RAZBOI RECE 2.0 : DEMOCRATII LIBERALE VS. DEMOCRATII ELECTORALE

Descriam intr-un post in limba engleza, de pe blogul meu gazduit pe platforma Blogactiv.eu, care este miza actualului razboi rece dintre Vest si unele state ale lumii, declansat cu aproximativ 5 ani in urma.

Pentru cei care au citit postul meu anterior in limba romana despre diferentele dintre democratiile vestice de tip liberal si democratii electorale ca acelea din Rusia, Turcia, Ungaria sau Polonia, miza actualului razboi rece este relativ usor de inteles. Aflat inca la conducerea afacerilor lumii, Vestul incearca fara succes sa impuna nu numai generalizarea economiei de piata sau liberalizarea deplina a comertului, dar si adoptarea de catre TOATE statele lumii a variantei sale de democratie politica, si anume democratia liberala.

Democratiile liberale s-au fondat pe principiul protectiei drepturilor minoritatilor: etnice, religioase sau, mai nou, sexuale. Spre deosebire de acestea, democratiile electorale - majoritatea aparute dupa 1989 - au adoptat principiile economiei de piata, au revenit la valorile crestine sau islamice traditionale, dar insista asupra protejarii drepturilor majoritatii populatiei, nu si pe acelea ale minoritatilor, in special minoritatea LGBT.

In realitate insa, democratiile liberale nu protejeaza in mod egal - doar in teorie – drepturile tuturor minoritatilor etnice sau religioase care le compun. Cele mai protejate minoritati din punct de vedere al drepturilor economice, politice sau sociale sunt, in ordine, minoritatea oamenilor cu avere, minoritatea evreilor si cea LGBT, ultimele doua fiind cele mai active minoritati care vin in sprijinul imbogatirii in continuare a primei. Reprezentantii acestor ultime doua minoritati si-au legat definitiv soarta de cea a primilor, pe care ii servesc si ii apara cu inversunare impotriva revendicarilor de orice natura provenite din partea majoritatii populatiei din aceste societati liberale. Alte minoritati decat acestea, relativ importante ca numar si care au o situatie economica sau politica precara, precum negrii din SUA, tiganii, musulmanii din mai multe tari europene, samd, nu sunt protejate sau favorizate de catre legislatorii vestici, dimpotriva.

Faptul ca elitele Vestului au recurs sau recurg din cand in cand la selectarea cate unui lider politic de culoare (Obama in Statele Unite, Sadiq Khan in Londra, Harlem Desir in Franta,etc) pentru a crea impresia de egalitate in drepturi politice intre minoritatile etnice, nu inseala pe nimeni. Situatia negrilor americani este chiar mai rea decat inaintea alegerii lui Obama ca presedinte, iar recentele atacuri teroriste din Franta si Marea Britanie indica – pe langa indoctrinarea islamica – o profunda disatisfactie cu situatia lor a minoritatilor musulmane de arabi si pakistanezi din aceste state. Mai mult, o parte dintre teroristii islamici au atacat si ii ataca pe membrii comunitatilor evreiesti sau LGBT, identificand in acestia pe adevaratii favorizati ai democratiilor de tip liberal.

Pe de alta parte, populatiile majoritare, voturile si drepturile acestora sunt ignorate constant de elitele lor, atunci cand nu sunt calcate pur si simplu in picioare. Faptul explica recentul absenteism la vot in multe tari occidentale, sau puternica dezvoltare a partidelor de tip nationalist, etichetate in mod fals drept “extremiste” de catre criticii lor liberali.

Prin contrast, democratiile electorale incearca si reusesc de multe ori cu destul succes sa reprezinte pe plan politic interesele majoritatii populatiei lor, fie aceasta rusa, turca, maghiara sau poloneza. Toate aceste populatii, spre exemplu, au un grad scazut de toleranta fata de propaganda reprezentantilor LGBT din societatile lor sau fata de extinderea catre acestia a drepturilor civile, cum ar fi cel al casatoriei. Solidaritatea pe baze etnice sau religioase intre cetatenii acestui grup de state este mult mai pronuntata decat este cazul societatilor democratice de tip liberal, care pentru a fi mai usor dominate din punct de vedere economic si politic au fost atomizate in decursul ultimului secol.

