SCENARIUL UCRAINA SE POATE REPETA IN ROMANIA

 Putini dintre romani isi dau seama ca situatia Ucrainei poate afecta in cele din urma si felul in care va arata harta Romaniei in viitorul apropiat.

Solutia separarii zonelor rusofone din Ucraina de cele vestice, aflate sub controlul formatiunilor catolice si greco-catolice ultra-nationaliste sau neo-naziste din vestul tarii a fost avansata de Samuel Huntington inca din 1991, in cartea acestuia, Ciocnirea Civilizatiilor.

In aceeasi carte, Huntington separa Transilvania, adica vestul Romaniei, de teritoriile Vechiului Regat, cu care aceasta s-a unit in 1918. Nemultumirile maghiarilor, secuilor,sasilor si a unei parti a romanilor ardeleni, mai ales a celor de religie greco-catolica, au fost exprimate foarte clar de Sabin Gherman inca din 1998 , in eseul sau, " M-am saturat de Romania ". 

Eseul a fost republicat cu adaugiri de catre revista Newsweek Romania la aniversarea centenarului Marii Uniri din 2018, in prezenta deloc linistitoare a sefului SRI, Eduard Helvig. Faptul dovedeste ca posibilitatea separarii Ardealului, fie ca entitate statala distincta, fie ca o provincie a statului maghiar este din nou luata in considerare in cercurile politice din UE si SUA. Deja, in zonele locuite de maghiari au aparut drapele locale in culorile galben-bleu, foarte asemanatoare drapelului ucrainian, la care a fost adaugata o stema.

Este deasemenea posibil ca drept compensatie la  teritoriile care vor ramane Romaniei in cazul separarii Ardealului sa li se adauge teritorii in est si in nord. Cu alte cuvinte, Romania  se va reuni,  cu acordul UE si cu acceptul rusilor, cu Bucovina de Nord si republica Moldova. Solutia aceasta compensatorie  la pierderile teritoriale din vest a fost folosita pentru prima data de Hitler in 1941, pentru a-l convinge pe Antonescu  sa participe cu trupe alaturi de nazisti la invadarea URSS.

Ucraina ar fi fost fireste mai castigata daca liderii comunisti care au hotarat desprinderea din 1991, Kravchuk si Kuchma, " tatucii Ucrainei ", ar fi ascultat sfatul presedintelui SUA de atunci, G H Bush, de a ramane in continuare o provincie a statului rus. Independenta Ucrainei a durat putin , cam un deceniu, noua formatiune statala trecand  dupa aceea de facto in tabara NATO si UE, cu consecintele care se cunosc.

Suportul acordat de Romania Kievului nu poate decat sa grabeasca un asemenea proces de separarea Ardealului de restul Romaniei, asa cum o vor dovedi evolutiile geopolitice viitoare din partea noastra de lume. Astfel, daca Romania este de acord cu existenta unei Ucraine " independente ", de ce nu ar fi de acord si cu separarea Ardealului de restul tarii ? Asta ar fi o situatie echivalenta cu ce s-a intamplat Rusiei in 1991, insa cu trei decenii mai tarziu si la o scara mult mai redusa...Cine mai crede inca in Romania ca lobby-ul politic catolic din UE si SUA se va multumi numai cu ruperea Sloveniei si Croatiei de la Iugoslavia, sau a Ucrainei de vest, dar va lasa Transilvania Romaniei, ii rog sa mai reciteasca cu atentie "Ciocnirea Civilizatiilor" a lui Samuel Huntington.

NATO, "SUPRAVIETUITORUL UNEI EPOCI REVOLUTE"

 Inca un post FB din 20 aprilie 2014, in care diplomati si intelectuali publici francezi comenteaza obsolescenta NATO, care a condus in prezent la razboiul din Ucraina.

Evenimentele din Ucraina au intensificat reflectiile pe tema obsolescentei unei organizatii politico-militare aparute in perioada razboiului rece, pe care riscam cu totii in prezent sa il re-editam.

