In ultima vreme am fost intrebat de mai multi romani cu care am venit in contact , de ce m-am apucat – la varsta mea – sa studiez pentru un al doilea masterat in geopolitica si relatii internationale.
Cele doua domenii mi-au starnit interesul inca de pe bancile facultatii. Ca absolvent al Facultatii de Istorie din Iasi – fondata, ca dealtfel si statul roman modern, de istoricul Mihail Kogalniceanu – mi-am dat seama de importanta exceptionala pe care o au intelegerea geopolitica a contextului international si rolul privilegiat al diplomatiei in asigurarea supravietuirii natiunii. Ca istoric, aceste probleme nu au incetat niciodata sa ma preocupe, indiferent de preocuparile legate de supravietuirea economica pe care le avem cu totii.
Romania a fost ab initio un stat slab (weak state), care nu s-a putut baza in relatiile sale cu alte state pe o economie puternica, sau o pe o armata numeroasa si bine echipata. Spre deosebire de Italia si Germania, care s-au unificat in aceeasi perioada cu Romania, romanii nu si-au fondat statul modern “prin sange si foc”, ci dand dovada de o iscusinta deosebita in arta diplomatiei. Intr-o lume de capete incoronate nutrind ambitii teritoriale diverse, romanii pasoptisti au reusit turul de forta de a convinge Parisul si Berlinul, si apoi celelalte mari puteri, ca aspiratiile lor de a trai intr-un stat unificat sunt demne de sprijinit din punct de vedere politic si militar de catre marile puteri.
Traditia mostenita de la fondatori a fost respectata si de Bratieni. Astfel, desi in 1914 la conducerea tarii aveam un Hohenzollern, iar alianta anglo-franco-rusa parea mai putin solida din punct de vedere militar decat masinaria de razboi germano-austriaca, Bratienii au stiut sa pozitioneze Romania de partea eventualilor invingatori, cu toate riscurile initiale enorme pentru securitatea tarii.
Ultimul mare reprezentant al traditiei diplomatice pasoptiste a fost, fireste, Nicolae Titulescu, care s-a impotrivit includerii Romaniei in planurile aberante ale lui Hitler, mentinand legaturile stranse ale diplomatiei romanesti cu Franta si Anglia, chiar si atunci cand cele doua tari au fost silite de slabiciunea lor interna sa faca mari concesii teritoriale Germaniei.
Cel dintai sef de stat roman care n-a inteles imperativele geopolitice si a abandonat aliantele traditionale ale diplomatiei romanesti a fost maresalul Antonescu. Impresionat de puterea militara deosebita a Germaniei naziste, acesta s-a lasat atras in orbita tarilor Axei, facand aceleasi greseli ca Hitler : a participat la atacul impotriva Uniunii Sovietice si a deportat evrei spre lagarele de concentrare naziste. In urma acestei aventuri, am pierdut Basarabia a doua oara intr-un deceniu.
O revenire partiala la gandirea geopolitica si diplomatica traditionala s=a produs in anii '60. Scindarea tot mai evidenta a blocului comunist intre URSS si aliatii sai din Pactul de la Varsovia,pe de o parte, si China, pe de alta parte, i-a determinat pe consilierii lui Ceausescu in frunte cu Corneliu Manescu sa opteze pentru tabara chineza. Reorientarea a fost plina de riscuri, avand in vedere ca URSS domina militar la vremea aceea continentul european pana la Berlin iar China era departe si nu putea fi considerata o putere militara . Astazi, cand URSS a disparut de pe harta si China inregistreaza succese economice extraordinare, invidiate global, justetea reorientarii politicii externe romanesti din anii '60 apare aproape geniala.
Lucrurile s-au schimbat insa drastic dupa 1989 si mai ales dupa aderarea Romaniei la NATO din 2003. Fascinatia cu puterea militara americana si influenta disproportionat de mare pe care au dobandit-o americanii in politica interna si externa a Romaniei au ajuns, din pacate, sa vicieze gandirea conducatorilor nostri politici. Neglijand traditii vitale ale trecutului nostru diplomatic, Romania s-a angajat plenar la remorca Statelor Unite. In divergenta de politici dintre Uniunea Europeana si SUA, care s-a accentuat dupa invazia Irakului, Romania s-a plasat cu arme si bagaje in tabara americana.
