Despre agenda geopolitica a Romaniei

In luna decembrie 2012, imediat dupa victoria electorala a USL,Horatiu Pepine de la Deutsche Welle a publicat un articol despre anuntata reimpartire administrativ-teritoriala a Romaniei pe provincii istorice. Opinia sa, care este probabil impartasita si de germani, este ca aceasta reforma a fost intarziata ani de zile, din motive partinice.

Intr-adevar, din 1995, cand am circulat eseul geopolitic "Romania in Mileniul III", au trecut mai bine de 17 ani. Din pacate, insa, propunerea centrala facuta de mine cu acea ocazie, si anume mutarea capitalei din campie in zona muntoasa a Transilvaniei, nu se regaseste printre propunerile de reforma politico-administrativa ale actualului guvern.

Vom reorganiza, deci, tara fara a respecta vointa inaintasilor de a muta capitala acolo unde ar fi trebuit sa fie de cel putin 80 de ani ? Este posibil ca majoritatea parlamentara actuala sa rateze sansa istorica ce i se ofera in urma alegerilor din 2012, lasand din nou neterminata constructia statala a Romaniei.

In 1927, atunci cand Vintila Bratianu cauta in muntii Fagarasului un loc mai sigur si mai aparat pentru capitala Romaniei reintregite, el dadea dovada de o superba intuitie geopolitica. Este evident ca generatia de politicieni din care facea parte fusese puternic afectata de ocuparea Bucurestiului - oras greu de aparat - de catre trupele germane. Administratia a fost atunci silita sa se retraga pe colinele Iasiului, doua treimi ale Vechiului Regat fiind astfel pierdute. In 1944, capitala a fost puternic bombardata de aviatia germana. In 1977, Bucurestiul a fost zguduit de un grav cutremur, acesta fiind astazi amenintat de spectrul unui posibil accident nuclear la Kozlodui.

Pentru o natiune tanara cum este cea romana, plasarea capitalei intr-o zona ferita, centrala si usor de aparat este mai mult decat un moft, asa cum au demonstrat evenimentele militare din timpul primului razboi mondial. In plus, de mutarea capitalei in Transilvania depinde si schimbarea statutului geopolitic al Romaniei din tara balcanica intr-una central-europeana. Pentru specialistii avizati, aceasta schimbare de statut este considerata ca generatoare de progres accelerat si performante economice superioare.

S-a mai vehiculat prin presa romaneasca din ultimul timp spectrul unei posibile separari a Transilvaniei. In realitate, analogia facuta de Sabina Fati cu situatia existenta in Anglia, Spania sau Belgia este gresita. Catalonia, Scotia sau Flandra sunt - cum obisnuia sa spuna Fernand Braudel - "mici natiuni fosilizate", cucerite in timpul Evului Mediu de regatele mai puternice din jur. Pretentiile actuale vizand independenta au un substrat economic neoliberal. Pascal Boniface scria nu demult ca in ultimii 30 de ani indicatorul de baza a devenit PIB-ul pe cap de locuitor, care a inlocuit masura mai veche a PIB-ului national. Astfel, solidaritatea nationala a fost subminata de individualism si fuga dupa castig (este relevant in acest sens cazul extrem al lui Gerard Depardieu, in Franta).

Oricum, catalanii, scotienii si flamanzii sunt majoritari in regiunile pe care le ocupa. In Transilvania nu a existat o natiune dominanta, ci trei: maghiarii, secuii si sasii, care si-au acordat reciproc sustinere si privilegii politice pana in 1918, in dauna populatiei majoritare. Aici romanii, profund atasati statului unitar, sunt majoritari in proportie de circa 70 la suta. Ideea unei Transilvanii independente este, deci, absurda.

In 1999 eu insumi am lansat un pseudo-proiect de stat transilvanean cu scopul de a elimina pericolul mineriadelor din viata politica a Romaniei, obiectiv care a fost atins. In consecinta, suporterii PSD au fost siliti sa renunte la reflexul de a pune mana pe par atunci cand au probleme cu oponentii politici. (De altfel, in 1996 ajutasem PSD-ul sa evite mexicanizarea politica, prin acceptarea alternantei la guvernare.)

Astazi, cand si critica Constitutiei din eseul mentionat mai sus (1995) a fost validata de Comisia de la Venetia, incerc un sentiment legitim de satisfactie profesionala. In lumea neoliberala in care (inca) traim, insa, recunoasterea meritelor stiintifice, oricat de importante ar fi acestea, se lasa mult asteptata...

Implozia PDL si partidul "Arca lui Noe"

Descompunerea PDL si migratia multor deputati si senatori catre alte partide, in special catre PNL, sunt consecinte firesti, in conditiile in care acest partid a devenit de fapt un vehicul de promovare a programului politic basescian. Dezertarile din PDL reprezinta ultimul act al unui divort dintre presedinte si clasa politica romaneasca, inceput in 2007 cu procedura de suspendare a acestuia. Situatia PDL inainte de alegeri este comparabila cu cea a partidului prezidential din Franta. In saptamana dinaintea alegerilor, mai multi fosti ministri si colegi de partid UMP au anuntat public ca vor vota in favoarea candidatului socialist, François Hollande...

