Friday, June 7, 2019

MODIFICAREA CONSTITUȚIEI

Oricît ar fi ele de legi fundamentale, constituțiile au nevoie de modificări din cînd în cînd, pentru a le menține relevanța.
Se poate, desigur, proceda și așa cum au făcut francezii, care au adoptat pînă în prezent 5 constituții. Prin prisma experienței acumulate în ultimii 30 de ani, mie unul mi se pare că o modificare viitoare a constituției Romaniei ar trebui să ajute la eliminarea definitivă a conflictului dintre palate, dintre guvern și președinție.
Actualele prevederi constituționale - care au creat la noi o republică semi-prezidențială , unde rolul președintelui este mai important decît ar fi normal într-un sistem parlamentar - au afectat în permanență buna funcționare a statului romăn în ultimii 12 ani, blocajele fiind numeroase și foarte periculoase.
O republică parlamentară autentică,cum ar fi normal să fie și Romănia ar trebui să lase parlamentului țării - nu populației - decizia alegerii președintelui , așa cum a fost cazul pînă acum. Experiența a dovedit că președinția poate fi și a fost deja în două rînduri capturată prin tehnici electorale sofisticate de interese politice externe, care numai binele Romăniei nu îl au în vedere.
Majoritatea republicilor parlamentare din UE așa își aleg președinții, aceștia avînd mai mult un rol ceremonial, ca în Germania - pe care romănii o admiră așa de mult - nu acela de arbitri ai vieții politice, cum se întîmplă în prezent la noi. Modificările propuse de Iohannis sunt așadar triviale și au un puternic iz electoral, ele neputînd conduce la eliminarea tensiunilor actuale din viața politică autohtonă .

Sunday, February 17, 2019

ANTI-MERITOCRATIA LA ROMANI

Cazul Laurei Kovesi agita spiritele in Romania. Multi jurnalisti importanti, de la Nistorescu si Cristoiu, la Andronic, incearca sa explice cum de a fost posibila o asemenea ascensiune profesionala meteorica pentru o persoana cu rezultate academice sub-mediocre si fara prea multa experienta profesionala.
Comparatia lui Dan Andronic dintre Kovesi si Frank, procurorul general al Germaniei, nu reuseste decat sa ilustreze imensul decalaj care exista intre Romania si Germania si in domeniul selectiei inaltilor functionari de stat, fara sa explice cauzele acestuia.
In realitate, relele tratamente la care a fost supusa elita intelectualilor din Romania este poate cea mai grea mostenire a cuplului Elena-Nicolae Ceausescu.
Cei doi s-au comparat intodeauna, pe ei si uneltele lor din guvern sau partid, cu guvernantii si inaltii functionari ai Romaniei interbelice. Or, asa cum se stie, acestia erau selectati din randurile unei intelectualitati cu rezultate academice solide, in cele mai multe cazuri. Poate exista comparatie intre un prim ministru de talia lui Armand Calinescu sau un ministru de externe ca Nicolae Titulescu - care au obtinut unul sau chiar doua doctorate in strainatate - si plagiatori ca Elena Ceausescu, Gabriel Oprea sau Victor Ponta ?
Kovesi a fost numita in functiile sale de Basescu si apoi Ponta. Amandoi au avut rezultate academice cam la fel de slabute. Una mai proasta ca ei la Parchetul General sau DNA le-a convenit probabil de minune .Este foarte probabil ca insasi Elena Ceausescu sa fi facut o numire similara, daca ar mai fi avut ocazia. In ultimul timp, erorile celor de mai sus sunt expuse reflectoarelor internationale iar scandalul Kovesi se rostogoleste prin Berlin, pe la Bruxelles si chiar pe la BBC...Asta se intampla deoarece politicienii actuali au ignorat proverbul "unde arunca prostul o piatra n-o pot scoate o mie de destepti".
Anti-meritocratia la romani este asadar veche de peste 70 de ani. Sponsorizata initial de sovietici, ea a fost exacerbata de regimul Ceausescu, cand intelectuali cu bune rezultate academice s-au trezit marginalizati, urmariti, defaimati sau impinsi inafara tarii pentru a face loc mediocritatilor diferitelor profesii. Falsul doctorat al Elenei isi gaseste astazi expresia in doctoratele plagiate cu zecile, de la Kovesi la Victor Ponta. Actualii politicieni sau inalti functionari romani sunt asadar o imitatie jalnica a intelectualitatii si clasei politice interbelice, pe care incearca fara succes sa o emuleze.
Sa nu ne mai comparam deci cu Germania . Nu ne putem compara nici cu China comunista, unde principiul meritocratiei functioneaza. Nici cu Ungaria sau Polonia, care au stiut sa isi protejeze intelectualii de excesele comunismului de tip sovietic. In Bulgaria lui Jivkov, intelectualii au fost bine tratati, cu foarte putine exceptii. Daca exista posibilitatea depasirii acestei grave crize, trebuie sa incetam sa ne mai ascundem dupa deget, sa blamam forte externe - care au vina lor - si sa trecem la treaba.