Este adevarat ca Uniunea Europeana nu este nici pe departe la fel de puternica din punct de vedere militar ca Statele Unite si nici nu isi doreste asa ceva. In cele din urma, germanii au inteles ca o sfera de influenta economica stabila nu se cucereste cu tancul, cum a crezut Hitler, ci cu autoturisme Mercedes sau BMW si cu masini-unelte de care industriile centrului si estului european au nevoie. Pentru prima data in istoria continentului, nemtii au mai inteles ca expansiunea lor economica nu poate avea loc in conditiile unei confruntari cu Franta, ci cooperand cu aceasta. Produsul intelegerii franco-germane este Uniunea Europeana, admirata si imitata din Asia pana in America Latina, si invidiata fara temeiuri serioase de Statele Unite. Este adevarat, Uniunea Europeana nu isi bazeaza statutul si influenta pe un complex militaro-industrial care sa bage spaima in rusi, asa cum ar fi dorit ex-presedintele Constantinescu si altii. Influenta Uniunii la Moscova este, in pofida acestui fapt, mai mare decat a fost vreodata sau decat spera sa o detina diplomatia americana...
Toate aceste transformari geopolitice au lasat Bucurestiul pe tusa, acesta preferand sa numeasca la conducerea diplomatiei romanesti si in posturi de ambasador oameni fara viziune sau talent diplomatic. Asa cum remarcam inca din 2007, spre exemplu, la ambasada Romaniei din Washington, 90 la suta din personal erau ingineri de profesie, reciclati peste noapte in emisari diplomatici ai Romaniei. Si astazi, la conducerea diplomatiei romanesti avem un ministru cu studii teologice, poate in credinta ca numai Dumnezeu ne mai poate ajuta sa iesim din conul de umbra in care a fost aruncata Romania de catre clasa politica post-decembrista.
Aceasta fiind situatia, nu este de mirare ca presedintele Sarkozy il ocoleste sistematic pe al nostru , ori ca diplomatii Uniunii Europene nu mai gasesc audienta de altadata pe langa guvernul Romaniei, care totusi doreste sa adere la spatiul Schengen si sa fie considerat un partener respectabil al Uniunii.
Ca stat slab, Romania nu isi poate deci permite luxul adoptarii unei agende geopolitice gresite sau sa neglijeze calitatea si pregatirea diplomatilor nostri, asa cum a fost cazul in ultimii douazeci de ani. Daca viitorul nu este, in mare masura, decat extrapolarea unor tendinte ale trecutului, este nevoie sa punem in paranteze “realizarile” post-decembriste si sa revenim la ceea ce am facut odinioara mai bine ca altii. Pentru aceasta este insa nevoie de alte viziuni geopolitice si de alti formatori ai viitorilor diplomati romani, oameni care, ca si subsemnatul, isi doresc sa redea Romaniei profesionistii de care are nevoie pentru a-si redobandi respectul si audienta pe care le-a avut candva in capitalele Uniunii Europene.
Thursday, May 5, 2011
Thursday, April 7, 2011
Revolutiile arabe si Romania
Revolutiile din lumea araba au surprins multi observatori ai scenei politice internationale, mai ales din tarile vestice. Acestea au fost comparate, nu fara o oarecare indreptatire, cu valul revolutionar din 1989, care a inlaturat structurile totalitare din tarile blocului estic.
Romania zilelor noastre trece prin aceleasi dificultati ca Tunisia, tara maghrebina unde a inceput totul. Tunisienii au reputatia unui popor bine educat. Ca si la noi, o buna parte a tinerilor sunt absolventi de institute si universitati, dar nu isi gasesc un loc de munca decent in tara de origine. Foarte multi dintre tinerii tunisieni sunt siliti fie sa lucreze ca ospatari, cameriste sau vanzatori ambulanti de fructe, fie sa lucreze sezonier in Libia, sau – pentru cei mai norocosi dintre ei – in tarile Uniunii din nordul Mediteranei. In ultimii ani, am intalnit nu putini doctori, ingineri sau profesori romani care sunt siliti sa lucreze in tari ca Spania, Italia sau Grecia din cauza ca economia romaneasca, cu toata cresterea inregistrata in anii 2004-2007, nu este inca capabila sa ocupe in mod adecvat forta de munca disponibila, sau sa o plateasca decent.
In ambele cazuri, modelul economic de tip neoliberal a generat crestere economica, insa a adancit foarte mult inegalitatile sociale. Tunisia, spre exemplu, a fost considerata, pana la izbucnirea revolutiei, cea mai performanta tara din Africa din punct de vedere al cresterii economice. Unde se strangeau profiturile si cine beneficia de ele este cu totul alta poveste, de care am aflat cu totii numai dupa izbucnirea revolutiei.
