FRONTIERELE UE : IMPOSIBIL DE APARAT

Au trecut 21 de ani de cand UE a decis sa renunte la frontierele interne in cadrul asa-numitei "zone Schengen". Victimele de la Paris ale teroristilor islamici de anul trecut si cele din Berlin de anul acesta sunt in egala masura si victimele celor care au conceput si semnat acordurile Schengen. Libertatea de circulatie neingradita de controalele frontaliere practicate inainte vreme de fiecare stat membru a dat posibilitatea teroristilor sa intre nestingheriti in tari ca Franta, Italia sau Germania si sa le paraseasca tot atat de usor dupa comiterea unor asasinate in masa.

Problema securizarii frontierelor UE este insa mult mai grava si mai complexa, in acelasi timp. Astfel, intr-o lucrare de seminar din 2010 despre frontiere pregatita ca parte a studiilor mele masterale in geopolitica si relatii internationale de la Toulouse, ajungeam la concluzia deloc linistitoare ca granitele uniunii sunt imposibil de aparat si/sau securizat.

Evenimentele recente - mai ales afluxul masiv  de refugiati de anul trecut si atacurile teroriste care l-au acompaniat - mi-au dovedit validitatea concluziilor la care ajunsesem in studiul amintit  mai sus. In fapt, frontierele externe ale Europei au fost aparate cu adevarat numai in timpul Imperiului Roman. Sarcina securizarii frontierelor impotriva migratiilor barbare a fost doar partial acoperita de Imperiul Bizantin, care nu a putut impiedica insa valul popoarelor migratoare care s-au stabilit intre secolele V-X in vestul, centrul si sudul Europei.

Dupa o scurta perioada de relativa acalmie, care a acompaniat procesul de formare al statelor medievale, Europa s-a vazut  confruntata timp de cinci secole cu pericolul invaziilor si cuceririlor otomane. Expansiunea relativ rapida a acestui imperiu asiatic a adus armatele turcesti la 1683 la portile Vienei, adica nici mai mult nici mai putin la jumatatea distantei pe cale terestra dintre Istanbul si Dover !

In partea  de vest a Europei,  statele medievale spaniol si francez au trebuit sa faca fata expeditiilor militare  intreprinse de cuceritorii arabi, care au putut fi invinsi numai cu mare greutate.

In centrul, estul si sud-estul Europei, procesul de stopare a expansiunii armatelor otomane si eliberarea popoarelor subjugate de acestea a durat doua secole - intre 1700 si 1900 - si a necesitat eforturi militare sustinute din partea Imperiilor Habsburgic si Tarist. In legatura cu aceste actiuni de anvergura, as mentiona totusi faptul ca ponderea eforturilor militare anti-otomane  a apartinut in proportie de 70 la suta Imperiului Rus.

Ca fost granicer in anii 70, mi-am dat pe deplin seama ca granitele terestre ale Europei erau de fapt securizate si la acea data tot de rusi, in varianta statala sovietica adoptata de acestia dupa 1917. Cu alte cuvinte, fara protectia armatelor si granicerilor rusi - Rusia fiind singurul stat care si-a aparat si continua sa isi apere eficient propriile frontiere terestre - toate celelalte state europene sunt de fapt la discretia oricarui val migrator dinspre Eurasia si incapabile, din diferite motive, sa le faca fata. In realitate , interesul geostrategic vital al Europei este si va ramane acela de a avea in est un stat eurasiatic puternic ca Rusia.

Mai ingrijorator este insa faptul ca UE s-a dovedit recent incapabila sa isi securizeze macar frontierele maritime de la marile Egee  si Mediterana, cu consecintele pe care le cunoastem cu totii si asupra carora nu cred ca mai este cazul sa insist.

REUNIUNE 'CLUB MED' LA ATENA

Intalnirea la nivel inalt din 9 septembrie a reunit la Atena pe liderii Greciei, Frantei, Italiei, Maltei, Ciprului si Portugaliei. Obiectivul lui Tsipras este crearea unui bloc al statelor UE de la Mediterana (Portugalia este exceptia, inlocuind Spania, care de un an de zile nu are guvern) . Acesta ar urma sa prezinte un front comun la summitul UE de luna aceasta de la Bratislava, unde se va discuta viitorul uniunii post-Brexit.

Poreclit in deradere de catre germani "club Med", grupul incearca adoptarea unor pozitii comune in privinta migratiei si austeritatii, dupa modelul oferit de grupul de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia).

In opinia lui Schaeuble, "cand liderii socialisti se intalnesc, nu se decide nimic inteligent". Manfred Weber, seful popularilor din parlamentul european, a cerut in schimb Atenei sa implementeze reformele decise cu ocazia acordarii noilor imprumuturi ...

