Florian Pantazi. Cu...si fara manusi

Afaceri pe plaiuri mioritice

2011-10-22T08:33:00.001+02:00

Acum cateva zile am calatorit intr-un compartiment de tren cu un student in microelectronica al Universitatii Transilvania. Ca sa treaca timpul mai usor, am conversat despre structura cursului, despre sperantele de viitor ale tanarului, despre profesorii facultatii. Unul dintre acestia, Toacsa, un fagarasan inimos cu care am colaborat intr-o oarecare masura in anii '90, a reusit sa-si atraga stima si pretuirea studentilor pentru dedicatia cu care se daruieste educarii lor.

Primul meu contact cu autoritatile romanesti responsabile de evolutia microelectronicii la noi dateaza din 1986. Pe vremea aceea, indeplineam functia de corporate account manager al firmei ComputerLand din Sydney, cea mai mare retea de vanzari si service de microcalculatoare din lume. In 1985, ComputerLand Australasia, care raspundea de operatiunile corporatiei americane din zona Asia-Pacific, tocmai deschisese o reprezentanta la Beijing. Desi imi mergea foarte bine pe piata Sydney-ului, unde aveam clienti corporate importanti, ca Midland Bank sau American Express, am decis sa rog conducerea corporatiei sa ma sprijine pentru a deschide o filiala similara in Romania.

In anii '80 romanii erau intoxicati cu ideea ca noi, cei plecati in strainatate, suntem ahtiati dupa dolari si ca nu ne mai pasa de soarta celor ramasi acasa – ceea ce nu era, fireste, deloc adevarat. Astfel ca in toamna lui 1986, am primit de la sediul european al ComputerLand, din Luxemburg, scrisoarea de intentie pe care o solicitasem si m-am deplasat impreuna cu o colega de serviciu si sotul acesteia in Romania. Stiind ca regimul Ceausescu renuntase la importuri pentru a plati datoria externa, am venit cu ideea ca in eventualitatea deschiderii unei filiale in Romania, sa acceptam plata in contrapartida. ComputerLand avea nevoie de tot felul de utility programs, destul de simple dar inexistente pe vremea aceea, care puteau fi scrise de softistii romani, apoi cumparate de corporatie si redistribuite in intreaga lume, partea romana urmand a primi numarul de microcalculatoare reprezentand contravaloarea serviciilor prestate.

Dupa cateva tatonari ni s-a spus sa ne prezentam cu scrisoarea de intentie la Camera de Comert a Romaniei, unde am fost primiti de directorul (vezi colonel de securitate) Dragos Diaconescu. Nici n-am apucat bine sa detaliez planul nostru ingenios de furnizare de microcalculatoare contra produse soft, ca am fost scos din meeting pe holul institutiei, unde domnul Diaconescu mi-a propus, nici mai mult nici mai putin, sa ajut partea romana sa importe mini-computere DEC VAX 9000, care erau dorite de toate tarile comuniste, dar nu puteau fi obtinute de catre acestea. La vremea aceea, transferurile de tehnologii inalte catre blocul comunist erau coordonate de CoCom, organizatie condusa de la Paris de un general american de patru stele care trebuia sa autorizeze toate aceste exporturi. Nu mai mentionez faptul ca domnul Diaconescu si-a permis sa ma numeasca 'transfug', si mi-a indicat autoritar sa incerc sa gasesc cai de ocolire a embargoului, cu toate riscurile enorme pe care o asemenea fapta o presupunea pentru libertatea mea personala (avusesem colegi englezi care incalcasera embargoul vanzand VAX-uri rusilor, si care s-au trezit ridicati de pe strada in Italia, judecati si incarcerati de urgenta in Washington pentru incalcarea prevederilor CoCom).

Am parasit Romania dezamagit, insa nu am abandonat ideea furnizarii de microcalculatoare, care lipseau cu desavarsire din tara din cauza puternicii aversiuni prezidentiale. Imediat dupa izbucnirea revolutiei, m-am angajat la producatorul Australian Microbits si am revenit in Romania in 1990 cu oferte de microcalculatoare 386SX si 486 foarte competitive. Pana in 1991, Romania s-a mai aflat pe lista neagra a CoCom, alaturi de Coreea de Nord, Irak, Uniunea Sovietica, samd. Cu toate acestea, am obtinut in prealabil o autorizatie de export de la aceasta temuta institutie si am introdus prima retea LAN de microcalculatoare din Romania, achizitionata de Institutul de Tehnica de Calcul (ITC) Bucuresti. Am vandut doua retele similare, insa de mai mici dimensiuni, uzinei Tractorul si firmei Tunele SA din Brasov. Ani de zile dupa aceea, am discutat cu directorii centrelor de calcul respective, care s-au aratat foarte multumiti de fiabilitatea si performantele computerelor, ce functionau inca, la zece ani dupa livrare.

Cele cateva sute de mii de dolari americani astfel obtinuti m-au ajutat sa il conving pe seful firmei australiene sa deschidem, impreuna cu un partener roman, o firma mixta la Brasov. Aceasta urma sa se ocupe de importul componentelor si asamblarea lor in tara, pentru a reduce si mai mult costul calculatoarelor Microbits. Problema nu era academica : in timp ce noi furnizam echipamente dotate cu procesoare de ultima generatie Intel 486, cu soft si imprimanta incluse, pentru 11.000 de dolari australieni, concurenta noastra pe plan local furniza microcalculatoare aduse din Olanda sau Germania, echipate cu procesoare 386 vechi, la un pret aproape dublu. In acest context l-am cunoscut pe profesorul Toacsa, cu care am incercat initial sa formam firma mixta, fara insa a reusi.

In cele din urma, am gasit un partener in persoana unui inspector de cont al Bancii Romane de Dezvoltare, care pana atunci se ocupase de conturile uzinelor cu productie militara din localitate. Documentele au fost intocmite, am gasit spatiu de birou la hotelul Aro Palace, au fost lansate invitatiile pentru festivitatea de deschidere a firmei. Cu cateva zile inainte de data deschiderii, inspectorasul nostru imi spune ca ar fi bine sa-l vizitam pe “unchiul” sau din Bucuresti. Eram deja in vara lui 1991, la o luna dupa incheierea primului razboi din Golf impotriva lui Saddam Hussein. Unchiul ne-a propus sa ne faca “milionari in valuta” pe amandoi. Tot ce trebuia sa fac era sa ma folosesc de autorizatia CoCom pe care o aveam pentru a importa in Romania cateva sute, posibil mii, de microcomputere 486 performante, in vederea re-exportarii lor catre regimul lui Saddam in Irak. I-am raspuns unchiului ca eu sunt multumit cu salariul de 3.000 de dolari lunar, si ca nu este o prioritate imbogatirea peste noapte si in orice conditii. Am refuzat deci sa incalcam embargoul CoCom impreuna, motiv pentru care partenerul meu roman a disparut in ziua urmatoare cu actele de constituire cu tot, torpiland deschiderea firmei. Lansarea festiva nu a mai avut loc, iar eu am fost concediat in urma scandalului iscat, ramanand pe drumuri, cu copilul nou-nascut in cosulet si sotia lauza...

Intamplari ca acelea de mai sus ilustreaza cat de dificil era sa lucrezi cu foste instrumente ale securitatii militare sau coordonatori ai comertului exterior al Romaniei. Daca comunistii locali s-ar fi inspirat din exemplul chinezilor, insa, care au reusit in ultimele decenii o colaborare perfecta cu chinezii emigrati, progresul economic al Romaniei ar fi fost mult accelerat. Cu gandul numai la propriile buzunare, cei de acasa au dat constant cinstea pe rusine, dezavantajandu-ne pe termen lung pe noi toti.

In loc de incheiere :
In primavara lui 1987, ideea contrapartidei avansate de mine in negocierile de la Camera de Comert a Romaniei a fost pusa in practica de... Partidul Comunist Maghiar si filiala Apple Computers din Paris. Astfel, proprietarul unei mici firme de soft din Budapesta, insotit de un oficial al partidului comunist, a negociat un asemenea contract (microcalculatoare contra programe soft), care i-a adus milioane de dolari in numai cativa ani si i-a propulsat pe softistii maghiari intr-o pozitie de top in Europa de Vest. Cum a fost posibil ? Inainte de plecarea mea din Romania, in iarna lui '86-'87, imi discutasem dezamagirea cu un profesor de fizica brasovean de origine maghiara, care facea drumuri frecvente la Budapesta.

Romani la mila altor state

2011-10-08T18:42:00.005+02:00

In ultima vreme suntem bombardati cu stiri despre criza datoriilor suverane, ce are potentialul sa degenereze intr-o depresiune economica de toata frumusetea, egaland prin amploare pe cea din 1930.

Foarte putini analisti economici romani, ca sa nu mai vorbim de guvernantii zilei, au luat in considerare, insa, implicatiile crizei pentru milioanele de romani care lucreaza in Italia, Spania sau Grecia. Guvernul se autofelicita inca pentru ca prin reducerea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor a diminuat drastic consumul intern. Nici vorba de masuri pentru crearea de locuri de munca sau oportunitati pentru romanii care sunt nevoiti sa se intoarca acasa in urma reducerii la minimum a activitatii in sectorul constructiilor din Spania sau Italia. Desi vreme de un deceniu acestia au ajutat efectiv statul roman sa inregistreze o rata a somajului relativ mica, de 7 – 8 la suta, lucrand in afara tarii, rasplata pentru eforturile lor se lasa inca asteptata. Ar mai trebui mentionat in acest context si faptul ca in ultimii zece ani miliardele de euro trimisi de acestia acasa au contribuit intr-o masura esentiala la echilibrarea balantei de plati a Romaniei si au alimentat un boom al importurilor intre 2004 si 2007 care a facut posibila o crestere economica de peste 6 la suta anual.

Inca din 2009, atrageam atentia guvernantilor actuali asupra situatiei dramatice a romanilor din Spania, in articole publicate in ziare de mare tiraj ca Evenimentul Zilei. In intervalul de timp care s-a scurs de atunci, guvernul nu a binevoit sa elaboreze o strategie de reintegrare profesionala a romanilor nevoiti sa se intoarca in tara. Cu mici exceptii politicianiste din preajma alegerilor din 2008 si 2009, situatia acestori romani a fost lasata de izbeliste, sau mai bine zis in voia lui Dumnezeu. Bani din fonduri europene ar fi existat, proiectele de refacere a infrastructurii ar fi putut fi accelerate si amplificate, iar abilitatile muncitorilor romani care au lucrat pentru firme straine atatia ani ar fi putut fi folosite in interes national. Or, asa cum constatam, clasa noastra politica ramane in continuare mult mai preocupata de umplerea buzunarelor proprii decat de rezolvarea problemelor economice ale tarii si ale cetatenilor ei. Cu toate ca oportunitatile de angajare oferite de tarile mediteraneene au disparut, politicienii se comporta ca si cand nu au nicio responsabilitate fata de cei ramasi fara serviciu inafara tarii. Dimpotriva, presa romaneasca este plina de anunturi care ii invita pe acestia sa caute de lucru in tari din centrul si nordul Europei. Citindu-le, ai senzatia ca guvernantii nostri sunt dispusi sa ii impinga pe romani si in cosmos sa lucreze, singura problema fiind deocamdata numai absenta unor santiere pe Luna sau pe Marte.

Cu toate acestea, guvernantii actuali nu ar fi castigat alegerile din 2008, sau cele prezidentiale din 2009 fara sprijinul electoral obtinut de la romanii care lucreaza (inca) in strainatate.

Intre timp, infrastructura feroviara si rutiera din tara este tot mai paraginita, accidentele feroviare se inmultesc, transportatorii continuand sa plateasca sume exorbitante pentru repararea autovehiculelor care se uzeaza fizic mai repede ca in alte state ale Uniunii. Desi situatia economica a romanilor se agraveaza pe zi ce trece, apropierea alegerilor ii obliga pe guvernanti sa prezinte inca rezultatele masurilor de austeritate in roz. La randul ei, opozitia nu a fost in stare sa propuna strategii alternative care sa scoata tara din punctul mort in care se afla, si sa contribuie la bunastarea generala. Din aceste motive, este de asteptat ca adancirea crizei financiare la nivel european si incetinirea cresterii economice mondiale sa afecteze foarte grav evolutiile economice si sociale din Romania in urmatorii ani.

Lumea araba si modelul turc

2011-06-14T07:06:00.000+02:00

Ne convine sau nu, realitatea este ca traim intr-o lume care este – si a fost intotdeauna – in continua miscare si transformare. Revolutiile arabe din acest an o dovedesc cu prisosinta, dupa ce in ultimii treizeci de ani am fost obisnuiti sa credem ca lumea araba este o lume aparte, importanta din punct de vedere strategic si al resurselor naturale, dar incapabila de progrese in planul drepturilor omului si al democratiei. Religia islamica si islamismul politic au fost prezentate drept extrem de periculoase pentru stabilitatea statelor arabe si – dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 – pentru pacea si stabilitatea intregii lumi.

Un alt eveniment major care a spulberat cliseele traditionale de gandire ale vestului s-a petrecut pe 12 iunie. Pentru prima data in istoria democratica a Turciei, deci de la 1946 incoace, guvernul, condus de Recep Tayyip Erdogan, a castigat un al treilea mandat consecutiv, cu un scor electoral de 50 la suta. Aceasta victorie electorala consfinteste succesul pe plan economic si politic al noului regim politic inaugurat de Erdogan in 2002, care a stabilizat economic tara, a schimbat radical agenda geopolitica a diplomatiei Turciei si a reusit pe cale pasnica sa elimine amenintarea permanenta a loviturilor de stat, devenita emblema Turciei kemaliste.

In 1998, cand rezultatele alegerilor din Turcia au fost anulate de kemalisti, iar partidului islamic condus de Necmetin Erbakan i s-a refuzat sansa de a forma guvernul, am intervenit prin intermediul revistei Time in favoarea islamistilor turci. Cu acea ocazie, sustineam – si sustin si acum – ca ascensiunea unui partid islamic in Turcia nu va conduce in mod automat la relatii tensionate cu vestul, sau la evolutii politice de tip iranian. Din pacate, la vremea respectiva am fost singurul care a avut intuitia profesionala necesara, desi dupa 2004 si alti specialisti, mai ales din Franta, au inceput sa sustina faptul ca principiile democratiei nu sunt incompatibile cu Islamul. Din acest motiv, consider lobby-ul meu din revista Time si articolele de sprijin pe care le-am publicat in 2008 in Curierul Atenei ca cele mai importante realizari profesionale personale de pana acum.

Din punct de vedere al relatiilor internationale, este suficient sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat cu directia revolutiilor arabe din 2011 in absenta unui model functional de democratie islamica cum este cel oferit de Turcia. Cei mai multi specialisti sunt acum de acord ca s-ar fi putut ajunge la o situatie in care protestatarii arabi ar fi avut ca unic model revolutia iraniana, anti-capitalista si anti-americana, cu toate consecintele nefavorabile pe care ni le putem lesne imagina. Or, in loc de aceasta, protestatarii sirieni arboreaza in demonstratiile lor portretele lui Erdogan, iar o buna parte dintre islamicii egipteni incearca sa emuleze modelul politic turcesc. Reorientarea agendei diplomatice si geopolitice a Turciei din ultimii cativa ani si succesele culturale obtinute de produsele mass-media si filmele turcesti sunt apreciate de populatiile islamice central-asiatice si arabe deopotriva. Aceasta influenta noua exercitata de Turcia in lumea musulmana este un exemplu clasic de "soft power" in actiune, care inlocuieste amenintarea militara potentiala pe care a reprezentat-o vreme de decenii Turcia kemalista pentru tarile din jur, ca Grecia sau Armenia.

Fireste, nu toata lumea e multumita cu evolutiile din Turcia. Este suficient sa amintesc aici acuzatiile deplasate de "neo-otomanism", care apar regulat in coloanele Romaniei libere si chiar ale Evenimentului Zilei. In realitate, neo-otomanismul este promovat de catre unele cercuri vestice, pe baza unor teorii geopolitice destul de influente care apartin unui istoric canadian de origine greaca, inspiratorul lui Samuel Huntington. Potrivit acestuia, ar fi de dorit ca Grecia si Turcia sa fie federalizate politic, ca o preconditie a revenirii la situatia de dominatie politica exercitata de imperiul otoman din Balcani pana in Orientul Mijlociu si nordul Africii. Ce conteaza insa pentru unii reporteri fara pregatire profesionala de specialitate care este adevarul, si ce urmareste de fapt partidul AKP al lui Erdogan ? In lumea presei scrise din ultimele cateva decenii, iluziile, minciunile oficiale si manipularile au devenit mai importante decat reflectarea realitatilor din teren, motiv pentru care opinia publica romaneasca si chiar cea internationala a ajuns sa creada tot felul de bazaconii si neadevaruri, care daca sunt sustinute indeajuns de mult timp si de mai multe publicatii, reusesc sa ne afecteze modul in care interpretam evenimentele care se desfasoara sub ochii nostri.

In ce ma priveste, stiu ca guvernul Erdogan, ca in orice activitate umana, va comite si anumite greseli de tactica si strategie politica. Sunt insa convins ca modelul parlamentar crestin-democrat german va prevala in reformarea statului turc si ca Erdogan va reusi sa evite capcana emularii de catre Turcia a republicilor prezidentiale de tip rusesc sau american. Nu ne ramane, cred eu, decat sa le dorim in continuare succes in eforturile de reformare a constitutiei Turciei din 1980 si a "democratiei" de inspiratie kemalista.

Romania si terorismul international

2011-05-21T12:39:00.005+02:00

Actiunea de comando a Statelor Unite impotriva lui bin Laden si atentatul de la Marakesh m-au facut sa reflectez asupra folosirii teroristilor ca instrumente politice de catre unele state, servicii secrete sau partide.

Regele Marocului spre exemplu, este presat de miscarile populare din lumea araba si de propria populatie sa renunte la puterea absoluta pe care o detine, in favoarea unei monarhii de tip constitutional. Pentru un om ca Mahomed al VI-lea, care este sef absolut al statului si controleaza prin firmele sale 60 la suta din valoarea actiunilor de pe bursa marocana, o asemenea reforma pare de neconceput. Asa ca pe 14 aprilie acesta a eliberat din puscarie cativa teroristi AQMI (al Qaeda in Magrebul Islamic) notorii. Dupa cateva zile a avut loc atentatul de la Marakesh unde au murit francezi, olandezi si canadieni. Opozitia marocana sustine ca atentatul ar putea fi opera unor cercuri apropiate palatului, avand ca scop compromiterea procesului de reforma din Maroc si revenirea la masuri de securitate arbitrare, atat de dragi tuturor dictatorilor. In ce ma priveste, episodul imi aduce aminte de eliberarea marilor infractori din puscariile comuniste de catre Ceausescu in anii '70, asa, ca sa se invete minte Vestul sa il mai critice ca nu respecta drepturile omului ! Hotilor li s-au dat pasapoarte, acestia putand sa-si exercite "meseria" in Occident, din Franta pana in Australia, sub inaltul patronaj prezidential. In Sydney in anii '80 acestia erau clientii cei mai de vaza ai consulatului roman, neavand nicio problema sa isi aduca rudele din tara si sa il indestuleze pe consulul de atunci cu aur si cu bani obtinuti, fireste, prin furt.

