Eu si "muschetarii comunismului"

Am supranumit  in deridere personajele sulfuroase mentionate mai jos "muschetarii comunismului" . Rolul acestor indivizi in distrugerea carierelor celor care nu erau pe placul regimului a fost nefast, dar prea putin documentat in Romania.

Un lucru trebuie spus din capul locului. " Muschetarii comunismului" nu atacau pe oricine, ci numai pe cei care, ca subsemnatul dupa absolvirea facultatii , aveau calificari si rezultate profesionale peste medie. Daca se intampla ca victimele acestor secaturi sa fie si bine pregatiti, si proveniti din familii bune, " de burgheji " , intensitatea atacurilor  acestora crestea exponential.

In Brasov, unde am fost repartizat dupa absolvirea facultatii,  " muschetarii comunismului" erau in anii 70 si 80 in marea lor majoritate moldoveni. Cei care m-au intimpinat la liceul industrial " Tractorul " erau toti moldoveni, de la directorul tineretului , Doru Briceanu, la secretarul de partid al liceului, Pais Traian. Singura exceptie era inginerul Manole Ioan, oltean de origine, cu care m-am inteles bine si care era la randul lui "lucrat" de cei doi.

Aceste veritabile cozi de topor ale comunismului de la noi nu aveau alta preocupare decat aceea de a-si pastra posturile , a avansa si a-si lucra colegii. Dupa primul an de stagiatura , respectul si consideratia elevilor si a multora dintre colegi l-au determinat pe directorul Manole sa imi propuna sa ocup eu in viitor functia de director al tineretului, Doru Briceanu fiind trecut binisor de varsta de 40 de ani. Am refuzat functia, insa "muchetarii comunismului" au declansat preventiv o campanie sustinuta impotriva mea.

Acestia nu m-au atacat numai de teama. La venirea mea in liceu, principala metoda pedagogica folosita era bataia, secretarii utc sau de partid fiind cei mai mari adepti. Iata cum descria un fost elev, ajuns jurnalist,  " educatia " primita de el de la Pais Traian :

"Mai aveam doi profi de mate în liceu: unul era Pais Traian, fost boxer, renumit în tot oraşul. Omul, când se enerva, ca să nu pocnească elevii, lua un pumn de cretă şi-l făcea făină între degete. Dacă-ţi dădea o palmă după ceafă nu-ţi mai creştea părul acolo. Umplea catalogul de 2 de trebuia directoarea să-i mai facă unul, să-şi poată trece elevii clasa." ( Ovidiu Eftimie, jurnalist )

Am obiectat impotriva bataii in privat, in discutiile mele cu directorul liceului, sau in cadrul sedintelor de consiliu al profesorilor. In plus, in sedintele pcr m-am opus sanctionarii instructorului auto al liceului, Codreanu, un penticostal cu patru copii acasa. Acestuia i-a fost imputata lipsa unor cantitati de benzina, de care se faceau vinovati atat Briceanu, cat si alti profesori , care obisnuiau sa-si alimenteze autoturismele de la pompa de benzina din incinta liceului ...

Ocazia folosita de cei doi pentru a se rafui cu mine a venit in toamna anului 1980, in timpul campaniei agricole de recoltarea cartofilor. In toiul campaniei, am facut o raceala puternica la rinichi, fiind necesara internarea mea in spital pentru zece zile. Ei bine, Pais s-a prezentat la directiunea spitalului, unde am fost chemat si eu, pentru a fi acuzat, nici mai mult, nici mai putin, ca m-am internat pentru " a sabota productia de cartofi a judetului Brasov " !

Scarbit si profund afectat profesional de masinatiunile celor doi, am plecat in primavara anului 1981 intr-o excursie scolara in Ungaria, ajungand in vara aceluiasi an sa emigrez via Iugoslavia in Australia. Dupa ani de zile in emigratie, am inteles intr-un sfarsit ca politica de distrugere a elitelor din orice domeniu al societatii romanesti a continuat in forme noi si dupa 1965, desi multi specialisti incearca inca sa crediteze ideea ca asemenea fapte apartineau perioadei dintre 1945 - 65. Cele intamplate mie o dovedesc cu prisosinta.

Dupa numai 8 ani, sistemul pe care " muschetarii comunismului" l-au servit cu atata abnegatie s-a prabusit in numai cateva zile. Din nefericire, extrem de putini dintre cei care si-au afectat grav colegii de munca, vecinii sau prietenii pe timpul comunismului, au platit mai apoi in vreun fel pentru raul facut, dimpotriva.

In intervalul de timp scurs de la plecarea mea din tara, m-am gandit deseori cat de grotesc este totusi faptul ca am absolvit  facultatea in capitala Moldovei, avand profesori moldoveni,  numai pentru a fi privat de alti moldoveni , din Brasov de data asta, de dreptul de a ma bucura de roadele muncii mele din timpul studiilor ... 