La summitul de la Bratislava Germania se va vedea asadar confruntata de doua grupuri de state din centrul si sudul continentului, Visegrad 4 si "Club Med", opuse multor politici mandatate de conservatorii germani. Angela Merkel a ramas cu un singur aliat de nadejde, Klaus Iohannis, care a fost convocat tot saptamana asta la Berlin pentru a primi indicatiile necesare :)

http://www.dw.com/en/greece-calls-for-pro-growth-policies-at-club-med-summit/a-19540356

MITUL POLITICII EXTERNE "FEMINISTE"

Acesta a fost lansat de Margot Wallstrom, numita ministru de externe in Suedia acum doi ani. Nu stie nimeni exact in ce consta aceasta politica externa "feminista", autoarea nu a elaborat pana acum o teorie pe tema asta...

Exista insa printre specialisti conceptia gresita - in opinia mea - ca liderii de stat de sex feminin promoveaza pacea, evitand conflictele militare. Francis Fukuyama, spre exemplu, considera ca " o lume cu adevarat matriarhala va fi asadar mai putin conflictuala decat aceea in care traim in prezent". Teoria ca teoria, pe noi istoricii practica ne ghideaza.

O. Dube, o cercetatoare de la universitatea din Chicago, a publicat recent un studiu care dovedeste ca intre secolele XV si XX in Europa, reginele au fost mai belicoase decat regii perioadei.

Alti cercetatori au subliniat deasemenea faptul ca in secolul XX femei aflate la conducerea statelor moderne - Indira Gandhi, Golda Meir, Margaret Thatcher, Chandrika Kumaratunga - au declansat si participat la conflicte militare soldate cu mii de morti.

Sa nu uitam apoi de rolul activ in declansarea razboaielor din Kosovo sau Libia jucat de H Clinton sau de glorificarea ingerintelor militare la experta Anne Marie Slaughter, fosta directoare la departamentul de stat american.

In concluzie, prezenta femeilor la conducerea statelor nu pare sa atenueze pericolul razboiului, nici sa conduca la o lume mai pasnica : sorry again, Fukuyama !

http://www.theatlantic.com/international/archive/2016/08/-foreign-policy-clinton-may-thatcher-women-leadership/497288/

AM CREZUT SI EU IN POTENTIALUL UE

Intre 2002 si 2012 am crezut in sansa UE de a deveni o confederatie de state nationale interesate in pace si prosperitate economica, un adevarat model pentru restul lumii. M-am inselat. Prioritatea numarul unu a devenit dupa 2009 promovarea austeritatii bugetare in statele membre, nu cresterea economica sau combaterea somajului ...

In anii 90, vidul de securitate creat dupa prabusirea URSS si Tratatului de la Varsovia m-a determinat sa fiu in tabara suporterilor intrarii Romaniei in alianta. Au fost preferate atunci de nataraii administratiei Clinton (Strobe Talbott si M Albright) state care au complicat enorm situatia geostrategica a NATO in estul Europei (republicile baltice). Dupa episodul cu Ucraina, s-a evaporat si iluzia unei uniuni care mentine si promoveaza pacea pe continent.

Tot in anii 90 am fost pentru introducerea monedei comune, stiind ca este vorba de un proiect francez. Mi-am imaginat ca nu poate fi nimic rau ca state cu performante economice similare (Germania Franta, Austria, Benelux) sa aiba nu numai o piata comuna, dar si o moneda comuna. Nu am crezut insa nici un moment ca vor adopta moneda euro si grecii, spaniolii sau italienii !

Nu mi-am imaginat in 1997 - cand am participat la Londra la o conferinta pregatitoare pentru introducerea euro - ca Germania isi va impune tristul prag al deficitelor de 3%, cel care a creat imense probleme dupa criza din 2008. Ba chiar am pregatit un material pentru participantii la conferinta, in care atrageam atentia ca adoptarea acestui prag va pune in pericol intregul proiect in caz de criza, dar cine sa asculte la opiniile unui roman ?

In legatura cu viitorul UE, avertizam intr-un comentariu din 1998 pe cititorii Business Week de peste ocean ca federalismul nu este o optiune viabila pentru organizarea viitoare a uniunii. Acum, cand UE este in pragul destramarii, chestiunea federalizarii UE a fost tacit abanonata definitiv...

GEOPOLITICA ROMANIEI

Interesul intelectual in geopolitica globala si cea regionala l-am avut inca de pe bancile facultatii. Dezinteresul, chiar ostilitatea autoritatilor comuniste, pentru aceasta disciplina stiintifica - care a fost profund discreditata de geopoliticianul german Karl Haushofer, inspirator al politicilor expansioniste naziste - m-au impiedicat insa pana in anii '90 sa revin si sa aprofundez demersurile mele initiale.