Desi exista multe asemanari intre revolutiile arabe si cele din 1989 din zona noastra, exista totusi si deosebiri fundamentale. Regimurile pro-vestice sau pro-americane din tari ca Tunisia, Egipt, Iordania, Bahrain sau Yemen, nu pot fi comparate cu regimurile comuniste autarhice din centrul si estul Europei. Acestea din urma s-au aflat vreme de cincizeci de ani angajate intr-o lupta ideologica cu regimurile democratice ale occidentului, iar abuzurile lor erau denuntate periodic in mass-media tarilor vestice. Cu totul alta a fost situatia in lumea araba, unde regimurile represive ale lui Ben Ali, Mubarak sau Ali Saleh au fost sprijinite cu sume importante de Statele Unite sau, in cazul Tunisiei, cu fonduri de dezvoltare si acces la pietele Uniunii Europene. Sprijinul vestic a continuat si dupa izbucnirea revolutiilor din Tunisia si Egipt, spre exemplu. La momentul izbucnirii revolutiei tunisiene, doamna Alliot-Marie, fost ministru de externe, s-a deplasat la Tunis pentru a oferi dictatorului Ben Ali sprijin logistic si expertiza politieneasca a Frantei. Parca nedorind sa fie mai prejos, doamna Clinton a spijinit, prin declaratiile ei, regimul Mubarak din Egipt, descriindu-l ca stabil si in control in chiar saptamana in care caderea acestuia devenise iminenta.
Tranzitia tarilor arabe spre democratie
In urma revolutiilor, care vor continua probabil pana la caderea ultimilor dictatori pe viata din lumea araba, in tari ca Tunisia, Egipt, Iordania sau Maroc populatia, mai ales tinerii, continua lupta pentru instaurarea democratiei si pentru a obtine garantii constitutionale impotriva abuzurilor puterii.
Revolutiile au pus capat presedintiilor pe viata, si – daca consideram exemplul Egiptului, Libiei sau al Yemenului – a regulii succesiunii dinastice. In acelasi timp, in cele mai avansate tari arabe, ca Tunisia, intelectualii si societatea civila au ajuns la concluzia ca tocmai republica prezidentiala este forma de guvernamant care a facut posibila ascensiunea politica a unor dictatori extrem de periculosi, hrapareti si organizati, impreuna cu suporterii lor, in stil mafiot. Astfel, Mansour Moalla, fondator al bancii centrale tunisiene, doctor in drept si fost ministru al economiei, considera ca republica parlamentara este singura forma de guvernamant care ofera garantii sigure impotriva abuzului de putere sau coruptiei si garanteaza in mod adecvat drepturile tuturor cetatenilor.
Tunisienii sau egiptenii au serioase probleme cu retelele formale si informale aparute in perioada dictaturii, care, ca si in Romania, urmaresc sabotarea tranzitiei spre democratie. Acestea vor ingreuna semnificativ, asa cum s-a intamplat si in Romania, normalizarea vietii politice .
Stadiul reformei constitutionale in Romania
Criza economica, institutionala si constitutionala din Romania m-a condus, inca din 2008, la concluzii similare. Republica prezidentiala la romani, mostenire politica din vremea comunismului, va trebui abandonata in favoarea re-instaurarii republicii parlamentare.
Presedintele Basescu incearca in continuare sa gaseasca formule de reforma constitutionala, dar stilul sau confruntational nu poate asigura nici pe departe consensul politic de care este nevoie pentru succesul unui asemenea demers. In plus,problema reala nu este aceea a reducerii numarului de parlamentari. Importante economii pot fi obtinute si daca durata unui mandat de parlamentar creste de la 4 la 5 ani, la fel ca aceea a mandatului presedintelui. Mai important, insa, este ca acesta din urma sa fie ales de catre parlament si revocat de acesta, nu prin vot direct. Orice alta discutie privind reforma constitutionala la noi nu poate reprezenta decat o simpla incercare de a ascunde populatiei faptul ca republica prezidentiala inaugurata de Nicolae Ceausescu a devenit o forma de guvernamant toxica pentru Romania.