Povestea cu bin Laden devine din ce in ce mai cetoasa. Autoritatile americane inca pretind ca serviciile SUA nu au stiut nimic despre pregatirea atacului din 11 septembrie 2001. In luna august al aceluiasi an ma aflam in Adelaide, Australia, fiind nevoit sa locuiesc intr-un cartier dominat de anarhisti verzi, grupati intr-o miscare cu numele sugestiv S-11 (September 11). Am observat ca acestia devenisera neobisnuit de agitati, facand din noapte zi si anticipand un eveniment important care urma sa se produca. Mi-am impartasit temerile cu politia locala, biroul parlamentarului liberal din zona, si chiar un think tank important din Washington. Nimeni din cei contactati nu au parut interesati, desi un anarhist australian din Adelaide, David Hicks, ajunsese membru marcant al conducerii al Qaeda din Afghanistan, fiind capturat si incarcerat la Guantanamo in urma interventiei americane. Singura explicatie logica pe care mi-am oferit-o in legatura cu aceasta situatie a fost ca serviciile americane si australiene specializate au stiut ce urma sa se intample, dar au preferat sa nu isi faca datoria de a proteja populatia. Cu mai bine de un an inainte, unul dintre liderii miscarii neoconservatoare a sustinut intr-un eseu ca numai un asemenea incident, gen Pearl Harbor, ii putea convinge pe americani sa fie de acord cu sporirea cheltuielilor militare, intr-o perioada in care complexul militar-industrial incepuse sa fie afectat de diminuarea drastica a acestora.

Din pacate, Romania este un alt exemplu notoriu in privinta colaborarii dintre servicii secrete, politicieni si organizatii teroriste din lumea araba. Stim astazi ca Ceausescu s-a sprijinit masiv pe teroristi arabi pentru a elimina oameni ca Vlad Gerorgescu si ca a oferit adapost, printre altii, si lui Carlos Sacalul. Aceasta "traditie" neconforma cu istoria si filosofia politica a Romaniei a fost continuata si de Ion Iliescu. Potrivit celor mai multe surse autorizate, organizatiilor teroriste arabe ca Hezbollah, Hamas si chiar al Qaeda li s-a permis sa faca contrabanda pe teritoriul Romaniei, in dauna veniturilor statului, dar in favoarea pusculitei electorale a PDSR sau a unora dintre membri sai. In 1997, cand un grup de firme-paravan, in frunte cu un agent Hezbollah notoriu, au actionat concertat ca sa ma scoata de pe piata, in scopul extinderii activitatilor de contrabanda si in domeniul in care activam eu, am semnalat cazul atat Camerei de Comert cat si Consiliului Concurentei. Singura consecinta practica a fost actionarea mea in justitie de catre patronul Hezbollah in chestiune, Judecatoria Brasov considerand ca acestuia i s-a lezat "bunul nume". Personal nu i-am considerat vinovati pe arabii in cauza, ci statul roman, care si-a abandonat astfel obligatia de a-si proteja cetatenii si proprietarii de firma care isi plateau impozitele. Multi dintre reprezentantii statului preferau cardasia cu arabii, fiindca, asa cum declara un politist brasovean in anii '90, veniturile de la acestia erau substantial mai mari decat salariul obtinut de la stat. Cazul meu a ajuns in 2002 la CEDO, asteptandu-si inca rezolvarea.

Dupa atacul terorist din 11 septembrie 2001, istoricul Marius Oprea, fost consilier prezidential al presedintelui Constantinescu in materie de securitate, publica in Romania Libera un rechizitoriu al regimului Iliescu bazat pe documente confidentiale ale cancelariei prezidentiale. Acesta a dovedit fara niciun dubiu ca in anii '90 Romania devenise paradisul fiscal al organizatiilor teroriste din lumea araba, care si-au putut finanta astfel operatiunile. Intre timp Iliescu revenise la presedintie, fapt care i-a dat prilejul sa il hartuiasca prin justitie pe istoricul nostru si sa ii retraga certificatul ORNIS. De fapt, Marius Oprea nu a facut decat sa incerce sa repare ce se mai putea repara din reputatia de rai al teroristilor pe care o capatase Romania.

Unele ramuri ale masoneriei internationale au folosit din plin terorismul pentru atingerea unor obiective politice. Potrivit Istoriei Oficiale a Masoneriei scrisa de marele maestru al LMNR Comanescu, asasinii arhiducelui Franz Ferdinand faceau parte din masoneria sarba. Deasemenea, serviciul secret militar german a facilitat revolutia bolsevica, ajutandu-l pe Lenin sa ajunga la Sankt Petersburg in 1917. Nici Iugoslavia, nici Uniunea Sovietica nu mai exista astazi -- dovada ca realizarile obtinute prin terorism si prin crima nu rezista in timp. Rezultatele sangeroasei revolutii iliesciene se lasa inca asteptate, iar conducatorul ei este urmarit constant in justitie de victimele celor impuscati inutil in decembrie 1989...

Traditia masoneriei romane este una pasnica. Obiectivele politice majore ale statului roman nu au fost atinse, cu exceptia perioadei comuniste, utilizand crima politica sau teroristi ca instrumente de sprijin. Rezultatele au fost mult mai solide decat in cazul vecinilor nostri sarbi : Romania a ramas un stat important pe harta Europei, al saptelea ca pondere a populatiei. Mai mult, masoneria romana a fost grav afectata de terorismul intern legionar si are toate motivele sa refuze orice practica ce include folosirea organizatiilor teroriste in atingerea unor obiective politice sau economice. Astazi, cand la conducerea LMNR a fost ales un medic pediatru, care trebuie sa aprecieze viata umana la justa ei valoare, masoneria romana are ocazia sa repare greselile trecutului si sa inceteze colaborarea cu acei membri care s-au facut vinovati de complicitate cu terorismul international.

Diplomatia Romaniei la rascruce

2011-05-05T07:21:00.002+02:00

In ultima vreme am fost intrebat de mai multi romani cu care am venit in contact , de ce m-am apucat – la varsta mea – sa studiez pentru un al doilea masterat in geopolitica si relatii internationale.

Cele doua domenii mi-au starnit interesul inca de pe bancile facultatii. Ca absolvent al Facultatii de Istorie din Iasi – fondata, ca dealtfel si statul roman modern, de istoricul Mihail Kogalniceanu – mi-am dat seama de importanta exceptionala pe care o au intelegerea geopolitica a contextului international si rolul privilegiat al diplomatiei in asigurarea supravietuirii natiunii. Ca istoric, aceste probleme nu au incetat niciodata sa ma preocupe, indiferent de preocuparile legate de supravietuirea economica pe care le avem cu totii.

Romania a fost ab initio un stat slab (weak state), care nu s-a putut baza in relatiile sale cu alte state pe o economie puternica, sau o pe o armata numeroasa si bine echipata. Spre deosebire de Italia si Germania, care s-au unificat in aceeasi perioada cu Romania, romanii nu si-au fondat statul modern “prin sange si foc”, ci dand dovada de o iscusinta deosebita in arta diplomatiei. Intr-o lume de capete incoronate nutrind ambitii teritoriale diverse, romanii pasoptisti au reusit turul de forta de a convinge Parisul si Berlinul, si apoi celelalte mari puteri, ca aspiratiile lor de a trai intr-un stat unificat sunt demne de sprijinit din punct de vedere politic si militar de catre marile puteri.

Traditia mostenita de la fondatori a fost respectata si de Bratieni. Astfel, desi in 1914 la conducerea tarii aveam un Hohenzollern, iar alianta anglo-franco-rusa parea mai putin solida din punct de vedere militar decat masinaria de razboi germano-austriaca, Bratienii au stiut sa pozitioneze Romania de partea eventualilor invingatori, cu toate riscurile initiale enorme pentru securitatea tarii.

Ultimul mare reprezentant al traditiei diplomatice pasoptiste a fost, fireste, Nicolae Titulescu, care s-a impotrivit includerii Romaniei in planurile aberante ale lui Hitler, mentinand legaturile stranse ale diplomatiei romanesti cu Franta si Anglia, chiar si atunci cand cele doua tari au fost silite de slabiciunea lor interna sa faca mari concesii teritoriale Germaniei.

Cel dintai sef de stat roman care n-a inteles imperativele geopolitice si a abandonat aliantele traditionale ale diplomatiei romanesti a fost maresalul Antonescu. Impresionat de puterea militara deosebita a Germaniei naziste, acesta s-a lasat atras in orbita tarilor Axei, facand aceleasi greseli ca Hitler : a participat la atacul impotriva Uniunii Sovietice si a deportat evrei spre lagarele de concentrare naziste. In urma acestei aventuri, am pierdut Basarabia a doua oara intr-un deceniu.

O revenire partiala la gandirea geopolitica si diplomatica traditionala s=a produs in anii '60. Scindarea tot mai evidenta a blocului comunist intre URSS si aliatii sai din Pactul de la Varsovia,pe de o parte, si China, pe de alta parte, i-a determinat pe consilierii lui Ceausescu in frunte cu Corneliu Manescu sa opteze pentru tabara chineza. Reorientarea a fost plina de riscuri, avand in vedere ca URSS domina militar la vremea aceea continentul european pana la Berlin iar China era departe si nu putea fi considerata o putere militara . Astazi, cand URSS a disparut de pe harta si China inregistreaza succese economice extraordinare, invidiate global, justetea reorientarii politicii externe romanesti din anii '60 apare aproape geniala.

Lucrurile s-au schimbat insa drastic dupa 1989 si mai ales dupa aderarea Romaniei la NATO din 2003. Fascinatia cu puterea militara americana si influenta disproportionat de mare pe care au dobandit-o americanii in politica interna si externa a Romaniei au ajuns, din pacate, sa vicieze gandirea conducatorilor nostri politici. Neglijand traditii vitale ale trecutului nostru diplomatic, Romania s-a angajat plenar la remorca Statelor Unite. In divergenta de politici dintre Uniunea Europeana si SUA, care s-a accentuat dupa invazia Irakului, Romania s-a plasat cu arme si bagaje in tabara americana.

Este adevarat ca Uniunea Europeana nu este nici pe departe la fel de puternica din punct de vedere militar ca Statele Unite si nici nu isi doreste asa ceva. In cele din urma, germanii au inteles ca o sfera de influenta economica stabila nu se cucereste cu tancul, cum a crezut Hitler, ci cu autoturisme Mercedes sau BMW si cu masini-unelte de care industriile centrului si estului european au nevoie. Pentru prima data in istoria continentului, nemtii au mai inteles ca expansiunea lor economica nu poate avea loc in conditiile unei confruntari cu Franta, ci cooperand cu aceasta. Produsul intelegerii franco-germane este Uniunea Europeana, admirata si imitata din Asia pana in America Latina, si invidiata fara temeiuri serioase de Statele Unite. Este adevarat, Uniunea Europeana nu isi bazeaza statutul si influenta pe un complex militaro-industrial care sa bage spaima in rusi, asa cum ar fi dorit ex-presedintele Constantinescu si altii. Influenta Uniunii la Moscova este, in pofida acestui fapt, mai mare decat a fost vreodata sau decat spera sa o detina diplomatia americana...

Toate aceste transformari geopolitice au lasat Bucurestiul pe tusa, acesta preferand sa numeasca la conducerea diplomatiei romanesti si in posturi de ambasador oameni fara viziune sau talent diplomatic. Asa cum remarcam inca din 2007, spre exemplu, la ambasada Romaniei din Washington, 90 la suta din personal erau ingineri de profesie, reciclati peste noapte in emisari diplomatici ai Romaniei. Si astazi, la conducerea diplomatiei romanesti avem un ministru cu studii teologice, poate in credinta ca numai Dumnezeu ne mai poate ajuta sa iesim din conul de umbra in care a fost aruncata Romania de catre clasa politica post-decembrista.

Aceasta fiind situatia, nu este de mirare ca presedintele Sarkozy il ocoleste sistematic pe al nostru , ori ca diplomatii Uniunii Europene nu mai gasesc audienta de altadata pe langa guvernul Romaniei, care totusi doreste sa adere la spatiul Schengen si sa fie considerat un partener respectabil al Uniunii.

Ca stat slab, Romania nu isi poate deci permite luxul adoptarii unei agende geopolitice gresite sau sa neglijeze calitatea si pregatirea diplomatilor nostri, asa cum a fost cazul in ultimii douazeci de ani. Daca viitorul nu este, in mare masura, decat extrapolarea unor tendinte ale trecutului, este nevoie sa punem in paranteze “realizarile” post-decembriste si sa revenim la ceea ce am facut odinioara mai bine ca altii. Pentru aceasta este insa nevoie de alte viziuni geopolitice si de alti formatori ai viitorilor diplomati romani, oameni care, ca si subsemnatul, isi doresc sa redea Romaniei profesionistii de care are nevoie pentru a-si redobandi respectul si audienta pe care le-a avut candva in capitalele Uniunii Europene.

Revolutiile arabe si Romania

2011-04-07T06:15:00.004+02:00

Revolutiile din lumea araba au surprins multi observatori ai scenei politice internationale, mai ales din tarile vestice. Acestea au fost comparate, nu fara o oarecare indreptatire, cu valul revolutionar din 1989, care a inlaturat structurile totalitare din tarile blocului estic.

Romania zilelor noastre trece prin aceleasi dificultati ca Tunisia, tara maghrebina unde a inceput totul. Tunisienii au reputatia unui popor bine educat. Ca si la noi, o buna parte a tinerilor sunt absolventi de institute si universitati, dar nu isi gasesc un loc de munca decent in tara de origine. Foarte multi dintre tinerii tunisieni sunt siliti fie sa lucreze ca ospatari, cameriste sau vanzatori ambulanti de fructe, fie sa lucreze sezonier in Libia, sau – pentru cei mai norocosi dintre ei – in tarile Uniunii din nordul Mediteranei. In ultimii ani, am intalnit nu putini doctori, ingineri sau profesori romani care sunt siliti sa lucreze in tari ca Spania, Italia sau Grecia din cauza ca economia romaneasca, cu toata cresterea inregistrata in anii 2004-2007, nu este inca capabila sa ocupe in mod adecvat forta de munca disponibila, sau sa o plateasca decent.

In ambele cazuri, modelul economic de tip neoliberal a generat crestere economica, insa a adancit foarte mult inegalitatile sociale. Tunisia, spre exemplu, a fost considerata, pana la izbucnirea revolutiei, cea mai performanta tara din Africa din punct de vedere al cresterii economice. Unde se strangeau profiturile si cine beneficia de ele este cu totul alta poveste, de care am aflat cu totii numai dupa izbucnirea revolutiei.

Desi exista multe asemanari intre revolutiile arabe si cele din 1989 din zona noastra, exista totusi si deosebiri fundamentale. Regimurile pro-vestice sau pro-americane din tari ca Tunisia, Egipt, Iordania, Bahrain sau Yemen, nu pot fi comparate cu regimurile comuniste autarhice din centrul si estul Europei. Acestea din urma s-au aflat vreme de cincizeci de ani angajate intr-o lupta ideologica cu regimurile democratice ale occidentului, iar abuzurile lor erau denuntate periodic in mass-media tarilor vestice. Cu totul alta a fost situatia in lumea araba, unde regimurile represive ale lui Ben Ali, Mubarak sau Ali Saleh au fost sprijinite cu sume importante de Statele Unite sau, in cazul Tunisiei, cu fonduri de dezvoltare si acces la pietele Uniunii Europene. Sprijinul vestic a continuat si dupa izbucnirea revolutiilor din Tunisia si Egipt, spre exemplu. La momentul izbucnirii revolutiei tunisiene, doamna Alliot-Marie, fost ministru de externe, s-a deplasat la Tunis pentru a oferi dictatorului Ben Ali sprijin logistic si expertiza politieneasca a Frantei. Parca nedorind sa fie mai prejos, doamna Clinton a spijinit, prin declaratiile ei, regimul Mubarak din Egipt, descriindu-l ca stabil si in control in chiar saptamana in care caderea acestuia devenise iminenta.

Tranzitia tarilor arabe spre democratie

In urma revolutiilor, care vor continua probabil pana la caderea ultimilor dictatori pe viata din lumea araba, in tari ca Tunisia, Egipt, Iordania sau Maroc populatia, mai ales tinerii, continua lupta pentru instaurarea democratiei si pentru a obtine garantii constitutionale impotriva abuzurilor puterii.

Revolutiile au pus capat presedintiilor pe viata, si – daca consideram exemplul Egiptului, Libiei sau al Yemenului – a regulii succesiunii dinastice. In acelasi timp, in cele mai avansate tari arabe, ca Tunisia, intelectualii si societatea civila au ajuns la concluzia ca tocmai republica prezidentiala este forma de guvernamant care a facut posibila ascensiunea politica a unor dictatori extrem de periculosi, hrapareti si organizati, impreuna cu suporterii lor, in stil mafiot. Astfel, Mansour Moalla, fondator al bancii centrale tunisiene, doctor in drept si fost ministru al economiei, considera ca republica parlamentara este singura forma de guvernamant care ofera garantii sigure impotriva abuzului de putere sau coruptiei si garanteaza in mod adecvat drepturile tuturor cetatenilor.

Tunisienii sau egiptenii au serioase probleme cu retelele formale si informale aparute in perioada dictaturii, care, ca si in Romania, urmaresc sabotarea tranzitiei spre democratie. Acestea vor ingreuna semnificativ, asa cum s-a intamplat si in Romania, normalizarea vietii politice .

Stadiul reformei constitutionale in Romania

Criza economica, institutionala si constitutionala din Romania m-a condus, inca din 2008, la concluzii similare. Republica prezidentiala la romani, mostenire politica din vremea comunismului, va trebui abandonata in favoarea re-instaurarii republicii parlamentare.

Presedintele Basescu incearca in continuare sa gaseasca formule de reforma constitutionala, dar stilul sau confruntational nu poate asigura nici pe departe consensul politic de care este nevoie pentru succesul unui asemenea demers. In plus,problema reala nu este aceea a reducerii numarului de parlamentari. Importante economii pot fi obtinute si daca durata unui mandat de parlamentar creste de la 4 la 5 ani, la fel ca aceea a mandatului presedintelui. Mai important, insa, este ca acesta din urma sa fie ales de catre parlament si revocat de acesta, nu prin vot direct. Orice alta discutie privind reforma constitutionala la noi nu poate reprezenta decat o simpla incercare de a ascunde populatiei faptul ca republica prezidentiala inaugurata de Nicolae Ceausescu a devenit o forma de guvernamant toxica pentru Romania.

Experimente economice si putinism politic

2010-12-27T10:01:00.006+01:00

Guvernul Romaniei a adoptat, in preajma sarbatorilor de iarna, un buget de austeritate care afecteaza grav Educatia si Sanatatea, dar lasa neatinse sau chiar suplimenteaza bugetele serviciilor secrete sau speciale. Din Statele Unite, Cornel Ban sustine in coloanele Evenimentului Zilei ca austeritatea draconica din Romania este identica cu cea adoptata de letoni, amandoua tarile parand sa faca parte dintr-un experiment. Experimentul cui ?

Nobelistul american Joseph Stiglitz sustine, insa, ca masurile de austeritate vor afecta si mai mult sansa relansarii economice, prin scaderea consumului, majorarea cheltuielilor sociale ale statelor care spera sa isi reduca cheltuielile, samd. Fireste, existau, potrivit aceluiasi economist, solutii care ar fi condus la o relansare economica mai rapida, fara nevoia adoptarii de masuri de austeritate draconice. Dar cine sa asculte ? Politicienii Uniunii Europene par sa fi colapsat la logica defectuoasa a neoliberalismului, responsabil pentru marile crize financiare si fiscale din ultimii ani.