Nu consider nici astazi acceptabil faptul ca in timp ce cvasi-totalitatea colegilor mei de grupa s-au putut intoarce dupa absolvire in localitatile natale, la Iasi, Suceava, Bacau, Galati, Buhusi, samd, eu a trebuit sa renunt la postul meu din Brasov, pentru care muncisem atat de greu. Aceasta nedreptate strigatoare la cer nu pare insa sa fi impresionat pe niciunul dintre fostii colegi, de aceeasi varsta sau mai tineri. In asemenea conditii, oamenii cu maciuca, adusi cu zecile de mii de catre regimul comunist la Brasov, au putut sa ii impinga in afara tarii cu impunitate pe multi brasoveni get-beget, care au fost inlocuiti cu fidelii regimului, oameni slab pregatiti profesional, dar violenti si corupti.

Confesiunile unui pseudo activist ASC

Intre 1975 -1979, in plina epoca Ceausescu,  am fost liderul asociatiei studentesti al Facultatii de Istorie-Filosofie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, insa nu am explicat nimanui pana astazi ce m-a motivat sa devin secretar si apoi presedintele asociatiei studentilor din facultate. 

 Spre deosebire de colegii mei de liceu, eu m-am maturizat politic tarziu, numai in ultimul semestru din clasa a XII-a. Dorind sa imi depun dosarul la facultatea de istorie din Iasi, mi-am dat seama cu groaza ca nefiind utecist, nu puteam pretinde, asa cum se cerea, o recomandare de la colectivul UTC al clasei.

Maturizarea mea politica tarzie a fost insa extrem de rapida. Am facut imediat cerere de adeziune, am devenit membru utc in martie 1974 si am solicitat recomandarea in luna iunie, cu o luna numai inaintea examenului de bacalaureat.

Aici insa lucrurile s-au complicat. Florina Sofian, secretara utc a clasei, influentata probabil si de dirigintele clasei (profesor de marxism,sau ma rog, de filosofie, cum se pretindea el ) mi-a refuzat eliberarea recomandarii necesare. Socul meu a fost total. Am luat cunostinta brusc de o alta latura a caracterului Florinei, cu care  nu ma mai intalnisem pana atunci . Ma refer desigur la caracterul acesteia de parasuta ideologica a regimului, de care faceau atatia parada in timpul regimului comunist. Cand vorbesc de  maturizare politica rapida, la trezirea aceasta dura la realitatea politica din jurul meu ma refer.

Dupa ce am reusit la examenul de admitere, am decis sa nu mai las pe nimeni sa devina secretar de grupa sau de an , sa decida altcineva daca x sau y merita o recomandare, o aprobare pentru plecarea in strainatate, o bursa, etc. Cu alte cuvinte, am decis ca cea mai potrivita persoana care sa ocupe asemenea functie sunt tocmai eu , pentru ca dupa experienta  mea cu Florina am realizat ca nu este deloc  normal sa iti defavorizezi  economic, politic sau administrativ proprii colegi. 

Performanta mea ca secretar de an nu a trecut neobservata de colegii mai in varsta cu functii de raspundere la nivel de facultate sau universitate. La propunerea lor, am fost ales pentru urmatorii 3 ani presedintele asociatiei studentilor din facultate, asa cum se stie.

Pe durata acestor 3 ani, pot sa ma mindresc cu faptul ca nu am refuzat nimanui dreptul de a pleca in strainatate, de a obtine toate avantajele la care aveau dreptul colegii mei ( burse, bilete de tabara, ajutoare materiale, etc ). Mai mult, niciun coleg nu a avut de suferit politic sau nu a fost propus de mine pentru vreo sanctiune, cu o singura exceptie. Atitudinea mea relaxata  si toleranta a nemultumit insa conducerea centrala uascr, care in anul III a propus eliberarea mea din fuctie, refuzata insa prin vot de consiliul asociatiei din facultate si cel pe universitate. Altfel spus, singurul student din facultate care a avut de suferit din punct de vedere politic am fost eu...

Dupa ce am fost repartizat profesor la Brasov unul din fostii mei colegi de asociatie , care a ajuns sa detina o functie importanta la nivel national, s-a deplasat in urbea noastra natala pentru a-mi propune sa imi continui cariera politica la Bucuresti. Am refuzat politicos, explicandu-i lui Arhip Iulian ( asa se numea activistul uascr in cauza ) ca motivul pentru care am decis sa ma ocup de asociatia studentilor pe timpul studiilor, avea legatura cu teama mea de a avea pe cap  o alta lepra politica  de teapa Florinei Sofian...

CHINA : DE LA COMUNISM LA FASCISM

Am scris randurile de mai jos acum 13 ani. Nimic din ce s-a intamplat in acest interval de timp nu a infirmat cele scrise atunci, dimpotriva ...

(...) Inca mai importante au fost consecintele schimbarilor constitutionale operate de guvernul de la Beijing incepand cu anul 2000. Asa cum atrageam atentia inca din acea perioada, eforturile conducerii chineze de a garanta proprietatea privata, in conditiile pastrarii monopolului politic al Partidului Comunist asupra societatii chineze, au determinat, in practica, tranzitia Chinei de la o societate comunista la una de tip fascist (intre specialisti este cunoscut faptul ca in timp ce comunismul este un totalitarism care se bazeaza pe proprietatea colectiva a statului, fascismul este un totalitarism care recunoaste si protejeaza proprietatea privata). La vremea respectiva constatarea mea a produs consternare in cercurile intelectuale din Washington D.C., astazi, insa, ea fiind dovedita ca valida.

