"Falimentul Sistemului Politic"

Recent, prietenul si colegul meu de suferinta Liviu Antonesei deplangea, intr-un articol publicat in Cotidianul, slaba participare la vot cu ocazia alegerilor parlamentare. Liviu este convins ca fenomenul absenteismului masiv la urne se datoreaza sindromului de greva electorala, declansat in urma cu doi ani. Faptul ca in urma acestor alegeri trimitem la Bruxelles europarlamentari care nu ne reprezinta este, in opinia sa, de rau augur pentru democratia post-decembrista, considerata de el ca muribunda :

"Este un semn clar al falimentului sistemului politic clădit pe Constituţia din 1991, anemic remaniată în 2003. În loc să se vaite ori să se bată cu pumnii în piept, partidele noastre ar trebui să analizeze cu atenţie semnalele pe care un electorat dezgustat, care a început să respingă în bloc politica şi pe politicieni, i le adresează de mai bine de doi ani încoace. Revenirea în forţă, ca „revanşă“, a PRM ori succesul unei candidate precum EBA ar trebui să le dea serios de gândit." (sursa: Cotidianul, 8 iunie 2009)

Aceleasi constatari le-am facut, in alt context politic, in multe din editorialele sau articolele cuprinse in cartea online "Falimentul Republicii Inginerilor". In deplin acord cu Liviu, cred la randul meu ca actuala clasa politica nu va sti si nu va reusi sa intreprinda actiunile corective necesare. Deoarece la noi s-a impamantenit obiceiul, cand ceva nu merge in politica sa dam vina pe popor, sansele unei reforme a sistemului politic actual sunt intr-adevar minime.

Diagnosticul de mai sus, la care subscriu, nu apartine poetului, ci profesorului si psiho-sociologului Antonesei. Din acest motiv, consider ca starea de putrefactie in care se afla sistemul nostru politic, care a luat proportii interbelice, este extrem de periculoasa pentru viitorul democratiei romanesti si trebuie sa ne dea tuturor de gandit, inclusiv politicienilor de ieri, de azi si de maine.

UE: Extrema Dreapta Castiga Teren

Daca alegerile europarlamentare din Olanda anunta un trend pentru restul tarilor europene, inseamna ca partidele de dreapta si extrema dreapta sunt pe cale sa isi intareasca controlul asupra Parlamentului european. In alegerile de joi, partidul extremist zis "al Libertatii" a castigat 15.3 % din sufragii in Olanda. Acest partid militeaza impotriva admiterii Turciei in UE si pentru excluderea Romaniei si Bulgariei din structurile Uniunii.

Aceasi radicalizare spre dreapta a politicii europene este observabila si in Marea Britanie. Acolo, se asteapta ca partidul eurosceptic al conservatorilor condusi de David Cameron sa prevaleze in alegerile europarlamentare. Impreuna cu partide ca Libertas - si de ce nu, Romania Mare de la noi - fortele politice de dreapta, cu exceptia Popularilor europeni, se pronunta pentru stoparea procesului de integrare politica in interiorul Uniunii si impotriva continuarii extinderii.

Dupa toate probabilitatile, nu se va ajunge, insa, la excluderea Romaniei si Bulgariei din structurile europene. In schimb, ne putem astepta la o incetinire a negocierilor de aderare a tarilor din Balcanii de Vest si la amanarea negocierilor de aderare cu Turcia.

Castigurile electorale obtinute de partidele extremiste de dreapta speculeaza o situatie reala, si anume tensiunile etnice existente in multe societati europene. In Uniunea Europeana traiesc astazi peste 15 milioane de musulmani din tarile Africii de Nord, Turcia sau Asia, care nu s-au asimilat culturii europene, formand adevarate insule de islamism in interiorul unor tari-gazda ca Franta, Germania sau Marea Britanie.

Multi analisti considera ca aceasta situatie poate deveni exploziva oricand, tensiunile etnice fiind abil speculate electoral atat de dreapta si extrema dreapta europeana, cat si de social-democrati, favorabili integrarii Turciei in structurile Uniunii. Spre deosebire de SUA, care au numai aproximativ 2 milioane de islamici, pentru UE costurile sociale sunt incomensurabil mai mari. In asemenea conditii, nu este de mirare ca in marile tari ale Uniunii, sau chiar in state mici ca Olanda, propaganda anti-islamica de dreapta castiga teren in dauna partidelor moderate si pro-europene.

Prezidentiale 2009 : Disparitia Candidatului-Locomotiva

In 2009, pentru prima data, alegerile prezidentiale sunt decalate fata de cele parlamentare. In eseul "Romania in Mileniul III" (1995), mi-am exprimat de altfel preferinta pentru introducerea la noi a mandatului prezidential de cinci ani. Prin modificarea Constitutiei in 2003, aceasta a devenit realitate, durata mandatului prezidential crescand de la patru la cinci ani.

Ultima data cand alegerile parlamentare au coincis cu cele prezidentiale a fost deci in 2004. Potrivit Constitutiei de la 1991, rolul presedintelui, si anume acela de locomotiva electorala, a fost pana recent unul exceptional. De reusita presedintelui a depins, de regula, si succesul electoral al formatiunii politice din care provenea acesta. Mai mult, cu toate ca pierduse scrutinul parlamentar, coalitia PNL-PD a ajuns sa guverneze Romania pana in 2008 datorita mandatului incredintat de catre presedintele Basescu, castigatorul alegerilor prezidentiale din 2004.

Realegerea actualului presedinte, care starneste pasiuni dintre cele mai diverse, si-a pierdut in realitate importanta avuta inainte de 2004. Succesul PDL-ului la alegerile parlamentare a fost asigurat inca din toamna 2008. Aceasta formatiune nu este deci motivata sa cheltuiasca prea mult capital politic pentru realegerea presedintelui Basescu, care a suferit o importanta pierdere de popularitate in ultimii doi ani. Candidatura sa nu mai este sustinuta nici macar de intelectualii care l-au aparat in 2007, cum ar fi Mircea Cartarescu, care isi declara recent dezamagirea ca Basescu nu si-a putut realiza agenda cu care a venit la guvernare.

Castiga sau pierde, soarta actualului presedinte nu mai este legata de cea a formatiunii pe care a condus-o pana in 2004. Reusita sau esecul PDL-ului va depinde in viitor de modul in care va gestiona actuala criza economica si de buna functionare a coalitiei PDL-PSD, nicidecum de favorurile sau capitalul electoral acumulat de presedinte.

Pentru prima data in istoria politica post-decembrista a Romaniei, asadar, presedintele nu mai joaca rolul de locomotiva electorala pentru partidul sau. O situatie de genul celei din 2000, cand retragerea lui Emil Constantinescu din cursa prezidentiala a dus la disparitia PNTCD-ului din parlament, nu se mai poate - din fericire - repeta. Fireste, multi analisti se intreaba acum, in preajma alegerilor actuale, daca nu ar fi mai potrivit pentru Traian Basescu sa renunte la o a doua candidatura. Raspunsul la aceasta intrebare nu poate insa veni decat de la presedintele in functiune, dupa un examen serios si candid al performantelor sale politice din primul mandat.

De acum inainte, partidele noastre politice vor fi judecate de catre alegatori numai in functie de capacitatea lor de a guverna eficient Romania, ceea ce din pacate nu a fost cazul pana recent.