In fine, revista britanica The Economist sustine ca masurile dure de austeritate complementeaza o intarire a autoritarismului politic in estul Europei - un fenomen etichetat de aceasta ca "putinism politic". Liderii afectati de aceasta eticheta ar fi politicienii letonieni, premierul Orban sau presedintele Basescu. De fapt, autoritarismul politic actual reflecta deziluzia tarilor din centrul si sud-estul Europei cu politicile de globalizare si cele de austeritate, un fenomen pe care l-am semnalat inca din 1998 si l-am descris in coloanele ziarului Curentul si in introducerea cartii mele electronice, "Falimentul republicii inginerilor".

Din pacate, 2011 se anunta un an de crestere economica anemica insotita de o tensionare exponentiala a relatiilor internationale, generate de inabilitatea marilor state ale lumii, in special China si Statele Unite, de a gasi impreuna solutii la dezechilibrele valutare, comerciale si de alta natura care impiedica buna functionare a economiei mondiale.

Cu salarii amputate si sperante naruite, romanilor nu le ramane de sarbatori decat sa isi linga ranile in intimitatea familiilor lor si sa incerce sa uite, la un pahar de vin si o portie de sarmale, de nesiguranta si dificultatile din viata de zi cu zi. Cu toata amaraciunea care ma cuprinde gandindu-ma la toate astea, doresc sa le urez totusi cu ocazia sarbatorilor,

Multa sanatate si La Multi Ani !

A doua austeritate la romani

2010-11-15T12:00:00.007+01:00

Statisticile publicate de Eurostat indica pentru trimestrul al treilea al anului in curs o contractie a economiei romanesti de 1.2 la suta, dupa ce s-a inregistrat o crestere de 1 la suta pe trimestrul al doilea. Marirea TVA-ului la 24 la suta si scaderile salariale salbatice din timpul verii au provocat deci o noua recesiune in Romania. Este adevarat, exista alte tari europene, ca Grecia sau Irlanda, unde economia a scazut cu 4.5 la suta sau mai mult fata de 2009. In aceste tari, insa, deficitele bugetare sunt cele mai mari din Europa, iar in cazul Greciei datoria publica ajunge la 127 la suta din PIB. De ce, totusi, a ajuns Romania sa sufere aceeasi soarta ?

Este evident ca politicienii actuali au ramas cu sechele din vremea primei austeritati la noi, cand Ceausescu ne-a tinut in frig si suferind de foame timp de 10 ani pentru a achita cat mai repede datoria externa a Romaniei si a evita astfel amestecul finantatorilor externi in treburile familiei sale. Atunci, ca si acum, nu ni s-au impus din afara asemenea sacrificii. Nedorind sa se lase mai prejos, Basescu si ai lui au inginerit a doua austeritate la romani, la fel de dura dar mai primejdioasa decat prima. Sustin ca este mai primejdioasa deoarece rabdarea traditionala a romanului, dupa austeritatea din anii '80, tranzitia dureroasa a anilor '90 si saracia din zilele noastre s-a epuizat.

Intelectualii nostri de frunte, unii chiar cu aspiratii prezidentiale, cum este cazul actualului ministru de externe, acorda in schimb interviuri tampite in Wall Street Journal exaltand valoarea exemplara a masurilor de austeritate luate de guvernul din care face parte impotriva propriilor cetateni. Daca era intr-adevar baiat destept, putea raspunde ca nu se pricepe prea bine la economie, el fiind diplomat de cariera. Acelasi ministru, care se pretinde promotor al crestin-democratiei in Romania, a reinviat si pupincurismul de stat la romani. Pai, n-a declarat recent pe sticla ca Basescu este o "cometa politica" iar PDL este coada ei ? Cu asa intelectuali, romanii nu mai au nevoie de dusmani... Confuzati si indarjiti, nu mai stiu in cine sa mai aiba incredere, preferand sa insoteasca pe ultimul drum cortegiul funerar al lui Adrian Paunescu - cel mai talentat manipulator al opiniei publice romanesti din epoca de aur.

Constienta de pericolul in care se afla intelectualii nostri vanduti puterii sau mogulilor, Alina Mungiu-Pippidi, pana mai ieri o sustinatoare vocala a PDL-ului, invita in coloanele Romaniei Libere pe oamenii cinstiti la revolta, cruciada sau revolutie impotriva politicienilor corupti. Actiunea de strangere a randurilor societatii civile propusa de dansa are drept model organizarea cetateneasca de pe o strada dintr-un cartier sarac din Washington, unde a locuit un timp in anii '90. Acolo, protectia impotriva hotilor era asigurata de locuitorii insisi, statul neo-liberal american lasandu-i se pare fara protectie politieneasca adecvata. In fine, atat modelul cat si genul de initiativa - de raliere a societatii civile impotriva coruptilor - se potrivesc ca nuca-n perete cu problemele si conditiile de cosmar din tara.

Mai spectaculoase sunt actiunile anti-guvernamentale ale actualilor manipulatori ai societatii romanesti, Vantu, Voiculescu et comp. Cu ajutorul trusturilor de presa pe care le detin si ale legaturilor de afaceri cu liderii sindicali din Romania, acestia au reusit sa scoata in strada zeci de mii de bugetari nemultumiti, fara niciun folos real insa. Mogulii nostri par mai interesati sa-si arate coltii inspre Basescu, decat sa propuna alternative de redresare a situatiei. Opozitia organizeaza motiune de cenzura dupa motiune de cenzura,fara a avea insa intentia sincera de a rasturna actuala guvernare si de a o inlocui cu alta mai performanta.

Intre timp, tot mai multi romani saraciti se aseaza la cozi interminabile pentru a apuca alimente - ulei, zahar, faina, biscuiti - distribuite in mod gratuit de Uniunea Europeana. A doua austeritate la romani a inceput si nu stie nimeni, zau, cum se va termina.

Incepe sezonul protestelor sindicale

2010-09-20T09:27:00.002+02:00

In societatile europene pre-industriale, toamna a fost intotdeauna sezonul recoltei, mai saraca sau mai bogata, dar aproape invariabil prilej de destindere si sarbatoare. In societatile noastre postmoderne puternic afectate de criza globala a neoliberalismului, toamna a devenit sezonul grevelor si al protestelor sindicale.

Sezonul protestelor va fi inaugurat saptamana aceasta de sindicalistii de la CNSLR-Fratia si de la Cartel Alfa, care in zilele urmatoare vor demonstra in Piata Victoriei si vor picheta Guvernul Romaniei. Cum negocierile cu acesta au esuat, sindicalistilor nu le-a ramas alta alegere decat sa iasa in strada, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la suta fiind - in conditiile unui salariu mediu deja scazut de numai 350 de euro - imposibil de acceptat.

Curios este faptul ca austeritatea neoliberala "pe paine" servita de guvernanti este cea mai dura printre tarile Uniunii Europene. Cu toate acestea, spre deosebire de Grecia, Spania sau Irlanda, Romania are un deficit bugetar de sub 10 la suta, iar nivelul datoriei publice raportat la PIB este de sub 40 la suta. Statele Unite au o datorie publica de 324 la suta (raportata la PIB), iar Grecia de 140 la suta, de exemplu. Salariile bugetarilor greci s-au micsorat, insa, cu 10 la suta, nu 25, a crescut putin nivelul TVA-ului si s-a marit pretul benzinei.

Trebuie sa ne punem intrebarea, asadar, daca nu cumva partidul prezidat de Traian Basescu aspira la titlul de cea mai neoliberala formatiune politica din centrul si sud-estul Europei. Dupa ce in anii '90 PD-ul s-a declarat mai social-democrat decat PSD in Internationala Socialista, iata ca in primul deceniu al noului secol acelasi partid vrea sa demonstreze ca este mai liberal decat insusi Partidul Liberal, care a introdus cota unica de impozitare in 2005. Ca sa ajunga la aceasta performanta uluitoare pentru orice analist politic, guvernul PDL ignora recomandarile FMI - care s-a declarat impotriva reducerilor salariale si in favoarea impozitarii suplimentare a celor cu dare de mana - mutiland veniturile bugetarilor romani si jucandu-se cu ideea, si mai aberanta, a introducerii unei taxe unice de 12 sau chiar 10 la suta . Asta da, formatiune politica, monser !

Turism `a la grec

2010-07-01T10:21:00.003+02:00

In ultimii zece ani, statiunea Paralia Katerini, situata in nordul Greciei la o ora distanta de Salonic, a devenit una din destinatiile estivale preferate ale romanilor. Chiar si in perioada de criza, si in ciuda exagerarilor mediatice la care a fost supusa Grecia de la inceputul acestui an, turistii romani continua sa onoreze oferta agentiilor de turism cu aceasta destinatie. Un sejur de sapte zile in Paralia este mai ieftin si mai atragator decat sejururi similare pe litoralul romanesc.

Muntele Olimp aproape de tarm, Marea Egee, curata si linistita ca un lac, clima superba, siturile arheologice si manastirile ortodoxe din regiune, sau atmosfera nepretentioasa de Costinesti à la grec sunt atuuri incontestabile ale statiunii. Antreprenorii si autoritatile locale au reusit sa transforme un satuc de pescari intr-o destinatie turistica internationala.
Vara, Paralia gazduieste in special turisti din centrul si estul Europei, adica maghiari, polonezi, romani, sarbi, bulgari si rusi. Dintre acestia, ponderea cea mai insemnata o detin romanii, care se apropie de 70 la suta. Pe langa turisti, locuiesc in Paralia si alte zeci de romani si romance care vin din toate colturile tarii sa lucreze, din mai pana in octombrie, in hotelurile, restaurantele sau magazinele din statiune.

Paradoxal, insa, importanta economica a comunitatii romanesti nu se reflecta in stima si pretuirea unora dintre operatorii locali din turism, aflati in permanenta cautare de „fraieri”, fie acestia consumatori sau angajati. In asemenea cazuri, atat calitatea sejururilor turistilor cat si conditiile de munca ale angajatilor romani se evaporeaza. Iata cateva experiente mai putin placute acumulate pe parcursul ultimilor doi ani.

Un OPC sfios

Daca hotelurile, pensiunile si camerele de inchiriat din Paralia ofera conditii decente de cazare la standarde europene, nu acelasi lucru se poate spune despre toate localurile de alimentatie publica. Din pacate, nimeni nu stie cum arata la fata un functionar OPC, sau daca exista vreun OPC de fel. In consecinta, fiecare patron se gospodareste dupa cum il taie capul si isi impune propriile standarde de igiena. Carnea si pestele sunt livrate la restaurante ca in India, adica in saua de la scuter. Curatenia localurilor se face atunci cand unii patroni isi aduc aminte, sau se trezesc din betie. Alcoolismul cronic este numai unul dintre flagelurile care afecteaza performanta proprietarilor de restaurante, cu grave consecinte pentru indraznetii care servesc masa dupa o anumita ora.

Desi majoritatea angajatilor romani din restaurante sunt atenti si relativ bine calificati, ei lucreaza de multe ori impreuna cu angajati de alte nationalitati, insensibili la normele de igiena. Albanezii, spre exemplu, nefiind cetateni UE, accepta de obicei salarii mai mici, neavand drept legal de munca in Grecia, fiind notorii in privinta mizeriei in care lucreaza.

V, un tanar roman de 18 ani cu experienta de ospatar din Sinaia relateaza: „M-a chemat un prieten sa lucrez cu el la restaurantul de vizavi de scoala primara, dar cand am vazut in cel hal e bucataria mi-a fost mila de clienti si am refuzat oferta”. Astfel, potrivit spuselor patroanei, anul trecut la restaurantul „La Anna”, un angajat albanez obisnuia chiar sa „recicleze” resturile de ciorba neconsumate de clienti, varsandu-le inapoi in oala... Refolosirea branzeturilor, maslinelor si a legumelor din salate este o practica des intalnita in restaurantele din statiune.

Unele restaurante au incercat sa raspunda cererii de ciorba de burta, cu rezultate surprinzatoare. In comparatie cu grecii, insa, consumatorii romani rezista tentatiei de a face taraboi. „O clienta in varsta a venit la mine si mi-a soptit rusinata ca a gasit viermi in ciorba de burta. Patroana s-a scuzat, i-a spus ca bucatarul este batran si nu mai vede bine”, povesteste F, fost maitre d’ la unul din restaurantele hotelului Aktaion. „Un ospatar competent ar trebui sa fie atent in primul rand la sanatatea clientului, care va reveni, si nu sa-i cante in struna patroanei. In general turistul trebuie sfatuit ca de regula la restaurant nu se mananca tocaturi (acestea pot fi vechi) ; sa se fereasca de mancare gatita (sosul si mirodeniile mascheaza mirosurile de carne alterata) ; spaghetele sunt pre-fierte si reincalzite la microunde ! Daca clientul vrea calitate, trebuie sa aleaga mai ales preparatele la gratar, pescarie si salate”.

Ca sa nu cheltuiasca prea multi bani, unii turisti, romani, bulgari sau sarbi vin in Paralia cu mancarea in traista, adusa de acasa. Aceasta,insa, nu este o solutie daca luam in considerare temperaturile ridicate din autocar si faptul ca nu toti romanii pot egala performanta lui Brancusi, care isi prepara mamaliga in plin Paris. Altii recurg la fast food, insa carnea folosita in gyros/souvlaki, este procesata industrial din cele mai neimaginabile parti ale porcului, peste care se adauga condimente specifice, ce-i drept foarte gustoase. Ieftinatatea unor produse alimentare este de obicei proportionala cu calitatea lor si poate conduce la probleme grave de sanatate, cum ar fi toxiinfectiile alimentare. Pentru cei cu mai putini bani de concediu, exista supermarketul Lidl, care vinde produse proaspete la preturi acceptabile, dand posibilitatea turistilor sa-si prepare mesele in camerele de hotel care dispun de o mica bucatarie.

Prezentam mai jos si alte riscuri la care se expun turistii in Paralia, sau cei veniti sa lucreze in statiune in perioada sezonului de vara.

Olandeza romanofila

Printre cele mai frecventate de romani este si „La Anna – Small Amsterdam”, nu in ultimul rand datorita portiilor mari oferite la preturi mici si atmosferei conviviale intretinute de patroana, olandeza din Amsterdam. Politica de preturi a tavernei i-a facut pe multi turisti sa-i dedice pagini intregi pe forumuri online, si pe lucratorii din turism sa ravneasca un loc de munca bine platit „la Anna olandeza”. De doi ani lucrurile scartaie, insa. Anna are mari probleme cu alcoolismul si jocurile de noroc, cum a aflat pe pielea ei E., fosta ei angajata. „Ia banii din casa de marcat si ii joaca la Kino. A doua zi nu are cu ce sa plateasca furnizorii, nu poate cumpara destula carne. Uleiul din friteuza face bulbuci, creste si da pe-afara incontinuu din cauza ca e refolosit de prea multe ori. Intre fripturi, grataragiul grec se distreaza in toaleta cu vecina de la magazinul de pantofi, fiindca Anna nu mai este in stare sa supravegheze nimic. Cine mananca acolo trebuie sa fie foarte norocos, altfel se poate trezi cu o ciorba veche si acra pe care ne forta sa o dam la clienti. Chelnerul roman mai reusea sa le mai faca cu ochiul la clienti (i.e. sa nu aleaga ce era vechi), dar s-a saturat si a plecat.”

Ospatarul gigolo

Mirajul unei casatorii in strainatate este inca puternic printre romance, insa, dupa cum ne relateaza A., acesta este foarte riscant. Venita in vacanta in Paralia, A. s-a indragostit de Dimitris, ospatarul grec al tavernei de peste a hotelului Aktaion, care a incantat-o. Intoarsa acasa cu planuri de nunta, A. a primit un apel disperat de la acesta cum ca are nevoie de un imprumut si i-a transmis suma de 700 de euro prin Western Union. Toamna trecuta A. s-a imbolnavit, a avut nevoie de ingrijiri medicale costisitoare, insa candidatul si-a inchis telefonul si i-a ignorat cererile insistente de restituire a banilor, chiar si cu riscul implicarii politiei. Cu un suras ieftin si fals, acesta s-a „specializat” in abordarea romancelor singure sau divortate, intre 35 – 40 de ani, pe care ii este relativ usor sa le escrocheze fiindca se simte protejat de autoritati si de patronat. Desi este o persoana bine educata si atragatoare, A. nu si-a dat seama nici pana acum ca a fost victima unui gigolo local, care de fapt a taxat-o pentru serviciile prestate...(clic pentru fotografie)

Patronul super-prietenos

Disponibilizata in Romania de la Romtelecom, M. a ajuns in Paralia acum cinci ani. A invatat limba greaca, si-a gasit de lucru ca vanzatoare si a lucrat la mai multi patroni, cu acte in regula. Nu are insa siguranta pe post, fiindca, dupa spusele ei, este foarte greu sa gasesti un patron „ca lumea”. Celelalte romance, in special fetele tinere, strica tuturor reputatia, iar in fata acestei prejudecati celorlalte le este imposibil sa-si dovedeasca seriozitatea. „Mai devreme sau mai tarziu, te trezesti cu propuneri, nu conteaza ca patronii sunt insurati sau nu. E dezgustator, sunt foarte dezamagita. Daca faci urat si le dai de inteles ca nu accepti, nu-ti pierzi serviciul, dar incep sa te persecute si sa te chinuie...iti taie din salariu...Ultimul patron m-a platit cat a vrut el, mai putin pe zi decat mi-a promis la inceput, si mai putine zile decat am lucrat de fapt.”

L. a sperat sa poata lucra legal in Paralia sezonul acesta, insa „promisiunile aici tin de azi pana maine. Nici vorba de acte de angajare. Cand afla ca vine cate-un control de la asigurarile de stat, patronul imi spune sa ma ascund sau sa pretind ca sunt turista, in magazinul in care lucrez. Cu plata am rezolvat-o, totusi. Am insistat de la inceput sa ma plateasca zilnic si a acceptat. In felul asta nu am surprize sau frica zilei de salariu.”

Romanii care si-au facut planuri de vacanta in Paralia nu trebuie sa se sperie, totusi. Taverna de peste Kouklis sau fast food-ul Souvles ofera de obicei clientilor romani produse proaspete, la preturi accesibile. Pentru cei care dispun de un buget de concediu mai substantial, exista deasemenea restaurante mai up-market, ca Fagopoti, Pinakothiki sau Molos, de langa port.

Cu exceptia magazinelor de suveniruri, magazinele aflate fata in fata cu restaurantele de la plaja vand marfa veche de 2-3 ani, exagerat de scump, patronii plangandu-se ca „romanii nu au bani” sa cumpere de la ei. Din nou, magazinul Lidl ofera marfuri textile de calitate la preturi rezonabile, iar firme ca Hush Puppies ofera incaltaminte de firma la preturi promotionale. In rest, multi dintre pantofii vanduti in statiune sunt cumparati la kilogram de la intreprinzatorii chinezi.