Putini au intuit ca zilele acestui partid sunt numarate, liderii PDL mizand pe eterna confuzie in care se afla de obicei alegatorul roman (sindromul “dar eu cu cine votez,monser ?”)si pe mita electorala. In disperare de cauza, se incearca crearea altui partid politic, initial “Alba-ca-zapada” lui Sebastian Lazaroiu, apoi Noua Republica si, in sfarsit, partidul “Arca lui Noe”, care ar urma sa fie fondat, la ordinele presedintelui, de MRU si probabil Monica Macovei. Ideea fondarii unui asemenea partid este lipsita de altruism sau sens politic, el avand pur si simplu menirea de a salva de la extinctie carierele controversate ale fidelilor lui Traian Basescu.

Continuarea migratiei politice a PDL-istilor catre alte partide va reduce numarul de membri la cativa “politruci de cursa lunga”, gen Theodor Stolojan, Ioan Oltean si Emil Boc, sau femeile din jurul presedintelui: Elena Udrea, EBA si bineinteles Roberta Anastase. PDL fiind un partid populist, deci lipsit de doctrina sau viziune politica, a ajuns in situatia actuala mai ales din cauza erorilor de guvernare in plan economic, ca aplicarea unei austeritati bugetare draconice, care nu-si avea rostul in Romania. Daca adaugam la aceasta derivele autoritariste prezidentiale, devenite si ele tot mai frecvente in ultimii cativa ani, sau subordonarea de catre Cotroceni a guvernului, intelegem mai clar de ce partidul se apropie cu pasi repezi de iesirea sa din scena politica romaneasca.

In cautarea unei mosteniri politice

Cu trei ani in urma, cand s-au intensificat eforturile presedintelui si a echipei sale pentru reformarea constitutiei, Paul Cornea l-a considerat pe acesta ca pe un ambitios care spera sa ramana in istorie ca un “de Gaulle carpatin”. Cu toate ca modificarea constitutiei a fost supusa analizei unei comisii prezidentiale (pentru detalii, consltati alaturat “Reconstructia Constitutionala in Romania”), niciuna din recomandarile acesteia nu au putut fi puse in practica. Vina apartine, fireste, presedintelui, care cu stilul sau pugilistic a reusit sa ii indeparteze pana si pe membrii marcanti ai propriului partid. In disperare de cauza, Traian Basescu propune astazi clasei politice demisia sa, cu conditia acceptarii rezultatelor unui referendum organizat in 2009 in pripa si fara legatura cu problemele reale ale tarii.

Reformele constitutionale propuse de presedinte au un vadit iz neo-ceausist. Astfel, propunerea de a se reveni la Marea Adunare Nationala, organ legislativ monocameral, este ilustrativa in acest sens. Exista si un lobby politic foarte puternic in sanul PDL pentru interzicerea avorturilor, care aminteste de anii cand Romania a fost singurul stat european care si-a permis sa interzica avorturile si sa se doteze cu o politie ginecologica de trista amintire. Reformele basesciene au vizat sau vizeaza deasemenea intarirea puterii presedintelui in dauna legislativului sau a puterii judecatoresti, incercand astfel sa reinstaureze in Romania o cripto-monarhie de tip republican. Fiica presedintelui a candidat pentru sefia tinerilor din PDL, in stilul Nicu Ceausescu, fiind ulterior caftanita europarlamentar la Strasbourg. Amantul acesteia a fost numit, pe banii statului, la ambasada Romaniei la Paris, Elena Udrea a devenit numarul doi in PDL si ministru al turismului, samd.

Romania nu este o tara bogata, precum Statele Unite, deci nu isi poate permite sa isi aleaga presedintele la fiecare 4 ani. Este deasemenea o societate mai conservatoare decat multe altele din Europa, fiind nevoie de mai mult timp pentru a opera schimbari economice si politice majore. Daca se doreste modificarea legii electorale si economisirea de resurse, atunci poate ca ar trebui sa ne gandim, asa cum au facut francezii, sa crestem la 5 ani si durata mandatului de parlamentar, nu numai la reducerea numarului acestora. Din nefericire, cand reformele sunt gandite pentru a promova interesele unui grup restrans orbitand in jurul unui singur om politic, acestea devin toxice pentru natiune.

In multe privinte, eforturile prezindentiale nu au reusit decat sa submineze subreda democratie romaneasca si sa dezbine o clasa politica si asa macinata de contradictii interne. Asta fiind situatia, daca presedintele doreste sa demisioneze inainte de termen, ar trebui sa recurga la o demisie de onoare, fara a pune conditii celor pe care i-a insultat in mod grav ani de-a randul.