Cetatenii acestor democratii liberale sunt supusi unui proces continuu de distrugere a legaturilor ancestrale care au existat si in societatile lor, cum ar fi legaturile de rudenie, cele religioase, sau de solidaritate nationala. In vederea atingerii acestui scop, societatile liberale au fost supuse unui intens proces de laicizare, de promovare sistematica a divorturilor, de distrugere a structurilor asociative de tip sindical si de reducere treptata pana la anulare a rolului traditional de protector jucat de statele vestice, adica a posibilitatii statelor de a-si asista cetatenii din punct de vedere economic (via austeritate sau reducerea rolului statului in economie).

La ora actuala, insasi aparatele de stat ale Vestului sunt supuse unui proces de decimare si de reducere sistematica a resurselor financiare de care dispun, in favoarea marilor corporatii globale care lucreaza in profitul exclusiv al minoritatii oamenilor bogati. Din ce in ce mai frecvent, la conducerea celor mai importante corporatii globale sunt numiti reprezentanti ai comunitatii LGBT, care selecteaza si promoveaza in interiorul multinationalelor cu precadere membri propriei minoritati, indiferent daca sunt sau nu capabili din punct de vedere profesional. Loialitatea acestora catre minoritatea cea mai importanta, adica cea a oamenilor bogati, este insa singura care conteaza.

Mai nou, se observa de asemenea tendinta realmente nefasta de a propulsa la conducerea statelor vestice tot membri ai minoritatii LGBT, asa cum este cazul acum in Luxemburg, Irlanda, si altele. Aceasta tendinta are toate sansele sa se generalizeze in anii urmatori, in stransa legatura cu intensificarea protestelor populatiilor majoritare impotriva unor excese ale oamenilor bogati care par ca scapa total oricaror norme morale, de bun simt sau controlului social. Ea semnifica insa faptul ca democratiile liberale trec de fapt printr-un proces de profunda criza existentiala.

Confruntarea extrem de dura care are in prezent loc intre democratiile liberale si electorale va dura probabil multi ani de acum inainte, angajand cvasi-totalitatea serviciilor secrete vestice, mai ales cele anglo-saxone. Daca cunoastem, spre exemplu, momentul cand s-a declansat acest nou razboi rece, care este miza acestuia (distrugerea democratiilor de tip electoral), sau fortele combatante aflate in conflict, este mai greu de prevazut cand se va sfarsi acesta. Ceea ce nu este de dificil de anticipat, insa, este castigatorul acestui razboi, care de aceasta data nu va mai fi grupul de tari vestice care l-au declansat.

Political analysis or political garbage ?

One of the main reasons why I have decided a while ago to abandon Europe for good and to return to my adoptive country, Australia, is the proliferation of so-called “experts” in political analysis and geopolitical affairs who are quite ready to distort the truth, manipulate public opinion and sell their meagre talents to the highest bidder. The following article published by two political analysts - one from Poland and the other one from Romania - amply illustrates my point (link to the article here).

I have followed the events unfolding in Romania since the recent general election in an unbiased and non-partisan manner. Both parties in this conflict - President Iohannis and his backers, on the one hand, and the leaders of the largest Romanian party, the Social Democrats, on the other – have made huge errors of judgement and through their actions have pushed a part of the Romanian population to the brink.

In truth, there are only two forces fighting it out in Bucharest. The former Securitate apparatchiks, who after the revolution succeeded in infiltrating in a tentacular fashion the justice system as well, have severely undermined Romanian democracy for the past ten years to date. They have perfected a system of government that is based on mass surveillance of the population and on a justice system that is totally subordinated to the secret services and the subservient media. The centre of power in this system is the Cotroceni presidential palace and it is operated directly by the president of the day (first Basescu and now Iohannis).

The other side, made up of the former politicians of the communist-era regime and young politicians recruited after the revolution, is by and large favoured by the Romanian population which has returned them to power time and again, with ever-increased majorities. This group dominates the parliament and its members are usually in charge, for better or for worse, of governing Romania.

In order to undermine the politicians' popularity and install their own government, the former and current secret service apparatchiks grouped around the president have used an anti-corruption campaign and the National Anti-corruption Agency (DNA) to imprison, fabricate evidence or drag through the courts almost all relevant leaders of their opposition, now in control of both chambers of parliament and of the government. In so doing, they have severely jeopardised the rule of law and the country's main democratic institutions, not to mention the fact that they have made a mockery of the idea of justice in Romania.

