Monday, June 20, 2022

STATUL-CIVILIZATIE NU EXISTA !

Ceea ce exista este numai o incercare stangace a unor intelectuali formati in Lumea Noua sa abordeze domeniul teoriei istoriei, fara nicio validitate sau valoare.

Civilizatiile exista, fara indoiala, insa ele nu corespund cu granitele politice ale statelor nationale cele mai reprezentative pentru acestea. Rusia, spre exemplu, nu include in granitele sale toate statele ortodoxiei slave, ca Ucraina, Bielorusia sau Bulgaria .
La randul ei, civilizatia chineza depaseste granitele Chinei, extinzandu-se prin intermediul chinezilor " maritimi " in toate statele din sud-estul Asiei. Prin emigratia masiva, civilizatia chineza este prezenta in SUA, Australia sau Canada.
Ce sa mai spunem de civilizatiile islamica sau cea vestica ? Fiecare dintre acestea este fragmentata intr-o multitudine de state, aflate in decursul istoriei deseori in razboi unele cu altele, ca razboaiele dintre statele catolice si cele protestante din Europa secolului XVII sau cele 2 razboaie "mondiale" din secolul XX.

In lumea islamica se poarta razboaie de cativa ani de zile in Siria si Yemen intre musulmanii sunni si secta alawi a lui Assad sau rebelii houthi ,a shiite group hostile to the Soudis. ( se pare ca Huntington a gresit cand a anticipat o viitoare ciocnire intre civilizatii, cvasi-totalitatea conflictelor militare avand loc mai ales in INTERIORUL civilizatiilor, nu intre ele, desi conflicte intre civilizatii pot avea loc, dar ca exceptii de la regula ).
Caracteristica comuna asadar a unor state cum sunt Rusia,China, India sau Arabia Saudita consta in refuzul lor de a adopta valorile politice ale civilizatiei vestice , si anume liberalismul, in numele propriilor valori si traditii culturale,religioase sau politice.
Acest grup de state este deasemenea total impotriva pretinsului universalism al culturii politice vestice, care ar submina grav solidaritatea dintre membrii acestor societati. De altfel, liberalismul este in mare masura responsabil pentru distrugerea sistematica a valorilor fondatoare ale civilizatiei vestice, un fapt care nu a scapat atentiei arabilor, rusilor, chinezilor sau indienilor.
Atunci cand isi apara statele sau culturile impotriva ofensivei ideologice a vestului, rusii, chinezii, indienii sau arabii o fac nu in numele civilizatiei pe care o reprezinta, ci in numele intereselor lor nationale, a nationalismului, la fel ca ganditorii europeni conservatori din secolul Luminilor :
" They reject universal human rights and democratic freedoms in favour of their own cultural exceptionalism. Chinese and Russian elites invoke ideas similar to counter-Enlightenment reactionaries such as Joseph de Maistre and Johann Fichte, who glorified nationalism. They also appeal to Enlightenment concepts – such as Rousseau’s General Will that unifies society and demands absolute obedience, or Hegel’s notion that the state embodies the spirit of a people. These ideas are prominent in the religious philosophy of Ivan Ilyin and Aleksandr Dugin, both cited by Putin."
Cu riscul de a ma repeta, asa-zisele " state-civilizatie " nu sunt altceva decat state nationale mari sau foarte mari din punctul de vedere al intinderii geografice si/sau al populatiei, care sunt dominate de majoritati etnice : chineza, rusa sau hindu.
Spre deosebire de vestici, locuitorii acestor state nu considera valorile culturii lor ca " universale ", ci specifice numai lor si nu intentioneaza sa le impuna cetatenilor din alte culturi sau civilizatii. Tot ce vor, in realitate, este ca specificul civilizatiilor proprii sa fie respectat ca atare si ca lumea sa fie guvernata de un sistem politic multi-polar.

Wednesday, June 15, 2022

A INCEPUT " MAREA DECUPLARE "

 Intre iluzii si realitate exista uneori o adevarata prapastie. Ce vreau sa spun ? Elitele globaliste visau la Davos si aiurea la o " mare resetare ", o iluzie pe cat de nerealista, pe atat de periculoasa.