Saturday, February 2, 2019

Esecul politicilor economice basesciene

O analiza comparativa a dezastrului politicii economice basesciene intre 2008-2010. Studiul in cauza apartine expertului bancar Mahmut Kutlucaya, angajat al serviciului de supraveghere si reglementare a bancilor, agentie a statului turc. Acesta si-a prezentat analiza in 2012, cu prilejul unui seminar care a avut loc la Londra.
Mahmut apreciaza faptul ca revenirea Turciei dupa criza din 2008 a fost mai rapida decat cea a Romaniei, in principal deoarece guvernul turc a refuzat incheierea unui acord cu FMI, spre deosebire de Romania, care s-a imprumutat 20 de miliarde de dolari si a redus cu 25% salariile bugetarilor.
Comparatia performantelor celor doua state nu este intamplatoare. In cei cinci ani (2003-2008) dinaintea crizei financiare, Romania a inregistrat o crestere economica anuala de 6.5%, Turcia de 6% anual ( prim-ministru in perioada in cauza a fost Tariceanu). Sistemele bancare aveau un numar apropiat de banci ( 42 si 50) samd.
Desi ambele state au inregistrat o crestere economica negativa in 2009, in anul urmator Turcia a crescut economic cu 9.1%, in timp ce Romania a inregistrat inca un an de crestere economica negativa, urmat de inca cativa ani de crestere economica anemica ( in timpul guvernului Boc ).
Pe langa citarea lui Florin Georgescu, actualul vice-guvernator al BNR, Mahmut citeaza extensiv (p 25 - 26) si critica mea din postul "Romania's Autumn of Discontent" publicat pe blogul meu in limba engleza.

Sunday, September 10, 2017

DIPLOMATIA ROMANEASCA SI SPIONAJUL EXTERN

Am mostenit din pacate o traditie nenorocita din vremea razboiului rece si a comunismului, aceea a diplomatului-spion.
Pe plan european, diplomatia romaneasca a ajuns la o reputatie deosebita in perioada interbelica, cand la conducerea acesteia s-a aflat Nicolae Titulescu. Neavand o economie dezvoltata sau o armata puternica, Romania a impus aplicarea tratatelor internationale si a castigat respectul statelor din jur ca urmare a eforturilor diplomatilor ei.
O revenire partiala la traditiile diplomatiei interbelice s-a produs in anii 70, cand la conducerea externelor s-au aflat oameni ca Manescu Corneliu. Imi amintesc ca in perioada studentiei mele, diplomatii romani trebuiau inca sa urmeze un curs postuniversitar de 2 ani, autorul manualului de diplomatie fiind Mircea Malita.
In anii 80 insa ultimele vestigii ale unui serviciu diplomatic respectabil au disparut, majoritatea diplomatilor fiind recrutati de DIE si trebuind sa dea in primul rand socoteala sefilor spionajului extern, mai putin ministrului de externe. De multe ori, unii ambasadori erau ei insisi spionati de oamenii serviciului de spionaj extern.
Dupa revolutie, SIE a continuat traditia nefericita a DIE, diplomatii romani de cariera , cu studii solide de specialitate, fiind treptat inlocuiti de "acoperiti" ai serviciului extern. La ora actuala, este imposibil de stabilit linia de demarcatie care separa ofiterii acoperiti din ambasadele Romaniei sau din ministerul de externe de diplomatii de cariera ,daca mai avem asa ceva...
Aceasta veritabila inlocuire a diplomatilor romani cu oamenii serviciilor externe s-a accentuat in ultimul deceniu. De altfel, ultimii doi directori ai SIE , Mihai Razvan Ungureanu si Teodor Melescanu, au indeplinit fie inainte, fie dupa incetarea mandatului de directori ai SIE functia de ministri de externe. Departe de a considera calitatea de director SIE incompatibila cu aceea de ministru de externe, se pare ca dimpotriva, o functie de conducere in SIE garanteaza succesul in cariera de diplomat.
Constatam deasemenea ca fosti sefi ai SIE (Catalin Harnagea) sau SRI (George Maior) au fost numiti ambasadori dupa incheierea mandatelor acestora in fruntea serviciilor, fara insa a avea nicio experienta prealabila ca diplomati si/sau studii de specialitate in relatii internationale.
Cu toate acestea, exista o incompatibilitate clara intre statutul de diplomat si acela de om al serviciilor externe, care ar trebui sa preocupe pe deputatii romani, daca ii mai intereseaza cumva reputatia corpului diplomatic roman si performantele acestuia. Principiul de baza valabil in multe state cu traditii diplomatice indelungate este fireste acela potrivit caruia un om recrutat de serviciile externe de spionaj - cu exceptia atasatilor militari - nu poate deveni diplomat de cariera .

