviurile din nr. 30 din luna mai 2017 ilustreaza foarte bine buna parere care o au despre ei acesti indivizi detestabili. Intervievat asupra tranzitiei de la securitatea de tip sovietic la cea etnica, "pur romaneasca" , petrecuta in a doua jumatate a anilor 60, generalul Mihai Viorel Tibuleac (r), insarcinat cu paza lui Ceausescu, sustine ca atunci

"a apărut primul lot de ofițeri mai bine pregătiți, cu o nouă mentalitate și cu dorința de a-și face datoria față de țară. Câteva nume de colegi de-atunci mi-a rămas adânc întipărite în memorie: Chițoiu, Dinu, Ghergu, Ilie, Mateescu, Olaru, Popescu, Soare, Tălpeanu etc. Toți aceștia aveau, din școală, o constituție fizică robustă, pregătire psihologică temeinică și pregătire juridică adecvată. Toți și-au continuat studiile la Facultatea de Drept și au absolvit-o cu examen de stat. De altfel, pregătirea juridică a fost considerată fundamentală pentru activitatea ofițerilor de informații."

Cu alte cuvinte, pentru gravele incalcari ale drepturilor omului,ascultari ilegale de telefoane, arestari arbitrare, etc, ofiterii securitatii ceausiste nu au NICIO scuza ,,pentru ca " toti si-au continuat studiile la facultatea de drept si au absolvit-o cu examen de stat" !

Fac aici o paranteza pentru a va povesti un episod hilar din perioada studentiei mele iesene. Deoarece in anii 70 nu existau decat foarte putine cursuri litografiate, eram nevoiti sa invatam in sesiune de pe notitele luate la curs, care erau uneori lacunare si scrise indescifrabil, ceea ce ingreuna enorm studiul. Am decis asadar sa aduc in camera noastra de camin o masina de scris casata marca "Mercedes", si am inceput cu ajutorul colegilor de camera sa dactilografiem toate cursurile, dictand sau dactilografiind prin rotatie.

Deoarece aveam nevoie de cinci exemplare si produceam la indigo opt, am hotarat sa vindem trei doritorilor . Auzind asta, regretatul profesor Vasile Russu m-a abordat si mi-a cerut un exemplar pentru unul din studentii sai de la fara frecventa, un ofiter de securitate. Si a adaugat : " de cand ai avut tu initiativa asta, au ajuns in sfarsit si ofiterii de securitate sa aiba acces la cursuri universitare de la zi ! ", si a ras cu pofta.

Adevarul absolvirii cursurilor universitare de drept de catre acesti indivizi fuduli este deci unul trist. Cu rare exceptii, acestia treceau prin examene ca valiza prin gara, studiind - atunci cand se intampla minunea asta - cursuri universitare expirate de ani buni de zile. Numai diploma conta !

Faptul va va ajuta sa intelegeti de ce avem astazi un numar enorm de "doctori" plagiatori si de absolventi sau "profesori" gen Gabriel Oprea fara nicio valoare profesionala ....

RAZBOI RECE 2.0 : DEMOCRATII LIBERALE VS. DEMOCRATII ELECTORALE

Descriam intr-un post in limba engleza, de pe blogul meu gazduit pe platforma Blogactiv.eu, care este miza actualului razboi rece dintre Vest si unele state ale lumii, declansat cu aproximativ 5 ani in urma.

Pentru cei care au citit postul meu anterior in limba romana despre diferentele dintre democratiile vestice de tip liberal si democratii electorale ca acelea din Rusia, Turcia, Ungaria sau Polonia, miza actualului razboi rece este relativ usor de inteles. Aflat inca la conducerea afacerilor lumii, Vestul incearca fara succes sa impuna nu numai generalizarea economiei de piata sau liberalizarea deplina a comertului, dar si adoptarea de catre TOATE statele lumii a variantei sale de democratie politica, si anume democratia liberala.

Democratiile liberale s-au fondat pe principiul protectiei drepturilor minoritatilor: etnice, religioase sau, mai nou, sexuale. Spre deosebire de acestea, democratiile electorale - majoritatea aparute dupa 1989 - au adoptat principiile economiei de piata, au revenit la valorile crestine sau islamice traditionale, dar insista asupra protejarii drepturilor majoritatii populatiei, nu si pe acelea ale minoritatilor, in special minoritatea LGBT.

