DIPLOMATIA SUA vs COMPLEXUL MiLITAR - INDUSTRIAL

 In zilele noastre, nu diplomatii vin cu solutii pentru rezolvarea tensiunilor dintre state, ci reprezentantii directi sau indirecti ai complexului militar-industrial american, rus sau francez, adica atasatii militari sau sefii de servicii secrete postati prin ambasade. Situatia a aparut dupa 1945 si s-a agravat pe masura ce complexele militar-industriale in cauza au acumulat o influenta crescanda asupra politicienilor.

Fireste, spre deosebire de diplomati, oamenii complexului militar-industrial nu doresc aplanarea conflictelor dintre state ci atatarea acestora, pentru a mentine vanzarile de armament la un nivel cat mai ridicat.

In SUA, reprezentantii politici tipici ai complexului sunt neo-conservatorii, cei mai belicosi dintre americani. Acestia sunt des intalniti in functii importante , ba la Casa Alba, ba la departamentul de stat sau cel al apararii si au o mare influenta in politica externa si de aparare a SUA . (doua astfel de personaje sunt Paul Wolfovitz sau Victoria Nuland, )

Mai nou, 4, din cele 5 corporatii de top ale complexului sunt conduse de femei, care au din pacate reputatia dubioasa ca sunt mai agresive in negocieri ca barbatii ...

De cate ori se pune deci problema negocierii pe cale diplomatica a tensiunilor dintre state - asa cum incearca acum administratia Biden in Ucraina - oamenii complexului din presa vin cu articole care califica negocierile ca fiind semne de slabiciune din partea SUA, insistand in schimb pe trimiterea de armament in valoare de 200 de milioane de dolari .

Cu alte cuvinte, ideea complexului militar-industrial american atunci cand este nevoie de stingerea unor conflicte armate este de a turna gaz pe foc, pentru a putea astfel exporta cat mai mult armament in zonele conflictuale din lume .

Iesirea din Istorie

Una din observatiile  geniale marca Lucian Blaga - care se referea la perioada absentei datelor despre poporul roman in istoriografia europeana medievala - este cea referitoare la faptul  ca romanii  " au iesit din istorie, pentru a ramane in istorie ".

In zilele noastre, eu as aplica cugetarea blagiana la situatia imposibila in care se afla in prezent liderii partidului comunist chinez. De cativa ani buni, acestia fac planuri furibunde care au ca singur scop perpetuarea monopolului politic pe care l-au detinut fara intreruperi din 1949 incoace.

Ca si URSS in perioada interbelica, comunistii chinezi au reusit pariul modernizarii economice a Chinei, care s-a transformat in cateva decenii dintr-o natiune agrara saraca intr-o natiune industriala puternica si prospera.

Liderii chinezi cred insa , ca Ceausescu inaintea lor, ca se pot mentine vesnic la putere cu ajutorul unor mijloace electronice de supraveghere in masa. Ei nu par sa inteleaga ca singura maniera de a-si asigura un rol prestigios in istoria Chinei este aceea de a renunta la putere voluntar - ei da, asa cum a procedat Gorbaciov - permitand altor fortze politice sa preia stafeta si sa continue opera de modernizare institutionala si politica a Chinei.  Cu alte cuvinte, sa iasa din istorie ca sa ramana in istorie.

Orice societate comunista, oricat de avansata economic ar fi aceasta, sufera de un defect major de logica al programului de guvernare.  Atunci cand programele comuniste de guvernare ajung in acest punct  - ca in prezent in China sau in anii 1980 in URSS -  sistemul inceteaza sa mai functioneze corespunzator. Solutia aleasa de liderii chinezi - acea de a intari represiunea politica si supravegherea in masa a populatiei - nu face decat sa agraveze situatia.

Desigur, problema Chinei nu este in principal absenta performantelor economice ale sistemului, ca in cazul URSS. China are insa urgenta nevoie de demonopolizarea sistemului politic, chiar controlata, precum si de numeroase reforme institutionale si legale care sa garanteze , nu sa incalce, drepturile fundamentale ale cetatenilor chinezi in raporturile  cu statul .

In concluzie, o minima inteligenta politica ar trebui sa ii determine pe actualii lideri chinezi sa paraseasca puterea acum, cat sunt on top. Complexitatea crescanda a problemelor cu care se confrunta astazi societatea chineza o impune. Intensificarea educatiei marxiste a populatiei sau cea a represiunii si supravegherii cetatenilor sunt pseudo-solutii, total inadecvate momentului istoric.