Romania zilelor noastre trece prin aceleasi dificultati ca Tunisia, tara maghrebina unde a inceput totul. Tunisienii au reputatia unui popor bine educat. Ca si la noi, o buna parte a tinerilor sunt absolventi de institute si universitati, dar nu isi gasesc un loc de munca decent in tara de origine. Foarte multi dintre tinerii tunisieni sunt siliti fie sa lucreze ca ospatari, cameriste sau vanzatori ambulanti de fructe, fie sa lucreze sezonier in Libia, sau – pentru cei mai norocosi dintre ei – in tarile Uniunii din nordul Mediteranei. In ultimii ani, am intalnit nu putini doctori, ingineri sau profesori romani care sunt siliti sa lucreze in tari ca Spania, Italia sau Grecia din cauza ca economia romaneasca, cu toata cresterea inregistrata in anii 2004-2007, nu este inca capabila sa ocupe in mod adecvat forta de munca disponibila, sau sa o plateasca decent.
In ambele cazuri, modelul economic de tip neoliberal a generat crestere economica, insa a adancit foarte mult inegalitatile sociale. Tunisia, spre exemplu, a fost considerata, pana la izbucnirea revolutiei, cea mai performanta tara din Africa din punct de vedere al cresterii economice. Unde se strangeau profiturile si cine beneficia de ele este cu totul alta poveste, de care am aflat cu totii numai dupa izbucnirea revolutiei.
Desi exista multe asemanari intre revolutiile arabe si cele din 1989 din zona noastra, exista totusi si deosebiri fundamentale. Regimurile pro-vestice sau pro-americane din tari ca Tunisia, Egipt, Iordania, Bahrain sau Yemen, nu pot fi comparate cu regimurile comuniste autarhice din centrul si estul Europei. Acestea din urma s-au aflat vreme de cincizeci de ani angajate intr-o lupta ideologica cu regimurile democratice ale occidentului, iar abuzurile lor erau denuntate periodic in mass-media tarilor vestice. Cu totul alta a fost situatia in lumea araba, unde regimurile represive ale lui Ben Ali, Mubarak sau Ali Saleh au fost sprijinite cu sume importante de Statele Unite sau, in cazul Tunisiei, cu fonduri de dezvoltare si acces la pietele Uniunii Europene. Sprijinul vestic a continuat si dupa izbucnirea revolutiilor din Tunisia si Egipt, spre exemplu. La momentul izbucnirii revolutiei tunisiene, doamna Alliot-Marie, fost ministru de externe, s-a deplasat la Tunis pentru a oferi dictatorului Ben Ali sprijin logistic si expertiza politieneasca a Frantei. Parca nedorind sa fie mai prejos, doamna Clinton a spijinit, prin declaratiile ei, regimul Mubarak din Egipt, descriindu-l ca stabil si in control in chiar saptamana in care caderea acestuia devenise iminenta.
Tranzitia tarilor arabe spre democratie
In urma revolutiilor, care vor continua probabil pana la caderea ultimilor dictatori pe viata din lumea araba, in tari ca Tunisia, Egipt, Iordania sau Maroc populatia, mai ales tinerii, continua lupta pentru instaurarea democratiei si pentru a obtine garantii constitutionale impotriva abuzurilor puterii.
Revolutiile au pus capat presedintiilor pe viata, si – daca consideram exemplul Egiptului, Libiei sau al Yemenului – a regulii succesiunii dinastice. In acelasi timp, in cele mai avansate tari arabe, ca Tunisia, intelectualii si societatea civila au ajuns la concluzia ca tocmai republica prezidentiala este forma de guvernamant care a facut posibila ascensiunea politica a unor dictatori extrem de periculosi, hrapareti si organizati, impreuna cu suporterii lor, in stil mafiot. Astfel, Mansour Moalla, fondator al bancii centrale tunisiene, doctor in drept si fost ministru al economiei, considera ca republica parlamentara este singura forma de guvernamant care ofera garantii sigure impotriva abuzului de putere sau coruptiei si garanteaza in mod adecvat drepturile tuturor cetatenilor.
Tunisienii sau egiptenii au serioase probleme cu retelele formale si informale aparute in perioada dictaturii, care, ca si in Romania, urmaresc sabotarea tranzitiei spre democratie. Acestea vor ingreuna semnificativ, asa cum s-a intamplat si in Romania, normalizarea vietii politice .
Stadiul reformei constitutionale in Romania
Criza economica, institutionala si constitutionala din Romania m-a condus, inca din 2008, la concluzii similare. Republica prezidentiala la romani, mostenire politica din vremea comunismului, va trebui abandonata in favoarea re-instaurarii republicii parlamentare.
