Cu rufele murdare la Paris

Sunt plecat din Brasov de treizeci de ani. Indiferent de tara in care ma gasesc, compatriotii nostri reusesc sa faca in asa fel incat cei din jur sa ma intrebe : " ce parere aveti de ce-au mai facut romanii pe la noi in ultima vreme ?" In Australia, ai nostri tineri au pus pe picioare una dintre cele mai mari retele de distributie de  droguri, mai ales heroina ( chiar Frank Timis, cel cu mina de aur din Apuseni, a petrecut o perioada dupa  gratii in Western Australia pentru posesie si vanzare de stupefiante in anii 80). In UE sunt multe cazuri de furturi din bancomate,  in Anglia si Olanda, dar nu numai. Periodic, televiziunile europene avertizeaza telespectatorii impotriva fraudelor pe Internet, difuzand documentare cu echipele de "experti" in materie din Ramnicu Valcea. Romii au umplut Franta cu echipe de cersetori, fiind practic imposibil sa nu gasesti cate trei-patru la fiecare intersectie sau pe arterele mai importante din Paris si provincie. Romii ai mici se ocupa cu furtul de portofele din metrouri sau autobuze, si tot asa ...

Ar fi gresit sa credeti ca ne spala rusinea in afara tarii politicienii nostri. Scadalurile provocate de Basescu au ajuns legendare pana la Bruxelles , mentinerea sa in fotoliul de la Cotroceni fiind o chestiune in care au fost atrasi, rand pe rand, pana si cancelara Germaniei sau seful Comisiei Europene.

Desigur, imi veti replica, oamenii nostri de cultura raman  totusi cei mai importanti ambasadori ai Romaniei. Da de unde ! Frunzarind ziarul local saptamana asta, am gasit un articol despre participarea Romaniei la Salonul de carte din Paris. In pamfletul de prezentare editat de ICR pentru Salonul de Carte, " intelectualii lui Basescu " sunt introdusi in termeni elogiosi  ( "  Cartarescu este autorul celebrei trilogii  'Orbitor', recompensata cu premii prestigioase in mai multe tari[ ...] ", Gabriel Liiceanu este una dintre cele mai importante personalitati ale vietii intelectuale romanesti [...]" sau "Andrei Plesu [...] este, fara indoiala, un exemplu de ceeea ce a produs mai puternic cultura europeana in domeniul gandirii". ) Profitand de eveniment, domnii Cartarescu  Liiceanu si Plesu au facut  insa cunoscut presei franceze ca ei nu au participat, din cauza ca nu  il au la inima pe actualul director al Institutului Cultural Roman, Andrei Marga. Nu sunt fan al acestuia, insa ideea de a tarnosi un fost rector de universitate si profesor de filosofie prin presa pariziana mi-a facut greata . Pai cum ? Un fizician cu veleitati de scriitor ca Patapievici a fost un director mai potrivit pentru ICR ? S-a uitat oare controversa poneiului roz de la New York ? In fine, daca exista frictiuni intre unii dintre scriitorii romani si Marga, merita stricata imaginea tarii la Paris, nu puteau sa se razboiasca cu el in presa de acasa ?  Ce sa-i faci, absenta bunului simt este si ea o sechela mostenita din vremea comunismului ...

Romanii si Arctica

Recent, am publicat pe Facebook un apel adresat tuturor prietenilor, cunoscutilor si cititorilor mei. Din cauza crizei care pare sa se eternizeze, imi este deocamdata imposibil sa gasesc un post pe masura calificarilor obtinute. Solutia la care am ajuns este aceea de a deveni producator de filme documentare de specialitate, adica pe teme de geopolitica, geoeconomie si relatii internationale. Metoda aleasa pentru finantarea primului documentar este aceea cunoscuta sub numele de crowdfunding.

In alegerea subiectului ("Spotlight on the Arctic)am tinut in primul rand seama de contributia exceptionala la configuratia geopolitica actuala din regiunea Polului Nord pe care a avut-o generalul Gheorghe Pomut. Pentru cei care nu au auzit de el, amintesc faptul ca in calitate de diplomat SUA acreditat la ST.Petersburg, a negociat cumpararea Alaskai de la rusi pentru suma de 7.2 milioane de dolari. Nascut in enclava romaneasca din Gyula (Ungaria), Pomut este originar prin parinti din Sacele, de langa Brasov. Dupa cunostinta mea, nici un alt roman nu a mai avut o asemenea contributie exceptionala in geopolitica sau schimbarea raporturilor de forte intre superputeri.