In ultimele doua decenii ale secolului trecut, geopolitica a revenit insa in forta in prim-planul demersurilor intelectuale care incearca sa explice modificarile teritoriale aparute pe harta lumii, aparitia de noi state sau cauzele conflictelor etnice sau religioase care insangereaza inca zone intregi ale globului.

Revenit in tara dupa 1989, m-am preocupat intens timp de cativa ani de problemele economice, institutionale si intr-o mai mica masura politice din Romania post-decembrista. Aceste eforturi au culminat cu elaborarea unui eseu dedicat geopoliticii Romaniei, “Romania in mileniul III”, care a fost prezentat in toamna lui 1995 in cadrul unei mese rotunde organizate cu guvernul Romaniei de catre revista The Economist din Londra, si publicat in presa romaneasca in noiembrie al aceluiasi an de ziarul “Ziua”.

Eseul avea la baza doua idei forta . Prima se referea la faptul ca din punct de vedere geopolitic mentinerea actualei capitale la Bucuresti era o mostenire anacronica din perioada Vechiului Regat, aranjamentul ideal pentru un stat cu forma geometrica a Romaniei impunand in mod firesc mutarea capitalei in centrul tarii, adica in Transilvania. Asa cum se poate constata din lectura pasajului urmator apartinand fondatorului geopoliticii americane Nicholas Spykman, forma Vechiului Regat prezenta serioase dezavantaje, teritoriul sau fiind lung si ingust. Forma teritoriului este in principal responsabila pentru desprinderea unor teritorii ca Bucovina si Nordul Ardealului din trupul tarii sau aparitia statului Moldova si numai in al doilea rand Pactul Ribbentrop-Molotov, care nu a facut altceva decat sa exploateze lipsa de prevedere a guvernantilor romani care dupa Marea Unire nu au mutat imediat capitala intr-o pozitie centrala ce le-ar fi permis o mai buna administrare a tarii si strangerea legaturilor cu zonele periferice ale statului reintregit:

“Este evident ca forma ideala a teritoriului unui stat este cea a unui cerc perfect. Intr-o asemenea configuratie, cea mai mare suprafata posibila ar fi inclusa in interiorul frontierelor cele mai scurte, facilitand apararea acestora, iar toate zonele ar fi echidistante si s-ar afla cat mai aproape posibil de un guvern pozitionat in centrul cercului. Statele care sunt inguste si lungi ca forma - si asta este mai ales situatia puterilor terestre - au tendinta inevitabila sa se dezintegreze, fie pierzand teritorii la periferie unde influenta centralizatoare a guvernului se face cel mai putin simtita, fie prin desprinderea unor teritorii si reaparitia acestora sub forma unor state separate.” (Nicholas Spykman, Geography and Foreign Policy, 1938, p.34)

A doua idee forta era aceea a reorganizarii statului roman sub forma unui stat federal, care ar fi atenuat tensiunile existente dintre diferitele regiuni istorice ale tarii. Adoptarea formulei statului national unitar dupa 1921 nu a reusit sa previna doua decenii mai tarziu importante pierderi teritoriale la periferia statului roman.

Din nefericire, imperativele geografice care ar fi trebuit luate in seama cu prioritate de politicienii romani au fost, din nou, ignorate cu desavarsire. In goana dupa imbogatire rapida, alesii nostri au renuntat sa se preocupe in vreun fel de viitorul tarii, fiind obsedati numai de viitorul financiar al propriilor familii.

Daca se doreste insa supravietuirea pe termen lung a statului roman – lucru de care am ajuns sa ma indoiesc in ultima vreme – orice reorganizare administrativ-teritoriala a Romaniei trebuie sa aiba ca prioritate zero mutarea capitalei tarii in centrul acesteia. Procedand altfel, Romania va ramane in continuare expusa pericolelor separatismului, iredentismului si proastelor legaturi administrative dintre centru si teritoriile periferice ale tarii.

Doresc sa inchei postul cu un al doilea citat din Spykman, pe care il dedic politicienilor romani afectati de analfabetism geopolitic, sau a celor consiliati de “geopoliticieni de ziua a 7-a”:

“(...) aria geografica a unui stat este baza teritoriala de unde statul opereaza pe timp de razboi, si pozitia strategica pe care o ocupa pe timpul armistitiului provizoriu pe care noi il numim pace. Acesta este factorul care conditioneaza in mod fundamental formularea politicilor statului din cauza ca este cel mai permanent. Ministrii vin si pleaca, chiar si dictatorii mor, dar muntii raman de neclintit.” (Nicholas Spykman, Geography and Foreign Policy, 1938, p.29)