Thursday, August 24, 2017

DICTATORI SI DICTATORI : JIVKOV vs. CEAUSESCU



Desi am facut-o in repetate randuri , a compara evolutia Romaniei comuniste cu aceea din state central-europene ca Cehoslovacia, Ungaria sau Polonia nu este decat partial corect . In timp ce statele grupului de la Visegrad sunt majoritar catolice, unele avand si o frontiera comuna cu vestul (Ungaria,Cehia, Polonia) , Romania este un stat traditional ortodox , inconjurat la vremea aceea numai de state comuniste.
Iata cateva din motivele care m-au determinat sa incep cu o comparatie intre performantele liderilor Bulgariei si Romaniei in perioada comunista, Todor Jivkov si Nicolae Ceausescu. Aceasta se impune cu atat mai pregnant cu cat de performantele,caracterul si calitatile liderilor statelor comuniste au depins si performantele statelor conduse de acestia.
Voi trece in revista pe scurt cateva elemente pe care cei doi lideri comunisti le-au avut in comun. Amandoi au fost romani (Jivkov provine dintr-o familie de vlahi din Pravets, 60 de km de Sofia), amandoi au fost fii de tarani care au devenit adeptii comunismului in perioada interbelica.
Ambii lideri au fost la putere ani indelungati, Jivkov pentru 35 de ani (1954-1989) , Ceausescu pentru 25 de ani. ( 1965-1989) Atat Jivkov, cat si Ceausescu au pierdut puterea pentru ca nu au mai fost pe placul lui Gorbaciov.
Diferentele intre stilurile de conducere,caracterul si performantele celor doi sunt insa mult mai importante decat asemanarile. Iata-le :
JIVKOV. Liderul bulgar a ramas fidel Moscovei, aprovizionand Bulgaria cu petrol si gaze ieftine in toata perioada celor 35 de ani cat a stat la conducere. Bulgaria rafina cantitati mari de petrol la Burgas si le vindea la un profit consistent in vest. Deasemenea, Bulgaria a beneficiat si de alte materii prime in conditii preferentiale din URSS pentru industriile create in anii comunismului.
Din multe puncte de vedere, Jivkov a fost un lider progresist, foarte interesat in avansul tehnologic al Bulgariei. A pus bazele inca din 1981 a unei intregi industrii a microcalculatoarelor, producand primul Pravets 82 (Apple clone) si generalizand folosirea acestora in toate liceele tehnice din Bulgaria inaintea multor state vestice. In cativa ani, Bulgaria ajunsese sa asigure 70% din productia de microprocesoare din intreg blocul estic.
Desi economia bulgara a cunoscut performante fluctuante in timpul sau, bulgarii nu au suferit niciodata de foame sau frig si au avut din anii 60 la dispozitie suficiente bunuri de consum, multe produse local.
Bulgaria a fost deasemenea primul stat din blocul estic care a introdus un sistem de asistenta sociala si de pensii pentru agricultori , inca din anul 1957 ! 
Bulgaria a fost prima tara din blocul estic care a promovat inca din anii '60 investitiile straine in economia sa. Simbolul capitalismului international, Coca-Cola, a deschis inca din acea perioada linii de imbuteliere in tara condusa de Todor Jivkov.
Jivkov nu se supara in general pe cei care faceau glume pe seama lui si nu ii pedepsea. Mai mult, el tinea chiar un dosar cu cele mai bune glume facute pe seama sa. Cand satenii din Pravets, comuna sa natala, i-au ridicat o statuie, Jivkov a impus demolarea ei, nedorind sa promoveze un cult al personalitatii. (a fost reamplasata dupa decesul sau)
Ceausescu a fost foarte diferit. Cultul personalitatii sale a atins paroxismul in anii 80. Nu avea DELOC simtul umorului, glumele pe seama sa fiind aspru pedepsite de securitate, mergandu-se pana la batai si pierderea posturilor de catre cei care indrazneau.
Ceausescu a fost un dusman neimpacat al evolutiilor din domeniul microcalculatoarelor, interzicand pana in 1989 nu numai productia, insa si importul acestora (il interesa numai constructia de combinate chimice si siderurgice energofage si ineficiente).
Ceausescu nu s-a preocupat niciodata de veniturile taranilor si foarte putin de asistenta medicala pentru acestia. Spre deosebire de Jivkov, a avut o relatie foarte toxica si cu intelectualii romani.
Spre deosebire de Jivkov, Ceausescu i-a tradat pe sovieticii care l-au adus la conducerea Romaniei si ca urmare romanii nu au beneficiat de energie si materii prime ieftine din URSS.
In deceniul 80, din cauza atitudinii sale de sfidare atat la adresa rusilor, cat si a americanilor, si ca urmare a multiplelor sale erori de guvernare (gen plata fortzata a datoriei externe), romanii au indurat zece ani de foame si frig, fara precedent in istoria moderna a Romaniei, inclusiv pe timp de razboi.
Spre deosebire de Jivkov, Ceausescu nu a inteles ca venise timpul in 1989 sa renunte la putere, fapt care a condus la condamnarea acestuia la moarte :