Spicuiesc aici opinii dintr-un articol publicat de scriitorul Regis Debray pe aceasta tema in 2013. Acesta mentioneaza, spre exemplu, aprecierile lui Gabriel Robin, fost ambasador al Frantei si reprezentant permanent pe langa NATO intre 1987 si 1993 :

" NATO polueaza peisajul international in toate dimensiunile sale . El complica constructia europeana.(...) El complica raporturile cu Rusia, ceea ce nu este neglijabil. El complica insasi functionarea sistemului international pentru ca NATO este incapabil sa semneze o conventie de renuntare la folosirea fortei, deci nu se poate conforma dreptului international. Nerecurgerea la folosirea fortei este imposibila pentru NATO, pentru ca a fost special construit sa recurga la forta cand pofteste . De altfel, a si facut-o, fara sa consulte Consiliul de Securitate. " (Le Monde diplomatique, martie 2013, p. 6 )

Regis Debray : " Din 12 tari in 1949, sunt 28 in 2013 ( cu 910 milioane de locuitori). NATO a fost [o alianta, nota mea] defensiva, iat-o fara dusman, dar devenita ofensiva. (...) Alianta era atlantica, o gasim astazi in Irak, in Somalia, in Golful Persic, in Asia Centrala, in Libia(...) Washington a schimbat directia spre Pacific, avand Pekinul si nu Moscova ca adversar-partener (...)"

A EXISTAT SI UN MAIDAN ROMANESC

 Update 25 aprilie, 2022.  La o saptamana dupa ce am scris si publicat postul de mai jos, am dat absolut intamplator peste un articol al profesorului Adrian-Paul Iliescu despre miza geopolitica a alegerii lui Iohannis. Am inclus un link catre acest articol pentru ca el ilustreaza perfect advarul celor sustinute de mine in acest post.

Cam in aceeasi perioada din 2014  cu rasturnarea guvernului Yanukovich in Kiev, si in Romania s-a produs o schimbare cu nimic mai prejos decat cea din piata Maidan : alegerea ca presedinte al Romaniei a unui minoritar, Klaus Iohannis.

Pentru americanii aflati la butoane, nu pare sa fi fost de ajuns sa fie rasturnat numai Yanukovich de la putere. Arhitectii Maidanului s-au temut - pe buna dreptate - de o posibila riposta militara rusa, care insa initial a fost pasnica si s-a limitat la anexarea Crimeei.

Ce vreau sa spun este ca din 2013 ( anul realegerii lui Vladimir Putin ca presedinte ) incepand, ideea unui potential conflict Nato-Rusia a  inceput sa prinda contur. Echipa Biden - Nuland a pus deci la cale Maidanul, dar si Romania trebuia securizata, in cazul izbucnirii unui conflict militar cu rusii, ca acum.

A mai existat insa un motiv, cel putin la fel de important. In zona noastra de Europa au aparut in ultimii ani doua democratii electorale (Ungaria si Polonia), adica tipul de democratie cu adevarat reprezentativa, care este opusul democratiilor liberale promovate agresiv de americani. Spre deosebire de democratiile electorale, axate pe protectia drepturilor majoritatii, democratiile liberale insista pe protectia drepturilor minoritatilor, de la cele etnice la cele sexuale.

In ultimii ani in democratiile liberale, s-a observat tendinta elitelor vestice de a promova in functii politice de top cu precadere pe reprezentantii unor asemenea minoritati, in dauna reprezentantilor majoritatii. Intuitia mea de istoric imi spune ca Romania a fost asadar folosita de americani intre 2014 si 2019 ca un veritabil laborator politic. Astfel, daca expertii  americani reuseau sa promoveze la putere un candidat dintr-o minoritate etnica minuscula ca aceea a sasilor ardeleni, iar acesta rezista 5 ani la putere, ba chiar ar fi reales, modelul politic putea fi exportat in zona, in state vecine ca Ucraina. Cu alte cuvinte, alegerea lui Zelensky ca presedinte, alt minoritar, de origine evreiasca, a fost pregatita in prealabil si testata in practica in laboratorul politic romanesc.

Ce insemna insa securizarea Romaniei ? Aducerea la putere, mai exact la conducerea diplomatiei, armatei si a serviciilor secrete a unui presedinte sigur, care din punct de vedere religios si etnic sa fie vestic si  mult diferit de marea masa a alegatorilor romani. ( adica un candidat  nereprezentativ, intr-un stat etnic ca Romania ).

