Implozia PDL si partidul "Arca lui Noe"

Descompunerea PDL si migratia multor deputati si senatori catre alte partide, in special catre PNL, sunt consecinte firesti, in conditiile in care acest partid a devenit de fapt un vehicul de promovare a programului politic basescian. Dezertarile din PDL reprezinta ultimul act al unui divort dintre presedinte si clasa politica romaneasca, inceput in 2007 cu procedura de suspendare a acestuia. Situatia PDL inainte de alegeri este comparabila cu cea a partidului prezidential din Franta. In saptamana dinaintea alegerilor, mai multi fosti ministri si colegi de partid UMP au anuntat public ca vor vota in favoarea candidatului socialist, François Hollande...

Putini au intuit ca zilele acestui partid sunt numarate, liderii PDL mizand pe eterna confuzie in care se afla de obicei alegatorul roman (sindromul “dar eu cu cine votez,monser ?”)si pe mita electorala. In disperare de cauza, se incearca crearea altui partid politic, initial “Alba-ca-zapada” lui Sebastian Lazaroiu, apoi Noua Republica si, in sfarsit, partidul “Arca lui Noe”, care ar urma sa fie fondat, la ordinele presedintelui, de MRU si probabil Monica Macovei. Ideea fondarii unui asemenea partid este lipsita de altruism sau sens politic, el avand pur si simplu menirea de a salva de la extinctie carierele controversate ale fidelilor lui Traian Basescu.

Continuarea migratiei politice a PDL-istilor catre alte partide va reduce numarul de membri la cativa “politruci de cursa lunga”, gen Theodor Stolojan, Ioan Oltean si Emil Boc, sau femeile din jurul presedintelui: Elena Udrea, EBA si bineinteles Roberta Anastase. PDL fiind un partid populist, deci lipsit de doctrina sau viziune politica, a ajuns in situatia actuala mai ales din cauza erorilor de guvernare in plan economic, ca aplicarea unei austeritati bugetare draconice, care nu-si avea rostul in Romania. Daca adaugam la aceasta derivele autoritariste prezidentiale, devenite si ele tot mai frecvente in ultimii cativa ani, sau subordonarea de catre Cotroceni a guvernului, intelegem mai clar de ce partidul se apropie cu pasi repezi de iesirea sa din scena politica romaneasca.

In cautarea unei mosteniri politice

Cu trei ani in urma, cand s-au intensificat eforturile presedintelui si a echipei sale pentru reformarea constitutiei, Paul Cornea l-a considerat pe acesta ca pe un ambitios care spera sa ramana in istorie ca un “de Gaulle carpatin”. Cu toate ca modificarea constitutiei a fost supusa analizei unei comisii prezidentiale (pentru detalii, consltati alaturat “Reconstructia Constitutionala in Romania”), niciuna din recomandarile acesteia nu au putut fi puse in practica. Vina apartine, fireste, presedintelui, care cu stilul sau pugilistic a reusit sa ii indeparteze pana si pe membrii marcanti ai propriului partid. In disperare de cauza, Traian Basescu propune astazi clasei politice demisia sa, cu conditia acceptarii rezultatelor unui referendum organizat in 2009 in pripa si fara legatura cu problemele reale ale tarii.

Reformele constitutionale propuse de presedinte au un vadit iz neo-ceausist. Astfel, propunerea de a se reveni la Marea Adunare Nationala, organ legislativ monocameral, este ilustrativa in acest sens. Exista si un lobby politic foarte puternic in sanul PDL pentru interzicerea avorturilor, care aminteste de anii cand Romania a fost singurul stat european care si-a permis sa interzica avorturile si sa se doteze cu o politie ginecologica de trista amintire. Reformele basesciene au vizat sau vizeaza deasemenea intarirea puterii presedintelui in dauna legislativului sau a puterii judecatoresti, incercand astfel sa reinstaureze in Romania o cripto-monarhie de tip republican. Fiica presedintelui a candidat pentru sefia tinerilor din PDL, in stilul Nicu Ceausescu, fiind ulterior caftanita europarlamentar la Strasbourg. Amantul acesteia a fost numit, pe banii statului, la ambasada Romaniei la Paris, Elena Udrea a devenit numarul doi in PDL si ministru al turismului, samd.

Romania nu este o tara bogata, precum Statele Unite, deci nu isi poate permite sa isi aleaga presedintele la fiecare 4 ani. Este deasemenea o societate mai conservatoare decat multe altele din Europa, fiind nevoie de mai mult timp pentru a opera schimbari economice si politice majore. Daca se doreste modificarea legii electorale si economisirea de resurse, atunci poate ca ar trebui sa ne gandim, asa cum au facut francezii, sa crestem la 5 ani si durata mandatului de parlamentar, nu numai la reducerea numarului acestora. Din nefericire, cand reformele sunt gandite pentru a promova interesele unui grup restrans orbitand in jurul unui singur om politic, acestea devin toxice pentru natiune.

In multe privinte, eforturile prezindentiale nu au reusit decat sa submineze subreda democratie romaneasca si sa dezbine o clasa politica si asa macinata de contradictii interne. Asta fiind situatia, daca presedintele doreste sa demisioneze inainte de termen, ar trebui sa recurga la o demisie de onoare, fara a pune conditii celor pe care i-a insultat in mod grav ani de-a randul.