EXTINDEREA MASCHEAZA ESECUL NATO

A inceput numaratoarea inversa pentru mult-intarziata disolutie a NATO, care ar fi trebuit sa aiba loc acum 20 de ani.

Daca ar fi iesit din istorie la momentul potrivit, NATO ar fi ramas in memoria noastra colectiva ca singura alianta politico-militara care a reusit ca prin prezenta sa sa mentina pacea in Europa pentru 50 de ani.

Ajunsa insa din 2000 pe mana neoconservatorilor, NATO s-a transformat intr-o alianta ofensiva, exact dupa modelul ligii de la Delos de acum 2,500 de ani. Propaganda furibunda a organizatiei si aventurile sale militare din Irak si Afghanistan nu au impresionat insa Rusia, care a decis sa puna capat expansiunii sale in foste zone ale statului sovietic aflate acum la granitele sale actuale, ca Georgia sau Ucraina. Nici China nu tremura de teama NATO, desi recent liderii organizatiei au anuntat ca aceasta va fi de acum inainte implicata si in posibile conflicte din zona Indo-Pacifiului ..

Fiind esentialmente o alianta al carei nucleu este format din superputeri maritime si periferice in raport cu Eurasia, in frunte cu SUA, NATO a decis sa isi ascunda esecul din Ucraina prin extinderea sa in Finlanda si Suedia. De remarcat ca atat acestea doua, cat si state membre ca Grecia - de a carei existenta americanii si-au reamintit subit in ultimii 2 ani - sunt la randul lor zone periferice si litorale ale Europei, fie de la marea Baltica, fie de la marea Ionica si Egee. ( Toynbee le considera drept reprezentantele unor civilizatii demult ofilite ).

Dupa disparitia NATO - care dupa ce s-a intamplat in Ucraina nu mai este una ipotetica, ci sigura - anglo-saxonii vor incerca sa incheie aliante de substitutie - cum a facut deja recent Boris Johnson - cu alte state periferice si/sau litorale ale Eurasiei, dupa principiul " cine se aseamana, se aduna".

O asemenea orientare a politicii de aliante a fost sugerata de geopoliticianul Spykman in 1938 si poarta numele de " Rimland theory " . Sa le uram succes !

CU SUA TOATA LUMEA PIERDE

 Renault s-a retras din Rusia, la fel si alte firme globale cum ar fi McDonalds. Numai aceasta din urma pierde aproape 700 de restaurante si peste un miliard si jumatate de dolari. Pierderile combinate ale firmelor globale care au fost silite sa se retraga din Rusia se ridica deja la zeci de miliarde de dolari.

Pe termen scurt, Rusia este cea care pierde cel mai mult, sume de ordinul sute de miliarde de dolari, bani castigati cinstit de rusi din exportul de hidrocarburi. Mult pierde si Ucraina, care are nevoie de zeci de miliarde de dolari pentru infrastructurile distruse de razboi. Mai este apoi problema exporturilor de grane, grav afectate si acestea de imposibilitatea de a se folosi de porturile de la marea Neagra.

Pe termen mediu si lung, insa, cel mai afectat va fi blocul de state vestice, in frunte cu SUA. Contribuabilii americani trebuie sa finanteze efortul de razboi al Ucrainei, care necesita peste 50 de miliarde de dolari anual, si asta numai pentru inceput. Statele UE in frunte cu Germania sunt la randul lor silite nu numai sa isi reduca importurile de hidrocarburi din RusIa - de care multe depind pentru functionarea industriilor sau pentru  electricitatea si incalzirea domestica - ,dar si sa participe cu miliarde de dolari la eforturile de razboi ale Ucrainei si sa plateasca sume considerabile pentru hrana si adapostirea milioanelor de refugiati ucraineni. Nu trebuie ignorat nici faptul ca razboiul a impus cresterea cheltuielilor de inarmare in mai toate statele UE, numai Germania fiind silita sa aloce in acest scop 100 de miliarde de euro.

Multe state din Asia si Africa se vor confrunta cu o grava criza a cerealelor iar productia agricola globala se va reduce semnificativ din cauza sanctiunilor impuse Rusiei, care impiedica exportul de ingrasaminte destinate agriculturii din Rusia si Belarus ,  principalele tari exportatoare din lume.

Rata inflatiei in SUA si UE a depasit 7% , fiind de 3 ori mai mare decat media inflatiei din ultimele  decenii. Pretul benzinei la pompa a crescut semnificativ, la fel si pretul gazelor naturale sau cel  al electricitatii. S-au scumpit si alimentele si transportul in comun, ceea ce a erodat serios puterea de cumparare a cetatenilor statelor vestice.

 In conjunctura  globala actuala, cele mai defavorizate state din punct de vedere economic sunt acelea care depind pentru buna lor functionare de importuri masive de energie si materii prime. In aceasta privinta, cele mai afectate de sanctiunile impotriva Rusiei vor fi tocmai statele vestice.