Asa ca s-a procedat , tot in 2014, la o mini-lovitura politica, fiind inlocuit Crin Antonescu de la conducerea PNL cu un politician sas importat de la Forumul German, fara nicio experienta politica nationala. Cu alte cuvinte , un om loial Washingtonului 100%, pe care se putea bizui alianta in cazul anticipatei confruntari dintre  Nato si Rusia.

Crin Antonescu crescuse in Tulcea printre bulgari si rusi lipoveni. Mai mult, Antonescu fusese presedintele Asociatiei de prietenie Romania-Rusia din Camera Deputatilor. Intr-un interviu din 1997,acesta a afirmat clar ca desi integrarea Romaniei in Nato si UE sunt prioritati ale politicii externe romanesti, Romania trebuie sa aiba o relatie diplomatica cat mai normala si cu Federatia Rusa. El a fost si invitatul Dumei de Stat de la Moscova, unde a vizitat impreuna cu liderul PNT, Ion Diaconescu. In noile conditii, cum putea fi lasat un asemenea politician sa ajunga presedintele Romaniei ?

In ce ma priveste, nu cred ca elita democrata de la Washington a fost multumita nici cu prestatia unor presedinti ca Traian Basescu sau Petro Poroshenko din Ucraina. Ultimul , spre exemplu, facuse avere din afaceri cu ciocolata in Federatia Rusa ,fiind invinuit in 2021 de tradare de colegii sai din Kiev. 

Marturisesc ca desi am intuit ca ceva nu este in regula cu candidatura lui Iohannis la presedintie si m-am opus acesteia inca din 2014 , mi-am dat seama de legatura dintre alegerea lui si evenimentele din Maidan numai dupa actuala  interventie militara rusa. Cum era de asteptat ,Iohannis a marit imediat cheltuielile militare ale Romaniei la 2.5 % din PIB si a cerut stationarea de trupe Nato pe teritoriul Romaniei.

Alegerea lui Iohannis si cea a lui Zelensky din 2019 ilustreaza perfect adevarul tezei mele , care afirma ca in realitate, democratiile liberale sunt dictaturi de facto ale unor minoritati. Cum altfel ne putem explica faptul ca Iohannis a transferat in ultimii 5 ani 36 de miliarde de euro complexului militar industrial american, in timp ce romanii mor in incendii din spitale nerenovate; sau ca Zelensky, alt minoritar, are puterea sa trimita la moarte cu miile pe ucraineni, refuzand orice efort serios de a face pace cu rusii ? Mai nou, Zelensky a afirmat chiar ca statul ucrainean pe care vrea sa il refondeze el va urma sa semene  perfect cu Isralelul din punct de vedere al politicilor securitare, fiind supranumit de acesta " Noul Israel " .

Alfel spus, daca sefi de stat in Romania sau Ucraina ar fi fost reprezentanti ai majoritatii etnice din cele doua tari, alta ar fi fost probabil situatia acum. Dar deja ma refer aici la tipul de democratii electorale, ca in Ungaria, nu la asa-zisele democratii liberale, cum exista si  in Romania .

Se pare ca la noi a fost mult mai usor de realizat agenda politica a echipei Biden-Nuland decat in Ucraina . Romania era deja de 10 ani in Nato si serviciile secrete romanesti asculta orbeste de cele din Washington.Nu trebuie subestimat nici marketingul politic american, care in 1996 a facut dintr-un cadavru politic ca Yeltsin castigatorul unui al doilea mandat de presedinte al Rusiei.

 Majoritatea romanilor au fost convinsi astfel sa voteze pentru Iohannis, nu numai folosindu-se cele mai avansate tehnici de marketing politic din SUA, dar  si promitandu-se electoratului marea cu sarea : succese in lupta anti-coruptie, aderarea Romaniei  la spatiul Schengen, etc etc . Romanii l-au votat pe Iohannis tocmai pentru ca sperau ca, fiind sas, acesta va da dovada de mai multa integritate decat a fost cazul cu presedintii care l-au precedat. Este de prisos cred sa amintim acum faptul ca niciuna din promisiunile electorale din 2014 nu a fost indeplinita.

In realitate, Iohannis este el insusi certat cu legea, casele nationalizate din Sibiu pe care si le-a insusit prin fals in declaratii fiindu-i confiscate. Cu toate acestea, numele lui apare pe lista scurta a candidatilor la sefia Nato dupa ce mandatul lui Stoltenberg va expira in 2023 ...