Din nefericire, liderii comunisti chinezi nu par  insa capabili sa inteleaga un fapt simplu, acela ca rolul lor istoric s-a incheiat si ca a sosit momentul sa " iasa din istorie ", programul lor de guvernare nemaifiind conform nevoilor societatii chineze, ba este chiar toxic.

O EUROPA FEDERALA SAU UNA A NATIUNILOR ?

 Intr-un articol recent din Le Figaro , interpretarea decalajelor din sondajul de opinie privind federalizarea UE este cel putin superficiala.

Motivul fundamental insa pentru care opiniile francezilor difera substantial de cele ale germanilor sau italienilor este de ordin istoric, nu pentru ca Franta este o republica prezidentiala si Germania sau Italia sunt republici parlamentare . Astfel, si Marea Britanie este stat parlamentar, dar a iesit din UE. Ba chiar Franta are un presedinte cu vederi federaliste, insa francezii nu ii impartasesc entuziasmul deloc.

Franta, Anglia si Spania au fost modelele dupa care s-au format toate celelalte natiuni europene. Aflate la periferia vestica a Eurasiei, acestea au avut incepand cu secolul XV conditiile necesare pentru centralizare politico-administrativa si unificarea lingvistica a teritoriului national.

Germania, Italia sau Romania sunt insa natiuni formate relativ recent, dintr-o multitudine de statulete pre-existente. Atasamentul acestora pentru statul-natiune nu este nici pe departe atat de puternic ca acela al statelor vest-europene mentionate mai sus, care sunt constructii nationale incomparabil mai solide si mai vechi.

Ce constatam insa ? Vine astazi Germania, care s-a format ca stat abia acum 160 de ani, sa ceara acestor state, vechi natiuni, sa isi abandoneze suveranitatea lor politica si juridica, obtinuta  cu mari eforturi militare si financiare cu secole in urma, in favoarea  adoptarii unei formule supra-statale de tip federal, dominata de germani! Nu, ca este de-a dreptul hilar...

UE a functionat ok zic eu  pana la adoptarea tratatului de la Lisabona din 2009. Ca uniune de natiuni europene, UE mai are inca o justificare pentru a continua sa existe. Ca supra-stat federal, nu . Cine nu intelege asta, nu este politician, ci ideolog, si inca unul lipsit de orizont.

CRIZA DIPLOMATIEI II : " MAKE LOVE, NOT WAR " ☺

 Pe zi ce trece, statele vestice se indreapta tot mai sigur si cu pasi repezi catre irelevanta.

Ideologia woke, feminismul de stanga, teoria critica a rasei sapa la baza unei civilizatii care pare decisa sa isi abandoneze realizarile si rolul istoric avut pana mai ieri.

State mult mai putin dezvoltate economic sau mai primitive din punct de vedere social sau politic devin, ca urmare, mult mai insolente si sigure ca vor prelua in curand conducerea lumii.

O gaselnita de ultima ora este si asa-zisa " politica externa feminista ", care va da cu siguranta lovitura de gratie profesiei de diplomat, si asa grav afectata de schimbarile din ultimii 30 de ani.

Feministele care se auto-propun ca diplomate nu inteleg faptul ca rolul esential al diplomatilor consta in semnarea unor tratate de pace, in aplanarea conflictelor dintre state, nu in catalizarea acestora. Premisele de la care pleaca feministele fiind total gresite, si "realizarile" acestora in materie sunt pe masura, numai daca ne referim la exemple recente ca acelea oferite de Albright, Hillary Clinton sau Nuland.

Daca Albright ar fi temperat dorinta statelor baltice de a deveni membre NATO, spre exemplu, acum Rusia nu ar avea un casus belli impotriva vestului. Nu mai vorbim aici de dezastrul din Libia patronat de sefa diplomatiei amercane de atunci, Hillary Clinton, ca sa nu mai vorbim de " contributia " la haosul actual din Ucraina marca Nuland...

Pana in prezent, asadar, prezenta femeilor in diplomatie nu a demonstrat ca acestea ar fi mai bune negociatoare, ca sunt mai putin agresive decat barbatii sau mai bine pregatite profesional. Si atunci, de unde pretentiile exagerate pe care le au astazi feministele germane ?

UCRAINA SI CRIZA DIPLOMATIEI

 Va propun sa privim criza actuala dintr-un unghi inedit, acela al crizei profesiei de diplomat.