In realitate insa, democratiile liberale nu protejeaza in mod egal - doar in teorie – drepturile tuturor minoritatilor etnice sau religioase care le compun. Cele mai protejate minoritati din punct de vedere al drepturilor economice, politice sau sociale sunt, in ordine, minoritatea oamenilor cu avere, minoritatea evreilor si cea LGBT, ultimele doua fiind cele mai active minoritati care vin in sprijinul imbogatirii in continuare a primei. Reprezentantii acestor ultime doua minoritati si-au legat definitiv soarta de cea a primilor, pe care ii servesc si ii apara cu inversunare impotriva revendicarilor de orice natura provenite din partea majoritatii populatiei din aceste societati liberale. Alte minoritati decat acestea, relativ importante ca numar si care au o situatie economica sau politica precara, precum negrii din SUA, tiganii, musulmanii din mai multe tari europene, samd, nu sunt protejate sau favorizate de catre legislatorii vestici, dimpotriva.

Faptul ca elitele Vestului au recurs sau recurg din cand in cand la selectarea cate unui lider politic de culoare (Obama in Statele Unite, Sadiq Khan in Londra, Harlem Desir in Franta,etc) pentru a crea impresia de egalitate in drepturi politice intre minoritatile etnice, nu inseala pe nimeni. Situatia negrilor americani este chiar mai rea decat inaintea alegerii lui Obama ca presedinte, iar recentele atacuri teroriste din Franta si Marea Britanie indica – pe langa indoctrinarea islamica – o profunda disatisfactie cu situatia lor a minoritatilor musulmane de arabi si pakistanezi din aceste state. Mai mult, o parte dintre teroristii islamici au atacat si ii ataca pe membrii comunitatilor evreiesti sau LGBT, identificand in acestia pe adevaratii favorizati ai democratiilor de tip liberal.

Pe de alta parte, populatiile majoritare, voturile si drepturile acestora sunt ignorate constant de elitele lor, atunci cand nu sunt calcate pur si simplu in picioare. Faptul explica recentul absenteism la vot in multe tari occidentale, sau puternica dezvoltare a partidelor de tip nationalist, etichetate in mod fals drept “extremiste” de catre criticii lor liberali.

Prin contrast, democratiile electorale incearca si reusesc de multe ori cu destul succes sa reprezinte pe plan politic interesele majoritatii populatiei lor, fie aceasta rusa, turca, maghiara sau poloneza. Toate aceste populatii, spre exemplu, au un grad scazut de toleranta fata de propaganda reprezentantilor LGBT din societatile lor sau fata de extinderea catre acestia a drepturilor civile, cum ar fi cel al casatoriei. Solidaritatea pe baze etnice sau religioase intre cetatenii acestui grup de state este mult mai pronuntata decat este cazul societatilor democratice de tip liberal, care pentru a fi mai usor dominate din punct de vedere economic si politic au fost atomizate in decursul ultimului secol.

Cetatenii acestor democratii liberale sunt supusi unui proces continuu de distrugere a legaturilor ancestrale care au existat si in societatile lor, cum ar fi legaturile de rudenie, cele religioase, sau de solidaritate nationala. In vederea atingerii acestui scop, societatile liberale au fost supuse unui intens proces de laicizare, de promovare sistematica a divorturilor, de distrugere a structurilor asociative de tip sindical si de reducere treptata pana la anulare a rolului traditional de protector jucat de statele vestice, adica a posibilitatii statelor de a-si asista cetatenii din punct de vedere economic (via austeritate sau reducerea rolului statului in economie).

La ora actuala, insasi aparatele de stat ale Vestului sunt supuse unui proces de decimare si de reducere sistematica a resurselor financiare de care dispun, in favoarea marilor corporatii globale care lucreaza in profitul exclusiv al minoritatii oamenilor bogati. Din ce in ce mai frecvent, la conducerea celor mai importante corporatii globale sunt numiti reprezentanti ai comunitatii LGBT, care selecteaza si promoveaza in interiorul multinationalelor cu precadere membri propriei minoritati, indiferent daca sunt sau nu capabili din punct de vedere profesional. Loialitatea acestora catre minoritatea cea mai importanta, adica cea a oamenilor bogati, este insa singura care conteaza.

