Thursday, November 25, 2021

DE CE PNL ?

 

Pentru ca este, a fost si sper eu, va ramane cel mai important partid politic din Romania si unul dintre cele mai respectabile partide de orientare conservatoare din UE si din lume.

De PNL si de liberali se leaga toate realizarile majore ale Romaniei : unirea Principatelor, modernizarea statului roman, transformarea tarii in Regat si aducerea unei dinastii straine pe tronul nou-creat, independenta, intrarea tarii in primul razboi mondial de partea Antantei,  desavarsirea unitatii Romaniei de la 1 decembrie 1918, reformele agrare, elaborarea Constitutiei din 1923. Practic, niciun alt partid din istoria politica a Romanie  - nici socialistii, nici taranistii, nici comunistii - nu a avut importanta covarsitoare pe care a avut-o PNL. 

Romania a fost in perioada sa de glorie o monarhie constitutionala, in care politica statului roman si componenta guvernelor au fost decise cu foarte rare exceptii de PNL. Cu alte cuvinte, nu PNL asculta de rege, ci invers. Ceea ce se intampla in prezent, cu asa-zisul presedinte-jucator, nu este numai generator constant de instabilitate politica, ca in ultimii 15 ani, dar este contrar traditiilor politice romanesti.


Daca comparam performanta liberalilor romani cu aceea a altor forte politice de dreapta sau de centru-dreapta din Franta sau Germania, spre exemplu, observam faptul ca PNL a reusit sa isi pastreze valorile politice pentru mai bine de un secol si jumatate, renascand din propria cenusa dupa 50 de ani de comunism. Da, avem multe de invatat de la francezi si germani in domeniile tehnicii, tehnologiei, al gastronomiei, literaturii sau muzicii. Nu, nu avem nimic valoros de invatat de la ei in materie de politica, decat ce sa nu facem.

PNL a fost nu numai partidul fondatorilor Romaniei moderne, dar si garantul integritatii teritoriale a tarii. Astfel, este stiut faptul ca desprinderea nordului Ardealului si a Basarabiei  de Romania a fost posibila numai dupa ce regele Carol a suspendat Constitutia si a inaugurat perioada de trista amintire a dictaturii regale in Romania.


Conservatorii germani , grupati in jurul CDU/CSU au aparut ca principala forta politica germana abia dupa 1950, in timp ce conservatorii francezi au trecut in ultimii 50 de ani prin mai multe metamorfoze :  partidul gaullist, RPR, UMP, LR si cine mai stie ce alta formatiune  urmeaza ... Cu toate acestea, liderii politici din aceste state dau constant liberalilor romani lectii , ba chiar Macron, cu partidul lui anti-sistem, vrea sa il insurubeze pe Ciolos in topul politicii romanesti, in speranta desarta ca macronismul va face pui in Romania ...

Spre deosebire de Iohannis, Ludovic Orban a inteles cat de important este PNL pentru Romania si a actionat in consecinta.  Iata de ce Orban este un lider politic roman de origine maghiara, in timp ce Iohannis este doar un sas care are cetatenia romana, dar atat.

Iohannis, acest individ abject pe care atat eu, cat si Judecatoria Brasov l-am mirosit ca atare inca din 2014, a declansat in plina pandemie o grava criza politica ,pentru a-si impune omul la conducerea PNL si a guvernului, obligandu-l pe acesta sa rupa alianta de centru dreapta a liberalilor cu USR-Plus, desi aceasta dispunea de o majoritate de locuri in Parlament. Mai grav, el si-a instruit alesul - respins ca prim-ministru prin motiune de cenzura - sa emuleze un sistem politic german aflat in plina criza de cativa ani buni si sa readuca la putere PSD,  pentru ca dupa Merkel urmeaza la conducerea Germaniei un cancelar SPD ! Cu alte cuvinte, daca germanii sunt crizati politic, de ce sa nu fie si romanii ? 

Istoria PNL se impleteste organic cu istoria statului modern roman, pe care l-a creat, l-a administrat, l-a extins si l-a aparat , atat de dusmanii interni ai Romaniei, cat si de cei externi. Iata de ce eu consider ca este de datoria noastra, a tuturor, sa ajutam acest partid sa isi reia locul de frunte avut in politica romaneasca, curatat de impostori. Si fara Iohannis, bineinteles.