INCOTRO SE INDREAPTA EUROPA ?

Am publicat postul de mai jos pe 16 aprilie 2015 pe Facebook, dar problematica este la fel de actuala si astazi.

Crizele din Grecia sau Ucraina ne reamintesc tuturor cat de imperfecte sau de-a dreptul nefunctionale se pot dovedi in practica constructiile supra-statale sau cele nationale de pe continentul nostru.

Dupa incheierea razboaielor religioase din secolul XVII (Westfalia, 1648), istoria politica europeana a ajuns sa fie dominata in ultimele doua secole de confruntarea dintre doua principii de organizare al statelor, cel multi-etnic si cel national, specific tarilor de la periferia vestica a continentului, ca Anglia sau Franta.

Timp de secole principiul prevalent de organizare politica a continentului a fost cel multi-etnic, intruchipat de constructii imperiale ca Austro-Ungaria ( Italia, Cehia, Slovacia,Ungaria,Slovenia, Croatia, parti din Polonia in centrul continentului, Tarile de Jos si temporar Spania) imperiul Rusiei (in estul Europei si o mare parte a Eurasiei) sau imperiul Otoman ( in peninsula balcanica, Serbia, Principatele romane, Ungaria, Orientul Mijlociu si Maghreb).

Toate aceste imperii reuneau sub o singura conducere politica centralizata ( a imparatului de a Viena, tarului Rusiei sau sultanului din Istanbul) locuitori de rase si religii diferite, care erau supusi insa acelorasi legi si erau administrati de functionari imperiali care dadeau socoteala numai suveranului, desi in centrul Europei austriecii au permis pastrarea unor forme traditionale de autonomii locale. Ceea ce le-a pregatit prabusirea a fost inabilitatea acestora de a amplifica reformele economice de tip capitalist, care ar fi favorizat din punct de vedere politic burghezia.

Intre cele trei imperii au existat conflicte militare permanente , insa ele nu au avut niciodata caracterul devastator al conflagratiilor din secolul XX, fiind o afacere intre militari de profesie desfasurate IN EXTERIOR, la periferia acestora. Razboaiele erau de regula de scurta durata si erau automat urmate de negocieri de pace, incheiate relativ rapid intre diplomati de cariera.

Ascensiunea burgheziilor nationale din secolele XVIII si XIX si promovarea democratiei, avansata in principal de francmasonerie: au erodat baza economica si stabilitatea sociala a acestor imperii, subminandu-le si politic in numele principiului de organizare pe baze nationale al statelor europene. Nationalismul a devenit astfel arma de predilectie a burgheziilor in plina dezvoltare a continentului, in lupta acestora de subminarea monopolului politic detinut pana atunci de reprezentantii clasei nobiliare.

Reprezentantii intelectuali ai burgheziei au inceput asadar sa mobilizeze la lupta masele populare pentru organizarea tuturor statelor europene pe baze nationale. In acest scop, imperiile mentionate mai sus au fost prezentate drept frane in calea progresului, si principiul de organizare pe baze multi-etnice care le caracteriza pe acestea drept contrar dreptului de auto-detetminare al popoarelor, prezentat drept sacrosanct.

Procesul efectiv de inlocuirea statelor multi-etnice de tip semi-feudal cu state moderne organizate pe principii nationale a inceput in secolul XIX si a culminat in secolul XX, cand in urma victoriei Antantei (adica in principal a Angliei si Frantei, state nationale) asupra Puterilor Centrale a triumfat principiul auto-determinarii, imperiile disparand din istoria europeana . ( Procesul aparitiei statelor organizate pe criterii etnice a continuat pana in ultimul deceniu al secolului trecut, cand s-au format Croatia, Slovenia, Muntenegru, Kosovo, Ucraina, Cehia sau Slovacia) .Statele nationale nou-aparute au adoptat si un sistem economic preponderent capitalist, diferit de sistemul economic de tip feudal.

