SI-A DORIT SUA RĂZBOIUL DIN UCRAINA?

 

Opinia mea este că după 2014 și că urmare a conflictului de 8 ani al regimului din Kiev și rusofonii din Donbass, americanii nu ar fi dorit să sprijine un război în toată regula in Ucraina.

Cel care a stricat planurile americane și europene în privința Ucrainei a fost deșteptul de Zelensky, care după invazia rușilor din februarie 2022 a refuzat oferta americană de a fi extras din Ucraina împreună cu membrii guvernului său și de a constitui un guvern în exil. Cred de asemenea că americanii au vrut să imite pe ruși, care în 2014 l-au extras pe Yanukovich rapid, pentru a evita vărsarea de sânge.

Americanilor le-ar fi surâs organizarea unui război de gherilă asemănător cu acela finanțat de ei în anii1980 împotriva sovieticilor în Afghanistan. Un asemenea război ar fi fost mult mai puțin costisitor decât cel actual și nu ar fi fost atât de sângeros.Din nefericire, Zelensky și echipa sa au refuzat extracția, având alte planuri.

"VICTORIA" MÂNCĂTORILOR DE SCRUMBII.

 

Pentru a prospera economic, Rusia nu mai are nevoie vitală de acces la oceanul Atlantic, așa cum a fost cazul până în secolul XX.

NATO se lauda cu includerea Finlandei și Suediei în alianța după Vilnius, încercând să mascheze 2 aspecte esențiale.

Primul și cel mai important se referă la faptul că NATO este o alianță a cărei utilitate strategică și militară a încetat de cel puțin 2 decenii, o realitate care nu maipoate fi ascunsă specialiștilor în relații internaționale sau publicului vestic la nesfârșit.

Al doilea aspect tine de faptul că interesele economice și strategice ale Rusiei au pivotat in secolul XXI de la Oceanul Atlantic la Oceanul Pacific, centrul actual de gravitate al economiei și comerțului mondial. Altfel spus, s-or fi bucurând balticii, polonezii, suedezii sau finlandezii că acum marea Baltică este un " lac NATO", dar din punct de vedere economic și comercial faptul și-a pierdut definitiv importanța avută în secolele trecute. Spre deosebire de căile de acces ale Rusiei la oceanul Atlantic, dificile și printre state ostile ei, accesul la oceanul Pacific se face in totalitate pe teritoriul național rusesc, in deplină securitate. Altfel spus, transportul mărfurilor sau al persoanelor din vestul Rusiei în Extremul Orient, la porturile de la Oceanul Pacific, nu este pus în pericol de vecini belicoși, fiind vorba de transport intern.

Am ajuns chiar să mă întreb dacă nu cumva Rusia acordă o importanță exagerat de mare zonei baltice din cauză că Vladimir Putin este originar din St Petersburg și îi place istoria . Din păcate, recursul la istorie poate fi contraproductiv, în condițiile în care viitorul Pacific al statului rus este mai important decât trecutul său. In plus, in zona Pacificului Rusia nu este înconjurată de state ostile, ci de aliați cum este cazul Chinei .

ETERNA NEMULTUMIRE A VESTULUI IN PRIVINTA RUSIEI

 Adevăratul motiv pentru care Vestul a invadat deja de 2 ori Rusia nu are neapărat legătura cu sistemul politic al acesteia. 

Rusia a fost invadata și atunci când era o monarhie autoritară semi-feudala, și în perioada dictaturii proletare sovietice, și acum. 

Altfel spus, nu faptul că Rusia este anti-woke deranjează neapărat SUA - in definitiv, sunt multe state opuse politicilor woke care sunt aliate ale Americii, ca Polonia,Turcia sau Arabia Saudită - ci faptul că a frustrat în mod constant eforturile altor mari puteri de a obține poziții hegemonice in Europa sau in lume.

Mai mult, nici in trecut, nici în prezent Rusia nu a fost atacată pentru că ar fi reprezentat o amenințare militara la adresa altor state europene sau SUA. După înfrângerea pretendenților la poziția de hegemon, Rusia nu a încercat să se substituie învinșilor, așa cum  a procedat SUA după 1945 sau 1991 :

" Odată cu căderea Zidului Berlinului, totuși, elitele politicii externe ale Americii și-au schimbat optiunea: în loc să blocheze ascensiunea unui hegemon rival care ar putea domina Europa, Statele Unite au manevrat pentru a deveni ELE puterea supremă a continentului, urmărind să transforme toată Europa de Est. într-un protectorat american. Expansiunea dublă a NATO și a Uniunii Europene a răspândit prosperitatea pe tot continentul, dar a făcut Europa aproape incapabilă de a crea o capacitate militară autonomă sau de a urma o politică externă independentă de Washington și a lăsat Rusia în afara instituțiilor cheie ale Europei, aceasta fiind din ce în ce mai mult  motivata să le submineze, mai degrabă decât să le susțină." George Beebe, Quincy Institute 

Pe continentul european, Rusia a fost întotdeauna așadar singura mare putere cu o poziție constant anti-hegemonică, frustrând eforturile altor mari puteri ( Franța, Germania ) de a dobândi această poziție. In prezent, Rusia se află in fruntea grupului de state care se opun hegemonismului global american.