Presedintele Basescu incearca in continuare sa gaseasca formule de reforma constitutionala, dar stilul sau confruntational nu poate asigura nici pe departe consensul politic de care este nevoie pentru succesul unui asemenea demers. In plus,problema reala nu este aceea a reducerii numarului de parlamentari. Importante economii pot fi obtinute si daca durata unui mandat de parlamentar creste de la 4 la 5 ani, la fel ca aceea a mandatului presedintelui. Mai important, insa, este ca acesta din urma sa fie ales de catre parlament si revocat de acesta, nu prin vot direct. Orice alta discutie privind reforma constitutionala la noi nu poate reprezenta decat o simpla incercare de a ascunde populatiei faptul ca republica prezidentiala inaugurata de Nicolae Ceausescu a devenit o forma de guvernamant toxica pentru Romania.
Monday, December 27, 2010
Experimente economice si putinism politic
Guvernul Romaniei a adoptat, in preajma sarbatorilor de iarna, un buget de austeritate care afecteaza grav Educatia si Sanatatea, dar lasa neatinse sau chiar suplimenteaza bugetele serviciilor secrete sau speciale. Din Statele Unite, Cornel Ban sustine in coloanele Evenimentului Zilei ca austeritatea draconica din Romania este identica cu cea adoptata de letoni, amandoua tarile parand sa faca parte dintr-un experiment. Experimentul cui ?
Nobelistul american Joseph Stiglitz sustine, insa, ca masurile de austeritate vor afecta si mai mult sansa relansarii economice, prin scaderea consumului, majorarea cheltuielilor sociale ale statelor care spera sa isi reduca cheltuielile, samd. Fireste, existau, potrivit aceluiasi economist, solutii care ar fi condus la o relansare economica mai rapida, fara nevoia adoptarii de masuri de austeritate draconice. Dar cine sa asculte ? Politicienii Uniunii Europene par sa fi colapsat la logica defectuoasa a neoliberalismului, responsabil pentru marile crize financiare si fiscale din ultimii ani.
In fine, revista britanica The Economist sustine ca masurile dure de austeritate complementeaza o intarire a autoritarismului politic in estul Europei - un fenomen etichetat de aceasta ca "putinism politic". Liderii afectati de aceasta eticheta ar fi politicienii letonieni, premierul Orban sau presedintele Basescu. De fapt, autoritarismul politic actual reflecta deziluzia tarilor din centrul si sud-estul Europei cu politicile de globalizare si cele de austeritate, un fenomen pe care l-am semnalat inca din 1998 si l-am descris in coloanele ziarului Curentul si in introducerea cartii mele electronice, "Falimentul republicii inginerilor".
Din pacate, 2011 se anunta un an de crestere economica anemica insotita de o tensionare exponentiala a relatiilor internationale, generate de inabilitatea marilor state ale lumii, in special China si Statele Unite, de a gasi impreuna solutii la dezechilibrele valutare, comerciale si de alta natura care impiedica buna functionare a economiei mondiale.
Cu salarii amputate si sperante naruite, romanilor nu le ramane de sarbatori decat sa isi linga ranile in intimitatea familiilor lor si sa incerce sa uite, la un pahar de vin si o portie de sarmale, de nesiguranta si dificultatile din viata de zi cu zi. Cu toata amaraciunea care ma cuprinde gandindu-ma la toate astea, doresc sa le urez totusi cu ocazia sarbatorilor,
Nobelistul american Joseph Stiglitz sustine, insa, ca masurile de austeritate vor afecta si mai mult sansa relansarii economice, prin scaderea consumului, majorarea cheltuielilor sociale ale statelor care spera sa isi reduca cheltuielile, samd. Fireste, existau, potrivit aceluiasi economist, solutii care ar fi condus la o relansare economica mai rapida, fara nevoia adoptarii de masuri de austeritate draconice. Dar cine sa asculte ? Politicienii Uniunii Europene par sa fi colapsat la logica defectuoasa a neoliberalismului, responsabil pentru marile crize financiare si fiscale din ultimii ani.
In fine, revista britanica The Economist sustine ca masurile dure de austeritate complementeaza o intarire a autoritarismului politic in estul Europei - un fenomen etichetat de aceasta ca "putinism politic". Liderii afectati de aceasta eticheta ar fi politicienii letonieni, premierul Orban sau presedintele Basescu. De fapt, autoritarismul politic actual reflecta deziluzia tarilor din centrul si sud-estul Europei cu politicile de globalizare si cele de austeritate, un fenomen pe care l-am semnalat inca din 1998 si l-am descris in coloanele ziarului Curentul si in introducerea cartii mele electronice, "Falimentul republicii inginerilor".