S-ar putea crede ca triumful principiului organizarii statelor europene pe baze nationale asupra imperiilor multi-etnice a condus la o noua epoca de prosperitate si pace in istoria continentului. Din nefericire, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Pietele de desfacere imperiale s-au fragmentat in piete nationale, prea mici in multe cazuri pentru a sustine o activitate economica profitabila . Statele mai mari ale continentului au intrat in competitie unele cu altele pentru sursele de materii prime, asa cum s-a intamplat cu Germania,Anglia si Franta, samd

Razboaiele dintre natiuni sau grupuri de natiuni s-au mutat IN INTERIORUL statelor beligerante, ideea fiind aceea de a devasta economia adversarului si de a demoraliza populatiile civile, care in secolul XX au ajuns sa fie victime in masa ale partilor aflate in conflict. Confruntarile armate au capatat un caracter devastator, facand milioane de victime, durand ani de zile , distrugand in mod durabil economiile statelor beligerante si decimandu-le practic populatia.

Minoritatile etnice au suferit cumplit, unele fiind la randul lor aproape decimate in numele nationalismului triumfator, mai ales in peninsula balcanica. Schimburile de populatii intre nou-aparutele state nationale au obligat milioane de oameni sa-si abandoneze zonele geografice pe care stramosii lor le ocupau de cateva mii de ani, ca de exemplu grecii expulzati de Ataturk din Asia Mica sau turcii din Grecia si Bulgaria, in cursul anilor 20 ai secolului trecut. Anumite minoritati etnice (bascii, secuii, kosovarii), care nu au fost decimate sau stramutate, nu s-au recunoscut in noile proiecte nationale ale majoritatii si au initiat actiuni separatiste, unele capatand caracter violent sau provocand interventii armate (Kosovo, 1999).

Daca suntem de acord cu o abordare ciclica a evolutiei istorice, faramitarea imperiilor intr-o multitudine de state nationale din epoca moderna isi are corespondentul in faramitarea statelor medievale europene aparute in urma prabusirii imperiului roman. Statele nou-aparute pe ruinele imperiului roman aveau la randul lor un sistem economic nou, feudal, care a inlocuit sistemul economic antic, bazat pe munca sclavilor. Aceasta faramitare a durat pana in secolul XIII in Anglia si Franta si pana in secolul XIX in Germania si Italia, desi ambele faceau nominal parte din Sfantul Imperiu Roman de limba germana, al carui imparat era in acelasi timp si imparatul Austriei.

Dupa infrangerea Germaniei din 1945, s-a facut deci resimtita nevoia unificarii pietelor nationale intr-o piata europeana comuna, pentru a facilita dezvoltarea economica si a evita pe viitor conflictele militare dintre statele nationale. Piata comuna s-a dovedit o constructie de succes, ceea ce a determinat lideri politici europeni sa promoveze ideea federalizarii politice a statelor membre, moneda unica aparuta in anul 2000 fiind un pas in aceasta directie. Al doilea pas a fost adoptarea in 2010 a unei constitutii comune.Daca apelam din nou la teoria evolutiei ciclice in istorie, aceasta incercare de reunificare economica si politica a statelor continentului prezinta unele similitudini cu imperiul creat de Charlemagne in secolul IX .

Uniunea Europeana care a rezultat in urma acestor acorduri este insa departe de a fi pe placul tuturor. Exista in prezent o confruntare acerba intre TREI principii de organizare politico-administrativa, cel regional, cel national sau cel comunitar de tip federalist. La o suta de ani de la declansarea primului razboi mondial, putem constata ca a fost infinit mai simpla organizarea asasinarii unor capete incoronate sau distrugerea unor imperii, decat realizarea unei noi constructii supra-statale care sa aiba macar jumatate din soliditatea sau supletea celor anterioare.

Regionalistii considera structurile administrative mai vechi precum judetele sau statele nationale ca perimate si opteaza pentru o organizare pe baze regionale, noile regiuni urmand sa dea socoteala numai Bruxelles-ului. Miscarea regionalista este sustinuta de conducerea politica comunitara, care are deasemenea ca obiectiv slabirea si eventual disparitia in timp a statelor nationale.

Nationalistii, in frunte din nou cu Anglia si Franta, considera ideea monedei unice si a adancirii integrarii politice pe continent drept toxica pentru natiunile lor, de unde si succesul unor partide politice ca UKIP sau Frontul National.