Un alt motiv, cel putin tot atat de important, in decizia mea de selectie este caracterul eminamente pasnic si cooperativ al relatiilor dintre riverani (SUA,Rusia, Norvegia,Suedia, Danemarca,Canada sau Finlanda). De patru ani de zile, ma ocup aproape exclusiv si cu rezultate notabile de geopolitica si relatii internationale. Din pacate, majoritatea regiunilor lumii sunt teatrul unor confruntari intre vecini (cel mai recent exemplu este confruntarea dintre China si Japonia in legatura cu proprietatea unor insulite din Marea Chinei)conflicte militare intre state sau in interiorul unor state (Afghanistan, Siria, Sudan sau Mali)conflicte religioase, ideologice sau legate de redobandirea unor teritorii pierdute anterior.

Nu am vrut sa produc un documentar care sa se afle sub semnul confruntarii, ci unul cu un mesaj optimist. Or, situatia existenta in Arctica dovedeste ca este posibila cooperarea intre tari,pentru atingerea unor obiective comune. In relatiile internationale, regiunea Arcticii conteaza ca un model de buna intelegere si cooperare intre state, care nu reusesc, in alte zone ale lumii, sa cada la pace. Cu toate ca resursele naturale (petrol, gaze, minereuri) din zona Arcticii sunt uriase, nu exista conflicte intre vecini sau tensiuni politice si militare.

Cei care doresc sa ma sprijine in realizarea documentarului sunt rugati sa acceseze linkul indiegogo --

Distrugerea trecutului, varianta saudita

Cetatenii Arabiei Saudite sunt tot mai ingrijorati de turnura pe care a luat-o zelul destructiv al casei Al Saud. Ziarele din zona descriu in amanunt modul in care cele mai importante monumente islamice din Mecca si Medina au fost daramate pentru a face loc unor constructii gen Casa Poporului, adevarate simboluri arhitectonice ale megalomaniei printilor sauditi. In ultimii zece ani au disparut rand pe rand moschei din vremea profetului Mahomed, casa sotiei acestuia (inlocuita fiind cu toalete publice), fortareata otomana care apara Kaaba din incinta orasului Mecca, samd. In jurul pietei centrale a orasului au aparut constructii hidoase destinate pelerinilor, in forma unei felii de tort, precum si un turn foarte inalt care poate fi zarit de la 20 de kilometri sau hoteluri de cinci stele, majoritatea functionand la numai jumatate din capacitate.

Cetatenii regatului sunt hartuiti de Hayaa, politia religioasa de moravuri (pompos intitulata Comitetul pentru Promovarea Virtutii si Preventia Viciului). Acestia si-au permis sa inchida recent in mod abuziv pana si o expozitie educativa dedicata dinozaurilor. Sauditi stupefiati incearca sa discearna motivele abuzului, inaintand ipoteze ca de exemplu prezenta in aceeasi sala a doi dinozauri de sex opus, sau faptul ca nu au haine pe ei...

Lasand gluma la o parte, este imposibil sa ignoram frapantele asemanari dintre evenimentele din Arabia Saudita si distrugerea masiva a Bucurestiului pe vremea lui Ceausescu. Pana si Hayaa saudita a avut un echivalent romanesc, celebra politie ginecologica, care a terorizat vreme de decenii romancele care ramaneau gravide.

Acestea sunt numai cateva motive pentru care cred ca ar trebui sa luam in serios asertiunea lui Titus Popovici ca familia lui Ceausescu ar avea, de fapt, radacini musulmane, fiind emigrata in Oltenia din Albania. In cazul in care se va dovedi ca acesta este adevarul, el trebuie adus si la cunostinta dnei Elena Udrea, mare promotoare de pelerinaje turistice in locul de bastina al dictatorului si familiei acestuia. (surse: The Economist, Courrier International)

Tot monarhia salveaza Romania ?

In ultima perioada, Teodor Paleologu, fostul ministru al Culturii pe vremea guvernarii PDL, a initiat o campanie de propaganda in favoarea reinstaurarii monarhiei in Romania.