Din pacate, 2011 se anunta un an de crestere economica anemica insotita de o tensionare exponentiala a relatiilor internationale, generate de inabilitatea marilor state ale lumii, in special China si Statele Unite, de a gasi impreuna solutii la dezechilibrele valutare, comerciale si de alta natura care impiedica buna functionare a economiei mondiale.
Cu salarii amputate si sperante naruite, romanilor nu le ramane de sarbatori decat sa isi linga ranile in intimitatea familiilor lor si sa incerce sa uite, la un pahar de vin si o portie de sarmale, de nesiguranta si dificultatile din viata de zi cu zi. Cu toata amaraciunea care ma cuprinde gandindu-ma la toate astea, doresc sa le urez totusi cu ocazia sarbatorilor,
Multa sanatate si La Multi Ani !
Monday, November 15, 2010
A doua austeritate la romani
Statisticile publicate de Eurostat indica pentru trimestrul al treilea al anului in curs o contractie a economiei romanesti de 1.2 la suta, dupa ce s-a inregistrat o crestere de 1 la suta pe trimestrul al doilea. Marirea TVA-ului la 24 la suta si scaderile salariale salbatice din timpul verii au provocat deci o noua recesiune in Romania. Este adevarat, exista alte tari europene, ca Grecia sau Irlanda, unde economia a scazut cu 4.5 la suta sau mai mult fata de 2009. In aceste tari, insa, deficitele bugetare sunt cele mai mari din Europa, iar in cazul Greciei datoria publica ajunge la 127 la suta din PIB. De ce, totusi, a ajuns Romania sa sufere aceeasi soarta ?
Este evident ca politicienii actuali au ramas cu sechele din vremea primei austeritati la noi, cand Ceausescu ne-a tinut in frig si suferind de foame timp de 10 ani pentru a achita cat mai repede datoria externa a Romaniei si a evita astfel amestecul finantatorilor externi in treburile familiei sale. Atunci, ca si acum, nu ni s-au impus din afara asemenea sacrificii. Nedorind sa se lase mai prejos, Basescu si ai lui au inginerit a doua austeritate la romani, la fel de dura dar mai primejdioasa decat prima. Sustin ca este mai primejdioasa deoarece rabdarea traditionala a romanului, dupa austeritatea din anii '80, tranzitia dureroasa a anilor '90 si saracia din zilele noastre s-a epuizat.
Intelectualii nostri de frunte, unii chiar cu aspiratii prezidentiale, cum este cazul actualului ministru de externe, acorda in schimb interviuri tampite in Wall Street Journal exaltand valoarea exemplara a masurilor de austeritate luate de guvernul din care face parte impotriva propriilor cetateni. Daca era intr-adevar baiat destept, putea raspunde ca nu se pricepe prea bine la economie, el fiind diplomat de cariera. Acelasi ministru, care se pretinde promotor al crestin-democratiei in Romania, a reinviat si pupincurismul de stat la romani. Pai, n-a declarat recent pe sticla ca Basescu este o "cometa politica" iar PDL este coada ei ? Cu asa intelectuali, romanii nu mai au nevoie de dusmani... Confuzati si indarjiti, nu mai stiu in cine sa mai aiba incredere, preferand sa insoteasca pe ultimul drum cortegiul funerar al lui Adrian Paunescu - cel mai talentat manipulator al opiniei publice romanesti din epoca de aur.
Constienta de pericolul in care se afla intelectualii nostri vanduti puterii sau mogulilor, Alina Mungiu-Pippidi, pana mai ieri o sustinatoare vocala a PDL-ului, invita in coloanele Romaniei Libere pe oamenii cinstiti la revolta, cruciada sau revolutie impotriva politicienilor corupti. Actiunea de strangere a randurilor societatii civile propusa de dansa are drept model organizarea cetateneasca de pe o strada dintr-un cartier sarac din Washington, unde a locuit un timp in anii '90. Acolo, protectia impotriva hotilor era asigurata de locuitorii insisi, statul neo-liberal american lasandu-i se pare fara protectie politieneasca adecvata. In fine, atat modelul cat si genul de initiativa - de raliere a societatii civile impotriva coruptilor - se potrivesc ca nuca-n perete cu problemele si conditiile de cosmar din tara.
