INCOTRO SE INDREAPTA EUROPA ?

Am publicat postul de mai jos pe 16 aprilie 2015 pe Facebook, dar problematica este la fel de actuala si astazi.

Crizele din Grecia sau Ucraina ne reamintesc tuturor cat de imperfecte sau de-a dreptul nefunctionale se pot dovedi in practica constructiile supra-statale sau cele nationale de pe continentul nostru.

Dupa incheierea razboaielor religioase din secolul XVII (Westfalia, 1648), istoria politica europeana a ajuns sa fie dominata in ultimele doua secole de confruntarea dintre doua principii de organizare al statelor, cel multi-etnic si cel national, specific tarilor de la periferia vestica a continentului, ca Anglia sau Franta.

Timp de secole principiul prevalent de organizare politica a continentului a fost cel multi-etnic, intruchipat de constructii imperiale ca Austro-Ungaria ( Italia, Cehia, Slovacia,Ungaria,Slovenia, Croatia, parti din Polonia in centrul continentului, Tarile de Jos si temporar Spania) imperiul Rusiei (in estul Europei si o mare parte a Eurasiei) sau imperiul Otoman ( in peninsula balcanica, Serbia, Principatele romane, Ungaria, Orientul Mijlociu si Maghreb).

Toate aceste imperii reuneau sub o singura conducere politica centralizata ( a imparatului de a Viena, tarului Rusiei sau sultanului din Istanbul) locuitori de rase si religii diferite, care erau supusi insa acelorasi legi si erau administrati de functionari imperiali care dadeau socoteala numai suveranului, desi in centrul Europei austriecii au permis pastrarea unor forme traditionale de autonomii locale. Ceea ce le-a pregatit prabusirea a fost inabilitatea acestora de a amplifica reformele economice de tip capitalist, care ar fi favorizat din punct de vedere politic burghezia.

Intre cele trei imperii au existat conflicte militare permanente , insa ele nu au avut niciodata caracterul devastator al conflagratiilor din secolul XX, fiind o afacere intre militari de profesie desfasurate IN EXTERIOR, la periferia acestora. Razboaiele erau de regula de scurta durata si erau automat urmate de negocieri de pace, incheiate relativ rapid intre diplomati de cariera.

Ascensiunea burgheziilor nationale din secolele XVIII si XIX si promovarea democratiei, avansata in principal de francmasonerie: au erodat baza economica si stabilitatea sociala a acestor imperii, subminandu-le si politic in numele principiului de organizare pe baze nationale al statelor europene. Nationalismul a devenit astfel arma de predilectie a burgheziilor in plina dezvoltare a continentului, in lupta acestora de subminarea monopolului politic detinut pana atunci de reprezentantii clasei nobiliare.

Reprezentantii intelectuali ai burgheziei au inceput asadar sa mobilizeze la lupta masele populare pentru organizarea tuturor statelor europene pe baze nationale. In acest scop, imperiile mentionate mai sus au fost prezentate drept frane in calea progresului, si principiul de organizare pe baze multi-etnice care le caracteriza pe acestea drept contrar dreptului de auto-detetminare al popoarelor, prezentat drept sacrosanct.

Procesul efectiv de inlocuirea statelor multi-etnice de tip semi-feudal cu state moderne organizate pe principii nationale a inceput in secolul XIX si a culminat in secolul XX, cand in urma victoriei Antantei (adica in principal a Angliei si Frantei, state nationale) asupra Puterilor Centrale a triumfat principiul auto-determinarii, imperiile disparand din istoria europeana . ( Procesul aparitiei statelor organizate pe criterii etnice a continuat pana in ultimul deceniu al secolului trecut, cand s-au format Croatia, Slovenia, Muntenegru, Kosovo, Ucraina, Cehia sau Slovacia) .Statele nationale nou-aparute au adoptat si un sistem economic preponderent capitalist, diferit de sistemul economic de tip feudal.