In fine, federalistii in frunte cu Germania si lideri politici ca Jean-Claude Juncker, actualul sef al Comisiei Europene, considera ca depasirea dificultatilor economice care afecteaza actualmente UE nu poate avea loc decat prin adancirea integrarii politice pe continent. Democratia pare sa fi ajuns optionala in planurile germane, daca este sa luam de bune recentele declaratii (15 aprilie 2015.) ale ministrului german de finante Wolfgang Schauble de la Washington, care s-a plans auditoriului ca reforma pietei muncii din Franta este " blocata " de parlamentul francez, considerat de acesta ca o piedica in calea "progresului" reprezentat de generalizarea politicilor de austeritate pe continent...

In ceea ce ma priveste, cred ca numai evolutiile viitoare vor fi in masura sa ne ajute sa stabilim care sunt formele optime de organizare politica a continentului. Nu fara temei, grecii cred ca UE este dIrect responsabila de gravele probleme pe care le au in prezent, via politici de austeritate neinspirate impuse cu de-a sila.

Din motive oarecum diferite, nationalistii englezi sau francezi le impartasesc opiniile si militeaza pentru o limitare drastica a imixtiunii UE in politica interna a statelor membre si pentru intarirea rolului statelor nationale.

Statele din nordul continentului, in frunte cu Germania, sunt la randul lor impotriva unui tip de federalizare care presupune transferuri permanente de resurse catre statele din sud, mai putin dezvoltate industrial, dupa modelul federalist oferit de SUA.

In fine, statele nationale mai noi sau mai vechi sunt confruntate si cu separatistii din Flandra, Scotia sau Catalonia, care doresc desprinderea pe criterii etnice a regiunilor ocupate de flamanzi, scotieni sau catalani , negand deci autoritatea statelor nationale din care au facut pana acum parte.

Ce combinatie de forte va iesi invingatoare si ce maniera de organizare politica a continentului nostru se va impune in cele din urma este insa dificil, daca nu imposibil de prevazut in prezent .

UCRAINA LA ORA ADEVARULUI

 Din nefericire, nu toate natiunile nou aparute pe harta lumii au parte de elite capabile sa le asigure supravietuirea pentru o perioada de timp mai lunga de o generatie. Asa cum o dovedeste postul meu din 2014, elitele ucrainene au acumulat un sir impresionant de erori de guvernare, care sunt responsabile pentru situatia actuala din aceasta tara.

14 aprilie 2014 · Facebook

UCRAINA LA ORA ADEVARULUI. Actualii lideri politici din Kiev, instalati la putere cu complicitatea si suportul Vestului, nu par sa realizeze inca situatia catastrofala in care se afla de la "victoria" opozantilor din Maidan.

Aparitia statului ucrainean pe harta Europei a avut loc o suta de ani prea tarziu : " secolul natiunilor" , adica XIX, a trecut fara ca ucrainenii sa reuseasca o desprindere similara cu cea a Romaniei de structurile imperiale din care faceau atunci parte .

Daca exista o tendinta in secolul XXI, din punct de vedere al noilor constructii statale, atunci este aceea a separatismului pe criterii etnice, asa cum se manifesta acesta in regatele Belgiei, Marii Britanii sau Spaniei.

Asa cum o demonstreaza insa cazul unui stat mixt din punct de vedere tribal si lingvistic, Sudanul de Sud, - aparut cu sprijin vestic abia in 2011 - asemenea state sunt instabile politic, falite economic si sfasiate de razboaie civile.

Monumentala eroare comisa de liderii actuali de la Kiev pe 23 februarie a.c. ( abolirea privilegiilor lingvistice pentru populatiile rusofone din tara ) a dat semnalul dezintegrarii Ucrainei, nicidecum un complot urzit de Moscova .Rusia are interesul sa aiba in Ucraina un aliat sigur, ca sa isi poata transporta gazele spre piata europeana in siguranta, fara intreruperi . Deasemenea, este important pentru rusi sa isi pastreze baza navala din Crimeea, singurul lor port militar dintr-o mare calda. 

Responsabilitatea principala pentru convulsiile actuale din Ucraina nu apartine deci Rusiei, nici macar Uniunii Europene sau Statelor Unite, ci liderilor politici ucraineni, care prin imaturitatea si amatorismul lor sunt pe cale sa arunce zona in aer, provocand un razboi civil fratricid. Este adevarat ca si Vestul, si Rusia, incearca sa profite cum pot si cat pot de situatie, insa deznodamantul va fi cu siguranta tragic pentru ucraineni.