Implicatiile militare ale tranzitiei Chinei de la comunism la fascism au inceput sa fie evidente inca din 1999. Cu acea ocazie, atrageam atentia, intr-un comentariu publicat de Business Week, asupra intentiilor belicoase ale fostului presedinte Jiang Zemin, care dorea sa poarte un "mic razboi" impotriva Taiwanului pentru a-i ascunde populatiei faptul ca economia chineza intrase in recesiune datorita crizei financiare asiatice ("Inefficient State Companies Are Dragging China's Economy Down", Business Week Asian Edition, octombrie 1999). Cresterea constanta a cheltuielilor militare ale Chinei si tensiunile acumulate in legatura cu Taiwanul i-au determinat pe multi analisti militari americani sa considere ca, in absenta unor progrese politico-militare, ne putem astepta in urmatorii 10-15 ani la un razboi regional in toata regula, generat de dorinta de anexare cu orice pret a Taiwanului, considerat de Beijing o simpla provincie rebela.( publicat in saptamanalul ACUM, 16 iulie 2007 )

PETRE ROMAN, UN GORBACIOV AL ROMĂNIEI

 Articolul de mai jos semnat de Petre Roman ilustrează încă o dată faptul că oricăt de bine educați ar fi, inginerii au totuși o găndire cantitativă și rareori pot surprinde esența marilor evoluții sau transformări sociale.

Conflictul dintre aripa reformistă a FSN reprezentată de Roman și conservatorii lui Iliescu, acest Yanaev al Romăniei, a fost - în absența unui lider naționalist ca Yelțin - tranșat cu ajutorul minerilor în favoarea lui Ilici.

Acum trebuie să îl contrazic pe Roman : nu, reforma nu poate asigura nici pe departe UNITATEA unei națiuni, nu acesta este rolul ei. În cazul Romăniei, cea care a asigurat - și va putea asigura în continuare - unitatea tuturor romănilor a fost și va rămîne MONARHIA.( PIB-ul mare al cehilor nu i-a ajutat. din păcate, să salveze unitatea țării, și nici reformele ...)

Este adevărat ce susține Roman că sub comuniști Romănia s-a industrializat rapid. Tot el recunoaște însă în același articol că atît industrializarea forțată, cît și modernizarea agriculturii au fost eșecuri de proporții.

Romănia este dominată din păcate încă de mentalități și /sau lideri de tip post-sovietic, și nu putem depăși realitatea asta ascunzăndu-ne după autori vestici celebri, povești despre reforme sau statistici :

https://www.cotidianul.ro/un-secol-al-lumii-romanesti-fata-in-fata-cu-europa/?fbclid=IwAR2vHy0GWsyXayM_XwfaZRPO-ZY_dIi0HDVOzWbvyBFwSumoJ8q7MaM6hWo

REPUBLICA LA ROMANI

Nu este nicio exagerare dacă afirmăm faptul că romănii au fost foarte atașați monarhiei pe tot parcursul existenței statului modern .

Spre deosebire de alte state europene - Elveția sau Franța, de exemplu - romănii nu au manifestat, cu o singură excepție, nicio preferință pentru instaurarea unei forme de guvernămînt republicane la noi.

Excepția la care mă refer este așa-numita republică de la Ploiești, cănd mulți dintre fruntașii liberali. majoritatea francofili, au încercat fără succes să îl detroneze pe regele Carol I în 1870, drept retribuție pentru invadarea Franței de trupele Prusiei ( în timpul războiului franco-prusac ) Comuna din Paris și excesele primului guvern comunist din istorie i-a potolit însă definitiv : unul din capii mișcării republicane, Alexandru Candiano Popescu, a ajuns chiar mai tîrziu aghiotantul regelui Carol.

:)

Comparați vă rog regatul Romăniei cu cel al Greciei în aceiași perioadă istorică. După obținerea independenței, Grecia a devenit regat din 1835 , fiind adus la tron Otto de Bavaria. Acesta a fost mazilit în 1863, fiind adusă la tron o dinastie daneză. Nici regii din această dinastie nu au avut parte de liniște : grecii au proclamat republica în 1924, numai pentru a reveni singuri la monarhie în 1935, după ce au schimbat nu mai puțin de 23 de guverne și au trecut prin 13 lovituri de stat. Monarhia constituțională a fost definitiv abolită în 1973 de către liderii puciului coloneilor, care au proclamat o nouă republică, acum insolventă.

Republica la romăni are așadar o reputație proastă, prima fiind impusă de sovietici și de Armata Roșie după 1945 și a doua, cea post-decembristă, de un om al sovieticilor, Iliescu. Regatul a rămas în schimb forma de guvernămînt preferată a romănilor care gîndesc, de istoria sa fiind legate cele mai mari realizări ale tinerei națiuni : democrația, regimul parlamentar, independența, marea unire, reforma agrară și o excelentă reputație internațională.