Nici lipsa de respect a unora dintre localnici pentru turistii romani nu trebuie sa ingrijoreze prea mult. In fond, aceasta nu face decat sa tradeze o anumita lipsa de educatie si absenta respectului de sine. Acest gen de turism `a l'americaine, in care toata lumea inseala pe toata lumea si nimeni nu castiga realmente, i-a indepartat de statiune pe turistii din occident, ducand la pauperizarea firmelor locale.

Exista si multe alte locatii in nordul Greciei – Olympic Beach sau peninsula Halkidiki – unde probleme ca cele descrise mai sus sunt rare sau inexistente. De regula, desi nu in toate cazurile, turistii romani vor fi mai satisfacuti daca dau ascultare recomandarilor conationalilor lor care lucreaza pentru intreprinzatorii locali. Procedand astfel, investitia lor intr-o vacanta in Grecia va fi una placuta si lipsita de riscuri majore.

Pensionarii romani, salvati de un maghiar !

2010-06-26T07:26:00.003+02:00

Decizia de ieri a Curtii Constitutionale poate sa ii faca pe Vadim Tudor si pe Gigi Becali sa paleasca de necaz. Pai, solidaritatea la romani stim cu totii ca este iluzorie. Cand vine vorba sa-ti lasi aproapele fara bani, esti intotdeauna ...pentru, ca asa este traditia. Asa se explica cum s-a votat in parlament imposibila lege Boc, ca sa simta tot romanul neparlamentar ce inseamna sa nu aiba painea si cutitul in mana.

Da, stimabililor, un reprezentant al 'iridentistilor' a salvat pensiile romanilor de la taiere. Pai Zoltan Farcas asta, ce-i de capul lui ?! Vrea Steaua Romaniei ? Cum indrazneste sa fie mai patriot decat ceilalti romani ? Uite asa ramane peremeul fara apa la moara si pensionarii cu bani in buzunar...

Serios vorbind, este momentul ca la sesiunea parlamentara sa se renunte definitiv atat la taierea salariilor, cat si a pensiilor. Solutii de marire a TVA si a impozitelor, fara a-i sacrifica pe salariatii bugetari, exista. Vointa politica nu exista. Insusi domnul Strauss-Kahn, directorul FMI, a criticat masura de reducere a salariilor, provocatoare de explozii sociale. Actul sinucigas al PDL poate fi inca anulat. Am avut cu totii destule necazuri de la revolutie incoace, nu avem nevoie de unul in plus !

Le-am adus ieri la cunostinta catorva romani de varsta a treia decizia Curtii Constitutionale. "Doamne-ajuta, ce bine ca nu ne-au taiat pensiile ! Nu e bine ca taie salariile, dar ma rog... Asta e !" Cu alte cuvinte, pensionarii sunt fericiti ca sufera altii, nu ei. Ce solidaritate, ca doar romani suntem...

Ma intrebati ce cred eu ca istoric de toata povestea asta ? Foarte simplu. Daca nu emigrau sasii in Germania, poate avea cine sa voteze si impotriva reducerii salariilor.

Romania si Consensul Washington

2010-05-25T10:42:00.006+02:00

Criza de la noi este parte a crizei generale a neoliberalismului. Declansata in 2007 si amplificata artificial de speculantii valutari newyorkezi, ea ne afecteaza insa mai mult decat pe cetatenii din Cehia, Polonia sau chiar Ungaria.

La inceputul noului mileniu, cu sprijin american, au aparut in petrol, imobiliare si alte domenii, marii miliardari actuali. Pentru a plati impozite cat mai mici, alesii finantati de acestia au introdus impozitul unic de 16 %. Ministrul liberal care a introdus noul impozit, Ionut Popescu, si-a exprimat indoiala ca nivelul acesta scazut va fi suficient pentru acoperirea tuturor cheltuielilor bugetare. Un impozit de 20 % ar fi fost mai adecvat pentru finantarea maririlor de pensii si salarii din anii 2005-2007 si pentru organizarea unui sistem de protectie sociala european. Ministrul a fost inlocuit, iar noi ne confruntam astazi (din nou !) cu spectrul reducerilor salariale si cu un deficit bugetar de 9 %.

Reducerea drastica a impozitelor este o prevedere-cheie a teoriei economice neoliberale si a asa-numitului "consens Washington". In ultimele trei decenii, corifeii neoliberalismului au pretins ca prin reducerea impozitului pe profit, sectorul privat ramane cu mai multi bani disponibili pentru investitii, garantand cresterea economica. Din pacate, excesul de bani astfel generat a fost canalizat in speculatii bursiere, care au condus la criza financiara din 2007, cea economica din 2008 si criza resurselor bugetare actuala. Pe continentul nostru, consensul Washington si-a pierdut admiratorii, impozitele se maresc treptat peste tot, iar investitiile de anvergura devin din nou apanajul guvernelor.

Iesirea Romaniei din criza actuala va fi mai problematica decat in trecut, deoarece guvernantilor nostri nu le pasa daca reusim sau nu sa absorbim fondurile europene cu care ne-am putea relansa economic. Oamenii de la putere si-au facut plinul, au un nivel de trai infloritor - de ce sa le mai pese de someri, de pensionari sau de bugetari ? Ca doar n-or fi ei "fraierii"...

"Chantage `a la marmite"

2010-03-03T11:17:00.004+01:00

Bunul meu prieten Liviu Antonesei mi-a trimis recent unul din editorialele sale, pe care le publica mai nou in Adevarul . Intitulat sugestiv "Monopol pe anticomunism", articolul descrie modul samavolnic in care "anticomunisti de ziua a saptea" ca Ioan Stanomir sau Vladimir Tismaneanu l-au inlaturat de la conducerea Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului pe istoricul Marius Oprea.

Concedierea lui Marius Oprea m-a trimis cu gandul la propria mea situatie. Asa cum ii marturiseam lui Liviu, am in comun cu dansul faptul ca amandoi am fost atat victimele lui Ion Iliescu (presedinte sustinut de rusi) cat si ale lui Traian Basescu, omul americanilor la Cotroceni.

Metodele folosite de cozile de topor ale celor doi presedinti sunt, in esenta lor, importate din cultura politica... africana! De altfel, am atras atentia in mai multe materiale, inca din 1999, asupra preferintei liderilor politici romani pentru tehnicile utilizate de omologii lor africani atunci cand vor sa se mentina la putere si sa isi puna cu botul pe labe opozitia. Iata cum prezinta situatia din unele tari africane jurnalistul camerunez Etienne de Tayo, presedintele retelei Afrique Integre :

"S'il est fonctionnaire (ca Marius Oprea !), tout est mis en oeuvre pour le pousser `a la demission. S'il travaille pour une structure privee, des pressions sont mises sur son employeur pour qu'il le licencie. S'il exerce pour son compte (cazul meu), le pouvoir s'arrange pour fermer les debouches `a ses produits ou empecher qu'on lui accorde le moindre marche. Des pressions sont aussi exercees sur son entourage afin qu'on ne le frequente plus. Parfois, sur son epouse, pour qu'elle le quitte." Clochardiser et isoler l'opposant : la pratique a pour nom "chantage `a la marmite. (sursa: Le Monde diplomatique, fevrier 2010)

Am redat pasajul in limba franceza pentru ca ne pretindem pe ici, pe colo, popor francofon. Cine isi mai aminteste limba lui Voltaire, va constata ca tehnicile folosite de guvernantii nostri impotriva opozantilor sunt inspirate direct din experienta politica africana.

In cazul meu, nici nu a fost nevoie sa fac vreo opozitie regimului Iliescu. In luna ianuarie 1997 am participat la o conferinta internationala privind adoptarea monedei euro, care s-a desfasurat la Londra. Procedand astfel, mi-am nemultumit furnizorul englez cu care colaboram de ani de zile. Acesta mi-a atras atentia ca el a fost promovat in afaceri de catre o fundatie a Printului Charles, iar Buckingham-ul nu priveste cu ochi buni posibilitatea adoptarii unei monede unice europene.

Intors in Romania, m-am gandit ca e timpul sa ma afiliez ca membru la un partid, dupa ce sase ani ma ocupasem exclusiv de mica mea firma de import. Am decis sa optez pentru liberali, adevaratii conservatori romani, pentru ca scoala istorica de la Iasi pe care am absolvit-o a fost, la randul ei, o creatie a liberalilor - ca si Romania moderna de altfel.

Cererea mea de adeziune a ajuns pe mana informatorilor securitatii, ca Ioan Ghise (Brasov) sau Mircea Ionescu Quintus, presedintele de atunci al partidului. Fireste ca nu mi s-a aprobat, doar puteam ajunge un opozant serios pentru cercurile iliesciene si, mai tarziu, cele basesciene. In urmatoarele sase luni, tehnicile descrise mai sus au fost aplicate integral impotriva firmei mele, lasandu-ma cu familia pe drumuri. Bineinteles, furnizorul englez a dat o mana de ajutor tovarasilor din tara, ca deh ! nemultumisem "palatul"...

Rudele au fost amenintate sa nu ma mai primeasca sau sa ma ajute in vreun fel, sotia a fost sfatuita - cel mai recent in 2008 - de catre rudele ei (din anturajul intim al lui Basescu) sa ma paraseasca, copilului i s-a repetat ca parintii lui sunt nedemni de el. Atacurile de presa s-au succedat halucinant, culminand in 2002 cu un articol publicat de Monitorul de Brasov in care toata familia era tarata in noroi cu ajutorul soacrei si a consulului roman din Canberra (Australia).

Ce i-a deranjat cel mai mult pe politicienii zilei ? In primul rand, faptul ca am fost un om de afaceri de tip Weberian: am reusit sa-mi platesc si impozitele si accizele, sa platesc ani de zile dobanzi impovaratoare pentru imprumuturile mele pe termen scurt, salariatii mei fiind platiti dublul mediei nationale. Am reusit, totusi, sa ne construim o casa langa Brasov, cu bani lichizi.

Desi am lucrat cu multe tinere atragatoare, nu m-am dedat la practica la moda printre patroni de a-si transforma firma in bordel, profitand sexual de angajate. Cu alte cuvinte, am dovedit ca...se poate face un capitalism curat si profitabil pentru toata lumea : pentru patroni, salariati, stat, societate. Asa ceva nu putea fi tolerat. Daca s-ar fi luat si altii dupa mine... ? Unde s-ar fi ajuns ?

In al doilea rand, a deranjat faptul ca am refuzat sfatul furnizorului englez de a-mi cumpara autoturism de lux, multumindu-ma cu un Daewoo, si ca am investit diferenta de bani in participarea la conferinte internationale de interes national sau european. Ei, asta da - defect !

Asemenea tehnici, din pacate, lasa indiferenta marea masa a romanilor, care sunt convinsi de catre oamenii regimului ca atacurile la care sunt supusi opozantii sunt de fapt meritate de acestia. "Au facut ei ceva, nu se poate..." Da, domnilor, am facut, si am motive sa nu-mi fie rusine nici cu activitatea mea in afaceri, nici cu cea jurnalistica sau de opozant politic. Da, stimabililor, unii dintre noi au ajuns cobaii unor tehnici politice africane. Din fericire, Romania este semnatara conventiei CEDO, unde din 2002 am inaintat o plangere impotriva statului roman pentru incalcarea grava a drepturilor omului. Sunt inca in asteptare...

Despre (ne)amestecul in treburile interne

2010-01-13T09:31:00.004+01:00

Va mai amintiti de fraza preferata a lui Ceausescu ? Indiferent de context, acesta nu uita sa mentioneze in discursurile lui, la modul imperativ, obligatia celorlalte natiuni de a nu se amesteca in "treburile interne" ale Romaniei.

Daca nu ar fi fost impuscat in graba, Ceausescu ar fi astazi socat de masura in care alte natiuni, institutii sau organisme suprastatale se "amesteca" sau chiar hotarasc cursul evenimentelor din Romania postdecembrista. Sa nu credeti cumva ca am dat in boala lui Adrian Severin si vad in mai toti membrii guvernului sau ai parlamentului numai spioni ai CIA, Rusia sau Ukraina. Sa fim seriosi ! In fond, Severin este el insusi un fost reprezentant Comecon care nu vede cu ochi buni imixtiunea colegilor americani in bucataria politicii romanesti...

Amestecul Uniunii Europene in treburile interne ale Romaniei, spre exemplu, este legiferat, aprobat de parlamentul Romaniei, respecta anumite reguli si nu depaseste anumite limite. Din 2007, de cand a devenit membra a Uniunii, Romania trebuie sa se supuna acestori reguli si conditii de aderare, chiar daca o face fara tragere de inima sau fara convingeri profunde. Cum altfel am putea explica faptul ca nu reusim sa absorbim fonduri europene la nivelul ofertei comunitare, sau ca ramanem in urma in domeniile reformei, justitiei sau eliminarii coruptiei ?

Mai exista, din nefericire, si forme nelegiferate de amestec in treburile interne ale Romaniei, care fac ca viata politica din tara sa se transforme intr-o lupta de transee, spre scarba si disperarea populatiei. Taberele in chestiune sunt cea pro-rusa, in frunte cu Ion Iliescu, care a condus Romania pana in 2004, si cea pro-americana, avandul ca sef pe actualul presedinte Traian Basescu. Ca promotor al revolutiei portocalii in Romania, acesta din urma nu a reusit in primul mandat sa isi tina nicio promisiune electorala majora. In schimb, cu ajutorul "expertilor" de peste ocean, a transformat Romania in camp de lupta ideologica, promovand un anti-comunism pagubos care a dus la blocajul institutional al tarii din 2007 si la o lupta acerba intre presedintie si parlament. In toiul luptei, suporterii anti-americani, adica rusii, si-au trimis "fratii" la Bucuresti, unde au fost primiti cu mare caldura la Palatul Victoria de catre premierul de atunci, Calin Popescu Tariceanu.

Din prelungirea acestui conflict ruso-american din vremea Razboiului Rece, Romania nu are decat de pierdut. Este destul sa aruncam o privire la vecinii nostri in Ucraina pentru a intelege mai bine ce s-a intamplat in ultimii 20 si la noi si de ce nu reusim sa ne integram in Uniunea Europeana decat in mod formal. In pragul alegerilor prezidentiale din Ucraina, care vor avea loc peste cateva zile, Mark Medish, fost director pentru Rusia, Ucraina si Afaceri Asiatice din cadrul Consiliului National de Securitate al presedintelui Clinton, recunostea faptul ca : "Rusia si SUA au tendinta sa considere Ucraina ca un camp de lupta - cheie intr-un razboi cosmic, prin intermediari, intre Est si Vest. Amandoua au prostul obicei de a sustine proprii favoriti in politica ucraineana. Aceste interventii, naive in felul lor, au efect de bumerang, victima fiind Ucraina." (sursa: International Herald Tribune)

Cu ocazia alegerilor prezidentiale de la noi, marketingul politic de peste ocean si mobilizarea electorala a diasporei au asigurat al doilea mandat pentru Traian Basescu. Contracandidatul sau, Mircea Geoana, a fost demonizat ca fiu de general securist si ca "agent al Kremlinului", probabil spre deliciul sefului sau de altadata, Ion Iliescu. Victoria electorala a lui Basescu, din pacate, nu va produce rezultate spectaculare si nu va ajuta Romania sa isi indeplineasca mai bine obligatiile de membru al Uniunii Europene. In realitate, Basescu este omul americanilor in Romania, asa cum o demonstreaza presa diasporei din SUA, care s-a implicat in alegerile prezidentiale romanesti de partea acestuia.

Din amestecul "fratilor" americani in afacerile politice interne ale Romaniei nu are deci de castigat nici Romania, nici Uniunea Europeana, cu atat mai putin romanii de acasa. Iata de ce cred ca este mare nevoie sa primenim clasa politica romaneasca, promovand lideri politici sau de opinie care nu au lucrat cu Securitatea in trecut si nu sunt influentati in deciziile sau optiunile lor nici de Kremlin nici de Washington, dar care acorda autoritatilor comunitare de la Bruxelles ascultarea si respectul necesare. Dificil, dar nu imposibil, daca dorim intr-adevar ca Romania sa progreseze si sa inceteze a fi un camp de lupta ideologica intre Rusia si SUA si pionii acestora din politica romaneasca.

Cine Sapa Groapa Altora...

2009-10-14T03:23:00.008+02:00

Succesul motiunii de cenzura impotriva guvernului Boc II i-a luat prin surprindere pe liderii PDL, obisnuiti cu 19 motiuni anterioare care nu au intrunit pana ieri majoritatea necesara de voturi. Multi analisti dambovitzeni s-au grabit sa puna succesul motiunii pe seama setei de razbunare a celor din PNL si PSD. Presedintele in functiune a declarat, la randul lui, ca votul a fost constitutional si democratic, insa nu a tinut seama de interesul national.

In viziunea presedintelui si a PDL, interesul national ar fi fost salvgardat daca guvernul Boc II ar fi ramas in functie si ar fi organizat de unul singur campania electorala pentru prezidentiale din luna noiembrie. Adica, ce este bine pentru Basescu si partidul sau este bine si pentru natiune. Inafara domniei sale si a celor din PDL, toti politicienii romani sunt niste profitori ordinari, care sug sangele poporului si se preocupa numai de interesele lor personale sau de cele ale prietenilor sau colegilor de partid.

In realitate, succesul motiunii de cenzura este si firesc, si previzibil . Intre 2004 si 2007 , am asistat cu totii neputinciosi la incercarile esuate ale presedintelui de a se debarasa de colegii din coalitia DA. Nereusita i-a intaratat atat de mult pe Basescu si pe Elena Udrea incat acestia au provocat, cu ajutorul lui Stoica si Stolojan , cunoscuta ruptura in sanul PNL .

Dupa alegerile parlamentare din 2008, am respirat cu totii usurati cand s-a constituit coalitia de criza PSD-PDL, sperand ca aceasta va rezista pana dupa alegerile prezidentiale din noiembrie 2009. PDL a reusit insa performanta sa rupa si a doua coalitie, numai in speranta ca aceasta va contribui la victoria electorala a actualului presedinte. A gresit si atunci cand a provocat ruptura cu PSD, si cand s-a asteptat ca motiunea de cenzura sa cada la vot. Mai mult, ma aventurez sa sustin ca liderii PDL gresesc si atunci cand spera ca Basescu va castiga alegerile din noiembrie, bazandu-se in calculele lor pe prostia electoratului rural si pe rezultatele referendumului din mai 2007, care i-au fost favorabile. O victorie a lui Basescu in noiembrie, insa, nu ar face decat sa adanceasca criza politica si institutionala din Romania si sa o permanentizeze.

Succesul motiunii de cenzura demonstreaza dorinta unei mari parti a clasei politice din Romania de a scapa de Basescu si preferinta acesteia pentru o republica parlamentara, optiune care se bate cap in cap cu proiectele actualului presedinte si ale putinilor intelectuali care (inca ) il mai inconjoara.

Degringolada in PDL

2009-10-09T16:40:00.006+02:00

Pe masura ce ne apropiem de data alegerilor prezidentiale, rateurile politice ale PDL devin tot mai frecvente. Demiterea ministrului PSD al Politiei, ruperea protocolului de guvernare si formarea unui guvern minoritar, supranumit in deradere "Boc II" , sunt gafe politice majore, incompatibile cu increderea acordata acestui partid cu ocazia alegerilor parlamentare din toamna 2008.

