O EUROPA FEDERALA SAU UNA A NATIUNILOR ?

 Intr-un articol recent din Le Figaro , interpretarea decalajelor din sondajul de opinie privind federalizarea UE este cel putin superficiala.

Motivul fundamental insa pentru care opiniile francezilor difera substantial de cele ale germanilor sau italienilor este de ordin istoric, nu pentru ca Franta este o republica prezidentiala si Germania sau Italia sunt republici parlamentare . Astfel, si Marea Britanie este stat parlamentar, dar a iesit din UE. Ba chiar Franta are un presedinte cu vederi federaliste, insa francezii nu ii impartasesc entuziasmul deloc.

Franta, Anglia si Spania au fost modelele dupa care s-au format toate celelalte natiuni europene. Aflate la periferia vestica a Eurasiei, acestea au avut incepand cu secolul XV conditiile necesare pentru centralizare politico-administrativa si unificarea lingvistica a teritoriului national.

Germania, Italia sau Romania sunt insa natiuni formate relativ recent, dintr-o multitudine de statulete pre-existente. Atasamentul acestora pentru statul-natiune nu este nici pe departe atat de puternic ca acela al statelor vest-europene mentionate mai sus, care sunt constructii nationale incomparabil mai solide si mai vechi.

Ce constatam insa ? Vine astazi Germania, care s-a format ca stat abia acum 160 de ani, sa ceara acestor state, vechi natiuni, sa isi abandoneze suveranitatea lor politica si juridica, obtinuta  cu mari eforturi militare si financiare cu secole in urma, in favoarea  adoptarii unei formule supra-statale de tip federal, dominata de germani! Nu, ca este de-a dreptul hilar...

UE a functionat ok zic eu  pana la adoptarea tratatului de la Lisabona din 2009. Ca uniune de natiuni europene, UE mai are inca o justificare pentru a continua sa existe. Ca supra-stat federal, nu . Cine nu intelege asta, nu este politician, ci ideolog, si inca unul lipsit de orizont.

CRIZA DIPLOMATIEI II : " MAKE LOVE, NOT WAR " ☺

 Pe zi ce trece, statele vestice se indreapta tot mai sigur si cu pasi repezi catre irelevanta.

Ideologia woke, feminismul de stanga, teoria critica a rasei sapa la baza unei civilizatii care pare decisa sa isi abandoneze realizarile si rolul istoric avut pana mai ieri.

State mult mai putin dezvoltate economic sau mai primitive din punct de vedere social sau politic devin, ca urmare, mult mai insolente si sigure ca vor prelua in curand conducerea lumii.

O gaselnita de ultima ora este si asa-zisa " politica externa feminista ", care va da cu siguranta lovitura de gratie profesiei de diplomat, si asa grav afectata de schimbarile din ultimii 30 de ani.

Feministele care se auto-propun ca diplomate nu inteleg faptul ca rolul esential al diplomatilor consta in semnarea unor tratate de pace, in aplanarea conflictelor dintre state, nu in catalizarea acestora. Premisele de la care pleaca feministele fiind total gresite, si "realizarile" acestora in materie sunt pe masura, numai daca ne referim la exemple recente ca acelea oferite de Albright, Hillary Clinton sau Nuland.

Daca Albright ar fi temperat dorinta statelor baltice de a deveni membre NATO, spre exemplu, acum Rusia nu ar avea un casus belli impotriva vestului. Nu mai vorbim aici de dezastrul din Libia patronat de sefa diplomatiei amercane de atunci, Hillary Clinton, ca sa nu mai vorbim de " contributia " la haosul actual din Ucraina marca Nuland...

Pana in prezent, asadar, prezenta femeilor in diplomatie nu a demonstrat ca acestea ar fi mai bune negociatoare, ca sunt mai putin agresive decat barbatii sau mai bine pregatite profesional. Si atunci, de unde pretentiile exagerate pe care le au astazi feministele germane ?

UCRAINA SI CRIZA DIPLOMATIEI

 Va propun sa privim criza actuala dintr-un unghi inedit, acela al crizei profesiei de diplomat.

In urma cu 200 de ani, intr-un context european tulbure, marcat de razboaiele napoleoniene, aparea pe harta continentului un stat neutru, o republica in mijlocul regatelor vremii : Elvetia.

Faptul a fost posibil datorita sprijinului Rusiei tariste si a geniului diplomatic a lui Ioannis Kapodistria, ministrul afacerilor externe rus. Datorita talentului si eforturilor sustinute ale acestuia, independenta si neutralitatea Elvetiei au fost recunoscute si garantate de toate marile puteri europene.

Fast forward in secolul XXI, cand traditia unor servicii diplomatice competente a disparut aproape cu desavarsire. Cauza majora pentru situatia aceasta a fost , fara indoiala, uzurparea competentelor specifice profesiei de diplomat de catre sefii statelor occidentale, dornici sa apara ca mari rezolvitori de crize internationale ( nu sunt ! ) in lumina reflectoarelor si in fata camerelor de luat vederi. Acest fapt a delegitimat domeniul diplomatiei si i-a marginalizat pe diplomatii de cariera, care acum ar fi fost singurii capabili sa negocieze un statut de neutralitate pentru Ucraina si sa ajute la rezolvarea impasului politico-militar la care s-a ajuns.

Mai grav este faptul ca diplomatii de mare calibru gen Kennan sau Kissinger au fost inlocuiti cu femei militante , fie feministe ca Hillary Clinton , fie neoconservatoare ca Victria Nuland, care au agravat enorm situatia geostrategica din tot estul Europei. Asemenea " diplomate " nu numai ca nu au contribuit la aplanarea tensiunilor geostrategice, dar chiar le-au catalizat ( vezi actiunile Victoriei Nuland din piata Maidan din 2014 ). Or este stiut faptul ca in diplomatie nu pot functiona efectiv persoanele pentru care primeaza optiunile ideologice, indiferent de natura acestora.