O MODA NEOLIBERALA NEFERICITA : COMPANIILE MILITARE PRIVATE. ( CMP)

 Mercenarii de teapa sefului Wagner participa la conflicte armate pentru profituri, nu din patriotism sau din obligatie profesionala.

Evenimentele recente din Rusia demonstreaza inca o data cat de periculos este pentru orice stat sa recurga masiv la serviciile asa-numitelor companii militare private (CMP).

Aparuta in 1965 in Marea Britanie din initiativa unor fosti ofiteri SAS, moda recurgerii la seviciile unor asemenea mercenari a explodat dupa implozia URSS si raspandirea agendei neoliberale, care mandateaza guvernele sa externalizeze servicii publice cum ar fi administrarea puscariilor, politie, protectie si paza, etc.

Dupa 2000, SUA a ajuns cel mai mare utilizator de companii militare private. In Irak 50% din efectivele americane au fost contractori militari privati, in Afghanistan 60% .

La fel ca in Rusia ieri, mercenarii acestor companii private cauzeaza statelor pierderea prestigiului international, cazul celor care au torturat prizonieri in inchisoarea Abu Ghraib din Irak fiind un exemplu mai cunoscut.Mercenarii au tendinta de a nu respecta reguli si de a se comporta ca niste pistolari din vestul salbatic, dand mari batai de cap comandantilor armatelor traditionale.

SEFIA NATO SI CRIZA ALIANTEI

 Nu va lasati indusi in eroare de propaganda oficiala, NATO trece de fapt printr-o criza existentiala, care va duce in putini ani la disparitia aliantei.

Deocamdata, nu se inghesuie nimeni sa preia sefia aliantei de la norvegianul Stoltenberg. Povestea ca aliatii nu s-au pus de acord in privinta celui mai potrivit candidat este o exagerare : functia a fost refuzata si de premierul olandez, si de premiera Danemarcei. Razboiul din Ucraina a facut ca postul de secretar general al NATO sa nu fie dorit de mai nimeni in toate mintile din UE...

Fireste, americanii ar prefera ca seful NATO sa provina, ca pana acum, dintr-un regat nordic sau din cel britanic, care sunt dependente de SUA pentru accesul la piete de desfacere. Franta, Germania, Italia si chiar si Spania depind numai in mica masura de piata americana, fiind in schimb interesate in pietele eurasiatice, ca Rusia si China.

Majoritatea statelor aliantei au refuzat recent si deschiderea unui birou NATO in Japonia, si planul de crestere a productiei de munitii pentru a aproviziona Ucraina. Franta si Germania refuza, deasemenea, sa se doteze cu armament american, preferand sa stimuleze propria lor productie militara.

Istoricul american Niall Ferguson a discutat recent cu inalti responsabili francezi despre sansele hegemonice ale SUA in Eurasia. Raspunsurile francezilor nu sunt delic incurajatoare pentru planurile americanilor :

" Am testat aceste idei la Paris în conversații care au inclus doi dintre consilierii președintelui Emmanuel Macron. Presupunând că există un război între SUA și China pentru Taiwan, am întrebat, pe cine se putea baza Washingtonul? „Japonia, Marea Britanie, Australia. Poate Canada. Asta este”, a fost unul dintre răspunsuri.

M-a surprins și mai mult pesimismul cu privire la Ucraina. „Dacă Trump câștigă în noiembrie anul viitor”, m-am aventurat, „atunci Zelenskiy este terminat”. „Este nenorocit orice s-ar întâmpla”, mi-a răspuns un alt interlocutor. „Ucraina nu poate recupera coasta Mării Negre pe care a pierdut-o” – așa-numitul pod terestre către Crimeea. „Deci războiul s-a încheiat efectiv și Putin a câștigat”..

In fine, state membre ca Ungaria si Turcia se indreapta in realitate catre neutralitate. Recent, Viktor Orban a lasat sa se inteleaga ca se asteapta la organizarea de catre SUA a unei lovituri de stat impotriva guvernului sau, o metoda folosita si in 2016 in Turcia impotriva lui Erdogan.

Existenta unor asemenea tensiuni intre Statele Unite si Ungaria sau Turcia pune sub semnul intrebarii utilitatea apartenentei celor doua state la alianta comuna. Intr-adevar, cu asemenea sefi ai aliantei, cine mai are nevoie de dusmani ?

Problema aliantei este ca niciun stat UE -cu exceptia poate a Poloniei si a statelor baltice - nu se asteapta la o invazie rusa, dimpotriva. Deasemenea, cum Franta si Germania au refuzat in 2003 pana si participarea la invazia Irakului, dorinta SUA de a trage intreaga alianta intr-un conflict militar in Asia (i.e. cu China) nu are sanse de implinire.