Rusinea racolarii "contra cost" a patru parlamentari PNL si poate unul sau doi de la PSD sunt tactici disperate, cu un profund iz securist. Racolarile fac in prezent deliciul marilor servicii internationale de stiri, care anunta cu dispret cat de usor este la noi sa cumperi constiinta unui parlamentar (70,000 de euro) si ce ipochimene au ajuns sa ne reprezinte. Fireste, vina nu apartine numai celor de la PDL : cei de la PNL au pretins multor candidati sa isi finanteze propria campanie, iar acum culeg roadele acestei metode de selectie, care implica privatizarea carierei de politician. Oamenii astfel selectati devin deseori veritabili mercenari politici, gata sa se vanda celui care da mai mult.

In conditiile nou-create, nu ne putem astepta ca Opozitia sa reactioneze altfel decat prin depunerea unei motiuni de cenzura. Mai mult, aceasta pare hotarata sa meaga pana la capat, oferindu-i in sfarsit sansa lui Traian Basescu sa isi expuna colegii la testul alegerilor anticipate.Scump, poate, dar se pare ca merita.

Ce mai conteaza inca o criza ?

2009-10-03T09:38:00.005+02:00

Daca ar fi sa dam crezare spuselor lui Traian Basescu si Ilie Sarbu, cei doi tatici grijulii care le-au asigurat fiicelor locuri caldute in politica, acestia si-au dorit intotdeauna sa puna de-o cumetrie intre PDL si PSD. Oportunitatea pentru realizarea acestori planuri politice marete a fost oferita de rezultatul alegerilor parlamentare din 2008. Si uite asa, pana mai ieri-alaltaieri, coalitia celor doua mari partide romanesti a functionat, cu poticnelile si certurile de rigoare.

Aceasta este, fireste, legenda politica. Realitatea pare sa fie alta. Scorul electoral neconcludent al PDL la parlamentare, precum si conflictele sale cu PNL l-au silit pe Basescu sa emuleze modelul consensual german, inaugurand in urma cu 9 luni o coalitie greu de imaginat in Romania post-decembrista, bantuita de stafia fostului FSN.

Ruperea acestei coalitii - pretextul nu mai conteaza - a survenit imediat dupa incheierea scrutinului din Germania. Rezultatele alegerilor de acolo au fost defavorabile ambilor parteneri de guvernare, crestin-democratii Angelei Merkel si social-democratii condusi de Steinmeyer. Desi coalitia a asigurat stabilitatea politica in Germania pe timp de criza, ea a nemultumit, se pare, profund electoratul german, care s-a orientat catre liberali, verzi sau partide de stanga nou-aparute cum ar fi Die Linke. Liberal democratii germani si-au dublat ponderea electorala de la 7 la 14 la suta, revenind in forta pe scena politica in calitate de noi (vechi) parteneri de coalitie ai CDU-CSU.

Alegerile prezidentiale din noiembrie si lectia germana privind erodarea sprijinului electoral pentru aliante de genul PDL-PSD pot explica, intr-o oarecare masura, dorinta PDL de a renunta la PSD. Emularea modelului german in continuare pare sa nu mai fie posibila dupa alegeri, insa, din cauza gravelor divergente dintre liberalii si PDL-istii nostri. Apoi, intre cele doua mari partide germane, pierderile electorale cele mai insemnate le-au suferit tocmai social-democratii germani, ceea ce ar fi trebuit sa ii dea un pic de gandit lui Boc inainte de ruperea coalitiei...

Intentia PDL de a controla ministerul de interne inainte de alegerile din noiembrie este, la randul ei, o sabie cu doua taisuri, care s-ar putea sa il coste pe Traian Basescu presedintia. De saptamana viitoare, PDL va deveni in mentalul colectiv singurul responsabil pentru situatia de criza din tara, pentru scaderea valorii leului, pentru somaj sau potentiale fraude electorale.

Spre deosebire de portocalii, PSD are relatii politice normale cu PNL si va iesi mai putin sifonat electoral decat ar fi fost cazul daca ar fi ramas la guvernare pana la alegerile prezidentiale. In plus, PSD-istii vor putea utiliza tactica PDL din 2004, care acuzau partidul la putere ca a organizat fraudarea alegerilor. Iata de ce ruperea coalitiei are toate sansele sa se intoarca, ca un bumerang, impotriva geniilor politice care conduc la ora actuala PDL-ul.

Postmodernismul Paraliei

2009-09-12T00:43:00.007+02:00

De la un an la altul, statiunea Paralia Katerini din nordul Greciei atrage tot mai multi turisti romani. Daca in urma cu cinci-sase ani locul a fost vizitat de numai cateva zeci de familii de romani, in sezonul estival 2009 in Paralia si-au petrecut concediul mii de romani, de la posesorii de Porsche Cayenne pana la pensionarele din Resita care au facut o adevarata pasiune pentru cultura si religia greaca.

Lucrand in Paralia in ultimele trei luni, am discutat cu sute de concetateni, fie turisti, fie angajati sezonieri, incercand sa descopar motivatia celor care vin aici.

Paralia este in multe privinte o statiune postmoderna, ea avand ca punct principal de atractie o catedrala ortodoxa construita in chiar centrul statiunii, la malul marii. Pe treptele ei se intalnesc zilnic sute de tineri turisti din toata lumea ortodoxa - romani, sarbi, rusi, bulgari sau macedoneni. Acestia socializeaza cu alti tineri din lumea catolica a Europei - polonezi, cehi sau maghiari - intr-o maniera inedita, nemaiintalnita in nicio alta statiune litorala din Europa. Din pacate, Paraliei ii lipsesc deocamdata cateva parcuri decente, precum si toalete publice.Spatiile de parcare, mai ales in cazul hotelurilor din centrul statiunii, lipsesc, turistii fiind fortati sa-si abandoneze autoturismele la mari distante de locul unde au fost cazati.

In schimb, faleza este impodobita din loc in loc cu troite emblematice pentru lumea ortodoxa. Am intalnit patroni greci care atarna capatani de usturoi in localurile lor, in speranta ca vor preveni deochiul strainilor si proteja astfel utilajele si angajatii firmei. De multe ori, preotii parohiei sunt invitati sa sfinteasca in avans hotelurile nou construite. Dupa o astfel de ceremonie, unul dintre proaspetii proprietari de hoteluri nu a beneficiat de protectie divina, dimpotriva : a doua zi dupa sfintire i-au fost furati toti banii din seif...

In ciuda acestor mici inconveniente, exista astazi un adevarat "nucleu dur" format din turisti romani care revin in Paralia an de an, unde par sa se simta mai bine ca acasa. Clima favorabila este principalul atu al intreprinzatorilor greci care au investit in dezvoltarea si promovarea statiunii. In acest sezon, spre exemplu, a plouat scurt doar 4-5 zile, temperaturile mentinandu-se ridicate chiar si in luna septembrie.

Preturile pentru cazare sunt in general moderate, exista pachete promotionale ieftine, oferta culinara este rezonabila, iar statiunea este curata si linistita, discotecile pentru cei tineri fiind amplasate la extremitatile acesteia. In plus, patronii greci au avut grija sa angajeze romani si romance in magazine, restaurante sau agentii de turism, inlesnind astfel comunicarea dintre localnici si oaspetii lor estivali.

Fireste, nu toti turistii care viziteaza Paralia sunt entuziasmati de conditiile de cazare si masa, mai ales aceia care si-au facut concediul in alte regiuni din Grecia mai putin aglomerate, mai frumoase sau mai ieftine. Cu toate acestea, puterea de atractie a statiunii ramane surprinzator de mare, daca luam in considerare toate alternativele estivale pe care le au la dispozitie turistii nostri. Succesul promotional al operatorilor greci din acest fost sat de pescari ar putea constitui un model si pentru intreprinzatorii din turismul romanesc, ca sa nu mai vorbim de specialistii ministerului de resort, in masura in care acestia mai exista...

"Falimentul Sistemului Politic"

2009-06-13T02:07:00.006+02:00

Recent, prietenul si colegul meu de suferinta Liviu Antonesei deplangea, intr-un articol publicat in Cotidianul, slaba participare la vot cu ocazia alegerilor parlamentare. Liviu este convins ca fenomenul absenteismului masiv la urne se datoreaza sindromului de greva electorala, declansat in urma cu doi ani. Faptul ca in urma acestor alegeri trimitem la Bruxelles europarlamentari care nu ne reprezinta este, in opinia sa, de rau augur pentru democratia post-decembrista, considerata de el ca muribunda :

"Este un semn clar al falimentului sistemului politic clădit pe Constituţia din 1991, anemic remaniată în 2003. În loc să se vaite ori să se bată cu pumnii în piept, partidele noastre ar trebui să analizeze cu atenţie semnalele pe care un electorat dezgustat, care a început să respingă în bloc politica şi pe politicieni, i le adresează de mai bine de doi ani încoace. Revenirea în forţă, ca „revanşă“, a PRM ori succesul unei candidate precum EBA ar trebui să le dea serios de gândit." (sursa: Cotidianul, 8 iunie 2009)

Aceleasi constatari le-am facut, in alt context politic, in multe din editorialele sau articolele cuprinse in cartea online "Falimentul Republicii Inginerilor". In deplin acord cu Liviu, cred la randul meu ca actuala clasa politica nu va sti si nu va reusi sa intreprinda actiunile corective necesare. Deoarece la noi s-a impamantenit obiceiul, cand ceva nu merge in politica sa dam vina pe popor, sansele unei reforme a sistemului politic actual sunt intr-adevar minime.

Diagnosticul de mai sus, la care subscriu, nu apartine poetului, ci profesorului si psiho-sociologului Antonesei. Din acest motiv, consider ca starea de putrefactie in care se afla sistemul nostru politic, care a luat proportii interbelice, este extrem de periculoasa pentru viitorul democratiei romanesti si trebuie sa ne dea tuturor de gandit, inclusiv politicienilor de ieri, de azi si de maine.

UE: Extrema Dreapta Castiga Teren

2009-06-06T09:20:00.007+02:00

Daca alegerile europarlamentare din Olanda anunta un trend pentru restul tarilor europene, inseamna ca partidele de dreapta si extrema dreapta sunt pe cale sa isi intareasca controlul asupra Parlamentului european. In alegerile de joi, partidul extremist zis "al Libertatii" a castigat 15.3 % din sufragii in Olanda. Acest partid militeaza impotriva admiterii Turciei in UE si pentru excluderea Romaniei si Bulgariei din structurile Uniunii.

Aceasi radicalizare spre dreapta a politicii europene este observabila si in Marea Britanie. Acolo, se asteapta ca partidul eurosceptic al conservatorilor condusi de David Cameron sa prevaleze in alegerile europarlamentare. Impreuna cu partide ca Libertas - si de ce nu, Romania Mare de la noi - fortele politice de dreapta, cu exceptia Popularilor europeni, se pronunta pentru stoparea procesului de integrare politica in interiorul Uniunii si impotriva continuarii extinderii.

Dupa toate probabilitatile, nu se va ajunge, insa, la excluderea Romaniei si Bulgariei din structurile europene. In schimb, ne putem astepta la o incetinire a negocierilor de aderare a tarilor din Balcanii de Vest si la amanarea negocierilor de aderare cu Turcia.

Castigurile electorale obtinute de partidele extremiste de dreapta speculeaza o situatie reala, si anume tensiunile etnice existente in multe societati europene. In Uniunea Europeana traiesc astazi peste 15 milioane de musulmani din tarile Africii de Nord, Turcia sau Asia, care nu s-au asimilat culturii europene, formand adevarate insule de islamism in interiorul unor tari-gazda ca Franta, Germania sau Marea Britanie.

Multi analisti considera ca aceasta situatie poate deveni exploziva oricand, tensiunile etnice fiind abil speculate electoral atat de dreapta si extrema dreapta europeana, cat si de social-democrati, favorabili integrarii Turciei in structurile Uniunii. Spre deosebire de SUA, care au numai aproximativ 2 milioane de islamici, pentru UE costurile sociale sunt incomensurabil mai mari. In asemenea conditii, nu este de mirare ca in marile tari ale Uniunii, sau chiar in state mici ca Olanda, propaganda anti-islamica de dreapta castiga teren in dauna partidelor moderate si pro-europene.

Prezidentiale 2009 : Disparitia Candidatului-Locomotiva

2009-06-01T21:22:00.007+02:00

In 2009, pentru prima data, alegerile prezidentiale sunt decalate fata de cele parlamentare. In eseul "Romania in Mileniul III" (1995), mi-am exprimat de altfel preferinta pentru introducerea la noi a mandatului prezidential de cinci ani. Prin modificarea Constitutiei in 2003, aceasta a devenit realitate, durata mandatului prezidential crescand de la patru la cinci ani.

Ultima data cand alegerile parlamentare au coincis cu cele prezidentiale a fost deci in 2004. Potrivit Constitutiei de la 1991, rolul presedintelui, si anume acela de locomotiva electorala, a fost pana recent unul exceptional. De reusita presedintelui a depins, de regula, si succesul electoral al formatiunii politice din care provenea acesta. Mai mult, cu toate ca pierduse scrutinul parlamentar, coalitia PNL-PD a ajuns sa guverneze Romania pana in 2008 datorita mandatului incredintat de catre presedintele Basescu, castigatorul alegerilor prezidentiale din 2004.

Realegerea actualului presedinte, care starneste pasiuni dintre cele mai diverse, si-a pierdut in realitate importanta avuta inainte de 2004. Succesul PDL-ului la alegerile parlamentare a fost asigurat inca din toamna 2008. Aceasta formatiune nu este deci motivata sa cheltuiasca prea mult capital politic pentru realegerea presedintelui Basescu, care a suferit o importanta pierdere de popularitate in ultimii doi ani. Candidatura sa nu mai este sustinuta nici macar de intelectualii care l-au aparat in 2007, cum ar fi Mircea Cartarescu, care isi declara recent dezamagirea ca Basescu nu si-a putut realiza agenda cu care a venit la guvernare.

Castiga sau pierde, soarta actualului presedinte nu mai este legata de cea a formatiunii pe care a condus-o pana in 2004. Reusita sau esecul PDL-ului va depinde in viitor de modul in care va gestiona actuala criza economica si de buna functionare a coalitiei PDL-PSD, nicidecum de favorurile sau capitalul electoral acumulat de presedinte.

Pentru prima data in istoria politica post-decembrista a Romaniei, asadar, presedintele nu mai joaca rolul de locomotiva electorala pentru partidul sau. O situatie de genul celei din 2000, cand retragerea lui Emil Constantinescu din cursa prezidentiala a dus la disparitia PNTCD-ului din parlament, nu se mai poate - din fericire - repeta. Fireste, multi analisti se intreaba acum, in preajma alegerilor actuale, daca nu ar fi mai potrivit pentru Traian Basescu sa renunte la o a doua candidatura. Raspunsul la aceasta intrebare nu poate insa veni decat de la presedintele in functiune, dupa un examen serios si candid al performantelor sale politice din primul mandat.

De acum inainte, partidele noastre politice vor fi judecate de catre alegatori numai in functie de capacitatea lor de a guverna eficient Romania, ceea ce din pacate nu a fost cazul pana recent.

Coreea de Nord ameninta

2009-05-27T19:29:00.005+02:00

Saptamana a debutat furtunos in peninsula coreeana. Agasat de restrictiile comerciale impuse de Japonia, de cantitatea insuficienta de energie electrica primita de la Vest si de initiativa americano-coreeana de a controla proliferarea exporturilor primejdioase din zona, regimul de la Phenian a renuntat la diplomatie si a trecut la fapte. Simtindu-se amenintat, Kim Jong-il si-a pus generalii sa detoneze luni o incarcatura nucleara subterana de puterea celei folosite la Nagasaki si sa lanseze cateva zile la rand rachete balistice cu raza mica si medie de actiune.

Riposta Vestului a fost prompta, atat testul cat si lansarile fiind unanim condamnate in Consiliul de Securitate ONU. Drept raspuns la oprobiul international, liderul nord coreean a plusat, in maniera stalinista cunoscuta. Potrivit mass-mediei nord coreene, acesta a decis sa anunte ca a renuntat la armistitiul vechi de 50 de ani si sa declare tara in stare de razboi cu vecinul de la sud.

Belicozitatea subita a nord coreenilor mascheaza de fapt o teama intensa de schimbare. Ca romani, suntem constienti de faptul ca Nicolae Ceausescu ar fi procedat identic, daca ar fi avut la dispozitie armele nucleare necesare. Spre nesansa Phenianului, insa, China nu mai doreste sa sprijine stalinismul dinastic din Coreea de Nord, dimpotriva. Populatia tarii, la randul ei, este cel putin la fel de nemultumita de lipsurile cotidiene si slabele performante economice ale tarii, in timp ce vecinii din sud tolereaza tot mai greu excesele si belicozitatea militarilor nord coreeni.

La 20 de ani de la caderea regimului Ceausescu, iata ca regimul nord coreean actioneaza asemanator, ca si cand ar simti ca sfarsitul se apropie. In viitorul imediat tot ce putem spera este ca statul totalitar nord coreean sa nu dispara din istorie asa cum a aparut, adica pe calea razboiului.

Cutremur Politic la Londra

2009-05-19T21:17:00.005+02:00

Cea mai veche institutie democratica a Vestului, Parlamentul de la Westminster, este zguduita de o saptamana incoace de un scandal fara precedent in istoria sa. Acesta a fost declansat de revelatiile privind decontarile exotice ale parlamentarilor britanici, aparute in ziarul The Daily Telegraph. Reporterii sai au reusit sa obtina documente care, odata publicate, au scandalizat publicul britanic greu incercat de criza si au pus capat carierelor politice ale ministrului justitiei Shahid Malik, speakerului Camerei Comunelor Michael Martin, precum si ale altor parlamentari.

Documentele se refera la obiceiul multor parlamentari britanici - deopotriva de dreapta sau de stanga, conservatori, liberal-democrati sau laburisti - de a pretinde sa li se deconteze de catre institutia parlamentului sume cheltuite in scop personal, cum ar fi cele pentru decoratiuni interioare, achizitionarea de televizoare flat-screen, curatarea santurilor din jurul castelului, sau pur si simplu pentru reparatia masinii de tuns iarba.

Ceea ce a ingrijorat publicul britanic a fost constatarea ca asemenea pretentii din partea parlamentarilor nu sunt in sine ilegale. Cine imparte parte-si face, o situatie familiara si in Romania, unde parlamentarii nostri sunt in mod regulat criticati pentru risipa banilor publici si pentru unele cheltuieli, considerate extravagante.

Parlamentul de la Westminster este insa "mama tuturor parlamentelor", iar abuzurile alesilor britanici nu puteau ramane nesanctionate politic. In ultimele trei secole, niciun alt speaker al Parlamentului nu a mai fost silit sa demisioneze, in urma presiunii combinate din partea colegilor, opiniei publice si a presei. Speakerul a fost acuzat, printre altele, ca a intentionat sa acopere gravitatea practicilor contabile ale colegilor, incercand in acelasi timp sa afle cum si-au procurat ziaristii informatiile referitoare la cheltuielile parlamentarilor.

In urma scandalului, premierul Gordon Brown a anuntat astazi ca parlamentarilor britanici nu li se va mai ingadui sa isi stabileasca singuri nivelurile salariilor si ale cheltuielilor, acestea urmand sa fie decise de catre o comisie statutara independenta. Deasemenea, se preconizeaza ca rolul viitorilor speakeri sa fie unul preponderent ceremonial. Masurile au devenit cu atat mai necesare cu cat intreaga clasa politica britanica este profund afectata de scandal, foarte multi parlamentari fiind pusi in situatia de a declara in mod public ca nu se vor mai prezenta la urmatorul scrutin. Unii analisti vorbesc chiar de o veritabila implozie a actualei legislaturi, liderul Opozitiei din Anglia, David Cameron, cerand organizarea de alegeri anticipate.

