Rosia Montana Bis

Si uite asa,  cand sistemul capitalist de exploatarea ressurselor ajunge la fundul sacului, acesta recurge la solutii extrem de daunatoare, ca sa nu spun dezastruoase,  pentru mediu.  Asa stau lucrurile cu exploatarea gazelor sau petrolului de schist, mai ales in SUA, si tot asa in privinta putinelor ( si saracelor) exploatari aurifere care mai exista inca in Europa.

Confruntati de cativa ani cu o criza economica fara precedent, grecii au decis la randul lor sa « se intoarca la Antichitate » (Nouvel Obs) , aproband exploatarea unui zacamant aurifer din peninsula Halkidiki, in apropierea Salonicului . Concesionarul canadian al minelor, El Dorado Gold , intentioneaza sa defriseze in acest scop 30,000 de hectare de padure, ceea ce va aduce prejudicii enorme infloritorului turism practicat in aceasta zona din nordul Greciei. Ecologistii locali se opun cu inversunare, deoarece saracia zacamantului ( exploatat pentru prima oara pe timpul lui Alexandru Macedon!) presupune folosirea masiva a cianurilor si arsenicului, care vor distruge durabil un incantator loc de vilegiatura estivala. Minele de la Olimpiada, redeschise si ele in urma cu cativa ani din aceleasi motive, inregistreaza astazi concentratii de asemenea chimicale de o mie de ori mai ridicate decat normele in vigoare.

 Se opune cineva oare la nivelul conducerii Uniunii Europene planurilor unei firme venite de pe alt continent  si care se pregateste sa produca distrugeri durabile in acest colt al Europei ? Dupa cunostinta mea – si as dori din toata inima sa ma insel – nici vorba de asa ceva pana in momentul de fata.

Nota de lectura : o istorie a Greciei

Am terminat de curand de citit o istorie a Greciei aparuta acum cativa ani in limba franceza si scrisa de un grec al carui nume nu il mentionez de rusine ( adica imi este mie rusine de rusinea lui !), care a primit un doctorat in Paris si a fost si rectorul universitatii din Atena. Capitolele care trateaza istoria moderna a Greciei sunt cele mai deficitare, ca sa nu zic aiuritoare. Astfel, dupa ce trece in revista - in galop si fara prea multe clarificari, nesistematic si la gramada -  incalcitele ( cand nu est vorba de explozivele) evenimente politice petrecute de la fondarea statului grec modern pana astazi, autorul invita in partea de concluzii pe ceilalti intelectuali europeni sa ia democratia greaca contemporana drept exemplu demn de emulat ! Si cand te gandesti ca vechii greci sunt  fondatorii disciplinei ...

Deci dupa ce autorul descrie multiplele falimente de tara care au afectat Grecia in secolul XIX, numeroasele asasinatele politice ( cel al lui Capodistria, spre exemplu, celebrul ministru de externe al tarului Rusiei care dupa obtinerea independentei Greciei si-a abandonat prestigiosul post ca sa ajute la modernizarea administratiei  tarii) haosul politic permanent, falimentele de tara, luptele dintre republicani si monarhisti, instabilitatea cronica, clientelismul politic, coruptia pe scara mare, saracia, anarhia, evaziunea fiscala generalizata, multiplele dictaturi din secolul XX, de la Metaxas la cea a coloneilor, noi toti ceilalti ar trebui deci sa luam democratia greaca actuala  drept model . Fireste, toate nereusitele, aventurile militare sau neimplinirile in planul politicii externe  sunt puse pe seama cruciatilor latini, a turcilor, iar in epoca moderna  pe seama englezilor, americanilor,  germanilor etc.

 Sentimentul pe care mi l-a lasat lectura acestei carti de istorie unica in genul ei este acela ca grecii moderni sunt simpli epigoni (  adica urmasi nedemni ai unor inaintasi ilustri), care incearca sa traiasca fara rusine invocand realizarile stramosilor din antichitate sau evul mediu si ca a venit timpul ca elitele tarii sa inteleaga ca un stat modern nu poate supravietui la nesfarsit din imprumuturi externe si renuntand  sa colecteze impozitele datorate statului, mai ales de la cei mai avuti dintre greci.