UCRAINA SI CRIZA DIPLOMATIEI

 Va propun sa privim criza actuala dintr-un unghi inedit, acela al crizei profesiei de diplomat.

In urma cu 200 de ani, intr-un context european tulbure, marcat de razboaiele napoleoniene, aparea pe harta continentului un stat neutru, o republica in mijlocul regatelor vremii : Elvetia.

Faptul a fost posibil datorita sprijinului Rusiei tariste si a geniului diplomatic a lui Ioannis Kapodistria, ministrul afacerilor externe rus. Datorita talentului si eforturilor sustinute ale acestuia, independenta si neutralitatea Elvetiei au fost recunoscute si garantate de toate marile puteri europene.

Fast forward in secolul XXI, cand traditia unor servicii diplomatice competente a disparut aproape cu desavarsire. Cauza majora pentru situatia aceasta a fost , fara indoiala, uzurparea competentelor specifice profesiei de diplomat de catre sefii statelor occidentale, dornici sa apara ca mari rezolvitori de crize internationale ( nu sunt ! ) in lumina reflectoarelor si in fata camerelor de luat vederi. Acest fapt a delegitimat domeniul diplomatiei si i-a marginalizat pe diplomatii de cariera, care acum ar fi fost singurii capabili sa negocieze un statut de neutralitate pentru Ucraina si sa ajute la rezolvarea impasului politico-militar la care s-a ajuns.

Mai grav este faptul ca diplomatii de mare calibru gen Kennan sau Kissinger au fost inlocuiti cu femei militante , fie feministe ca Hillary Clinton , fie neoconservatoare ca Victria Nuland, care au agravat enorm situatia geostrategica din tot estul Europei. Asemenea " diplomate " nu numai ca nu au contribuit la aplanarea tensiunilor geostrategice, dar chiar le-au catalizat ( vezi actiunile Victoriei Nuland din piata Maidan din 2014 ). Or este stiut faptul ca in diplomatie nu pot functiona efectiv persoanele pentru care primeaza optiunile ideologice, indiferent de natura acestora.

Este interesant de constatat faptul ca rolul diplomatilor in negocierile internationale, care s-a erodat puternic in ultima suta de ani, nu a fost atat de complet afectat nici de dictatorii interbelici, gen Hitler sau Stalin. Acesta din urma nu s-a interesat deloc de politica externa sovietica pana in 1936, lasand domeniul aproape exclusiv in grija lui Litvinov, comisarul pentru politica externa al URSS. Inlocuirea lui Litvinov din functie in 1939 a fost urmata de unul din marile esecuri ale diplomatiei sovietice: semnarea pactului Ribbentrop-Molotov. Cu toate acestea, tratatul in cauza a fost negociat si semnat in numele celor doua state de Ribbentrop si respectiv Molotov din partea URSS.

Moda intalnirilor la varf dintre sefii celor mai importante state ale lumii a debutat in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand au avut loc intalnirile de la Teheran si Yalta dintre Churchill, Rosevelt si Stalin. Aceasta moda a fost reluata in 1989 cand s-au intalnit la Malta presedintii GH Bush si M. Gorbaciov, si care continua si in prezent.

Cele mai importante succese din timpul razboiului rece, insa, cum ar fi politica de detente sau semnarea tratatelor de reducerea armamentelor strategice, sunt atribuite diplomatiei conduse de ministrul de externe Andrei Gromyko, nu lui Leonid Brejnev. Semnarea tratatului de pace care a incheiat razboiul din Vietnam a fost negociata de Henry Kissinger, nu de Richard Nixon, samd

Sa fim seriosi, SUA ( si de o vreme si Rusia, Franta sau Marea Britanie ) nu mai are diplomati bine pregatiti , care sa participe esential la reducerea tensiunilor dintre state sau blocuri de state. In situatii de criza, ca acum la granita Ucrainei, nu Blinken sau Lavrov sunt cei chemati sa rezolve impasul, ci direct presedintele Biden sau Vladimir Putin.

Concluzia la cele de mai sus este clara. In absenta unor diplomati competenti si responsabili nemijlociti pentru politica externa a statelor lor, crizele dintre blocuri pot degenera in conflicte militare, care pun in pericol pacea din Europa sau pacea mondiala. Absenta tamponului reprezentat de diplomatie este asadar de foarte rau augur pentru toate partile implicate in conflicte de natura economica sau militara. Pana nu se va reveni insa la reabilitarea rolului diplomatilor in relatiile internationale, situatii de acest gen nu pot decat sa se agraveze in continuare.