Thursday, May 28, 2009

Coreea de Nord ameninta

Saptamana a debutat furtunos in peninsula coreeana. Agasat de restrictiile comerciale impuse de Japonia, de cantitatea insuficienta de energie electrica primita de la Vest si de initiativa americano-coreeana de a controla proliferarea exporturilor primejdioase din zona, regimul de la Phenian a renuntat la diplomatie si a trecut la fapte. Simtindu-se amenintat, Kim Jong-il si-a pus generalii sa detoneze luni o incarcatura nucleara subterana de puterea celei folosite la Nagasaki si sa lanseze cateva zile la rand rachete balistice cu raza mica si medie de actiune.

Riposta Vestului a fost prompta, atat testul cat si lansarile fiind unanim condamnate in Consiliul de Securitate ONU. Drept raspuns la oprobiul international, liderul nord coreean a plusat, in maniera stalinista cunoscuta. Potrivit mass-mediei nord coreene, acesta a decis sa anunte ca a renuntat la armistitiul vechi de 50 de ani si sa declare tara in stare de razboi cu vecinul de la sud.

Belicozitatea subita a nord coreenilor mascheaza de fapt o teama intensa de schimbare. Ca romani, suntem constienti de faptul ca Nicolae Ceausescu ar fi procedat identic, daca ar fi avut la dispozitie armele nucleare necesare. Spre nesansa Phenianului, insa, China nu mai doreste sa sprijine stalinismul dinastic din Coreea de Nord, dimpotriva. Populatia tarii, la randul ei, este cel putin la fel de nemultumita de lipsurile cotidiene si slabele performante economice ale tarii, in timp ce vecinii din sud tolereaza tot mai greu excesele si belicozitatea militarilor nord coreeni.

La 20 de ani de la caderea regimului Ceausescu, iata ca regimul nord coreean actioneaza asemanator, ca si cand ar simti ca sfarsitul se apropie. In viitorul imediat tot ce putem spera este ca statul totalitar nord coreean sa nu dispara din istorie asa cum a aparut, adica pe calea razboiului.

Wednesday, May 20, 2009

Cutremur Politic la Londra

Cea mai veche institutie democratica a Vestului, Parlamentul de la Westminster, este zguduita de o saptamana incoace de un scandal fara precedent in istoria sa. Acesta a fost declansat de revelatiile privind decontarile exotice ale parlamentarilor britanici, aparute in ziarul The Daily Telegraph. Reporterii sai au reusit sa obtina documente care, odata publicate, au scandalizat publicul britanic greu incercat de criza si au pus capat carierelor politice ale ministrului justitiei Shahid Malik, speakerului Camerei Comunelor Michael Martin, precum si ale altor parlamentari.

Documentele se refera la obiceiul multor parlamentari britanici - deopotriva de dreapta sau de stanga, conservatori, liberal-democrati sau laburisti - de a pretinde sa li se deconteze de catre institutia parlamentului sume cheltuite in scop personal, cum ar fi cele pentru decoratiuni interioare, achizitionarea de televizoare flat-screen, curatarea santurilor din jurul castelului, sau pur si simplu pentru reparatia masinii de tuns iarba.

Ceea ce a ingrijorat publicul britanic a fost constatarea ca asemenea pretentii din partea parlamentarilor nu sunt in sine ilegale. Cine imparte parte-si face, o situatie familiara si in Romania, unde parlamentarii nostri sunt in mod regulat criticati pentru risipa banilor publici si pentru unele cheltuieli, considerate extravagante.

Parlamentul de la Westminster este insa "mama tuturor parlamentelor", iar abuzurile alesilor britanici nu puteau ramane nesanctionate politic. In ultimele trei secole, niciun alt speaker al Parlamentului nu a mai fost silit sa demisioneze, in urma presiunii combinate din partea colegilor, opiniei publice si a presei. Speakerul a fost acuzat, printre altele, ca a intentionat sa acopere gravitatea practicilor contabile ale colegilor, incercand in acelasi timp sa afle cum si-au procurat ziaristii informatiile referitoare la cheltuielile parlamentarilor.

In urma scandalului, premierul Gordon Brown a anuntat astazi ca parlamentarilor britanici nu li se va mai ingadui sa isi stabileasca singuri nivelurile salariilor si ale cheltuielilor, acestea urmand sa fie decise de catre o comisie statutara independenta. Deasemenea, se preconizeaza ca rolul viitorilor speakeri sa fie unul preponderent ceremonial. Masurile au devenit cu atat mai necesare cu cat intreaga clasa politica britanica este profund afectata de scandal, foarte multi parlamentari fiind pusi in situatia de a declara in mod public ca nu se vor mai prezenta la urmatorul scrutin. Unii analisti vorbesc chiar de o veritabila implozie a actualei legislaturi, liderul Opozitiei din Anglia, David Cameron, cerand organizarea de alegeri anticipate.

Pe termen lung, va fi interesant de urmarit daca si in ce masura reformele parlamentare din Anglia vor fi emulate si de alte parlamente europene unde au aparut in ultimele decenii situatii asemanatoare.

Friday, May 15, 2009

Biografii neautorizate ??

Recent, cunoscutul istoric Marius Oprea a anuntat ca va lansa in aceasta toamna o biografie a presedintelui Basescu. Intre acesta din urma si Marius Oprea au existat in ultimii ani relatii tensionate. Iata de ce anuntul privind lansarea unei biografii neoficiale a presedintelui in preajma alegerilor prezidentiale a generat panica printre principalii suporteri ai acestuia. Unii au mers intr-atat de departe incat sa sugereze ca publicarea controversatei biografii ar fi un gest nepotrivit din partea lui Oprea, deoarece Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului pe care il conduce este finantat de Guvernul Romaniei.