S-ar putea crede ca triumful principiului organizarii statelor europene pe baze nationale asupra imperiilor multi-etnice a condus la o noua epoca de prosperitate si pace in istoria continentului. Din nefericire, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Pietele de desfacere imperiale s-au fragmentat in piete nationale, prea mici in multe cazuri pentru a sustine o activitate economica profitabila . Statele mai mari ale continentului au intrat in competitie unele cu altele pentru sursele de materii prime, asa cum s-a intamplat cu Germania,Anglia si Franta, samd

Razboaiele dintre natiuni sau grupuri de natiuni s-au mutat IN INTERIORUL statelor beligerante, ideea fiind aceea de a devasta economia adversarului si de a demoraliza populatiile civile, care in secolul XX au ajuns sa fie victime in masa ale partilor aflate in conflict. Confruntarile armate au capatat un caracter devastator, facand milioane de victime, durand ani de zile , distrugand in mod durabil economiile statelor beligerante si decimandu-le practic populatia.

Minoritatile etnice au suferit cumplit, unele fiind la randul lor aproape decimate in numele nationalismului triumfator, mai ales in peninsula balcanica. Schimburile de populatii intre nou-aparutele state nationale au obligat milioane de oameni sa-si abandoneze zonele geografice pe care stramosii lor le ocupau de cateva mii de ani, ca de exemplu grecii expulzati de Ataturk din Asia Mica sau turcii din Grecia si Bulgaria, in cursul anilor 20 ai secolului trecut. Anumite minoritati etnice (bascii, secuii, kosovarii), care nu au fost decimate sau stramutate, nu s-au recunoscut in noile proiecte nationale ale majoritatii si au initiat actiuni separatiste, unele capatand caracter violent sau provocand interventii armate (Kosovo, 1999).

Daca suntem de acord cu o abordare ciclica a evolutiei istorice, faramitarea imperiilor intr-o multitudine de state nationale din epoca moderna isi are corespondentul in faramitarea statelor medievale europene aparute in urma prabusirii imperiului roman. Statele nou-aparute pe ruinele imperiului roman aveau la randul lor un sistem economic nou, feudal, care a inlocuit sistemul economic antic, bazat pe munca sclavilor. Aceasta faramitare a durat pana in secolul XIII in Anglia si Franta si pana in secolul XIX in Germania si Italia, desi ambele faceau nominal parte din Sfantul Imperiu Roman de limba germana, al carui imparat era in acelasi timp si imparatul Austriei.

Dupa infrangerea Germaniei din 1945, s-a facut deci resimtita nevoia unificarii pietelor nationale intr-o piata europeana comuna, pentru a facilita dezvoltarea economica si a evita pe viitor conflictele militare dintre statele nationale. Piata comuna s-a dovedit o constructie de succes, ceea ce a determinat lideri politici europeni sa promoveze ideea federalizarii politice a statelor membre, moneda unica aparuta in anul 2000 fiind un pas in aceasta directie. Al doilea pas a fost adoptarea in 2010 a unei constitutii comune.Daca apelam din nou la teoria evolutiei ciclice in istorie, aceasta incercare de reunificare economica si politica a statelor continentului prezinta unele similitudini cu imperiul creat de Charlemagne in secolul IX .

Uniunea Europeana care a rezultat in urma acestor acorduri este insa departe de a fi pe placul tuturor. Exista in prezent o confruntare acerba intre TREI principii de organizare politico-administrativa, cel regional, cel national sau cel comunitar de tip federalist. La o suta de ani de la declansarea primului razboi mondial, putem constata ca a fost infinit mai simpla organizarea asasinarii unor capete incoronate sau distrugerea unor imperii, decat realizarea unei noi constructii supra-statale care sa aiba macar jumatate din soliditatea sau supletea celor anterioare.

Regionalistii considera structurile administrative mai vechi precum judetele sau statele nationale ca perimate si opteaza pentru o organizare pe baze regionale, noile regiuni urmand sa dea socoteala numai Bruxelles-ului. Miscarea regionalista este sustinuta de conducerea politica comunitara, care are deasemenea ca obiectiv slabirea si eventual disparitia in timp a statelor nationale.