Cu singura exceptie a complexului militar-industrial american, asadar, majoritatea statelor lumii pierd si vor pierde in continuare sume considerabile , piete de desfacere, surse de materii prime si energie si vor avea o crestere economica anemica, daca nu cumva  vor avea parte de o recesiune economica globala in toata regula. 

Acesta este pretul pe care neoconservatorii americani l-au impus statelor lumii pentru mentinerea hegemoniei globale a SUA, in dauna atat a inamicilor ei, cat si  a aliatilor sai de pana acum.

CEI MAI INFLUENTI ISTORICI AI SECOLULUI XX

 

Distribuit pentru: Prieten

Activ

 

Distribuit pentru: Prietenii tăi

O să fiți dezamăgiți, nu este nicidecum vorba de Fukuyama sau Allison ... ( o postare Fb din 12 mai 2019 )

Din motive pe care le-am prezentat în alt post, istoricii universitari, cei ultra-specializați în vreun domeniu sau altul al științei istorice, nu reușesc niciodată sa formuleze prognoze pertinente.

Vă propun așadar să vă familiarizați astăzi cu doi cei mai influenți istorici ai secolului XX : Charles Pearson din Australia și Oswald Spengler din Germania.

Este adevărat, Pearson s-a stins din viață cu cîțiva ani inainte de începutul secolului XX, însă cartea sa - National Life and Character :A Forecast - a fost citită și citată de toți liderii importanți ai lumii anglo-saxone de la începutul secolului XX, de la Teddy Roosevelt la primul ministru englez Gladstone sau Edmund Barton, primul ministru al Australiei. Iată si un citat semnificativ din cartea sa, evocat de Barton în parlamentul australian în 1902 :

"The day will come, and perhaps is not far distant, when the European observer will look round to see the globe girdled with a continuous zone of the black and yellow races, no longer too weak for aggression or under tutelage, but independent, or practically so, in government, monopolising the trade of their own regions, and circumscribing the industry of the Europeans; when Chinamen and the natives of Hindostan, the states of Central and South America, by that time predominantly Indian . . . are represented by fleets in the European seas, invited to international conferences and welcomed as allies in quarrels of the civilized world. The citizens of these countries will then be taken up into the social relations of the white races, will throng the English turf or the salons of Paris, and [End Page 43] will be admitted to inter-marriage. It is idle to say that if all this should come to pass our pride of place will not be humiliated.... We shall wake to find ourselves elbowed and hustled, and perhaps even thrust aside by peoples whom we looked down upon as servile and thought of as bound always to minister to our needs. The solitary consolation will be that the changes have been inevitable."

Pearson a prevăzut decolonizarea lumii într-un moment în care aceasta se afla la apogeul expansiunii coloniale britanice (în 50 de ani, susținea el) și deasemenea ascensiunea economică a Chinei, printre altele.

Oswald Spengler a prevăzut în Declinul Occidentului faptul că pîna în anul 2000, vestul își va fi pierdut supremația in favoarea altor civilizații. El a avut o influență enormă asupra intelectualilor interbelici, teoria sa privind evoluția ciclică, nu lineară în istorie avîndu-l ca adept pe Arnold Toynbee, printre alții.

Deși l-a întîlnit pe Hitler , Spengler nu l-a considerat nicidecum omul providențial pentru Germania și a prezis încă din 1934 ca în următorii 10 ani, al treilea Reich va dispare din istorie.

Cei doi istorici , Pearson și Spengler, au fost ambii profesori de colegiu, nu universitari, am spune generaliști, nu specialiști în științe istorice. Și totuși, ei au devenit cei mai influenți istorici din secolul trecut.

NATO ESTE LIGA DE LA DELOS 2.0

 Intre 479 si 431 iHr, lumea greceasca a fost dominata din punct de vedere militar si economic de Atena, care in timpul razboaielor cu Persia a constituit o alianta a oraselor-state grecesti, devenind liderul acesteia timp de 50 de ani.

Membrii aliantei aveau obligatia sa contribuie cu bani, vase sau soldati la operatiunile militare decise de atenieni. Competitorii Atenei din lumea greaca erau cei care aderasera la Liga Peloponesiaca, condusa de Sparta. Putem intelege mai usor conflictul dintre cele doua ligi daca facem o analogie intre NATO, organizat si condus de SUA, si Pactul de la Varsovia,  organizatia condusa de Moscova.

Multi specialisti sustin ca scopul real al formarii Ligii de la Delos de catre atenieni a fost de fapt infrangerea Spartei si disolutia Ligii Peloponesiace. Eforturile Atenei au condus la transformarea acesteia dupa 460 iHr intr-un imperiu informal, nedeclarat ca atare, o situatie comparabila cu transformarea SUA in hegemon global dupa anul 2000.

