Romanii - victime ale dumping-ului social german

Sindicalistii germani considera ca romanii si bulgarii care lucreaza in industria agroalimentara germana au fost redusi la conditia de sclavi industriali.


Revista franceza Nouvel Observateur a publicat acum cateva luni un articol foarte critic despre dumping-ul social practicat de firme daneze si olandeze care opereaza in regiunea Bremen din Germania.

Pana de curand, Germania a fost cunoscuta ca exportator major in industria automobilelor si a masinilor-unelte, Franta detinand in Europa pondeera cea mai importanta in exporturile de produse agricole si alimentare. Din 2007 insa, exporturile agro-alimentare ale Germaniei au depasit pe cele ale Frantei, mai ales in domenii cum ar fi exportul de preparate din carne de porc, vita sau pui.

Francezii ii acuza pe germani de concurenta neloiala, fapt evident in domeniul industrializarii carnii de porc. In 2012 francezii au pierdut astfel 3.8 % din piata mondiala, cu toate ca aceasta se afla in plina crestere. Desi competitiva in domeniul cresterii animalelor, Franta pierde teren in industria mezelurilor si semi-preparatelor din porc, deoarece Germania practica masiv dumping-ul social. Acesta consta in apelul masiv al firmelor la mana de lucru interimara din strainatate, platita cu salarii intre 3 si 5 euro pe ora, in timp ce in Franta muncitorii sunt platiti cu 10-12 euro pe ora.

Astfel, reporterii revistei N.O. au putut constata ca in regiunea Bremen intre 75 si 90 la suta dintre muncitori sunt straini, in principal romani sau bulgari. Acestia nu au oficial dreptul de munca in Germania, fiind angajati potrivit Directivei Bolkenstein pe contract de prestari servicii, ca « detasati » ai unor firme din Romania sau Bulgaria.

La fabrica daneza Danish Crown, liderul european al preparatelor din carne de porc, muncitorii germani cu vechime sunt platiti intre 2500 si 3000 de euro brut pe luna, in timp ce angajatii romani castiga intre 700 de euro (femeile) si 900 de euro (barbatii) pentru 10-12 de ore de munca zilnic, de cele mai multe ori in schimbul de noapte. Muncitorii romani sunt cazati in dormitoare comune, in camere de 10 sau 14 paturi, amenajate in foste magazine de confectii – « privilegiu » pentru care platesc intre 150 si 175 de euro pe luna fiecare. Situatia lor sociala a ajuns atat de grava incat biserica si opinia publica din zona a inceput sa protesteze impotriva exploatarii lor in conditii de sclavie industriala, asa cum sustin sindicalistii germani.

Aceste rele tratamente sunt posibile deoarece, spre deosebire de Franta sau Anglia, in Germania nu exista inca un salariu minim garantat care sa ii protejeze pe angajatii romani. Mai grav, in urma reformelor sociale din timpul lui Gerhard Schröder (2004-2008), Germania are astazi 22.2 la suta din salariati incadrati in categoria celor cu venituri precare (proportia este de 6.7 la suta in Franta). Aproximativ 7.4 milioane de germani sunt angajati in «mini-jobs » fiind platiti cu numai 400 de euro pe luna. Pentru asemenea bani, niciun tanar german nu mai doreste sa munceasca in abatoarele de cosmar din nord, unde romanilor li se pretinde sa sacrifice 600 de porci pe ora, sau 7000 de porci pe zi pentru enorma suma de 1 cent per porc.

O asemenea exploatare salbatica a romanilor in strainatate nu ar fi avut loc daca, de la revolutie incoace, guvernele succesive din Romania ar fi impus o marire constanta a salariilor in vederea reducerii diferentelor dintre nivelul de salarizare a romanilor si media europeana. In aceeasi perioada, vecinii nostri cehi, maghiari, slovaci sau polonezi au gasit cai de crestere a salariului mediu, care sa se apropie acum, in majoritatea cazurilor, de 1000 de euro pe luna. Spre deosebire de acestia, adevarati « fericiti ai tranzitiei », romanii sunt in continuare fortati de conditiile vitrege de acasa sa plece sa lucreze in strainatate, ajungand in situatii asemanatoare cu cele descrise mai sus. In ceea ce ii priveste pe bulgari , veniturile insuficiente i-au impins pe multi sa-si dea foc in fata cladirilor guvernului din Sofia. Ambele guverne, atat cel roman cat si cel bulgar, practica in schimb dumping-ul fiscal * si prefera sa isi impinga cetatenii sa lucreze aiurea prin Europa, in loc sa ii forteze pe oamenii de afaceri locali sa le asigure conditii de munca si de salarizare decente.

*Romania are o cota unica de impozitare de numai 16%, in timp ce Bulgaria incearca sa atraga investitori straini cu o cota unica de impozitare de 10% (sursa : The Economist). Aceste politici fiscale sunt in contradictie cu ceea ce se intampla astazi in majoritatea tarilor Uniunii, unde se revine la impozitul progresiv pe venit.