Nationalistii, in frunte din nou cu Anglia si Franta, considera ideea monedei unice si a adancirii integrarii politice pe continent drept toxica pentru natiunile lor, de unde si succesul unor partide politice ca UKIP sau Frontul National.

In fine, federalistii in frunte cu Germania si lideri politici ca Jean-Claude Juncker, actualul sef al Comisiei Europene, considera ca depasirea dificultatilor economice care afecteaza actualmente UE nu poate avea loc decat prin adancirea integrarii politice pe continent. Democratia pare sa fi ajuns optionala in planurile germane, daca este sa luam de bune recentele declaratii (15 aprilie 2015.) ale ministrului german de finante Wolfgang Schauble de la Washington, care s-a plans auditoriului ca reforma pietei muncii din Franta este " blocata " de parlamentul francez, considerat de acesta ca o piedica in calea "progresului" reprezentat de generalizarea politicilor de austeritate pe continent...

In ceea ce ma priveste, cred ca numai evolutiile viitoare vor fi in masura sa ne ajute sa stabilim care sunt formele optime de organizare politica a continentului. Nu fara temei, grecii cred ca UE este dIrect responsabila de gravele probleme pe care le au in prezent, via politici de austeritate neinspirate impuse cu de-a sila.

Din motive oarecum diferite, nationalistii englezi sau francezi le impartasesc opiniile si militeaza pentru o limitare drastica a imixtiunii UE in politica interna a statelor membre si pentru intarirea rolului statelor nationale.

Statele din nordul continentului, in frunte cu Germania, sunt la randul lor impotriva unui tip de federalizare care presupune transferuri permanente de resurse catre statele din sud, mai putin dezvoltate industrial, dupa modelul federalist oferit de SUA.

In fine, statele nationale mai noi sau mai vechi sunt confruntate si cu separatistii din Flandra, Scotia sau Catalonia, care doresc desprinderea pe criterii etnice a regiunilor ocupate de flamanzi, scotieni sau catalani , negand deci autoritatea statelor nationale din care au facut pana acum parte.

Ce combinatie de forte va iesi invingatoare si ce maniera de organizare politica a continentului nostru se va impune in cele din urma este insa dificil, daca nu imposibil de prevazut in prezent .

UCRAINA LA ORA ADEVARULUI

 Din nefericire, nu toate natiunile nou aparute pe harta lumii au parte de elite capabile sa le asigure supravietuirea pentru o perioada de timp mai lunga de o generatie. Asa cum o dovedeste postul meu din 2014, elitele ucrainene au acumulat un sir impresionant de erori de guvernare, care sunt responsabile pentru situatia actuala din aceasta tara.

14 aprilie 2014 · Facebook

UCRAINA LA ORA ADEVARULUI. Actualii lideri politici din Kiev, instalati la putere cu complicitatea si suportul Vestului, nu par sa realizeze inca situatia catastrofala in care se afla de la "victoria" opozantilor din Maidan.

Aparitia statului ucrainean pe harta Europei a avut loc o suta de ani prea tarziu : " secolul natiunilor" , adica XIX, a trecut fara ca ucrainenii sa reuseasca o desprindere similara cu cea a Romaniei de structurile imperiale din care faceau atunci parte .

Daca exista o tendinta in secolul XXI, din punct de vedere al noilor constructii statale, atunci este aceea a separatismului pe criterii etnice, asa cum se manifesta acesta in regatele Belgiei, Marii Britanii sau Spaniei.

Asa cum o demonstreaza insa cazul unui stat mixt din punct de vedere tribal si lingvistic, Sudanul de Sud, - aparut cu sprijin vestic abia in 2011 - asemenea state sunt instabile politic, falite economic si sfasiate de razboaie civile.