Wednesday, November 24, 2021

ISTORIA CA FARSA

 Nu am fost niciodata fan Marx, inca din vremea studentiei. Exista insa o maxima a acestuia care se potriveste manusa situatiei politice actuale din Romania. Iat-o :

" Istoria se repeta de doua ori : prima data ca tragedie, a doua oara ca farsa ".
Numirea lui Ciuca ca prim ministru de catre Iohannis imi apare ca o asemenea farsa sinistra.
Tot in conditii de criza profunda, regele Carol - care avusese grija ca in prealabil sa distruga partidele istorice, mai ales PNL - a fost silit sa aduca la conducerea guvernului un general, pe Ion Antonescu. Restul se cunoaste, nu mai insist.
Ambele crize politice au fost creatia unor sefi de stat - Carol sau Iohannis - certati cu democratia si dornici sa conduca ei in mod direct, nu formal, destinele Romaniei.
In cazul lui Carol, distrugerea partidelor a avut drept obiectiv instaurarea dictaturii regale. In cazul lui Iohannis, a fost vorba de aducerea la putere a " guvernului meu' .
Procedand astfel, ambii lideri se fac vinovati nu numai de distrugerea celui mai important partid istoric romanesc, dar si de subminarea grava a ordinii constitutionale, prin depasirea prerogativelor de sefi de stat stipulate in constitutie.
Cei doi lideri au beneficiat de un context european favorabil demersurilor lor : la conducerea afacerilor politice din Europa continentala s-a aflat in ambele cazuri Germania. Va las sa trageti singuri concluziile care se impun ...

Monday, November 22, 2021

URMEAZA ACUM DISCREDITAREA ARMATEI ?

 Comparatia Ciuca - Antonescu este nelinistitoare din mai multe puncte de vedere. Amandoi din Oltenia, amandoi fosti sefi de stat major al armatei. amandoi ajunsi prim-ministri in conditii de profunda criza politica in Romania. Exista o analogie si mai nelinistitoare intre Iohannis si regele Carol al II-lea : amandoi liderii au distrus prin actiunile lor sistemul parlamentar din Romania si partidele politice inainte de a fi inlaturati de la putere.


De ani buni de zile, sondajele de opinie din Romania au pus armata si biserica in topul increderii romanilor. Politicienii , presedintele si institutia parlamentului au fost constant pe ultimele locuri, cu un procentaj intre 10-15%.


Numirea generalului Ciuca pe postul de prim-ministru reprezinta o mare eroare politica. Romania a mai avut o singura data in ultimii 80 de ani un militar pe post de prim-ministru, pe Ion Antonescu. Contextul geopolitic era insa cu totul altul si oricum, Antonescu a fost preferabil la vremea respectiva pentru ca a blocat ascensiunea politica a legionarilor. Trece Romania printr-un asemenea pericol astazi ?

Eu inclin sa cred ca din prostie, politicienii zilei vor sa decredibilizeze si armata, prin numirea generalului Ciuca ca prim ministru. Presedintele este discreditat, partidele si multi dintre politicieni, la fel. Nu a mai ramas de distrus in Romania decat reputatia Armatei si a Bisericii, atat.

Nu m-ar mira deloc sa il agate si pe patriarhul Daniel sau vreun mitropolit la guvernare si presto ! romanii nu vor mai avea nicio institutie in care s aiba incredere ( va mai amintiti sper de numirea patriarhului Miron Cristea ca prim-ministru in perioada interbelica ).

Romania are de facut fata acum unei duble crize una politica, cealalta sanitara. Cea sanitara afecteaza toate statele UE si are o natura externa. Cea politica, insa, este de natura interna si are un autor cunoscut : presedintele Iohannis.

Daca criza sanitara nu poate fi rezolvata cat am bate din palme, cea politica trebuie rezolvata de urgenta. Primul pas trebuie sa fie, fireste, suspendarea presedintelui. In perioada pana la organizarea referendumului, vechea coalitie de guvernare formata din PNL si USR/Plus trebuie sa fie refacuta si trebuie sa formeze un nou guvern, care sa functioneze pana la urmatoarele alegeri parlamentare.