Mai nou, se observa de asemenea tendinta realmente nefasta de a propulsa la conducerea statelor vestice tot membri ai minoritatii LGBT, asa cum este cazul acum in Luxemburg, Irlanda, si altele. Aceasta tendinta are toate sansele sa se generalizeze in anii urmatori, in stransa legatura cu intensificarea protestelor populatiilor majoritare impotriva unor excese ale oamenilor bogati care par ca scapa total oricaror norme morale, de bun simt sau controlului social. Ea semnifica insa faptul ca democratiile liberale trec de fapt printr-un proces de profunda criza existentiala.

Confruntarea extrem de dura care are in prezent loc intre democratiile liberale si electorale va dura probabil multi ani de acum inainte, angajand cvasi-totalitatea serviciilor secrete vestice, mai ales cele anglo-saxone. Daca cunoastem, spre exemplu, momentul cand s-a declansat acest nou razboi rece, care este miza acestuia (distrugerea democratiilor de tip electoral), sau fortele combatante aflate in conflict, este mai greu de prevazut cand se va sfarsi acesta. Ceea ce nu este de dificil de anticipat, insa, este castigatorul acestui razboi, care de aceasta data nu va mai fi grupul de tari vestice care l-au declansat.

Political analysis or political garbage ?

One of the main reasons why I have decided a while ago to abandon Europe for good and to return to my adoptive country, Australia, is the proliferation of so-called “experts” in political analysis and geopolitical affairs who are quite ready to distort the truth, manipulate public opinion and sell their meagre talents to the highest bidder. The following article published by two political analysts - one from Poland and the other one from Romania - amply illustrates my point (link to the article here).

I have followed the events unfolding in Romania since the recent general election in an unbiased and non-partisan manner. Both parties in this conflict - President Iohannis and his backers, on the one hand, and the leaders of the largest Romanian party, the Social Democrats, on the other – have made huge errors of judgement and through their actions have pushed a part of the Romanian population to the brink.

In truth, there are only two forces fighting it out in Bucharest. The former Securitate apparatchiks, who after the revolution succeeded in infiltrating in a tentacular fashion the justice system as well, have severely undermined Romanian democracy for the past ten years to date. They have perfected a system of government that is based on mass surveillance of the population and on a justice system that is totally subordinated to the secret services and the subservient media. The centre of power in this system is the Cotroceni presidential palace and it is operated directly by the president of the day (first Basescu and now Iohannis).

The other side, made up of the former politicians of the communist-era regime and young politicians recruited after the revolution, is by and large favoured by the Romanian population which has returned them to power time and again, with ever-increased majorities. This group dominates the parliament and its members are usually in charge, for better or for worse, of governing Romania.

In order to undermine the politicians' popularity and install their own government, the former and current secret service apparatchiks grouped around the president have used an anti-corruption campaign and the National Anti-corruption Agency (DNA) to imprison, fabricate evidence or drag through the courts almost all relevant leaders of their opposition, now in control of both chambers of parliament and of the government. In so doing, they have severely jeopardised the rule of law and the country's main democratic institutions, not to mention the fact that they have made a mockery of the idea of justice in Romania.

President Iohannis has lately resorted to personally participating in the street demonstrations against the government (!), after the newly-elected prime minister made the error of rushing through a set of badly-needed amnesty measures. Using the subservient part of the Romanian media, the secret services from Bucharest to Brussels (EurActiv was only too happy to oblige) are hard at work depicting the elected officials and the government party as thieves and corrupt individuals who should not be trusted and should be locked up simply because they're winning elections. In fact, however, President Iohannis is himself a felon, as more than ten years ago he obtained two valuable properties in the centre of Sibiu using forged inheritance documents (the courts in Brasov, my native city, have rejected the president's appeals and annulled the phony inheritance papers).

To resume, we are not witnessing a “social insurrection” in Romania, as the authors of the article above will have you believe. What we are in fact witnessing is a set of actions and manipulations undertaken by a desperate president whose party was soundly defeated during the recent elections but who still wishes to impose a government of his own choice against the will of the Romanian electorate or that of the Romanian parliament.

Now if Brussels considers that to be a fight for “democracy”, then the entire European hierarchy is rotten to its core. To be sure, a quarter of a million protesters spending a few days on the streets after an intense manipulation campaign are in no way representative of the millions of Romanian voters who cast their ballots in favour of the current crop of parliamentarians and the government they have appointed in the wake of the December 2016 elections.