Monumentala eroare comisa de liderii actuali de la Kiev pe 23 februarie a.c. ( abolirea privilegiilor lingvistice pentru populatiile rusofone din tara ) a dat semnalul dezintegrarii Ucrainei, nicidecum un complot urzit de Moscova .Rusia are interesul sa aiba in Ucraina un aliat sigur, ca sa isi poata transporta gazele spre piata europeana in siguranta, fara intreruperi . Deasemenea, este important pentru rusi sa isi pastreze baza navala din Crimeea, singurul lor port militar dintr-o mare calda. 

Responsabilitatea principala pentru convulsiile actuale din Ucraina nu apartine deci Rusiei, nici macar Uniunii Europene sau Statelor Unite, ci liderilor politici ucraineni, care prin imaturitatea si amatorismul lor sunt pe cale sa arunce zona in aer, provocand un razboi civil fratricid. Este adevarat ca si Vestul, si Rusia, incearca sa profite cum pot si cat pot de situatie, insa deznodamantul va fi cu siguranta tragic pentru ucraineni.

Aspectul religios al razboiului din Ucraina

 Este foarte posibil ca daca la conducerea Statelor Unite sau a Marii Britanii nu ar fi fost lideri politici catolici, razboiul din Ucraina sa nu fi avut loc.

Suntem in saptamana mare a Pastelui catolic si cred ca merita sa reflectam asupra aspectului  religios al conflictului din Ucraina, care este  imposibil de inteles daca facem abstractie de el.

Bineinteles ca expertii vestici in materie de manipularea  opiniei publice internationale incearca sa prezinte situatia din Ucraina ca pe o lupta pe viata si pe moarte intre campionii democratiei liberale din Kiev si autoritarismul Rusiei . Fals !

In realitate, catolicii din conducerea SUA si Marii Britanii, ca Biden, Pelosi sau Johnson ,sunt continuatorii unui  conflict vechi de sute de ani in Ucraina, care ii opune pe catolicii, din vestul acestui stat falit, rusofonilor ortodocsi din restul tarii, sprijiniti militar de Rusia.

Laboratorul actualului conflict a fost Yugoslavia anilor 1990. Folosindu-se de cateva decizii administrative neinspirate ale lui Milosevici, catolicii din nordul Yugoslaviei s-au rupt de regimul de la Belgrad, declarandu-si independenta. Primul stat care a recunoscut independenta acestora a fost, deloc surprinzator, Vaticanul, urmat de Germania, care era condusa la vremea aceea tot de un catolic, cancelarul Kohl.  Pentru a masca caracterul anti-ortodox al conflictelor care au urmat, au fost sprijiniti tactic si musulmanii slavi din Bosnia sau cei albanezi din Kosovo.

Intre timp, SUA a adoptat ideologia unipolara sugerata de neoconservatorii americani, renuntand la orice pretentie de multilateralism in relatiile internationale. Prin auto-decretarea sa ca singurul hegemon global, America a inaugurat in ultimii 20 de ani seria de razboaie din Afghanistan, Irak, Libia sau Siria si revolutiile colorate din Ucraina sau Georgia, pe care a pretins in toti anii acestia ca intentioneaza sa le " democratizeze " si sa le re-construiasca ca state moderne, tolerante in privinta drepturilor femeii sau ale minoritatii LGBT. 

Cruciada impotriva lumii musulmane - declansata initial de administratia condusa de GW Bush - avea deci drept obiectiv ultim " democratizarea " intregului Orient Mijlociu, dupa modelul societatii irakiene "democratizate"  de americani. Eforturile acestea au costat Trezoreria americana 2 trilioane de dolari si sute de mii de vieti omenesti in Afghanistan sau Irak,  fara niciun rezultat pozitiv.

In acelasi timp, Rusia si-a revenit economic dupa terapia de soc salbatica impusa ei de expertii americani in anii 90. Asa cum era si firesc, rusii au inceput sa obiecteze impotriva  extinderii Nato catre est, intuind in mod corect ca aceasta nu facea decat sa continue in noile conditii vechiul conflict din perioada razboiului rece, pe care americanii pretindeau ca l-au incheiat in 1991.