Pe termen lung, va fi interesant de urmarit daca si in ce masura reformele parlamentare din Anglia vor fi emulate si de alte parlamente europene unde au aparut in ultimele decenii situatii asemanatoare.

Biografii neautorizate ??

2009-05-15T15:36:00.003+02:00

Recent, cunoscutul istoric Marius Oprea a anuntat ca va lansa in aceasta toamna o biografie a presedintelui Basescu. Intre acesta din urma si Marius Oprea au existat in ultimii ani relatii tensionate. Iata de ce anuntul privind lansarea unei biografii neoficiale a presedintelui in preajma alegerilor prezidentiale a generat panica printre principalii suporteri ai acestuia. Unii au mers intr-atat de departe incat sa sugereze ca publicarea controversatei biografii ar fi un gest nepotrivit din partea lui Oprea, deoarece Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului pe care il conduce este finantat de Guvernul Romaniei.

Analogia cu directorul Muzeului Holocaustului din New York care nu s-ar incumeta sa scrie o biografie a presedintelui SUA, lansata pe blogul sau de Vladimir Tismaneanu, mi s-a parut, insa, deplasata.

Traditia romaneasca in materie de libertatea expresiei a fost extrem de liberala, prin comparatie cu alte tari din Europa si din lume. Pe de alta parte, Romania fiind construita de istorici (M. Kogalniceanu), acestui grup de profesionali - din care se intampla sa fac si eu parte - ii revin responsabilitati sporite fata de alti intelectuali romani, fie ei filosofi, juristi, literati sau politologi.

Iata de ce consider ca incercarea de a i se pune pumnul in gura lui Marius Oprea in legatura cu cartea sa despre Basescu este absurda. Mai mult, metodele folosite nu fac decat sa sporeasca interesul publicului cititor pentru aceasta. Personal nu sunt interesat in opiniile lui Oprea despre presedinte, ci in dreptul fundamental al autorului de a si le exprima liber si fara a fi intimidat cu pierderea finantarii guvernamentale pentru institutul pe care l-a creat.

Partide de criza

2009-05-07T16:19:00.005+02:00

Criza actuala mi-a readus in memorie modul in care liberalii i-au impins la guvernare pe national-taranisti in 1929. Rezultatele pentru PNT au fost catastrofale. In ajunul crizei din 1998, liberalii si social-democratii i-au bagat la inaintare pe Victor Ciorbea si Radu Vasile, care au reusit numai cu greu sa faca fata situatiei economice dificile. Urmarea ? PNTCD a incetat in urma alegerilor din 2000 sa mai fie o forta politica in Romania !

Hotarat lucru, liberalii se pricep sa iasa de la guvernare la timp, lasand gruparile cu aspiratii de partide de masa sa plateasca nota pentru gravele probleme economice ale tarii. Si uite-asa, PDL, tipul de partid de masa atat de bine teoretizat de Romulus Vulcanescu in perioada interbelica - i.e. lider charismatic, ideologie cameleonica, care se schimba in functie de preferintele electoratului - este urmatorul pe lista formatiunilor politice consumate de criza economica.

Intre timp, pensionarii isi amintesc cu nostalgie de timpurile fericite ale guvernarii Tariceanu, cand pensiile pareau sa creasca fara oprire (la fel ca deficitul de cont curent si cel bugetar, din pacate...). Astfel, gruparea liberala a lui Tariceanu, acest veritabil Tatarascu al secolului XXI, si-a conservat aproape in totalitate capitalul electoral avut inainte de 2008. Pentru plata greselilor de guvernare anterioare, exista la noi intotdeauna un partid cu aspiratii de partid de masa care sa preia socul.

In fine, nu poate fi ignorat nici faptul ca ori de cate ori situatia economica a Romaniei se deterioreaza grav, premierii desemnati sa gestioneze criza sunt, aproape fara exceptie, ardeleni. In 1929, victima crizei a fost Iuliu Maniu. In 1998, tapul ispasitor a fost Victor Ciorbea. In 2009, Emil Boc este premierul de sacrificiu. Acesta este asadar bilantul politic al celor trei crize majore care au afectat si Romania.

Circ politic dambovitean

2009-04-16T03:48:00.005+02:00

In timp ce la est de Prut tinerii Moldovei se lupta cu indiferenta Europei si cu batausii lui Voronin, clasa politica damboviteana s-a cadorisit cu un nou candidat la alegerile europarlamentare si un altul la prezidentialele din noiembrie.

Aflat in arestul Politiei capitalei, Gigi Becali, descendentul intru suferinta a lui Iisus, a ingropat securea razboiului cu Vadim Tudor si spera intr-un fotoliu de europarlamentar, drept compensatie pentru ca este silit sa isi petreaca sarbatorile pascale in compania mostenitorilor lui Barabas. Marinimos ca intotdeauna, si-a introdus colegii de celula in tainele Bibliei si a reusit sa-i ierte pe cei care l-au privat de pretioasa libertate de a se substitui organelor statului, cu care a impartit pana recent privilegiul de a pedepsi mafiotii mai marunti din Bucuresti. Inafara lui Vadim, ne putem astepta sa primeasca sprijin electoral de la "luceafarul huilei", care-si toaca si el tot in Pipera pensia de 2500 de lei obtinuta cu atata truda in anii '90 ciomagind la intelectuali, prefecti si jandarmi. Marile spirite se intalnesc.

Mai aiuritoare si lipsita de logica aparenta este anuntarea candidaturii printului Radu Duda la prezidentialele din noiembrie. Gestul sau, sprijinit mediatic de Betsy Myers, directoarea de campanie a lui Obama, a provocat indigestie intelectuala printre specialistii si politicienii locali, care incearca si acum sa inteleaga ce cauta printul-consort in lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. Desi Radu Campeanu, care in anii '90 i-a propus Regelui Mihai sa candideze la functia de presedinte, s-a declarat impotriva candidaturii princiare, in mod bizar Ion Iliescu considera optiunea principelui drept "constitutionala".

Tot acest circ balcano-americano-dambovitean are loc in plina criza economica si in timp ce moldovenii mor sau sunt stalciti in bataie de zbirii lui Voronin. Dar asa merge treaba la noi : mai intai circul, painea mai pe urma...

Avertisment anti-Libertas

2009-04-07T00:24:00.007+02:00

In 2008, irlandezul Declan Ganley a creat Libertas, un partid pan-european dedicat luptei impotriva Tratatului de la Lisabona. In zona, este sprijinit de Vaclav Klaus. De atunci au fost lansate numeroase acuzatii impotriva lui, care sugereaza faptul ca avem de-a face cu activitati anti-europene sponsorizate de CIA, Pentagon si anumite think tank-uri foarte influente din Washington, cum ar fi Heritage Foundation.

Atat de serioase au fost aceste acuzatii, incat in septembrie anul trecut domnul Poettering a cerut in mod oficial investigarea acestora. La randul sau Daniel Cohn-Bendit, din partea Verzilor, a sustinut acuzatiile si cererea de investigatie a provenientei fondurilor partidului Libertas.

Duminica trecuta, Ganley s-a disputat la BBC cu europarlamentarul Corbett, care se ocupa cu reforma constitutionala in cadrul Parlamentului European. Ganley a fost introdus de BBC ca un posibil pion anti-UE al CIA/Pentagon-ului. "Performanta" televizata a acestuia a fost, in opinia mea, execrabila, lipsita de logica interna si plina de lozinci goale de continut.

Inca din 1997, am putut constata din interior cum anumiti experti si cercetatori americani prezenti in Londra incercau sa submineze lansarea monedei euro, in care vedeau un potential rival al dolarului american. Mai mult, in 1998 am fost surprins sa aflu ca mediile academice americane ii poluau intelectual pe militarii si politicienii lor cu ideea absurda ca America ar fi o noua Roma - ideologie care a devenit dominanta in politica externa si militara a Casei Albe in timpul presedintiei lui George W. Bush. Cu acea ocazie, am scris un editorial in Curentul, pe care cititorii romani il pot gasi online in cartea "Falimentul Republicii Inginerilor". Pentru cei familiari cu limba engleza, le recomand versiunea engleza, "De Nobis Fabula Narratur", inclusa in eBook-ul meu "Who's Afraid of the Euro?".

Nu tocmai intamplator, timp de doi ani nu am reusit sa public volumul respectiv in Romania, unde editurile importante sunt puternic influentate de universitari mediocri din SUA. Acestia reusesc sa inspire teama printre intelectualii nostri, care se simt obligati, pentru a fi sprijiniti, sa devina lingai de profesie...

Revenind la Declan Ganley, acesta este partener de afaceri al armatei americane (cu o cifra de afaceri de 200 de milioane de euro), ca furnizor de aparatura de avertizare a dezastrelor. Este mai prezent in Washington D.C. decat la Bruxelles si traieste in Irlanda cu sotia lui de origine americana.

Din 1980 incoace s-au inmultit episoadele care dovedesc ca Statele Unite trateaza Uniunea Europeana mai mult ca pe un concurent, decat ca pe un partener. Acest tip de viziune politica aberanta se va intoarce in timp impotriva promotorilor, SUA numarand milioane de emigranti proveniti din tari UE, care s-ar putea desolidariza de tara adoptiva, cu rezultate catastrofale pentru viitorul acesteia.

Pana se lamuresc lucrurile, ii sfatuiesc pe toti cei care ar putea fi atrasi in mrejele Libertas sa reziste tentatiei si sa mearga inainte pe drumul integrarii europene, pe care au pornit in 2007.

Agenda Reunificarii cu Moldova

2009-04-03T13:40:00.006+02:00

La 20 de ani de la evenimentele din 1989, a sosit in sfarsit momentul reintregirii nationale. Desi la inceputul anilor ’90 au existat forte politice care au cerut revenirea Basarabiei la Romania, eforturile lor au fost premature. Haosul si degringolada generate de tranzitia Romaniei la economia de schimb si democratie politica nu au oferit conditii favorabile pentru realizarea proiectului national. Toate energiile oamenilor politici romani au fost consumate in goana pentru agoniseala. Situatia a fost abil speculata in tot acest timp de Moscova, care a sustinut in Republica Moldova regimul comunist al lui Vladimir Voronin.

In plus, in ultimii 15 ani, singurele forte politice preocupate de reunificarea cu Republica Moldova, si asta mai ales la nivel declarativ, au fost national-comunistii din PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor si bardul ceausismului, Adrian Paunescu.

Astazi, desi parcurgem cea mai grava criza economica de la al doilea razboi mondial incoace, exista conditiile politice, diplomatice si militare pentru unirea Republicii Moldova cu Romania. Ca membra a NATO si a Uniunii Europene, Romania este potential capabila sa absoarba cele cateva milioane de moldoveni, dintre care 800.000 au cerut deja cetatenia romana, si sa le ofere protectia si oportunitatile necesare.

Desi din 2003 am devenit membri ai comunitatii euroatlantice, suntem din pacate mai putin pregatiti din punct de vedere economic pentru unire, dorita de majoritatea fortelor politice romanesti din Republica Moldova, de la Partidul Liberal Democrat la social-democrati. Ani de-a randul, s-a tergiversat constructia de autostrazi, s-a neglijat grava situatie din agricultura si s-a intarziat nepermis de mult restructurarea sau retehnologizarea cu ajutorul investitorilor straini a fostelor intreprinderi de stat.

Cu toate acestea, la proiectul national de unificare cu Moldova nu exista astazi nici alternative serioase, nici piedici majore.

Din punct de vedere intern, trecerea la moneda euro, reorganizarea administrativ-teritoriala si modificarea actualei Constitutii trebuie sa devina prioritare. Nu in ultimul rand, Romania trebuie sa faca eforturi serioase pentru depasirea efectelor crizei si pentru relansare economica.

Din punct de vedere extern, trebuie sa ajungem la un acord diplomatic cu Rusia in privinta Transnistriei si sa obtinem acordul Uniunii Europene pentru realizarea unirii. Dupa toate probabilitatile, diplomatii Uniunii sunt favorabili proiectului. Ramane doar ca politicienii nostri, indiferent de partidul din care fac parte, sa renunte la oportunism si sa sustina prin fapte, nu doar prin vorbe, eforturile de unificare cu romanii de peste Prut.

Basescu si Constitutia

2009-03-30T14:38:00.008+02:00

S-a nimerit sa imi lansez cartea “Reconstructia Constitutionala in Romania” in acelasi timp cu arestarea lui Popoviciu si a complicilor lui de catre DNA. O sa va intrebati ce legatura exista intre una si alta. Popoviciu si altii asemenea sunt creatia deficientelor actualei Constitutii, cea elaborata in 1991 si poreclita „constitutia lui Iorgovan”. Pana in 2003, aceasta nu a garantat in mod expres proprietatea privata, si nu defineste nici acum cu claritate responsabilitatile presedintelui vizavi de institutiile statului, cum trebuiesc acestea exercitate, care sunt limitele autoritatii sale, samd. Modificarea (sau rescrierea) Constitutiei este subiectul cartii pe care v-o propun.

Este limpede astazi de ce, in ciuda protestelor investitorilor straini care au dorit sa investeasca in remodernizarea Romaniei dupa revolutie, PDSR a amanat cu 12 ani modificarea articolului din Constitutie referitor la garantarea proprietatii private. Amanarea si apoi modificarea Constitutiei si-au avut rostul lor. Cata vreme clientii politici ai PDSR nu reusisera sa se indestuleze din bunurile statului (cum a facut si domnul Popoviciu), nu s-a pus problema garantarii proprietatii. Modificarea din 2003 a devenit necesara numai dupa auto-improprietarire, ba chiar s-a facut in mare graba, noii oligarhi primind drepturi curat anglo-saxone : incalcarea proprietatilor luate cu japca de la stat poate atrage decesul violent al eventualilor faptasi ! Pana la urma, am reusit sa nu ne vindem tara, ci sa o dam pe mai nimic.

Constitutia actuala nu ne poate lumina nici daca recentele comentarii ale presedintelui Basescu in favoarea lui Popoviciu sunt o incercare de influentare a Justitiei, sau nu, daca avea dreptul sa se amestece, fie si-asa, de pe gard. Opinia mea este ca nu a avut de ales, dar asta este o alta poveste, care tine de felul in care sunt propulsati inca la putere politicienii nostri.

Cateva raspunsuri la dilemele constitutionale actuale le puteti afla citind „Reconstructia Constitutionala in Romania”, lansata vineri. Este mai scurta, mai la obiect, si mai usor de parcurs decat Raportul comisiei prezidentiale, asa cum ii sade bine unei carti scrise in plina epoca a Internetului... Mai greu o sa fie cu reconstructia morala a societatii romanesti, daca nu chiar imposibil. Dum spiro, spero.

Citeste comunicat in ziare.ro

Klaus, omul Moscovei ?

2009-03-25T17:05:00.003+01:00

Ne-am obisnuit in ultimii ani sa credem ca instabilitatea politica este ceva care ii afecteaza mai mult pe romani decat pe maghiari, polonezi sau cehi. Rasturnarile politice de saptamana aceasta dovedesc insa contrariul.

Demisia premierului maghiar Gyurcsany si votul de neincredere care l-a doborat pe primul ministru ceh Topolanek au provocat o mare ingrijorare in Uniunea Europeana, care parcurge cea mai serioasa criza economica de la al doilea razboi mondial incoace.

Daca premierul maghiar poate fi considerat o victima sigura a agravarii crizei economice din Ungaria, mandatul premierului ceh a fost abrupt intrerupt, se pare, pentru ca a sprijinit in parlament adoptarea Tratatului de la Lisabona. Transformarea sa din eurosceptic in suporter al Tratatului a displacut cu siguranta atat presedintelui Vaclav Klaus, cat si unora dintre colegii sai de partid.

In urma cu o luna, incriminam pe blogul meu in limba engleza atacurile presedintelui Klaus la adresa Tratatului si a monedei euro, sustinand ca acesta are tendinta sa confunde structurile politice ale Uniunii cu cele ale defunctei URSS (“EU and the Soviet Syndrome”). Potrivit unui analist ceh intervievat recent de EurActiv, insa, exista suspiciunea in Praga ca domnul Klaus este eurosceptic nu intamplator, ci la comanda Moscovei.

Lukas Pachta, cercetator la think tank-ul praghez Europeum, sustine ca publicarea uneia din cartile lui Klaus a fost partial finantata de Lukoil, si ca acesta a fost recent numit presedintele unei firme din Cehia care urmeaza sa fie cumparata de Gazprom. Mai mult, Pachta afirma ca tot rusii ar fi si inspiratorii din umbra ai partidului anti-european Libertas, sustinut activ de presedintele ceh. Daca afirmatiile acestea sunt adevarate, inseamna ca presedintele ceh nu este altceva decat colegul lui Iliescu de pe Vltava !

Mai ingrijorator este insa faptul ca in plina criza si inainte de reuniunea G20 de la Londra, Uniunea Europeana este condusa de un presedinte eurosceptic de profesie, ca la Praga s-a instalat instabilitatea politica, iar semnarea Tratatului de la Lisabona ramane deocamdata incerta.

Romania, codasa UE

2009-03-20T17:15:00.004+01:00

Ne-a lovit si a doua criza, una mai rea decat cea din 1998, si tot nepregatiti ne-a gasit. Poate sa zica Tariceanu ce-o vrea : o crestere economica care ne-a lasat mostenire un deficit de cont curent record, ca sa nu mai vorbim de deficitul bugetar, nu este prilej de lauda, nici capital electoral.

Politicienii romani din ultimii zece-cincisprezece ani au refuzat sa accepte orice masura care ar fi putut ajuta in criza actuala. Renuntarea la rata de schimb fluctuanta ar fi fost una dintre ele. Imi aduc aminte cum, prin 1998, in plina criza, am participat la o sedinta condusa de premierul de atunci, Radu Vasile, la ICA Ghimbav. L-am intrebat cu acea ocazie de ce nu stabilizam si noi cursul leului prin adoptarea unui consiliu monetar. Desi Radu Vasile este de formatie economist, s-a lasat convins de bancherii Bancii Nationale ca bulgarii au consiliu monetar pentru ca sunt mai prosti ca romanii, nestiind sa opereze cu instrumentele de credit de „ultima generatie”, pe care vezi-Doamne BNR le avea la degetul mic !

In plus, ori de cate ori exporturile Romaniei stagnau, exportatorii apelau pur si simplu la serviciile BNR, care saracea prompt populatia, devalorizand leul in favoarea lor (am scris despre toate acestea in articolele cuprinse in „Falimentul Republicii Inginerilor”, nu mai revin acum).

Sa vedem ce crede, insa, reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria, domnul Juan Fernandez Ansola, despre „prostii” de bulgari si „desteptii” de romani:

„Bulgaria are o rata fixa de schimb ancorata la euro, precum si surplusuri fiscale. Romania are o rata de schimb variabila, si mari deficite bugetare. Amandoua vor fi testate in curand [de criza, nn], dar Bulgaria este poate intr-o situatie mai buna pentru a face fata furtunii actuale. Romania va trebui sa isi reduca deficitul intr-o perioada de criza – ceea ce este greu pentru orice tara. Bulgaria are ceva marja de manevra, pentru ca si-a sporit in mod inteligent rezervele in ultimii ani si pentru ca a pastrat pe toata perioada [adica din 1998 pana in 2008,nn] un consiliu monetar puternic”.