Analogia cu directorul Muzeului Holocaustului din New York care nu s-ar incumeta sa scrie o biografie a presedintelui SUA, lansata pe blogul sau de Vladimir Tismaneanu, mi s-a parut, insa, deplasata.

Traditia romaneasca in materie de libertatea expresiei a fost extrem de liberala, prin comparatie cu alte tari din Europa si din lume. Pe de alta parte, Romania fiind construita de istorici (M. Kogalniceanu), acestui grup de profesionali - din care se intampla sa fac si eu parte - ii revin responsabilitati sporite fata de alti intelectuali romani, fie ei filosofi, juristi, literati sau politologi.

Iata de ce consider ca incercarea de a i se pune pumnul in gura lui Marius Oprea in legatura cu cartea sa despre Basescu este absurda. Mai mult, metodele folosite nu fac decat sa sporeasca interesul publicului cititor pentru aceasta. Personal nu sunt interesat in opiniile lui Oprea despre presedinte, ci in dreptul fundamental al autorului de a si le exprima liber si fara a fi intimidat cu pierderea finantarii guvernamentale pentru institutul pe care l-a creat.

Friday, May 8, 2009

Partide de criza

Criza actuala mi-a readus in memorie modul in care liberalii i-au impins la guvernare pe national-taranisti in 1929. Rezultatele pentru PNT au fost catastrofale. In ajunul crizei din 1998, liberalii si social-democratii i-au bagat la inaintare pe Victor Ciorbea si Radu Vasile, care au reusit numai cu greu sa faca fata situatiei economice dificile. Urmarea ? PNTCD a incetat in urma alegerilor din 2000 sa mai fie o forta politica in Romania !

Hotarat lucru, liberalii se pricep sa iasa de la guvernare la timp, lasand gruparile cu aspiratii de partide de masa sa plateasca nota pentru gravele probleme economice ale tarii. Si uite-asa, PDL, tipul de partid de masa atat de bine teoretizat de Romulus Vulcanescu in perioada interbelica - i.e. lider charismatic, ideologie cameleonica, care se schimba in functie de preferintele electoratului - este urmatorul pe lista formatiunilor politice consumate de criza economica.

Intre timp, pensionarii isi amintesc cu nostalgie de timpurile fericite ale guvernarii Tariceanu, cand pensiile pareau sa creasca fara oprire (la fel ca deficitul de cont curent si cel bugetar, din pacate...). Astfel, gruparea liberala a lui Tariceanu, acest veritabil Tatarascu al secolului XXI, si-a conservat aproape in totalitate capitalul electoral avut inainte de 2008. Pentru plata greselilor de guvernare anterioare, exista la noi intotdeauna un partid cu aspiratii de partid de masa care sa preia socul.

In fine, nu poate fi ignorat nici faptul ca ori de cate ori situatia economica a Romaniei se deterioreaza grav, premierii desemnati sa gestioneze criza sunt, aproape fara exceptie, ardeleni. In 1929, victima crizei a fost Iuliu Maniu. In 1998, tapul ispasitor a fost Victor Ciorbea. In 2009, Emil Boc este premierul de sacrificiu. Acesta este asadar bilantul politic al celor trei crize majore care au afectat si Romania.

Thursday, April 16, 2009

Circ politic dambovitean

In timp ce la est de Prut tinerii Moldovei se lupta cu indiferenta Europei si cu batausii lui Voronin, clasa politica damboviteana s-a cadorisit cu un nou candidat la alegerile europarlamentare si un altul la prezidentialele din noiembrie.



Aflat in arestul Politiei capitalei, Gigi Becali, descendentul intru suferinta a lui Iisus, a ingropat securea razboiului cu Vadim Tudor si spera intr-un fotoliu de europarlamentar, drept compensatie pentru ca este silit sa isi petreaca sarbatorile pascale in compania mostenitorilor lui Barabas. Marinimos ca intotdeauna, si-a introdus colegii de celula in tainele Bibliei si a reusit sa-i ierte pe cei care l-au privat de pretioasa libertate de a se substitui organelor statului, cu care a impartit pana recent privilegiul de a pedepsi mafiotii mai marunti din Bucuresti. Inafara lui Vadim, ne putem astepta sa primeasca sprijin electoral de la "luceafarul huilei", care-si toaca si el tot in Pipera pensia de 2500 de lei obtinuta cu atata truda in anii '90 ciomagind la intelectuali, prefecti si jandarmi. Marile spirite se intalnesc.



Mai aiuritoare si lipsita de logica aparenta este anuntarea candidaturii printului Radu Duda la prezidentialele din noiembrie. Gestul sau, sprijinit mediatic de Betsy Myers, directoarea de campanie a lui Obama, a provocat indigestie intelectuala printre specialistii si politicienii locali, care incearca si acum sa inteleaga ce cauta printul-consort in lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. Desi Radu Campeanu, care in anii '90 i-a propus Regelui Mihai sa candideze la functia de presedinte, s-a declarat impotriva candidaturii princiare, in mod bizar Ion Iliescu considera optiunea principelui drept "constitutionala".



Tot acest circ balcano-americano-dambovitean are loc in plina criza economica si in timp ce moldovenii mor sau sunt stalciti in bataie de zbirii lui Voronin. Dar asa merge treaba la noi : mai intai circul, painea mai pe urma...