Despre magicul prag de trei la suta

 In urma crizei financiare din anii 30, economistii au dezvoltat disciplina macroeconomiei. In caz de recesiune economica, firmele, mari sau mici, renunta sa mai investeasca. Prin proiecte publice de investitii si/sau comenzi de stat, guvernele pot – daca sunt in fonduri sau isi maresc temporar deficitele bugetare – sa dopeze cererea de bunuri se servicii pana cand economia se relanseaza.


In luna ianuarie 1997 am participat in Londra la o conferinta dedicata apropiatei introduceri a monedei euro. Fireste, americanii, japonezii si englezii erau impotriva. Am depus pe masa conferintei un document de cateva pagini, ca din partea romanilor, in care sustineam ca ideea unei monede comune este buna in sine, insa ca aderarea la un prag de stabilitate rigid, de trei la suta, poate crea grave probleme in caz de criza economica  si optam pentru un prag flexibil, intre trei si sase la suta . Acesta ar fi permis , printre altele, ca in perioade de recesiune ca acum, statele UE sa poata continua sa functioneze fara a fi nevoite sa reduca cheltuielile pentru sanatate sau educatie, ca sa nu mai vorbim de cele pentru aparare. 

Desi  in decursul ultimilor sase ani au fost pompate sume impresionante de bani in sistemul financiar-bancar din SUA, UE, Anglia sau Elvetia,  fara interventia investitiilor de stat criza nu va putea fi depasita. Oamenilor de afaceri le este teama sa investeasca, exact ca in anii 1930, desi trezoreriile corpoatiilor americane sau europene dispun de lichiditati  de aproape 3 000 de miliarde de dolari  Spre deosebire de acea perioada,  bugetele statelor europene si SUA sunt  insa secatuite financiar dupa doua decenii de reduceri semnificative de taxe si politici corporate de evaziune fiscala masiva. In plus, Uniunea Europeana este afectata  si de  generalizarea pe continent a politicilor de austeritate bugetara impuse membrilor UE ... in numele pragului de stabilitate de trei la suta.



Am fost mirat atunci sa vad printre participanti pe italieni, cunoscuti in Europa pentru deficitul public mare si laxitate bugetara. Avusesem cu acea ocazie impresia ca numai sase sau sapte state UE sunt initial in masura sa intre intr-o uniune monetara, urmand ca statele aspirante din jur sa isi rezolve in prealabil problemele legate de datoria publica si cele de competitivitate. Nici prin gand nu mi-a trecut  insa ca unii politicieni ca Schroeder, Prodi sau Simitis vor reusi sa includa si tari ca Grecia sau Portugalia in uniunea monetara. Ce a urmat, stim cu totii foarte bine …



Like · · Promote · Share.

Write a comment.....Florian Pantazi