Calificat - la fel ca Theodor Baconschi, ministrul PDL de externe de trista faima - la Universitatea Sorbona din Paris, acesta pare sa urmeze calea deschisa in anii '90 de fostul lider PNL, Radu Campeanu. La vremea respectiva, domnul Campeanu sugera, nici mai mult, nici mai putin, ca Regele Mihai sa ia parte la cursa prezidentiala in calitate de candidat. O idee similara a avut mai mult succes in Bulgaria, fostul rege Simion devenind pentru scurt timp sef de partid si prim ministru.

Trebuie sa recunosc ca pentru moment sunt necunoscute motivele pentru care dreapta franceza a sprijinit sau sprijina asemenea proiecte in Romania si in zona. Bineinteles, in Bulgaria lucrurile sunt mai simple, insa la noi regalitatea a incetat sa joace un rol constructiv dupa 1918. Astfel, problemele Romaniei cu minoritata maghiara au inceput dupa ce Regele Ferdinand a aprobat oficial actul Unirii de la 1 Decembrie 1918 fara insa a include in documentul cu pricina toate hotararile celor prezenti pe campiile Blajului, cum ar fi cea referitoare la egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor, indiferent de originea lor etnica.

Din pacate, de la Clemenceau incoace multi dintre politicienii francezi au dat dovada de un nivel de intelegere superficial al problemelor zonei in care traim. In legatura cu aceasta, in 1995 Bernard Michel, profesor la Universitatea Paris I si directorul Centrului de cercetari Central Europene contemporane, scria ca, in 1918

"Ideea autonomiei [grupurilor minoritare] suscita neincrederea Frantei, aceasta fiind perceputa ca o amenintare la adresa egalitatii cetatenilor si a autoritatii statului. Conceptiile centraliste franceze erau prea indepartate de realitatile Europei Centrale pentru ca aceasta sa poata participa la elaborarea unor solutii eficace."

(Bernard Michel,Nations et nationalismes en Europe Centrale, XIX-XX siècle,Aubier, Paris,1995,p.235)

In eseul Romania in Mileniul III circulat printre participantii la conferinta organizata de revista The Economist la Bucuresti in 1995, subliniam, printre altele, necesitatea retrocedarii Castelului Peles familiei regale. La vremea aceea, Constitutia din 1991 nu garanta dreptul de proprietate, mineriadele succesive impiedicand, la randul lor, investitiile straine in Romania. In acelasi timp, tara avea nevoie de sprijinul tuturor membrilor Uniunii Europene, republici sau regate, pentru a-si atinge obiectivele nationale imediate sau de perspectiva (ca de exemplu aderarea la NATO sau UE).

Initial, masura retrocedarii proprietatilor regale a avut mai mult succes in tari ca Italia, Bulgaria sau Grecia, unde acestea au fost restituite din anii '90. Intr-un tarziu (2004), guvernul Tariceanu a reusit sa impuna retrocedarea Castelului Peles si a altor cateva proprietati si in Romania.

Propunerea avansata de mine nu a avut ca obiectiv ascuns reinstaurarea monarhiei la noi. Cu toate acestea, nu putine au fost gurile rele care au raspandit zvonuri in acest sens. Sarcina le-a fost usurata de faptul ca la vremea respectiva aveam cetatenie australiana si importam in Romania bunuri de consum englezesti. In 1999, am ajuns chiar sa fiu etichetat de catre ziarul dlui Voiculescu, Jurnalul National, ca "forta oculta" care promoveaza activ dezmembrarea Romaniei !

Campania domnului Paleologu, asadar, complica fara rost sarcinile si asa dificile pe care si le-au asumat guvernantii actuali, adica revizuirea Constitutiei si reorganizarea administrativ-teritoriala a Romaniei. In opinia mea, Regele Mihai si restul familiei regale ar trebui sa dezavueze in mod public toate manevrele pro-monarhiste, pentru linistea noastra, a tuturor.

Despre agenda geopolitica a Romaniei

In luna decembrie 2012, imediat dupa victoria electorala a USL,Horatiu Pepine de la Deutsche Welle a publicat un articol despre anuntata reimpartire administrativ-teritoriala a Romaniei pe provincii istorice. Opinia sa, care este probabil impartasita si de germani, este ca aceasta reforma a fost intarziata ani de zile, din motive partinice.