Abia dupa aceea se vor putea ocupa guvernantii de mai buna gestionare a crizei sanitare, nu inainte. Daca lui Ciolos nu ii convine suspendarea, poate sa se retraga in Franta, la sotie ... Oricum, Romania nu are acum nevoie de politicieni interesati in promovarea unei versiuni a macronismului pe plaiurile mioritice, dimpotriva

Sunday, November 7, 2021

DOUA MODELE DE ALIANTE POLITICE

CONSIDERATII PRELIMINARE

Romania a mai facut parte din blocuri politice, in secolul trecut. In urma aliantei cu Antanta, Romania a reusit sa isi dubleze teritoriul. In urma aliantei cu Germania nazista a pierdut teritorii. Este interesant insa de constatat ca nici chiar in perioada celui de-al doilea razboi mondial , Romania lui Antonescu nu a fost lipsita de o larga autonomie in politica interna. Asa ceva nu se mai intampla in prezent.

Politicienii romani la instigarea lui Iohannis au avut de ales intre doua modele de alianta diferite :
MODELUL FRANCEZ influentat de Macron, a adunat o coalitie cu o componenta reformista (USR Plus) in alianta cu PNL si UDMR, care a fost torpilata de Iohannis cu ajutorul lui Florin Catu si a capotat ;
MODELUL GERMAN inaugurat de Merkel, in care un partid conservator ( PNL) se aliaza cu principalul partid al opozitiei ( PSD, sau " ciuma rosie" ☺ )., dupa modelul CDU/CSU si PSD-ul german.
Obiectivul unei asemenea aliante este, ca si in Germania, strict supravietuirea politica a liderului ( Merkel ,Iohannis ) nicidecum performanta sau buna guvernare. De regula, ambele asemenea formatiuni sufera mari pierderi de voturi ca rezultat.

Sunday, September 12, 2021

RAZBUNAREA LUI OBAMA

 Pana acum cateva zile, am considerat ca decizia din 2011 a administratiei Obama de a mandata ca departamentul de stat american sa intervina activ in lume in sprijinul drepturilor LGBT este inca o maniera de tip imperial de amestec al SUA in afacerile interne ale altor state, mai ales  cele satelite.


Ei bine, dupa retragerea americana din Afghanistan sunt tot mai convins ca nu acesta este de fapt scopul principal al politicii externe americane in materie de drepturi ale comunitatii LGBT. Pe scurt, intentia guvernantilor americani este aceea de a deveni tara de refugiu pentru membrii oprimati ai comunitatii LGBT din lume. In schimbul sprijinului electoral acordat democratilor de aceasta comunitate,  membrii ei isi sporesc semnificativ numerele si ponderea din societatea americana - si puterea - cu ajutorul refugiatilor LGBT din lumea intreaga. Altfel spus , cu cat o natiune discrimineaza  mai abitir impotriva  membrilor LGBT  , cu atat mai bine este  pentru suporterii lor americani, care fac lobby furibund pentru acceptarea lor cu prioritate in Statele Unite. ( vezi link-ul de mai jos despre comunitatea LGBT afghana )


A existat o lunga perioada in istoria SUA  in timpul careia au fost  favorizati la emigrare nordicii (suedezi, norvegieni sau danezi )  si central europenii ( nemti, austrieci sau polonezi ). Preferinta se baza, ati ghicit, pe faptul ca majoritatea acestora erau blonzi si aveau in general ochi albastri, deci erau compatibili cu urmasii fondatorilor statului american. Italienii, grecii, bulgarii ,romanii sau irlandezii erau considerati emigranti de mana a doua, a caror sosire in America nu era privita cu ochi buni de autohtoni..


In prezent, insa, emigratia in SUA a curcubelistilor din toata lumea a pus capac politicilor de emigrare americane . Un lucru pare destul de clar :  cu exceptia polonezilor, grecilor sau romanilor, urmasii emigrantilor italieni  ( Pelosi ), irlandezi sau americanii de culoare vor sa se razbune pe majoritatea heterosexuala alba pentru suferintele stramosilor cum pot mai bine ...


https://www.dw.com/en/afghanistan-lgbtq-people-fear-for-their-lives-under-taliban-rule/a-59144208