Mai spectaculoase sunt actiunile anti-guvernamentale ale actualilor manipulatori ai societatii romanesti, Vantu, Voiculescu et comp. Cu ajutorul trusturilor de presa pe care le detin si ale legaturilor de afaceri cu liderii sindicali din Romania, acestia au reusit sa scoata in strada zeci de mii de bugetari nemultumiti, fara niciun folos real insa. Mogulii nostri par mai interesati sa-si arate coltii inspre Basescu, decat sa propuna alternative de redresare a situatiei. Opozitia organizeaza motiune de cenzura dupa motiune de cenzura,fara a avea insa intentia sincera de a rasturna actuala guvernare si de a o inlocui cu alta mai performanta.
Intre timp, tot mai multi romani saraciti se aseaza la cozi interminabile pentru a apuca alimente - ulei, zahar, faina, biscuiti - distribuite in mod gratuit de Uniunea Europeana. A doua austeritate la romani a inceput si nu stie nimeni, zau, cum se va termina.
Este evident ca politicienii actuali au ramas cu sechele din vremea primei austeritati la noi, cand Ceausescu ne-a tinut in frig si suferind de foame timp de 10 ani pentru a achita cat mai repede datoria externa a Romaniei si a evita astfel amestecul finantatorilor externi in treburile familiei sale. Atunci, ca si acum, nu ni s-au impus din afara asemenea sacrificii. Nedorind sa se lase mai prejos, Basescu si ai lui au inginerit a doua austeritate la romani, la fel de dura dar mai primejdioasa decat prima. Sustin ca este mai primejdioasa deoarece rabdarea traditionala a romanului, dupa austeritatea din anii '80, tranzitia dureroasa a anilor '90 si saracia din zilele noastre s-a epuizat.
Intelectualii nostri de frunte, unii chiar cu aspiratii prezidentiale, cum este cazul actualului ministru de externe, acorda in schimb interviuri tampite in Wall Street Journal exaltand valoarea exemplara a masurilor de austeritate luate de guvernul din care face parte impotriva propriilor cetateni. Daca era intr-adevar baiat destept, putea raspunde ca nu se pricepe prea bine la economie, el fiind diplomat de cariera. Acelasi ministru, care se pretinde promotor al crestin-democratiei in Romania, a reinviat si pupincurismul de stat la romani. Pai, n-a declarat recent pe sticla ca Basescu este o "cometa politica" iar PDL este coada ei ? Cu asa intelectuali, romanii nu mai au nevoie de dusmani... Confuzati si indarjiti, nu mai stiu in cine sa mai aiba incredere, preferand sa insoteasca pe ultimul drum cortegiul funerar al lui Adrian Paunescu - cel mai talentat manipulator al opiniei publice romanesti din epoca de aur.
Constienta de pericolul in care se afla intelectualii nostri vanduti puterii sau mogulilor, Alina Mungiu-Pippidi, pana mai ieri o sustinatoare vocala a PDL-ului, invita in coloanele Romaniei Libere pe oamenii cinstiti la revolta, cruciada sau revolutie impotriva politicienilor corupti. Actiunea de strangere a randurilor societatii civile propusa de dansa are drept model organizarea cetateneasca de pe o strada dintr-un cartier sarac din Washington, unde a locuit un timp in anii '90. Acolo, protectia impotriva hotilor era asigurata de locuitorii insisi, statul neo-liberal american lasandu-i se pare fara protectie politieneasca adecvata. In fine, atat modelul cat si genul de initiativa - de raliere a societatii civile impotriva coruptilor - se potrivesc ca nuca-n perete cu problemele si conditiile de cosmar din tara.
Mai spectaculoase sunt actiunile anti-guvernamentale ale actualilor manipulatori ai societatii romanesti, Vantu, Voiculescu et comp. Cu ajutorul trusturilor de presa pe care le detin si ale legaturilor de afaceri cu liderii sindicali din Romania, acestia au reusit sa scoata in strada zeci de mii de bugetari nemultumiti, fara niciun folos real insa. Mogulii nostri par mai interesati sa-si arate coltii inspre Basescu, decat sa propuna alternative de redresare a situatiei. Opozitia organizeaza motiune de cenzura dupa motiune de cenzura,fara a avea insa intentia sincera de a rasturna actuala guvernare si de a o inlocui cu alta mai performanta.
Intre timp, tot mai multi romani saraciti se aseaza la cozi interminabile pentru a apuca alimente - ulei, zahar, faina, biscuiti - distribuite in mod gratuit de Uniunea Europeana. A doua austeritate la romani a inceput si nu stie nimeni, zau, cum se va termina.
