Interesul intelectual in geopolitica
globala si cea regionala l-am avut inca de pe bancile facultatii.
Dezinteresul, chiar ostilitatea autoritatilor comuniste, pentru
aceasta disciplina stiintifica - care a fost profund discreditata de
geopoliticianul german Karl Haushofer, inspirator al politicilor
expansioniste naziste - m-au impiedicat insa pana in anii '90 sa
revin si sa aprofundez demersurile mele initiale.
In ultimele doua decenii ale secolului
trecut, geopolitica a revenit insa in forta in prim-planul
demersurilor intelectuale care incearca sa explice modificarile
teritoriale aparute pe harta lumii, aparitia de noi state sau cauzele
conflictelor etnice sau religioase care insangereaza inca zone
intregi ale globului.
Revenit in tara dupa 1989, m-am
preocupat intens timp de cativa ani de problemele economice,
institutionale si intr-o mai mica masura politice din Romania
post-decembrista. Aceste eforturi au culminat cu elaborarea unui eseu
dedicat geopoliticii Romaniei, “Romania in mileniul III”, care a
fost prezentat in toamna lui 1995 in cadrul unei mese rotunde
organizate cu guvernul Romaniei de catre revista The Economist din
Londra, si publicat in presa romaneasca in noiembrie al aceluiasi an
de ziarul “Ziua”.
Eseul avea la baza doua idei forta .
Prima se referea la faptul ca din punct de vedere geopolitic
mentinerea actualei capitale la Bucuresti era o mostenire anacronica
din perioada Vechiului Regat, aranjamentul ideal pentru un stat cu
forma geometrica a Romaniei impunand in mod firesc mutarea capitalei
in centrul tarii, adica in Transilvania. Asa cum se poate constata
din lectura pasajului urmator apartinand fondatorului geopoliticii
americane Nicholas Spykman, forma Vechiului Regat prezenta serioase
dezavantaje, teritoriul sau fiind lung si ingust. Forma teritoriului
este in principal responsabila pentru desprinderea unor teritorii ca
Bucovina si Nordul Ardealului din trupul tarii sau aparitia statului
Moldova si numai in al doilea rand Pactul Ribbentrop-Molotov, care nu
a facut altceva decat sa exploateze lipsa de prevedere a
guvernantilor romani care dupa Marea Unire nu au mutat imediat
capitala intr-o pozitie centrala ce le-ar fi permis o mai buna
administrare a tarii si strangerea legaturilor cu zonele periferice
ale statului reintregit:
“Este evident ca forma ideala a teritoriului unui stat este cea a unui cerc perfect. Intr-o asemenea configuratie, cea mai mare suprafata posibila ar fi inclusa in interiorul frontierelor cele mai scurte, facilitand apararea acestora, iar toate zonele ar fi echidistante si s-ar afla cat mai aproape posibil de un guvern pozitionat in centrul cercului. Statele care sunt inguste si lungi ca forma - si asta este mai ales situatia puterilor terestre - au tendinta inevitabila sa se dezintegreze, fie pierzand teritorii la periferie unde influenta centralizatoare a guvernului se face cel mai putin simtita, fie prin desprinderea unor teritorii si reaparitia acestora sub forma unor state separate.” (Nicholas Spykman, Geography and Foreign Policy, 1938, p.34)
A
doua idee forta era aceea a reorganizarii statului roman sub forma
unui stat federal, care ar fi atenuat tensiunile existente dintre
diferitele regiuni istorice ale tarii. Adoptarea formulei statului
national unitar dupa 1921 nu a reusit sa previna doua decenii mai
tarziu importante pierderi teritoriale la periferia statului roman.
Din
nefericire, imperativele geografice care ar fi trebuit luate in
seama cu prioritate de politicienii romani au fost, din nou, ignorate
cu desavarsire. In goana dupa imbogatire rapida, alesii nostri au
renuntat sa se preocupe in vreun fel de viitorul tarii, fiind
obsedati numai de viitorul financiar al propriilor familii.
Daca
se doreste insa supravietuirea pe termen lung a statului roman –
lucru de care am ajuns sa ma indoiesc in ultima vreme – orice
reorganizare administrativ-teritoriala a Romaniei trebuie sa aiba ca
prioritate zero mutarea capitalei tarii in centrul acesteia.
Procedand altfel, Romania va ramane in continuare expusa pericolelor
separatismului, iredentismului si proastelor legaturi administrative
dintre centru si teritoriile periferice ale tarii.
Doresc
sa inchei postul cu un al doilea citat din Spykman, pe care il dedic
politicienilor romani afectati de analfabetism geopolitic, sau a
celor consiliati de “geopoliticieni de ziua a 7-a”:
“(...) aria geografica a unui stat este baza teritoriala de unde statul opereaza pe timp de razboi, si pozitia strategica pe care o ocupa pe timpul armistitiului provizoriu pe care noi il numim pace. Acesta este factorul care conditioneaza in mod fundamental formularea politicilor statului din cauza ca este cel mai permanent. Ministrii vin si pleaca, chiar si dictatorii mor, dar muntii raman de neclintit.” (Nicholas Spykman, Geography and Foreign Policy, 1938, p.29)