Intr-adevar, din 1995, cand am circulat eseul geopolitic "Romania in Mileniul III", au trecut mai bine de 17 ani. Din pacate, insa, propunerea centrala facuta de mine cu acea ocazie, si anume mutarea capitalei din campie in zona muntoasa a Transilvaniei, nu se regaseste printre propunerile de reforma politico-administrativa ale actualului guvern.

Vom reorganiza, deci, tara fara a respecta vointa inaintasilor de a muta capitala acolo unde ar fi trebuit sa fie de cel putin 80 de ani ? Este posibil ca majoritatea parlamentara actuala sa rateze sansa istorica ce i se ofera in urma alegerilor din 2012, lasand din nou neterminata constructia statala a Romaniei.

In 1927, atunci cand Vintila Bratianu cauta in muntii Fagarasului un loc mai sigur si mai aparat pentru capitala Romaniei reintregite, el dadea dovada de o superba intuitie geopolitica. Este evident ca generatia de politicieni din care facea parte fusese puternic afectata de ocuparea Bucurestiului - oras greu de aparat - de catre trupele germane. Administratia a fost atunci silita sa se retraga pe colinele Iasiului, doua treimi ale Vechiului Regat fiind astfel pierdute. In 1944, capitala a fost puternic bombardata de aviatia germana. In 1977, Bucurestiul a fost zguduit de un grav cutremur, acesta fiind astazi amenintat de spectrul unui posibil accident nuclear la Kozlodui.

Pentru o natiune tanara cum este cea romana, plasarea capitalei intr-o zona ferita, centrala si usor de aparat este mai mult decat un moft, asa cum au demonstrat evenimentele militare din timpul primului razboi mondial. In plus, de mutarea capitalei in Transilvania depinde si schimbarea statutului geopolitic al Romaniei din tara balcanica intr-una central-europeana. Pentru specialistii avizati, aceasta schimbare de statut este considerata ca generatoare de progres accelerat si performante economice superioare.

S-a mai vehiculat prin presa romaneasca din ultimul timp spectrul unei posibile separari a Transilvaniei. In realitate, analogia facuta de Sabina Fati cu situatia existenta in Anglia, Spania sau Belgia este gresita. Catalonia, Scotia sau Flandra sunt - cum obisnuia sa spuna Fernand Braudel - "mici natiuni fosilizate", cucerite in timpul Evului Mediu de regatele mai puternice din jur. Pretentiile actuale vizand independenta au un substrat economic neoliberal. Pascal Boniface scria nu demult ca in ultimii 30 de ani indicatorul de baza a devenit PIB-ul pe cap de locuitor, care a inlocuit masura mai veche a PIB-ului national. Astfel, solidaritatea nationala a fost subminata de individualism si fuga dupa castig (este relevant in acest sens cazul extrem al lui Gerard Depardieu, in Franta).

Oricum, catalanii, scotienii si flamanzii sunt majoritari in regiunile pe care le ocupa. In Transilvania nu a existat o natiune dominanta, ci trei: maghiarii, secuii si sasii, care si-au acordat reciproc sustinere si privilegii politice pana in 1918, in dauna populatiei majoritare. Aici romanii, profund atasati statului unitar, sunt majoritari in proportie de circa 70 la suta. Ideea unei Transilvanii independente este, deci, absurda.

In 1999 eu insumi am lansat un pseudo-proiect de stat transilvanean cu scopul de a elimina pericolul mineriadelor din viata politica a Romaniei, obiectiv care a fost atins. In consecinta, suporterii PSD au fost siliti sa renunte la reflexul de a pune mana pe par atunci cand au probleme cu oponentii politici. (De altfel, in 1996 ajutasem PSD-ul sa evite mexicanizarea politica, prin acceptarea alternantei la guvernare.)

Astazi, cand si critica Constitutiei din eseul mentionat mai sus (1995) a fost validata de Comisia de la Venetia, incerc un sentiment legitim de satisfactie profesionala. In lumea neoliberala in care (inca) traim, insa, recunoasterea meritelor stiintifice, oricat de importante ar fi acestea, se lasa mult asteptata...