In loc de marea resetare la care sperau, globalistii au primit in schimb recent cadou " marea decuplare ". Corporatiile globale - Renault, McDonalds, Coca Cola, Ikea, Intel, Ford, etc - au parasit piata Rusiei. Curios, plecarea lor a fost impusa de propaganda lui Zelensky in capitalele europene si de presiunea exercitata ca urmare a acestei campanii mass media de consumatorii vestici, nu de catre gazdele lor din Rusia.
Multi oameni de afaceri rusi considera insa ca parasirea Rusiei de toate aceste firme globale ca pe o adevarata binefacere. Ei sunt nevoiti acum sa produca bunuri care inainte le veneau de-a gata din import. Multi intreprinzatori rusi raporteaza chiar dublarea cifrei lor de afaceri si a cotei de piata.
Astfel, cele 800 de restaurante din Rusia abandonate de McDonalds au fost preluate de un rus si redeschise recent. Nu mai vand Big Mac ci McTasty si vanzarile merg ca pe roate !
Pentru McDonalds, insa, lucrurile stau insa prost. Pe langa faptul ca au pierdut piata rusa, a trebuit sa inchida si 200 de restaurante in SUA, unde gusturile consumatorilor au devenit mai sofisticate .

Sanctiunile vestice impotriva Rusiei adoptate in 2014 au dus la dezvoltarea industriei alimentare locale, importurile multor produse din vest fiind interzise. In prezent, rusii isi vor produce din nou propriile automobile, mobilier, produse industriale, folosind utilajele si know how-ul lasate in urma de corporatiile vestice.

Sunday, June 12, 2022

APARE O NOUA NATIUNE IN EST : RUSIA

    Oricat ar parea de curios, pana de curand Rusia nu a fost o natiune.

In perioada medievala, a fost un stat multi-etnic feudal tipic. In zorii epocii moderne, Rusia a devenit un imperiu multi-etnic, care s-a extins in toate directiile - spre vest, est , nord sau sud - pana la revolutia bolsevica din 1917.
Paradoxal, constiinta nationala la rusi isi are radacinile tocmai in perioda sovietica. Pe timpul comunistilor Rusia a ajuns sa fie condusa in mare masura de alogeni, Stalin fiind doar cel mai cunoscut dintre ei. Desi vesticii prefera sa ignore faptul acesta, rusii au suferit ororile regimului in aceeasi masura cu restul popoarelor din fosta URSS, asa cum o atesta "Arhipelagul Gulag" al celebrului Solzhenitsyn.
Dupa prabusirea URSS, rusii si-au dat seama ca numai o natiune organizata pe baze strict etnice le va putea asigura supravietuirea si prosperitatea pe termen lung si au inaugurat constructia acesteia incepand cu anul 2000.
Unul din ideologii nationalismului rus a fost tocmai Solzhenitsyn, care a recomandat si el dealtfel incorporarea in noul stat rus - aparut pe ruinele URSS - si a Belarusului sau Ucrainei, cum este si firesc.
In privinta Ucrainei, ca peste tot in fosta URSS, problema s-a complicat tot din cauza unor comunisti de tip sovietic, Kravchuk si Kuchima, care au decis sa opteze pentru o independenta a Ucrainei greu de sustinut din punct de vedere economic sau militar. Urmarile le simtim si in prezent, din pacate ...
Am mai spus-o si cu alta ocazie, razboiul din Ucraina este in mod clar asadar un razboi de tip bismarckian, deoarece urmareste unificarea intr-o singura natiune etnica a tuturor teritoriilor locuite de rusi sau rusofoni sub conducerea Moscovei, deci a Rusiei. NATO si UE ar face mai bine sa nu se amestece in acest proces istoric absolut firesc, desi in prezent este cam sangeros din cauza lor.
Ei bine, am ajuns si la motivatia implicarii vestului in conflict. Acesta este controlat in prezent de elite globaliste, care considera natiunile ca pe niste constructii politice perimate, ceea ce este evident fals. Exemplele Poloniei sau Ungariei dovedesc faptul ca natiunile organizate pe criterii etnice sunt mult mai coezive, mai productive dar si mai refractare cand se pune problema de a fi dominate de puteri straine. Asta ii sperie pe globalisti si in cazul Rusiei..
Globalistii stiu ca sansele de supravietuire pe termen lung ale Ucrainei nu prea exista. Au reusit sa impuna insa la conducerea ei un alt alogen, Zelensky, care impuie capul publicului occidental cu pericolul inexistent al re-crearii imperiului rus, sau a fostei URSS, doar-doar procesul de unficarea rusilor intr-un stat national poate fi impiedicat.