Intrebat daca Bulgaria nu va avea de suferit din cauza devalorizarilor competitive de moneda practicate in mod regulat de Romania pentru a sprijini exporturile, domnul Fernandez Ansola a adaugat:

„Experienta mondiala demonstreaza ca efectele economice ale devalorizarilor de moneda sunt de scurta durata, si ca deci tarile trebuie sa se concentreze pe cresterea reala a productivitatii muncii” (sursa: ziarul Echo, Sofia)

Pentru a nu fi siliti sa „negociem in genunchi” cu FMI, trebuie sa mai lasam cate ceva in visterie, nu-i asa domnule Tariceanu ? In plus, poate si populatia ar fi multumita, pana la introducerea euro, cu o moneda ceva mai stabila, macar in ceasul al doisprezecelea ! Sau poate asteptam a treia criza, cea finala ?

foto: Assen Tonev

Republica Parlamentara

2009-03-18T12:08:00.005+01:00

Ca istoric si initiator, inca din 1995, al dezbaterilor privind modificarea actualei Constitutii, sunt constient de imensa responsabilitate care revine intelectualilor societatii civile in privinta recomandarii unei noi forme de guvernamant in Romania.

Republica parlamentara, in care executivul este o emanatie a legislativului, este una din optiunile care ne stau la dispozitie. Un asemenea aranjament presupune alegerea ministrilor si a presedintelui de catre parlamentari.

Regimul parlamentar din Romania secolului XIX si inceputul secolului XX s-a bazat pe prevederile Constitutiei de la 1866, de inspiratie belgiana. Aceasta a servit Romania fara probleme pana in 1923. In perioada interbelica, regimul parlamentar din Romania a fost distrus prin eforturile combinate ale regelui Carol II si ale legionarilor, care au dorit fiecare sa-si instaureze dictatura personala sau de tip totalitar.

Revenirea la un regim parlamentar de tip Westminster in Romania este posibila, insa numai in anumite conditii.

In primul rand, o republica parlamentara are nevoie de o Justitie puternica si independenta, ceea ce nu este cazul la noi deocamdata. Recentul Raport al Comisiei Europene critica tocmai Justitia din Romania, considerata ineficienta si probabil aservita politic.

In al doilea rand, asa cum a demonstrat-o deja puciul parlamentar din 2007, Parlamentul poate submina atat Justitia, cat si democratia. O republica parlamentara, insa, nu isi poate permite luxul sa accepte ca deputati sau senatori persoane certate cu morala, cu legea sau aflati in solda unor oameni de afaceri cu apucaturi anti-democratice sau lipsiti de scrupule.

Ca sa fiu si mai clar, consider ca democratia este amenintata in Romania atat de o putere executiva care urmareste sa-si intareasca atributiile in dauna legislativului, cat si de grupuri de oameni de afaceri care, asa cum au dovedit-o, pot submina cu succes institutiile statului, de la Presedintie la Justitie. Domnul Dinu Patriciu, spre exemplu, isi doreste chiar, mai in gluma mai in serios, sa privatizeze insasi Justitia din Romania.

In al treilea rand, o presa eliberata de „mogulism” este esentiala pentru a fi siguri ca ziaristii nostri nu se afla in solda oligarhilor, nu scriu la comanda, ci sunt veritabili „gardieni ai democratiei” si ai statului de drept.

Fireste, votul uninominal poate rezolva o parte din problema accesului unor persoane grav compromise, la demnitatea de parlamentar. Campanii de tipul „Coalitia pentru un parlament curat” initiate de SAR, pot contribui la primenirea clasei politice actuale. Pana nu vom rezolva, insa, problema influentei oligarhilor asupra acesteia, nu ne putem permite sa adoptam modelul republicii parlamentare fara a pune democratia in primejdie.

"Democratia Perfecta"

2009-03-14T10:51:00.003+01:00

Intr-un interviu acordat recent ziarului”Romanul” din Spania, Santiago Carillo, ex-liderul Partidului Comunist spaniol, discuta pe larg despre relatia sa cu Nicolae Ceausescu.

In anii ´70, PC spaniol activa in ilegalitate de pe teritoriul Romaniei, cu sprijinul regimului Ceausescu. Desi afirma ca a fost tratat „corect” de Ceausescu, Carillo relateaza cateva incidente care l-au condus la concluzia ca dictatorul roman nu a fost un om malefic, ci pur si simplu nebun:

"in anii '70...Ceausescu m-a invitat la ziua nationala. La masa am facut o gluma, reala dealtfel, de fata cu toata lumea despre portretele lui Ceausescu si ale Elenei pe care le vedeam la manifestatiile obisnuite. I-am intrebat de ce fotografiile nu sunt recente, de ce erau de cand erau tineri. Toata lumea a zambit, dar Ceausescu era foarte serios si a zis ca portretul lui e foarte actual. Eu i-am zis: dar acum ai parul alb si in poza ai parul negru !? Si raspunsul sau a fost ca daca se odihneste 15 zile, parul lui revine la culoarea initiala si dispar firele albe (...)"

Apoi, la un Craciun, m-a invitat cu familia la Sinaia, si cand am ajuns am stat la masa impreuna si avea parul in toate culorile curcubeului. Traducatorul, care era mereu prezent in conversatiile noastre, mi-a povestit ca Ceausescu utilizase o vopsea de par romaneasca si a ajuns la acea schimbare ciudata a culorii parului. Atunci mi-am dat seama, m-am convins, ca incepea sa nu mai fie normal si ca-si pierduse ratiunea."

In preajma revolutiei, Carillo a incercat sa il previna pe Ceausescu ca trebuie sa se schimbe sau sa renunte la putere. El considera ca nu a fost ascultat de dictator pentru ca acesta nu realiza ce se intampla in jurul lui. Credea ca Romania era o „democratie perfecta”, ca datoriile externe trebuiesc platite cu orice pret. Liderul spaniol l-a considerat extrem de slab dotat intelectual, notand faptul ca nu intelegea deloc economie.

Pe fiul dictatorului, Nicu, Carillo l-a considerat un „alcoolic” si un „degenerat”, avand o parere mai buna despre Zoe. Cunoscand intim familia Ceausescu, el se declara uimit de faptul ca multi romani din Spania au nostalgia anilor dictaturii.

Care Mogul ?

2009-03-11T11:18:00.007+01:00

... un Madoff balcanic

Prin ’96 am pierdut sansa de a deveni intelectual “cu certificat de calitate” de la Sorin Ovidiu Vintu. Pe atunci aveam o mica firma de import in Brasov si trei angajati. Intr-o buna zi, am fost contactat de seful biroului Gelsor Brasov, pornit la vanatoare de capete. Am uitat cum il cheama, dar imi amintesc ca bea tuica de prune ca apa minerala.

Omul nostru, fost merceolog prin urbe, a venit la locuinta mea din Schei cu oferta sa lucrez pentru Gelsor, promitandu-mi ca ma va ingropa in bani, indiferent de tipul de proiect pe care l-as putea avea in minte. In aburii alcoolului, omul lui Vintu a mentionat chiar posibilitatea construirii unui cosmodrom in apropierea Brasovului, daca asa poftesc. Am refuzat politicos (ideea unui cosmodrom la Brasov m-a dat gata), dar asta l-a agravat, omul devenind de-a dreptul abuziv catre sfarsitul vizitei.

Saptamana asta aflu cu stupoare ca „Voinescu, Ungureanu, Avramescu” n-au rezistat ofertei ! Acum se ocupa intens – asa or fi ordinele ? – cu promovarea republicii prezidentiale in Romania ! Acelasi SOV declara pe 10 martie 2009 Evenimentului Zilei ca numarul specialistilor care au acceptat sa lucreze pentru el in trecut depaseste cu mult cifra de 150 mentionata la televiziune.

Am aflat deasemenea ca atat domnul Vintu cat si domnul Patriciu refuza eticheta de mogul. Aici sunt de acord cu ei : pentru mine, Vintu este un jalnic Madoff balcanic, pe care justitia romana l-a protejat si stim cu totii de ce; Patriciu prefera sa fie numit om de afaceri, de parca insusirea creantelor libiene datorate statului ar avea vreo legatura cu economia de piata !

La cele cateva sute, sau poate mii, de intelectuali cu „certificate de calitate” de la SOV si Patriciu, se adauga din pacate alte sute de mii de victime, care au fost doar partial compensate, si asta din bugetul mult-hulitului stat. Dar poate oare un stat, oricare ar fi acesta, sa mai functioneze normal si sa prospere, cand musteste de escroci care se cred oameni de afaceri ? Este destul sa privim jalnicul spectacol oferit de o natiune pana mai ieri superputernica, redusa astazi la implozie financiara, ca sa intelegem de ce acceptarea "ofertelor" provenind de la asemenea "oameni de afaceri" se poate dovedi fatala.

imagine: "Faust" de Rembrandt

Spre o Republica Bananiera ?

2009-03-09T14:55:00.008+01:00

Modificarea sau schimbarea actualei Constitutii divizeaza clasa politica romaneasca in tabara pro-prezidentiala, care doreste o presedintie puternica, si tabara „parlamentaristilor”, care ar dori ca presedintele sa fie slab si ales de parlament.

Inainte de a trece la prezentarea acestor optiuni, trebuie sa recunosc ca am fost, la randul meu, partizanul constitutionalismului de tip american si al unei institutii prezidentiale puternice. In ultima vreme am inceput sa am serioase dubii in aceasta privinta.

Anul trecut am avut ocazia sa petrec cateva zile de studiu in superba biblioteca Rothschild din Cannes. Acolo mi-a cazut in mana studiul scris de dr. Edwin Matutano, intitulat „Le régime presidentiel à travers le monde et ses quiproquos” (Revue Politique et parlementaire, nr.1047, aprilie-iunie 2008). Dr Matutano sustine, nu fara indreptatire, ca sistemul congresional american nu a functionat bine in niciuna din tarile care l-au adoptat. Ca personalizarea puterii presedintelui duce la excese periculoase ale executivului. Ca dintre toate republicile prezidentiale supuse investigatiei – majoritatea in America Latina, precum si Philippine, Cipru sau America Centrala – numai Ciprul si Costa Rica ar fi stabile din punct de vedere politic.

Ceea ce nu mentioneaza studiul in cauza voi completa eu. Exista doua mari sisteme de organizare a democratiilor contemporane: sistemul parlamentar de tip Westminster, cel congresional de tip american, si variante ale acestora. Majoritatea tarilor care, la fel ca Statele Unite in secolul XVIII, au fost initial colonii ale unor imperii europene sau asiatice, au preferat sa adopte sistemul congresional. Pe de alta parte, tari ca Germania, Anglia, Spania, care au avut o indelungata traditie parlamentara de tip medieval inainte de transformarea lor in state moderne, au devenit democratii parlamentare.

Pana la eliberare, coloniile din America Latina, Europa Centrala sau Asia au fost guvernate discretionar, chiar dictatorial, de catre puterea coloniala titulara. Iata de ce dupa obtinerea independentei, acestea au preferat sa se alinieze institutional la modelul oferit de Statele Unite, liderul razboaielor de independenta indreptate impotriva puterilor europene. Multe dintre aceste tari, ca Romania, fusesera lipsite de institutii parlamentare medievale (cu exceptia unor natiuni ca Polonia sau Ungaria). Cu alte cuvinte, natiunile eliberate nu au vrut sa emuleze institutii specifice fostilor stapani coloniali.

Din pacate, devine tot mai evident faptul ca sistemul congresional nu functioneaza bine inafara Statelor Unite ale Americii decat in mod exceptional. Ascensiunea politica a unor presedinti deveniti dictatori, frecvente demisii la varf ale sefilor executivului, sau inlocuirea fortata a acestora sunt fenomene des intalnite in republicile prezidentiale.

Revenind la Romania, cred ca exista la noi pericolul de a opta pentru un model congresional prezidentialist, care ar avea drept consecinta transformarea tarii intr-o republica bananiera (nu e nevoie sa spun de ce, si oricum eu nu ma ocup cu barfa).

Sintagma „republica bananiera” nu imi apartine. Ea a devenit celebra dupa aparitia in 1989 a cartii „La république Bananière”, scrisa de nu mai putin celebrul filosof francez Jean-François Lacan. Cartea se constituie intr-o critica virulenta a republicii prezidentiale gaulliste din Franta. Ea descrie cu lux de amanunte abuzurile prezidentiale, folosirea serviciilor secrete in scopul conservarii puterii prezidentiale, guvernarea prin decrete-lege, aservirea puterii judecatoresti. Acestea sunt tot atatea derapaje anti-democratice majore, pe care noi trebuie sa le evitam atunci cand vom trece la rescrierea Constitutiei din 1991.

Fireste, tendinta unor tineri specialisti sau politicieni, ca Ion Stanomir sau Sever Voinescu, este de a ne recomanda sistemul congresional american ca pe unul aproape ideal.( Am fost si eu tanar, am facut aceeasi greseala.) In privinta emularii sistemului congresional, Samuel Huntington avea insa perfecta dreptate cand sustinea ca democratia americana este produsul unor conditii de mediu si istorice unice si irepetabile, care nu pot fi duplicate cu succes in alte zone ale lumii. Voi reveni pe aceasta tema.

"Spre A Treia Republica"

2009-03-03T19:22:00.004+01:00

Au trecut doi ani de la initiativa prezidentiala de condamnare a comunismului in Parlamentul Romaniei. Rezultatul ? O contralovitura iliesciana, constand in actiunea de suspendare a presedintelui, care a ocupat in 2007 atentia romanilor timp de sase luni. Nu intentionez sa analizez acum oportunitatea condamnarii comunismului sau rezultatele initiativei, nu este important. Actiunea de suspendare a lui Basescu la care s-au raliat 322 de parlamentari a expus insa starea de putrefactie in care se afla sistemul nostru institutional. Acesta a fost construit stramb, pe baza Constitutiei de la 1991.

Sociologul si scriitorul iesean Liviu Antonesei este unul dintre intelectualii romani care a tras la timp semnalul de alarma in aceasta privinta. La inceputul lui 2007 a publicat un ciclu de sase editoriale, sugestiv intitulate „Spre A Treia Republica”. Constatand situatia de blocaj institutional la care se ajunsese – presedintele nu isi putea concedia premierul, iar acesta din urma si acolitii lui din Parlament nu au putut demite presedintele – Liviu Antonesei scria:

„Ne trebuie o altă Republică, pe ruinele acesteia, una în care va trebui, înainte de toate, să alegem mai înţelept forma de guvernămînt. Acum, după diagnosticarea eşecului republicii semiprezidenţiale, pare mai simplu, suntem obligaţi să alegem una din formele pure, nehibride. Este de ales, prin urmare, între republica prezidenţială şi cea parlamentară, amîndouă cu avantajele şi dezavantajele lor. Pentru a alege însă bine, va trebui s-o facem gîndindu-ne nu la persoane, cum am procedat la începutul deceniului trecut, ci la interesele reale ale ţării.”

Din toata tevatura iscata de initiativa condamnarii comunismului si incercarea de suspendare a presedintelui, ne-am ales cu acest diagnostic, dat de un intelectual care simte si actioneaza ca inaintasii sai junimisti, adica din spirit patriotic.

Cei care doresc sa se familiarizeze cu propunerile avansate de Liviu Antonesei in editorialele sale, cum ar fi recomandarea privind parlamentul unicameral si altele ( care se regasesc si in asa-zisul „decalog al lui Basescu”), pot accesa linkul saptamanalului ACUM la adresa

http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=253

In opinia lui Liviu Antonesei, modificarea sau inlocuirea unor articole din Constitutie nu sunt suficiente. Potrivit lui, este necesara elaborarea unei noi Constitutii, care sa o inlocuiasca pe cea carpita in 2003, care a incetat sa ne mai serveasca interesele. Nimic mai adevarat ! Dar oare vor fi in stare politicienii nostri sa se ridice la inaltimea acestei misiuni istorice ? Ramane de vazut.

* publicat in saptamanalul AGERO Stuttgart

2009-02-23T16:15:00.004+01:00

Aparitie editoriala

Putine sunt perioadele din istoria unui popor, in care schimbarile se succed cu o repeziciune ametitoare. Este si cazul Romaniei in ultimele doua decenii. Revolutie, transformari institutionale, revenirea la economia de piata, mineriade, aderarea la NATO, integrarea in Uniunea Europeana, crize economice, toate sau aproape toate aceste evenimente sunt interpretate pentru cititor prin prisma sociologiei istoriei, in Falimentul Republicii Inginerilor.

Cartea reuneste cele mai importante studii, articole si editoriale publicate de autor intre 1998 – 2009. Unele, cum este cazul studiului Deceniul pierdut al Romaniei, analizeaza evolutia societatii romanesti – economica, sociala si politica – intre 1990 si 2000. Altele, cum sunt articolele geopolitice dedicate Chinei sau Rusiei, surprind evolutia celor doi giganti care ne-au patronat destinele vreme de cincizeci de ani, aflandu-se astazi ei insisi intr-un dureros si complex proces de tranzitie.

Partea a doua a cartii, Anatomia unui putsch, reuneste editorialele autorului despre criza constitutionala si institutionala din Romania anilor 2007-2008. Aceasta se incheie cu doua articole referitoare la alegerile parlamentare din 2008, publicate in Curierul Atenei si sugestiv intitulate Democratie à la roumaine.

Falimentul Republicii Inginerilor poate fi procurata online, accesand link-ul http://www.mobipocket.com/en/eBooks/eBookDetails.asp?BookID=149717
sau tastand numele Florian Pantazi pe site-ul http://www.mobipocket.com/.

Modelul politic francez

2009-02-13T10:45:00.005+01:00

Am dorit sa aflu de la un politolog important al diasporei ce parere are despre modelul politic francez pentru romani. Cercetător în politici publice, Bogdan Călinescu s-a stabilit în Franţa la începutul anilor ’90. Presedinte (până la începutul anului 2008) al Institutului pentru cercetarea administraţiilor publice (iFRAP) si director al revistei „Société Civile“, a scris zeci de articole si studii despre reforma statului, cheltuielile publice, educaţie. Publică mai ales sub pseudonimul Nicolas Lecaussin, fiind autorul a două cărţi : "Cet Etat qui tue la France" (Editura Plon, 2005) si "L’absolutisme efficace" (Plon, 2008). Va publica o noua carte intitulata "Au secours, ils veulent la peau du capitalisme" (First) la inceputul lunii aprilie. Iata ce mi-a raspuns:

- Domnule Calinescu, sunteti unul dintre cei mai influenti intelectuali romani, de dupa 1989, din capitala Frantei. Ce v-a determinat sa va stabiliti aici ?