Ca tot veni vorba, si natura conflictului care a opus vestul URSS-ului a fost in realitate tot una  anti-ortodoxa, desi oficial se pretindea ca aceasta a fost anti-comunista. Daca ar fi fost intradevar asa, SUA nu ar fi colaborat foarte strans din anii 1970 pana prin 2010 cu o alta mare putere comunista, adica China si nu s-ar fi sprijinit pe biserica catolica poloneza pentru subminarea URSS.

Daca privim razboiul din Ucraina ca o continuare a cruciadei vestului impotriva URSS, apoi a Rusiei, avand aceeasi motivatie anti-ortodoxa, intelegem de ce pozitiile partilor aflate in conflict sunt in realitate ireconciliabile.

De aceasta data, Rusia a ales insa  sa nu mai lupte cu vestul pe propriul teritoriu, ca in 1813 sau 1941, ci in Ucraina. La randul sau vestul , condus in prezent de lideri catolici in SUA si Anglia, in alianta cu neoconservatorii americani ,isi justifica ofensiva din Ucraina ca pe o lupta pentru promovarea valorilor democratiei,  amenintate de autoritarismul unei Rusii revansarde ( ?! ). Or, asa cum se stie, biserica catolica a fost in realitate marea sprijinitoare - in perioada moderna mai ales - a tuturor regimurilor dictatoriale din vest, de la cele spaniol si portughez in Europa la toate dictaturile din secolul XX din America Centrala si de Sud.  Pretentia ca liderii catolici americani sau englezi actuali sunt mari campioni si aparatori ai democratiei este  asadar absurda.

In conflictul actual Rusia este intr-o situatie dificila dar nu fara iesire, fiind din nou vorba de un conflict existential pentru ea. Mai greu de stabilit este in baza carui drept isi permite din nou vestul sa participe si sa prelungeasca conflictul din Ucraina, daca tinem cont de realitatea ca Rusia nu este Serbia si ca sansele de reusita ale acestei ultime cruciade sunt nesemnificative.

CE RISCA ROMANIA CA MEMBRU AL NATO

 Scris in urma cu exact 7 ani de zile si postat pe FB, comentariul de mai jos a devenit si mai actual in prezent. Prin faptul extinderii sale catre est, Nato a ajuns sa puna in primejdie pacea intregii Europe, existand acum riscul izbucnirii unui razboi generalizat, in care folosirea armelor nucleare devine pe zi ce trece din ce in ce mai posibila. Poate am fi fost mai castigati daca optam si noi pentru neutralitate de tip austriac in 2003 ?

Florian Pantazi

6 aprilie 2015  · 

Distribuit pentru: Prietenii tăi

DE CE CRED CA NATO A DEVENIT TOXIC PENTRU NOI . Pentru Romania, apartenenta la NATO a devenit toxica, desi sunt convins ca nici unul dintre politicienii nostri actuali - chiar daca stiu ca acesta este adevarul - nu are curajul sa o declare public.

In anii 90 am fost unul din suporterii integrarii Romaniei in NATO. Uniunea Sovietica si Tratatul de la Varsovia devenisera o simpla amintire, disparitia lor creind in zona noastra un vid de securitate periculos, amplu folosit de retelele teroriste arabe pentru a se finanta sau dota cu armamentul necesar. Deoarece am avut un conflict comercial direct cu unii dintre reprezentantii acestora in Romania, am considerat ca aderarea tarii noastre la NATO ne va putea scoate din zona aceea gri de securitate si rupe legaturile mafiote care se stabilisera intre retelele teroriste arabe si serviciile secrete romanesti. La Madrid in 1997 am fost insa ignorati de americani, care au tinut Romania in anticamera NATO pentru alti cinci ani, preferand sa admita numai grupul de tari membre Visegrad sau statele baltice.

Am fost admisi ca membri NATO in 2003, la spartul targului, cand deja organizatia isi schimbase radical natura : dintr-o alianta defensiva dedicata securitatii statelor europene, aceasta devenise un simplu instrument militar de perpetuarea hegemoniei americane la scara intregii panete. Asa se face ca imediat dupa aderare, militarii romani au ajuns sa lupte in Afghanistan si Irak ...