Mita si coruptie de centru-dreapta

Retragerea din PDL a lui Sorin Frunzaverde nu face decat sa confirme faptul ca aceasta formatiune de centru-dreapta se apropie cu pasi repezi de o infrangere electorala de zile mari. Ar fi gresit, insa, ca aceasta situatie sa fie pusa pe seama prim-vicepresedintelui PDL demisionar. Guvernele si administratiile politice de centru-dreapta din mai multe tari europene s-au dovedit in ultimii ani la fel de venale si corupte ca socialistii maghiari sau PSD-ul romanesc pe timpul lui Nastase. Cu alte cuvinte, criza politica a PDL se incadreaza in criza generala a partidelor de centru-dreapta din Centrul Europei, adica din Croatia, Cehia, Slovacia sau Austria.

In unele dintre aceste tari s-a mers atat de departe incat bugetul statului a ajuns sa fie tratat ca un cont propriu de venituri si cheltuieli al politicienilor corupti, aflati in cardasie cu oameni de afaceri dispusi sa plateasca sume considerabile pentru a obtine contracte cu statul. (Cehia)

Situatia PDL-ului din Romania este mult agravata de imixtiunea de tip monarhic – sustin unii comentatori – a presedintelui in jocurile politice din parlament. Desi infrangerea electorala a partidului care l-a adus la putere in doua randuri este pe de-a intregul previzibila si chiar de dorit, este mai putin evident rolul pe care il va mai putea juca presedintele pana in 2014...

Gazeta de perete a premierului

In ultima vreme, imi vine tot mai greu sa cred ca Evenimentul Zilei nu este- asa cum sustin detractorii ziarului - «gazeta de perete a Cotrocenilor». Cum sa interpretez altfel faptul ca de cateva saptamani incoace, EVZ face platforma unui personaj fara scrupule, care mai intai a facut din lingusirea lui Ceausescu o ocupatie politica, iar in ultima luna din 1989 a devenit, dintr-o data, reporter de front ?

Am citit si eu penibilul reportaj despre blugi si batiste muiate in sange si mirosite in fata masinii de scris, si despre patinajul pe bucati de creier. Drept sa va spun, mi s-a parut cel mai scarbos reportaj despre revolutia de la ’89. Dar ce putea sa iasa din pana unui propagandist al tineretului ceausist ?

Premierul desemnat a reusit sa triumfe numai in duelul verbal cu Gadea, omul lui Voiculescu. Succesul pare regizat dinainte, pentru ca, asa cum stiti, Securitatea era doar bratul inarmat al PCR-ului (sau, ma rog, UTC-ului…).

Printre ultimele fapte de vitejie ale lui MRU se numara si vizita sa fulger din aceasta saptamana la Bruxelles, unde fara indoiala i-a impresionat pe comisarul Barroso si pe presedintele Rompuy cu titlurile sale olimpice, cunostintele enciclopedice sau cu tineretea sa, adica cea care i-a torpilat si cariera de ministru de externe. Imi aduc aminte cu tristete de un interviu patetic pe care l-a acordat la vremea respectiva CNN-ului, cand a sustinut ca "tineretea" va ajuta guvernul sa schimbe totul, asa cum ieri la Bruxelles a sustinut ca poate rezolva problema absorbtiei fondurilor europene in cele 8 luni de mandat. Pai cum, nu ramane in continuare la conducerea guvernului, asa cum a promis sprijinitorul de la Cotroceni ? Si presedintia dupa 2014, o lasa de izbeliste, pe mana dusmanilor dreptei ?

Sincer sa fiu, ma indoiesc atat de calitatile morale cat si de cele profesionale ale actualului premier. Declaratiile domniei sale imi provoaca aproape intotdeauna o scarba intensa, fiindca pentru mine un istoric autentic nu putea sa se preteze la ridicarea in slavi a lui Ceausescu in cel mai negru moment al istoriei noastre. Am fost, pana in 1979, lider politic al studentilor din Facultatea de Istorie pe care a absolvit-o si domnul Ungureanu, si pot sustine fara a minti sau exagera ca se putea renunta la sesiunile de indoctrinare ideologica conduse de Nicu Ceausescu la Izvorul Muresului, si nu te obliga nimeni, la Iasi, sa scrii articole de lauda sau sa tii cuvantari desantate la congresele UTC-ului, ba chiar dimpotriva ! Da, existau printre noi specimene de genul actualului premier, de care ne feream instinctiv, iar marea majoritate a studentilor ii ocoleau cu suspiciune si dezgust.

Un director celebru al serviciilor secrete franceze intre 1970 - 1981, contele de Marenches, atragea atentia ca «directorul unui serviciu secret trebuie sa fie el insusi secretos, si nu sa faca pe vedeta. El nu trebuie sa se prea arate in public. Nu trebuie sa aiba nici un fel de ambitie politica. Eu nu aveam intalniri cu presa.» (Ockrent et Marenches, Dans le secret des princes, Stock,1986) Or, cariera lui MRU la SIE a fost de scurta durata, evoluand astazi catre nivelul maximei sale incompetente…

Din pacate, modul in care este prezentata cariera profesionala si politica a lui MRU in cateva ziare de la noi il vor transforma in victima oficiala a regimului Ceausescu, nefiind exclus ca acesta sa ceara, in curand, si un certificat de revolutionar… Nu de alta, dar s-ar putea sa ii mareasca sansele electorale in vederea obtinerii unui mandat prezidential.