President Iohannis has lately resorted to personally participating in the street demonstrations against the government (!), after the newly-elected prime minister made the error of rushing through a set of badly-needed amnesty measures. Using the subservient part of the Romanian media, the secret services from Bucharest to Brussels (EurActiv was only too happy to oblige) are hard at work depicting the elected officials and the government party as thieves and corrupt individuals who should not be trusted and should be locked up simply because they're winning elections. In fact, however, President Iohannis is himself a felon, as more than ten years ago he obtained two valuable properties in the centre of Sibiu using forged inheritance documents (the courts in Brasov, my native city, have rejected the president's appeals and annulled the phony inheritance papers).

To resume, we are not witnessing a “social insurrection” in Romania, as the authors of the article above will have you believe. What we are in fact witnessing is a set of actions and manipulations undertaken by a desperate president whose party was soundly defeated during the recent elections but who still wishes to impose a government of his own choice against the will of the Romanian electorate or that of the Romanian parliament.

Now if Brussels considers that to be a fight for “democracy”, then the entire European hierarchy is rotten to its core. To be sure, a quarter of a million protesters spending a few days on the streets after an intense manipulation campaign are in no way representative of the millions of Romanian voters who cast their ballots in favour of the current crop of parliamentarians and the government they have appointed in the wake of the December 2016 elections.

FRONTIERELE UE : IMPOSIBIL DE APARAT

Au trecut 21 de ani de cand UE a decis sa renunte la frontierele interne in cadrul asa-numitei "zone Schengen". Victimele de la Paris ale teroristilor islamici de anul trecut si cele din Berlin de anul acesta sunt in egala masura si victimele celor care au conceput si semnat acordurile Schengen. Libertatea de circulatie neingradita de controalele frontaliere practicate inainte vreme de fiecare stat membru a dat posibilitatea teroristilor sa intre nestingheriti in tari ca Franta, Italia sau Germania si sa le paraseasca tot atat de usor dupa comiterea unor asasinate in masa.

Problema securizarii frontierelor UE este insa mult mai grava si mai complexa, in acelasi timp. Astfel, intr-o lucrare de seminar din 2010 despre frontiere pregatita ca parte a studiilor mele masterale in geopolitica si relatii internationale de la Toulouse, ajungeam la concluzia deloc linistitoare ca granitele uniunii sunt imposibil de aparat si/sau securizat.

Evenimentele recente - mai ales afluxul masiv  de refugiati de anul trecut si atacurile teroriste care l-au acompaniat - mi-au dovedit validitatea concluziilor la care ajunsesem in studiul amintit  mai sus. In fapt, frontierele externe ale Europei au fost aparate cu adevarat numai in timpul Imperiului Roman. Sarcina securizarii frontierelor impotriva migratiilor barbare a fost doar partial acoperita de Imperiul Bizantin, care nu a putut impiedica insa valul popoarelor migratoare care s-au stabilit intre secolele V-X in vestul, centrul si sudul Europei.

Dupa o scurta perioada de relativa acalmie, care a acompaniat procesul de formare al statelor medievale, Europa s-a vazut  confruntata timp de cinci secole cu pericolul invaziilor si cuceririlor otomane. Expansiunea relativ rapida a acestui imperiu asiatic a adus armatele turcesti la 1683 la portile Vienei, adica nici mai mult nici mai putin la jumatatea distantei pe cale terestra dintre Istanbul si Dover !

In partea  de vest a Europei,  statele medievale spaniol si francez au trebuit sa faca fata expeditiilor militare  intreprinse de cuceritorii arabi, care au putut fi invinsi numai cu mare greutate.

In centrul, estul si sud-estul Europei, procesul de stopare a expansiunii armatelor otomane si eliberarea popoarelor subjugate de acestea a durat doua secole - intre 1700 si 1900 - si a necesitat eforturi militare sustinute din partea Imperiilor Habsburgic si Tarist. In legatura cu aceste actiuni de anvergura, as mentiona totusi faptul ca ponderea eforturilor militare anti-otomane  a apartinut in proportie de 70 la suta Imperiului Rus.