In urma cu 200 de ani, intr-un context european tulbure, marcat de razboaiele napoleoniene, aparea pe harta continentului un stat neutru, o republica in mijlocul regatelor vremii : Elvetia.

Faptul a fost posibil datorita sprijinului Rusiei tariste si a geniului diplomatic a lui Ioannis Kapodistria, ministrul afacerilor externe rus. Datorita talentului si eforturilor sustinute ale acestuia, independenta si neutralitatea Elvetiei au fost recunoscute si garantate de toate marile puteri europene.

Fast forward in secolul XXI, cand traditia unor servicii diplomatice competente a disparut aproape cu desavarsire. Cauza majora pentru situatia aceasta a fost , fara indoiala, uzurparea competentelor specifice profesiei de diplomat de catre sefii statelor occidentale, dornici sa apara ca mari rezolvitori de crize internationale ( nu sunt ! ) in lumina reflectoarelor si in fata camerelor de luat vederi. Acest fapt a delegitimat domeniul diplomatiei si i-a marginalizat pe diplomatii de cariera, care acum ar fi fost singurii capabili sa negocieze un statut de neutralitate pentru Ucraina si sa ajute la rezolvarea impasului politico-militar la care s-a ajuns.

Mai grav este faptul ca diplomatii de mare calibru gen Kennan sau Kissinger au fost inlocuiti cu femei militante , fie feministe ca Hillary Clinton , fie neoconservatoare ca Victria Nuland, care au agravat enorm situatia geostrategica din tot estul Europei. Asemenea " diplomate " nu numai ca nu au contribuit la aplanarea tensiunilor geostrategice, dar chiar le-au catalizat ( vezi actiunile Victoriei Nuland din piata Maidan din 2014 ). Or este stiut faptul ca in diplomatie nu pot functiona efectiv persoanele pentru care primeaza optiunile ideologice, indiferent de natura acestora.

Este interesant de constatat faptul ca rolul diplomatilor in negocierile internationale, care s-a erodat puternic in ultima suta de ani, nu a fost atat de complet afectat nici de dictatorii interbelici, gen Hitler sau Stalin. Acesta din urma nu s-a interesat deloc de politica externa sovietica pana in 1936, lasand domeniul aproape exclusiv in grija lui Litvinov, comisarul pentru politica externa al URSS. Inlocuirea lui Litvinov din functie in 1939 a fost urmata de unul din marile esecuri ale diplomatiei sovietice: semnarea pactului Ribbentrop-Molotov. Cu toate acestea, tratatul in cauza a fost negociat si semnat in numele celor doua state de Ribbentrop si respectiv Molotov din partea URSS.

Moda intalnirilor la varf dintre sefii celor mai importante state ale lumii a debutat in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand au avut loc intalnirile de la Teheran si Yalta dintre Churchill, Rosevelt si Stalin. Aceasta moda a fost reluata in 1989 cand s-au intalnit la Malta presedintii GH Bush si M. Gorbaciov, si care continua si in prezent.

Cele mai importante succese din timpul razboiului rece, insa, cum ar fi politica de detente sau semnarea tratatelor de reducerea armamentelor strategice, sunt atribuite diplomatiei conduse de ministrul de externe Andrei Gromyko, nu lui Leonid Brejnev. Semnarea tratatului de pace care a incheiat razboiul din Vietnam a fost negociata de Henry Kissinger, nu de Richard Nixon, samd

Sa fim seriosi, SUA ( si de o vreme si Rusia, Franta sau Marea Britanie ) nu mai are diplomati bine pregatiti , care sa participe esential la reducerea tensiunilor dintre state sau blocuri de state. In situatii de criza, ca acum la granita Ucrainei, nu Blinken sau Lavrov sunt cei chemati sa rezolve impasul, ci direct presedintele Biden sau Vladimir Putin.

Concluzia la cele de mai sus este clara. In absenta unor diplomati competenti si responsabili nemijlociti pentru politica externa a statelor lor, crizele dintre blocuri pot degenera in conflicte militare, care pun in pericol pacea din Europa sau pacea mondiala. Absenta tamponului reprezentat de diplomatie este asadar de foarte rau augur pentru toate partile implicate in conflicte de natura economica sau militara. Pana nu se va reveni insa la reabilitarea rolului diplomatilor in relatiile internationale, situatii de acest gen nu pot decat sa se agraveze in continuare.