UITATI IN TRANZITIE (II)

Discutiile generate pe tema mizeriei salariale in care se zbate marea majoritate a cadrelor didactice din Romania demonstreaza  o anume timiditate de care dau  dovada profesorii in formularea doleantelor lor materiale.

Profesorul Stanescu , spre exemplu, crede ca marirea substantiala a salariilor profesorilor ar putea genera invidia sau gelozia altor categorii socio-profesionale sau opozitie din partea altor bugetari. Personal, ma indoiesc ca se va intampla asa ceva. Dupa ce vreme de patru decenii cel putin profesorilor romani li s-a cerut sa produca elevi olimpici, dar au fost cel mai prost platiti dascali din fostul bloc de tari socialiste, ceilalti romani vor intelege ca nu se pot astepta la nesfarsit de la profesorii de care depinde viitorul copiilor lor la acte de eroism. Or, asa cum au sustinut recent liderii sindicatelor britanice in cursul protestelor din luna noiembrie 2014 din Anglia, "nimeni nu poate preda pe stomacul gol ", pentru ca in prezent asta le pretinde societatea romaneasca unui numar impresionant de profesori.

Dascalii romani au avut si au salarii net inferioare nu numai in comparatie cu veniturile colegilor lor din Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia sau Slovenia dar chiar in comparatie cu alte categorii de salariati din tara , care din acest motiv ne desconsidera. Imi amintesc spre exemplu foarte bine ca salariile strungarilor sau frezorilor de la uzina Tractorul pe care ii aveam elevi la seral erau de doua, chiar trei ori mai mari decat cel al subsemnatului, motiv pentru care seralistii isi priveau cu mila profesorii.  La ce bun, se intrebau acestia, ne-am pierdut noi profesorii ani buni de zile prin scoli, universitati si cursuri de perfectionare, daca eforturile noastre si importanta muncii prestate nu este recunoscuta SI din punct de vedere financiar ?

Aceia dintre dumneavoastra care au avut cunostintele de limba engleza si rabdarea sa citeasca Manifestul istoricilor de la Harvard ( il gasiti pe site ) vor constata ca in timp ce durata de viata a firmelor este in medie de numai 70 de ani, scolile, universitatile sau bisericile sunt institutii care depasesc in longevitate sisteme politice, epoci istorice si chiar existenta statelor ! In realitate, scoala ca institutie si sistemele nationale de educatie au rezistat si au continuat sa se dezvolte si dupa prabusirea comunismului, disparitia feudalismului sau a unor imperii care pareau vesnice.

Desi majoritatea marilor uzine brasovene, spre exemplu, au disparut dupa 1989, scolile si liceele care le-au deservit au supravietuit si continua sa se dezvolte si sa ofere o educatie de calitate elevilor judetului. Astfel, pe ruinele uzinei Tractorul au aparut un colegiu tehnic ( Mircea Cristea ) si unul teoretic ( Nicolae Titulescu ) care au mostenit si perpetueaza si in prezent zestrea de cunostinte tehnice  sau teoretice acumulata in anii comunismului.

Singura ocazie in care a avut loc o incercare serioasa de rezolvarea doleantelor salariale ale profesorilor nostri a fost in 2008, cand acestea au fost marite cu 50%. Din pacate, criza financiara globala care a  urmat a dat posibilitatea guvernului Boc si presedintelui Basescu sa le amputeze cu 25% in 2010,  revenindu-se deci la salarii care  nu reprezinta in prezent nici macar 40% din PIB-ul romanesc pe cap de locuitor.

Recentele mariri salariale anuntate de guvern sunt, fireste, departe de a rezolva problema. Salariile profesorilor trebuie marite substantial si dintr-o data, nu cu 5% la fiecare 6 luni, o metoda care aminteste de maruntisul aruncat din cand in cand cersetorilor sau de bacsisul dat ospatarilor. O crestere cu 100% a salariilor dascalilor ar afecta bineinteles tinta deficitului o perioada, insa cu siguranta ca nu va conduce la prabusirea economiei romanesti, dimpotriva. O marire salariala de asemenea magnitudine va conduce la cresterea consumului intern, deci va fi benefica pentru cresterea economica si pentru cresterea cererii agregate de bunuri si servicii. O campanie sindicala de informarea opiniei publice va trebui sa insiste asupra faptului ca aceasta marire, perfect justificata dar indelung amanata, este in realitate o masura care tine de realizarea justitiei sociale de la noi.