Ca fost granicer in anii 70, mi-am dat pe deplin seama ca granitele terestre ale Europei erau de fapt securizate si la acea data tot de rusi, in varianta statala sovietica adoptata de acestia dupa 1917. Cu alte cuvinte, fara protectia armatelor si granicerilor rusi - Rusia fiind singurul stat care si-a aparat si continua sa isi apere eficient propriile frontiere terestre - toate celelalte state europene sunt de fapt la discretia oricarui val migrator dinspre Eurasia si incapabile, din diferite motive, sa le faca fata. In realitate , interesul geostrategic vital al Europei este si va ramane acela de a avea in est un stat eurasiatic puternic ca Rusia.

Mai ingrijorator este insa faptul ca UE s-a dovedit recent incapabila sa isi securizeze macar frontierele maritime de la marile Egee  si Mediterana, cu consecintele pe care le cunoastem cu totii si asupra carora nu cred ca mai este cazul sa insist.

REUNIUNE 'CLUB MED' LA ATENA

Intalnirea la nivel inalt din 9 septembrie a reunit la Atena pe liderii Greciei, Frantei, Italiei, Maltei, Ciprului si Portugaliei. Obiectivul lui Tsipras este crearea unui bloc al statelor UE de la Mediterana (Portugalia este exceptia, inlocuind Spania, care de un an de zile nu are guvern) . Acesta ar urma sa prezinte un front comun la summitul UE de luna aceasta de la Bratislava, unde se va discuta viitorul uniunii post-Brexit.

Poreclit in deradere de catre germani "club Med", grupul incearca adoptarea unor pozitii comune in privinta migratiei si austeritatii, dupa modelul oferit de grupul de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia).

In opinia lui Schaeuble, "cand liderii socialisti se intalnesc, nu se decide nimic inteligent". Manfred Weber, seful popularilor din parlamentul european, a cerut in schimb Atenei sa implementeze reformele decise cu ocazia acordarii noilor imprumuturi ...

La summitul de la Bratislava Germania se va vedea asadar confruntata de doua grupuri de state din centrul si sudul continentului, Visegrad 4 si "Club Med", opuse multor politici mandatate de conservatorii germani. Angela Merkel a ramas cu un singur aliat de nadejde, Klaus Iohannis, care a fost convocat tot saptamana asta la Berlin pentru a primi indicatiile necesare :)

http://www.dw.com/en/greece-calls-for-pro-growth-policies-at-club-med-summit/a-19540356

MITUL POLITICII EXTERNE "FEMINISTE"

Acesta a fost lansat de Margot Wallstrom, numita ministru de externe in Suedia acum doi ani. Nu stie nimeni exact in ce consta aceasta politica externa "feminista", autoarea nu a elaborat pana acum o teorie pe tema asta...

Exista insa printre specialisti conceptia gresita - in opinia mea - ca liderii de stat de sex feminin promoveaza pacea, evitand conflictele militare. Francis Fukuyama, spre exemplu, considera ca " o lume cu adevarat matriarhala va fi asadar mai putin conflictuala decat aceea in care traim in prezent". Teoria ca teoria, pe noi istoricii practica ne ghideaza.

O. Dube, o cercetatoare de la universitatea din Chicago, a publicat recent un studiu care dovedeste ca intre secolele XV si XX in Europa, reginele au fost mai belicoase decat regii perioadei.

Alti cercetatori au subliniat deasemenea faptul ca in secolul XX femei aflate la conducerea statelor moderne - Indira Gandhi, Golda Meir, Margaret Thatcher, Chandrika Kumaratunga - au declansat si participat la conflicte militare soldate cu mii de morti.

Sa nu uitam apoi de rolul activ in declansarea razboaielor din Kosovo sau Libia jucat de H Clinton sau de glorificarea ingerintelor militare la experta Anne Marie Slaughter, fosta directoare la departamentul de stat american.

In concluzie, prezenta femeilor la conducerea statelor nu pare sa atenueze pericolul razboiului, nici sa conduca la o lume mai pasnica : sorry again, Fukuyama !

http://www.theatlantic.com/international/archive/2016/08/-foreign-policy-clinton-may-thatcher-women-leadership/497288/