De anul trecut, alianta din care facem parte a provocat caderea regimului din Kiev, punand astfel in pericol pacea si securitatea din toata zona. Pe neasteptate si fara macar sa fim consultati, interesele nationale ale Romaniei - securitatea frontierei noastre estice, o relatie de buna vecinatate cu Rusia, protectia intereselor romanilor care traiesc in Ucraina - au fost ignorate in favoarea practicarii unui sah geopolitic intre SUA si Rusia care nu prevesteste nimic bun pentru noi.

Cu toate eforturile intense ale propagandistilor pro-americani de la noi, realitatea toxicitatii apartenentei noastre la NATO a devenit tot mai evidenta. Romanii nu vor sa fie tarati intr-un conflict militar de amploare impotriva rusilor, vor stabilitate politica si progres economic accelerat. Din pacate, nu avem parte nici de stabilitate, nici de crestere economica accelerata, fiind nevoiti in schimb sa sporim cheltuielile militare si sa ne pregatim activ de razboi .

ROMANII DIN BUCOVINA : CU UCRAINA LA VALE

 Citesc din cand in cand presa romaneasca din Ucraina si ma minunez : nu este vorba de aceiasi romani care se plangeau pana acum 2 luni in coloanele aceluiasi ziar de dictatura lingvistica a Kievului ?

Modul in care acum relateaza despre victimele de la Bucha este lipsit de obiectivitate , informatiile furnizate mediei de oficialii ucrainieni fiind de regula fie exagerate, fie false. Pana la o verificare independenta la fata locului, orice jurnalist care se respecta ar trebui sa fie circumspect.

Dar haideti sa presupunem ca ar fi asa si sunt cateva sute de victime la Bucha. Dupa ce Zelensky a mobilizat intreaga populatie impotriva rusilor si  i-a idemnat public sa traga asupra lor de la ferestrele apartamentelor sau sa fabrice cockteiluri Molotov, de ce ii mai consideram pe ucrainieni " civili " ? Dupa toate regulile razboiului, un civil inarmat fie si cu un cocktail Molotov,  devine o tinta legitima , fiind asimilat combatantilor. Oare Zelensky este constient de ceea ce le-a cerut compatriotilor sai ? Eu nu cred, si daca este, atunci este un macelar nemilos ...

Mai exista aici un aspect care merita discutat in contextul actual. Pentru 8  ani de zile, au murit in Donbas 14000 de oameni, barbati, femei si copii, fapt documentat de misiunile OSCE. Daca victimele de la Bucha de acum sunt reale, atunci este posibil ca o parte din trupele ruse sa fi fost motivate de dorinta de a razbuna victimele din Donbas. Nu este o scuza, dar poate fi o explicatie pentru un asemenea comportament.

Cele 14,000 de victime din Dombas puteau ramane in viata, daca regimul de la Kiev avea decenta sa respecte acordul Minsk II si sa accepte federalizarea Ucrainei. In schimb, toata clasa politica din Kiev sufera de obsesia aderarii la NATO. Recent, Zelensky a ajuns sa ii culpabilizeze si pe fostul presedinte Sarkozy sau pe fosta cancelara Merkel ,pentru ca in 2008 au refuzat la Bucuresti sa ofere Ucrainei garantii pentru aderarea la NATO...Si Klaus Iohannis, el insusi un alogen, ii tine isonul la Bucuresti.

De acum inainte, insa, eu unul imi propun sa nu mai fac niciun demers in favoarea romanilor din Ucraina, pentru ca in opinia mea pur si simplu acestia  nu merita. Daca ei nu stiu ce inseamna adevaratul fascism si cate milioane de victime a lasat in urma lui, si ii eticheteaza pe rusi  drept fascisti acum, nu se mai merita ca noi, ceilalti romani, sa ne mai interesam de soarta lor. Sa ramana cu regimul de la Kiev si sa sufere !