Monday, September 20, 2010
Incepe sezonul protestelor sindicale
In societatile europene pre-industriale, toamna a fost intotdeauna sezonul recoltei, mai saraca sau mai bogata, dar aproape invariabil prilej de destindere si sarbatoare. In societatile noastre postmoderne puternic afectate de criza globala a neoliberalismului, toamna a devenit sezonul grevelor si al protestelor sindicale.
Sezonul protestelor va fi inaugurat saptamana aceasta de sindicalistii de la CNSLR-Fratia si de la Cartel Alfa, care in zilele urmatoare vor demonstra in Piata Victoriei si vor picheta Guvernul Romaniei. Cum negocierile cu acesta au esuat, sindicalistilor nu le-a ramas alta alegere decat sa iasa in strada, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la suta fiind - in conditiile unui salariu mediu deja scazut de numai 350 de euro - imposibil de acceptat.
Curios este faptul ca austeritatea neoliberala "pe paine" servita de guvernanti este cea mai dura printre tarile Uniunii Europene. Cu toate acestea, spre deosebire de Grecia, Spania sau Irlanda, Romania are un deficit bugetar de sub 10 la suta, iar nivelul datoriei publice raportat la PIB este de sub 40 la suta. Statele Unite au o datorie publica de 324 la suta (raportata la PIB), iar Grecia de 140 la suta, de exemplu. Salariile bugetarilor greci s-au micsorat, insa, cu 10 la suta, nu 25, a crescut putin nivelul TVA-ului si s-a marit pretul benzinei.
Trebuie sa ne punem intrebarea, asadar, daca nu cumva partidul prezidat de Traian Basescu aspira la titlul de cea mai neoliberala formatiune politica din centrul si sud-estul Europei. Dupa ce in anii '90 PD-ul s-a declarat mai social-democrat decat PSD in Internationala Socialista, iata ca in primul deceniu al noului secol acelasi partid vrea sa demonstreze ca este mai liberal decat insusi Partidul Liberal, care a introdus cota unica de impozitare in 2005. Ca sa ajunga la aceasta performanta uluitoare pentru orice analist politic, guvernul PDL ignora recomandarile FMI - care s-a declarat impotriva reducerilor salariale si in favoarea impozitarii suplimentare a celor cu dare de mana - mutiland veniturile bugetarilor romani si jucandu-se cu ideea, si mai aberanta, a introducerii unei taxe unice de 12 sau chiar 10 la suta . Asta da, formatiune politica, monser !
Sezonul protestelor va fi inaugurat saptamana aceasta de sindicalistii de la CNSLR-Fratia si de la Cartel Alfa, care in zilele urmatoare vor demonstra in Piata Victoriei si vor picheta Guvernul Romaniei. Cum negocierile cu acesta au esuat, sindicalistilor nu le-a ramas alta alegere decat sa iasa in strada, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la suta fiind - in conditiile unui salariu mediu deja scazut de numai 350 de euro - imposibil de acceptat.
Curios este faptul ca austeritatea neoliberala "pe paine" servita de guvernanti este cea mai dura printre tarile Uniunii Europene. Cu toate acestea, spre deosebire de Grecia, Spania sau Irlanda, Romania are un deficit bugetar de sub 10 la suta, iar nivelul datoriei publice raportat la PIB este de sub 40 la suta. Statele Unite au o datorie publica de 324 la suta (raportata la PIB), iar Grecia de 140 la suta, de exemplu. Salariile bugetarilor greci s-au micsorat, insa, cu 10 la suta, nu 25, a crescut putin nivelul TVA-ului si s-a marit pretul benzinei.
Trebuie sa ne punem intrebarea, asadar, daca nu cumva partidul prezidat de Traian Basescu aspira la titlul de cea mai neoliberala formatiune politica din centrul si sud-estul Europei. Dupa ce in anii '90 PD-ul s-a declarat mai social-democrat decat PSD in Internationala Socialista, iata ca in primul deceniu al noului secol acelasi partid vrea sa demonstreze ca este mai liberal decat insusi Partidul Liberal, care a introdus cota unica de impozitare in 2005. Ca sa ajunga la aceasta performanta uluitoare pentru orice analist politic, guvernul PDL ignora recomandarile FMI - care s-a declarat impotriva reducerilor salariale si in favoarea impozitarii suplimentare a celor cu dare de mana - mutiland veniturile bugetarilor romani si jucandu-se cu ideea, si mai aberanta, a introducerii unei taxe unice de 12 sau chiar 10 la suta . Asta da, formatiune politica, monser !
Subscribe to:
Posts (Atom)