Nicio analogie istorica nu este perfecta, insa aceasta se potriveste foarte bine Americii postbelice. Atat Atena, cat si SUA au creat aliante politico-militare dupa conficte majore - cu Persia in cazul Atenei, cu Germania nazista in cazul SUA - anume Liga de la Delos si Nato, si le-au pastrat si extins si dupa ce pericolul care a condus la crearea lor a disparut.

Ambele state au avut sau au aceeasi organizare democratica a societatii, aceeasi orientare economica bazata pe comert, aceleasi necesitati de securitate ( siguranta rutelor comerciale maritime ). In ambele cazuri, avem de-a face cu doua imperii informale, la care initial au aderat voluntar , nu prin cuceriri de tip roman, cei care aveau nevoie de protectie militara. Initial, membrii aliantelor au beneficiat economic si militar de avantajele apartenentei la aceasta.

In ambele cazuri, si cel atenian si cel american, hegemonii au insistat pe adoptarea democratiei de catre toti membrii aliantei si pe contributii in trupe, vase sau bani ( ca acum in Ucraina )la eforturile comune de aparare sau de expansiune. In timp insa, liderii aliantelor au devenit tiranici, au incalcat grav suveranitatea sau prosperitatea statelor membre, generand tendinte centrifuge. 

Similitudinile nu se opresc aici. Atat in cazul Atenei cat si al SUA, avem de-a face cu doua superputeri maritime, mai putin capabile insa sa castige razboaie impotriva unor state continentale, fapt ilustrat de infrangerile Atenei din Egipt sau Sicilia sau cele ale SUA din Vietnam sau Afghanistan .

Emularea modelului de alianta politico-militara atenian a demarat plenar dupa 2001, cand  conducerea politicii externe americane a fost monopolizata de neoconsevatori, in frunte cu Blinken, Victoria Nuland si Robert Kagan. Tatal acestuia din urma, Donald Kagan, a fost profesor de istorie la Yale si autorul unei istorii a razboiului peloponesiac in 4 volume. Se pare asadar ca influenta tatalui asupra fiului a fost profunda, neoconservatorii americani devenind prin intermediul acestuia suporteri ai modelului oferit de Liga de la Delos si adepti ai teoriilor lui Tucidide privind cauzele razboaielor, ale carui scrieri au fost rastalmacite intr-o maniera care preconizeaza inevitabilitatea unei confruntari militare cu China si/sau Rusia. 

Adoptarea modelului atenian de alianta explica in mare masura si schimbarea de strategie a Nato dupa disparitia URSS si a Pactului de la Varsovia. Tot asa cum Atena a contribuit activ la dezmembrarea Ligii Peloponesiace condusa de Sparta si s-a extins,  si SUA a decis dupa 1997 sa se extinda si sa includa in Nato fosti membri ai Pactului de la Varsovia din centrul si estul Europei.  In loc sa fie desfiintat dupa 1989, Nato a devenit, dimpotriva, o alianta ofensiva si un instrument militar esential al perpetuarii hegemoniei globale americane.

Pana recent, numai Atena a avut un competitor capabil sa o infranga, Sparta. Din 2014 insa, are si SUA parte de Sparta ei, Rusia, care este acum aliata cu China.

NATIONALISM SI GLOBALISM IN UCRAINA

 Colonelul McGregor, un nationalist american, pune degetul pe rana : globalistii din Washington se folosesc de nationalistii din Kiev - fie acestia si neo-nazisti - ca sa " slabeasca" ( vezi sa distruga ) natiunea rusa.

Altfel spus, dusmanii declarati ai tuturor natiunilor lumii nu au scrupule in a se folosi de nationalismul bolnav al ucrainenilor pentru a sapa groapa nationalismului rus ! Ei fiind globalisti, nu le pasa deloc de miile de morti pe care le cauzeaza celor 2 combatanti.

In acest scop, sustine McGregor, SUA este gata si sa incurajeze ambitiile teritoriale ale Poloniei si Romaniei in Ucraina si Moldova, unde se pare ca ar fi dispuse sa accepte trimiterea de ' trupe pentru " mentinerea pacii " poloneze sau romanesti in cele 2 state deocamdata neutre :

Ca fiu si mai clar, neoconservatorii americani au o strategie globalista si in Ucraina, dar din considerente tactice sprijina temporar nationalismul ucrainean, care s-a definit anti-rus de la capul locului. In realitate, neoconservatorii  nu dau 2 bani nici pe nationalismul ucrainean, pe care la momentul potrivit il vor sacrifica pe altarul globalismului. Fireste ca atunci cand vor realiza ucrainenii asta, va urma acolo o explozie de anti-semitism care va depasi chiar si excesele nazistilor germani. Deocamdata insa, ucrainenii isi sacrifica viata fara sa priceapa in ce consta strategia ultima a Washingtonului.