Este interesant de constatat faptul ca rolul diplomatilor in negocierile internationale, care s-a erodat puternic in ultima suta de ani, nu a fost atat de complet afectat nici de dictatorii interbelici, gen Hitler sau Stalin. Acesta din urma nu s-a interesat deloc de politica externa sovietica pana in 1936, lasand domeniul aproape exclusiv in grija lui Litvinov, comisarul pentru politica externa al URSS. Inlocuirea lui Litvinov din functie in 1939 a fost urmata de unul din marile esecuri ale diplomatiei sovietice: semnarea pactului Ribbentrop-Molotov. Cu toate acestea, tratatul in cauza a fost negociat si semnat in numele celor doua state de Ribbentrop si respectiv Molotov din partea URSS.

Moda intalnirilor la varf dintre sefii celor mai importante state ale lumii a debutat in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand au avut loc intalnirile de la Teheran si Yalta dintre Churchill, Rosevelt si Stalin. Aceasta moda a fost reluata in 1989 cand s-au intalnit la Malta presedintii GH Bush si M. Gorbaciov, si care continua si in prezent.

Cele mai importante succese din timpul razboiului rece, insa, cum ar fi politica de detente sau semnarea tratatelor de reducerea armamentelor strategice, sunt atribuite diplomatiei conduse de ministrul de externe Andrei Gromyko, nu lui Leonid Brejnev. Semnarea tratatului de pace care a incheiat razboiul din Vietnam a fost negociata de Henry Kissinger, nu de Richard Nixon, samd

Sa fim seriosi, SUA ( si de o vreme si Rusia, Franta sau Marea Britanie ) nu mai are diplomati bine pregatiti , care sa participe esential la reducerea tensiunilor dintre state sau blocuri de state. In situatii de criza, ca acum la granita Ucrainei, nu Blinken sau Lavrov sunt cei chemati sa rezolve impasul, ci direct presedintele Biden sau Vladimir Putin.

Concluzia la cele de mai sus este clara. In absenta unor diplomati competenti si responsabili nemijlociti pentru politica externa a statelor lor, crizele dintre blocuri pot degenera in conflicte militare, care pun in pericol pacea din Europa sau pacea mondiala. Absenta tamponului reprezentat de diplomatie este asadar de foarte rau augur pentru toate partile implicate in conflicte de natura economica sau militara. Pana nu se va reveni insa la reabilitarea rolului diplomatilor in relatiile internationale, situatii de acest gen nu pot decat sa se agraveze in continuare.

Ucraina vrea sa forteze intrarea in NATO

Subscriu la opinia autorului articolului de mai jos cand afirma clar ca de la o forta a pacii si stabilitatii in Europa, NATO a ajuns in ultimii 20 de ani sa contribuie la destabilizarea continentului pe care a reusit sa il pacifice secolul trecut. La randul meu, am exprimat vederi similare pe blogul meu dedicat geopoliticii inca din 2014.

Ucrainienii nu inteleg deloc consecintele pentru membrii Aliantei in cazul includerii ei in NATO. Degeaba incearca presedintele Biden sa le domoleasca elanul, ei nu si nu, vor in NATO, chiar daca asta ar declansa aproape instantaneu un razboi cu Rusia, pe tema Crimeei, sa zicem. Mai exista si potentialul declansarii unui razboi civil intre nationalistii ucrainieni si rusofonii din estul tarii,samd

Solutiile geopolitice la asemenea probleme spinoase nu sunt niciodata simple sau usor de implementat. In ce ma priveste, insa, eu cred ca integritatea teritoriala a Ucrainei si pacea Europei impun nevoia adoptarii unui statut de neutralitate pentru aceasta tara, garantat in egala masura de SUA si statele NATO , cat si de Rusia.

Eu unul nu am reusit sa inteleg cum de niciunul dintre asa-zisii oameni de stat vestici nu a remarcat pana acum similaritatea dintre situatia federatiei elvetiene si Ucraina.

Ambele state s-au format intr-un context geopolitic tensionat, marcat de implozia unor imperii : cel al Frantei lui Napoleon sau implozia URSS.

Si Elvetia si Ucraina au profitat de situatie si si-au rotunjit teritoriile pe seama statelor vecine, unele mult mai puternice decat ele ( Elvetia a alipit teritorii de la Franta, Austria,, Germania sau Italia. Ucraina a mostenit sau a luat teritorii de la Rusia, Polonia, Romania - tinutul Herta - sau Ungaria )Ambele state au un caracter multi-etnic desi Ucraina incearca o formula statala nationalista inadecvata , chiar periculoasa.

Formula cea mai potrivita , singura care poate asigura integritatea si viabilitatea unui asemenea stat este numai neutralitatea, garantata de statele din jur, asa cum a dovedit-o deja Elvetia. In conditiile actuale, includerea Ucrainei in Uniunea Eurasiatica initiata de Rusia in 2014 sau in UE si NATO nu ar rezolva situatia Ucrainei, ci ar agrava-o.

"The West must stay out of Ukraine"

UE, GROPARUL NATIUNILOR ?

 Pentru Marx, rolul istoric al proletariatului era acela de gropar al capitalismului.

Pentru presedintele francez, rolul UE si al institutiilor sale - comisie, parlament - este acela de gropar al natiunilor uniunii. Propunerile avansate ieri de acesta, vizand intarirea rolului parlamentului european, sunt ilustrative in acest sens.