Din nefericire pentru cei care incearca, insa, nu cred ca odata declansat, procesul de unificarea rusilor intr-un stat national mai poate fi oprit.

Friday, June 3, 2022

CINE DECIDE CAND SE VA INCHEIA RAZBOIUL DIN UCRAINA ?

In pofida asigurarilor date de Joe Biden, ambasadorul SUA din Ucraina sustine ca armata ucraineana va fi cea care va decide cum vor folosi rachetele furnizate de Washington. Pentru prima oara in istoria moderna ,  durata razboiului si  calendarul viitoarelor negocieri de pace nu par sa mai fie decise de politicieni sau de diplomati, ci de managerii complexului militar-industrial american, in functie de obiectivele lor de afaceri.

 Ambasadorul SUA in Ucraina a declarat ca SUA va furniza Ucrainei armament pana la infrangerea Rusiei ...Seful Nato la randul lui declara ca razboiul din Ucraina va dura un timp indelungat, probabil ani de zile.

Cu o economie la pamant si dobanzi bancare de 25%, cu o moneda al carei curs s-a prabusit, Ucraina va depinde financiar de infuziile de lichiditati din vest, de ordinul zecilor de miliarde de dolari anual. Povara va fi suportata de contribuabilii americani si intr-o mai mica masura de cei europeni, care sunt si cei mai vocali in privinta rezolvarii conflictului pe calea negocierilor.
Impresia pe care mi-o lasa aceste declaratii este ca durata razboiului este hotarata de managerii complexului militar-industrial american in functie de planurile lor de afaceri, nu de dezastrul de pe campurile de lupta din Ucraina sau de interesele ucrainenilor, rusilor sau europenilor .

Thursday, May 19, 2022

EXTINDEREA MASCHEAZA ESECUL NATO

inceput numaratoarea inversa pentru mult-intarziata disolutie a NATO, care ar fi trebuit sa aiba loc acum 20 de ani.

Daca ar fi iesit din istorie la momentul potrivit, NATO ar fi ramas in memoria noastra colectiva ca singura alianta politico-militara care a reusit ca prin prezenta sa sa mentina pacea in Europa pentru 50 de ani.
Ajunsa insa din 2000 pe mana neoconservatorilor, NATO s-a transformat intr-o alianta ofensiva, exact dupa modelul ligii de la Delos de acum 2,500 de ani. Propaganda furibunda a organizatiei si aventurile sale militare din Irak si Afghanistan nu au impresionat insa Rusia, care a decis sa puna capat expansiunii sale in foste zone ale statului sovietic aflate acum la granitele sale actuale, ca Georgia sau Ucraina. Nici China nu tremura de teama NATO, desi recent liderii organizatiei au anuntat ca aceasta va fi de acum inainte implicata si in posibile conflicte din zona Indo-Pacifiului ..
Fiind esentialmente o alianta al carei nucleu este format din superputeri maritime si periferice in raport cu Eurasia, in frunte cu SUA, NATO a decis sa isi ascunda esecul din Ucraina prin extinderea sa in Finlanda si Suedia. De remarcat ca atat acestea doua, cat si state membre ca Grecia - de a carei existenta americanii si-au reamintit subit in ultimii 2 ani - sunt la randul lor zone periferice si litorale ale Europei, fie de la marea Baltica, fie de la marea Ionica si Egee. ( Toynbee le considera drept reprezentantele unor civilizatii demult ofilite ).
Dupa disparitia NATO - care dupa ce s-a intamplat in Ucraina nu mai este una ipotetica, ci sigura - anglo-saxonii vor incerca sa incheie aliante de substitutie - cum a facut deja recent Boris Johnson - cu alte state periferice si/sau litorale ale Eurasiei, dupa principiul " cine se aseamana, se aduna".

O asemenea orientare a politicii de aliante a fost sugerata de geopoliticianul Spykman in 1938 si poarta numele de " Rimland theory " . Sa le uram succes !