Imi atribuiti un rol foarte important. Daca as fi avut multa influenta, poate ca reformele lui Sarkozy ar fi fost mult mai ambitioase. Incerc sa contribui la schimbarile politice si economice din Franta prin intermediul organismelor in care am lucrat si lucrez, IFRAP (Institut français de recherche sur les administrations publiques), Sauvegarde Retraites si ALEPS (Association pour la liberté économique et progrès social), prin cartile, studiile si articolele pe care le public . Am ales Franta in primul rand pentru ca am crescut intr-o atmosfera francofila. Parinti si bunici vorbitori de limba franceza si specialisti ai culturii Frantei, am cazut de mic precum Obelix in cazanul frantuzesc. Evolutia era oarecum previzibila, « singura » incertitudine era data caderii regimului comunist. Aveam 20 de ani, o varsta la care inca iti poti permit orice initiativa. Au urmat studiile superioare in Franta – Sciences po si Licenta in litere – dupa care m-am stabilit aici. Dupa mai multe « joburi » in dreapta si-n stanga, foarte utile de altfel, am intrat la iFRAP.

- Care considerati ca sunt cele mai importante realizari ale dumneavoastra de pana acum ?

Fara pretentii mari, cred ca am reusit mai multe pana acum. Cum banuiesc ca va referiti la realizari profesionale, las deoparte familia si copiii. Iata deci cateva exemple : Parcursul din 1998 pina in 2008 la IFRAP unde am intrat la jumatate de norma si am terminat ca presedinte al Institutului ; Succesul revistei « Société Civile » pe care am fondat-o in 1999 si care a devenit astazi o referinta in lumea analistilor politicilor publice. Fara a fi distribuita in chioscuri, am reusit sa avem aproape 7 000 de abonati, mult mai mult decit celebrele reviste « de specialitate », Commentaire sau La Revue des deux mondes. As putea adauga succesul de librarie al cartilor « Les profiteurs de l’Etat » (Plon, 2001), sau « Cet Etat qui tue la France » (Plon, 2005) vandute in zeci de mii de exemplare si obtinand un impact remarcabil in mass-media (la prima dintre ele sunt co-autor).

In fine, sunt mandru ca mai multe din reformele facute de Sarkozy provin de la think-tank-ul pe care l-am condus : ameliorarea democratiei parlamentare, scaderea cheltuielilor publice si inchiderea unor organisme publice inutile, facilitarea investitiilor in intreprinderi, etc… Toate acestea fara un euro de la Stat ! Insist asupra faptului ca Institutele IFRAP si Sauvegarde Retraites functioneaza dupa modelul american, prin marketing direct (mailing) si fundraising (300 000 de scrisori trimise in fiecare an).

- Sunteti la curent, fara indoiala, cu intentiile unei importante parti ale clasei politice romanesti privind modificarea Constitutiei de la 1991. Poate servi modificarea Constitutiei franceze din iulie 2008 drept ghid pentru noi ?

Problemele institutiilor publice frantuzesti constituie subiectul ultimei mele carti, L’Absolutisme efficace (Plon, 2008). Din pacate, reforma institutionala franceza e insuficienta. E adevarat, se acorda mai multe roluri parlamentului, cum ar fi acela de a imparti ordinea de zi cu executivul, sau de a avea un cuvant de spus in numirile de inalti functionari facute de executiv. Insa rolul principal al deputatilor e acela de a vota bugetul si de a fi la curent cu ceea ce se intampla cu banii contribuabililor. Nu e cazul in Franta : deputatii nu reusesc sa schimbe decit 0.06 % din bugetul prezentat de guvern. Mai mult decit atat, executivul, mai ales Sarkozy, isi permite sa creeze noi impozite fara macar sa consulte deputatii ! O aberatie incredibila intr-o democratie moderna. Deputatii francezi nici nu au fost instiintati de continutul planului de reconstructie economica anuntat recent de Sarkozy. Cand vedem cum e discutat planul lui Obama si schimbarile facute fata de planul initial (senatorii republicani au reusit sa economiseasca 100 de miliarde de dolari)…

In fine, consider ca a avea un « dublu executiv”, presedinte si prim-ministru, cu puteri garantate de Constitutie, e un viciu frantuzesc ce se regaseste in Romania. Tensiunile dintre cei doi sunt inevitabile atunci cand presedintele are initiativa reformelor, insa prim-ministrul si ministrii sunt responsabili in caz de esec… Autocratia de tip francez continua.

Modelul francez nu e un exemplu de urmat. Daca cei din societatea civila romaneasca vor un bun exemplu, atunci cel american ar fi cel mai potrivit. In Statele Unite avem de-a face cu un sistem prezidential in care presedintele e puternic pentru ca... Congresul are puteri importante si poate controla executivul. Sistemul francez e un adevarat paradox : un regim prezidential omnipotent, insa impotent. Ani de zile, administratia si oamenii politici francezi au fost incapabili sa ia masuri eficiente impotriva violentelor de la periferiile marilor orase sau sa faca reforme economice.

- Ce importanta are pentru UMP numirea domnului Xavier Bertrand ca secretar general al acestui partid ?

Xavier Bertrand e un individ foarte antipatic. Un politician pur-sange, un demagog. Abil si perseverent, e foarte amitios si Sarkozy stie acest lucru. Nu e iubit de deputatii UMP si poate de aceea presedintele l-a numit secretarul partidului, pentru a-l marginaliza intr-o oarecare masura. De subliniat si faptul ca Eric Besson, felonul stangii, e astazi al treilea in functie la UMP ! Nu cunosc un singur deputat UMP care a apreciat acest lucru. Dar pot ei sa protesteze ?

- Cum a afectat criza economica rating-ul principalilor politicieni francezi ?

In ultimul sondaj Ipsos-Le Point (12 februarie), Sarkozy a scazut la 36 % de opinii favorabile (si 61 % de opinii defavorabile). E cel mai slab scor de la alegerea lui,din mai 2007. Fillon e la 51 contra 42, deci mult mai bine decat Sarkozy. Criza economica e adesea un factor benefic pentru politicieni. Revin pe scena nationala, ne asigura ca vor avea grija de noi, ei au solutiile ideale pentru iesirea din criza… Ma tem ca in cazul actual, politicienii vor suferi, atat in Franta, cat si in Statele Unite. Insa, fiti fara grija, un om politic gaseste tot timpul resursele necesare pentru a reveni in forta.

- Ce ne puteti spune despre noul partid Liberal Democrat din Franta ?

Partidul Liberal Democrat a fost creat in aprilie 2008 de Aurélien Véron, fost membru al partidului Alternative Libérale si al asociatiei Liberté Chérie. E deci un partid foarte tanar, condus de un tanar manager de banca, energic, cultivat si bun cunoscator al liberalismului. E si un bun prieten. Nu am avut scrupule sa-i spun ca nu cred in noile partide pentru a reforma Franta. Reformele liberale facute in mai multe tari occidentale au fost opera partidelor traditionale (de stanga sau de dreapta), convertite la liberalism sau infiltrate de liberali si puse sub presiunea societatii civile. Esecul partidului Alternative libérale in 2007 demonstreaza clar imposibilitatea de a a obtine circumscriptii pentru candidati si finantare intr-o tara dominata de masinile UMP si Partidul socialist, si in care activitatea politica depinde de banii publici. Doar asociatiile societatii civile – precum Liberté Chérie – pot face ca ideile liberale sa ajunga la urechea celor ce ne guverneaza.

In tari ca Romania, situatia e cu totul diferita. La sfarsitul comunismului, a trebuit (re)creat tot sistemul de partide politice.

- Cum comentati reintegrarea Frantei in comandamentul aliat al NATO ? In ce masura Franta, care nu a participat la invazia din Irak, va putea redeveni un partener politic major al actualului guvern irakian ?

Una din principalele schimbari aduse de Sarkozy a fost atitudinea fata de America. Sarkozy a avut “curajul” sa-l intalneasca pe Bush de mai multe ori, chiar inainte de a fi ales. A pronuntat mai multe discursuri in care a afirmat clar ca Franta e aliata Statelor Unite, marcand astfel ruptura cu politica antiamericana, cretina si sterila, a predecesorului sau. Reintegrarea in comandamentul NATO nu e deci o surpriza pentru mine. E o decizie fericita.

Cat despre Irak, Sarkozy a facut o vizita surpriza zilele trecute. E prima vizita facuta de un presedinte francez din 2003 incoace. Faptul ca s-a dus acolo si ca a invitat intreprinderile frantuzesti sa investeasca e o noua dovada ca americanii au castigat razboiul si ca o noua democratie a aparut in aceasta zona. Sigur ca dupa ce Franta s-a opus eliberarii irakienilor si a sustinut pe fostul dictator, va fi dificil sa se obtina contracte importante (nu trebuie uitat faptul ca in 2003, atunci cand Bagdadul a cazut, irakienii au dat foc la doua reprezentante straine : ambasada Germaniei si Centrul cultural francez.

- Va multumesc, domnule Calinescu.

publicat de revista AGERO-Stuttgart

In spatele usilor inchise

2009-02-11T13:11:00.009+01:00

Zilele trecute, reporterul Wang Qing de la Ziarul Tineretului Chinez a cerut in mod public guvernului chinez sa furnizeze detalii in privinta planurilor sale de relansare economica.

Planul chinez de relansare economica, adoptat anul trecut, are o valoare totala de 4.000 de miliarde de yuani, sau aproximativ 455 de miliarde de euro. Potrivit comunicatelor oficiale, sectoarele prioritare de dezvoltare (cai ferate, autostrazi si aeroporturi) vor primi pana la sfarsitul lui 2010 fonduri de 2.000 de miliarde de yuani. Alte 1.000 de miliarde vor fi alocate in urmatorii 2 ani pentru refacerea infrastructurii rurale de irigatii, pentru constructia de locuinte, sanatate, mediu si educatie.

Pe 7 ianuarie 2009, avocatul Yan Yiming din Shanghai a depus o cerere la Comisia Nationala de Dezvoltare si Reforme (CNDR) din Beijing pentru a fi informat in legatura cu proiectele care vor fi finantate : "Cer transparenta totala in privinta listei de programe municipale si provinciale prezentata la CNDR, asupra proiectelor aprobate si asupra motivelor care au condus la aceasta alegere, cat si suma de la buget alocata fiecarui proiect. Deasemenea, cer sa stiu ce masuri de supraveghere vor fi adoptate si ce organisme ale statului vor fi insarcinate cu aceasta misiune" (citat de Courrier International).

Potrivit jurnalistului Wang Qing, de la Zhongguo Qingnian Bao (organul oficial al Ligii Tinerilor Comunisti chinezi), desi statul chinez are obligatia legala sa raspunda in timp de 2 saptamani la solicitari de acest gen, avocatul Yan Yiming nu a primit pana acum niciun raspuns. Cunoscut pentru opiniile reformiste exprimate de membrii colegiului de redactie, Ziarul Tineretului Chinez cere, la randul lui, ca solicitarea de informatii depusa de avocatul din Shanghai sa fie satisfacuta si adusa la cunostinta publicului. Potrivit autorului, este absolut firesc ca orice contribuabil chinez sa fie informat in deplina transparenta cat, cum si unde vor fi alocati banii guvernamentali si cine va supraveghea acest proces complex de distributie a fondurilor.

Utilizarea pe timp de criza economica a remediilor keynesiene a devenit foarte populara in ultimii 70 de ani. Deciziile privind alocarea de fonduri pentru a relansa o economie masiva cum este aceea a Chinei trebuie luate insa transparent, democratic si nicidecum in spatele usilor inchise. Procedand altfel, guvernantii chinezi risca sa constate ca tratamentul propus de ei va avea doar un efect de placebo asupra sanatatii pacientului.

(illustration: "Behind Closed Doors" by Joanne Schembri)

Huntington in Spania

2009-02-10T15:44:00.004+01:00

Una din aripile muzeului arheologic regional din Alcala de Henares (Spania) gazduieste o parte a tezaurului arheologic adunat, la inceputul secolului XX, de renumitul hispanist si filantrop Archer M. Huntington (1870-1955).

Colectia cuprinde obiecte de uz comun din perioada romana si pre-romana, superbe statui de marmura, statuete de zeitati egiptene sau romane, bijuterii ibero-celtice, monede, documente privitoare la sapaturile arheologice efectuate de filantrop langa Sevilla, traduceri (in engleza) ale poemului El Cid. Expozitia comemoreaza implinirea a 100 de ani de la inaugurarea muzeului de arta si cultura hispanica din New York. Colectia cuprinde deasemenea fotografii de epoca din diferite zone ale Spaniei, care il situeaza pe Huntington printre marii etnologi si arheologi hispanisti ai lumii.

Archer M. Huntington a fost fiul lui John si Arabella Duval, casatorita ulterior cu magnatul cailor ferate Collis P. Huntington. In urma adoptiei, acesta a preluat numele tatalui vitreg, pe care l-a mostenit. La sfarsitul secolului XIX, in timpul unor calatorii in Spania, a devenit un pasionat colectionar de obiecte de arta, carti si relicve arheologice din zona. Huntington si-a concretizat pasiunea sa pentru cultura si civilizatia hispanica prin fondarea Societatii Hispanice Americane (Hispanic Society of America).

In 1904, a inceput constructia incantatorului palat din New York care gazduieste astazi muzeul si biblioteca societatii (accesul fiind gratuit). Inaugurata 4 ani mai tarziu, aceasta cladire adaposteste o impresionanta colectie de carti, obiecte de arta si arheologie : 1.000 de sculpturi datand din primul mileniu i.H. pana in prezent, 6.000 de picturi, 250.000 de carti printre care editiile originale ale operei lui Cervantes, precum si numeroase obiecte artistice si de cult din Portugalia sau America Latina.

Acesta nu este insa singurul merit al lui Huntington. Devenit cu timpul un mecena desavarsit, acesta a donat terenuri pentru constructia Muzeului Indienilor Americani si Academiei de Arta si Litere din New York, precum si 4,300 de acri pentru fondarea Galeriei de Arta "Huntington" a Universitatii Texas (Austin), inaugurata in 1963. A fost deasemenea preocupat de poezie, publicand "A Flight of Birds" (1938), "Collected Verse" (1953) si traducerea in trei volume a poemului "El Cid".

Sculpturile si relicvele arheologice prezentate in muzeul spaniol au fost obtinute prin colaborarea stransa dintre Huntington si arheologul anglo-francez J. Bonsor, care a facut sapaturi in Carmona (zona Sevilla). In constiinta istoricilor si a oamenilor de cultura spanioli, Huntington ramane unul dintre cei mai importanti cunoscatori si admiratori ai culturii hispanice.

publicat in saptamanalul international ACUM

Romancele, sprijinul sotilor

2009-02-07T11:01:00.011+01:00

in Evenimentul Zilei, 7.02.2009

Salvarea romanilor ramasi fara slujbe in Uniunea Europeana din cauza crizei vine de regula de la sotiile lor. Cei care au avut prevederea sa plece la lucru impreuna cu nevestele sunt acum favorizati. Cele mai multe romance s-au angajat in ultimii cativa ani ca ingrijitoare de batrani sau copii in casele grecilor, italienilor, francezilor sau spaniolilor. Or, pensiile si veniturile localnicilor sunt mai putin afectate de criza, iar nevoile acestora raman aceleasi. Pastrandu-si serviciile, ele au preluat temporar sarcina intretinerii familiei.

Grecia este o destinatie mai putin populara pentru femeile care cauta de lucru in strainatate. Potrivit domnului Nikos Papavramopoulos, patronul uneia dintre cele mai vechi agentii ateniene de resurse umane, cu o experienta de 20 de ani in domeniu, bulgaroaicele detin o pondere de aproximativ 80 la suta pe piata ingrijitoarelor la domiciliu. Salariile practicate in Grecia sunt intre 600 de euro pe luna in insule si 800 de euro in Atena. De regula, candidatelor care contacteaza agentia sau altele similare, fara cunostinte de limba, li se ofera posturi pentru o durata de un an in insule, fiind dupa aceea acceptate sa lucreze in Atena sau Salonic, pentru salarii mai consistente. Agentia accepta femei din zone rurale, cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani, fara probleme medicale majore. Potrivit patronului firmei, in primul an de activitate, izolarea este principalul inamic. Romancele sunt insa laudate de el pentru ca reusesc sa invete cu destula usurinta limba greaca. Aceeasi agentie se ocupa de gasirea unui alt loc de munca in cazul in care apar asperitati intre angajate si angajatori, progresul ingrijitoarelor fiind monitorizat permanent.

Majoritatea romancelor isi gasesc insa asemenea servicii prin intermediul rudelor sau prietenilor, de preferinta in Italia sau in Spania. Munca nu este usoara, existand chiar situatii in care femeile au fost agresate sexual, fizic sau psihic de catre angajatori, sau lipsite de hrana adecvata. Salariile oferite de angajatorii italieni sau spanioli au scazut in ultima vreme din cauza crizei, de la 8-900 de euro lunar la 700 sau chiar 600 de euro. Romancele sunt preferate sud-americancelor pentru astfel de posturi, potrivit doamnei L., de nationalitate spaniola, participanta la o dezbatere pe tema relatiilor interetnice, care a fost gazduita de Centrul Hispano-Roman din apropierea Madridului. "Pot avea incredere in ele. M-am obisnuit pana acum si cu sarmale, cu mici, cu ciorbele romanesti, care sunt foarte gustoase." Doamna Paraschiva B., care lucreaza in continuare ca ingrijitoarea unei doamne paralizate, a fost impresionata de faptul ca angajatorii o trateaza cu respect, fiind invitata sa manance impreuna cu familia.

Exista o diferenta intre femeile care lucreaza ca "interne", deci care locuiesc in casa angajatorului, si cele "externe", care se reintorc seara acasa. Pe hartie, spre exemplu, contractul de munca - atunci cand acesta exista - consemneaza un program de lucru de 40 de ore. In realitate, numarul de ore pentru interne poate ajunge la 60, orele lucrate in plus reprezentand de fapt plata pentru camera oferita. In toate aceste tari, angajatele beneficiaza de cate o zi libera pe saptamana, desi nu intotdeauna duminica. Desi majoritatea varstnicilor din Grecia, Spania sau Italia sunt relativ activi si nu sufera de boli grave decat ca exceptie, exista multe cazuri in care internele sunt nevoite sa se trezeasca de mai multe ori pe noapte, exact ca infirmierele, care sunt in schimb mai bine platite.

Cateva concluzii se impun. Femeile care doresc sa devina ingrijitoare ar fi in castig daca, inainte de a pleca de acasa, ar urma cursurile unei scoli de profil cu durata de cateva saptamani. In centrul Iasiului se ofera asemenea cursuri femeilor care si-au pierdut serviciul (cladirea in care a functionat pana in 2008 biroul parlamentar al domnului Anghel Stanciu). Cursul costa in jur de 300 de lei, dar preda cunostintele de baza necesare aspirantelor la postul de ingrijitoare. In Spania, organizatii cum este Cruz Roja (Crucea Rosie) ofera cursuri gratuite de ingrijitoare pentru imigrante, care le complementeaza pe cele de limba. Fireste, romancele care pot invata cu usurinta limbi straine pot opta pentru un asemenea curs gratuit. Un certificat de ingrijitoare si experienta astfel obtinute se pot dovedi esentiale pentru obtinerea unui loc de munca mai bun si a unui salariu decent.

Doamnele interesate sa lucreze in strainatate ca ingrijitoare sunt sfatuite sa apeleze la intermediari specializati, cu o buna reputatie in domeniu. Este adevarat, unele agentii, fie romanesti fie straine, pretind comisioane excesive pentru serviciile lor, fara a oferi mare lucru in schimb. In pofida acestui risc, nu trebuie uitat faptul ca cei mai selectivi dintre angajatori nu isi aleg ingrijitoarele din strada sau prin intermediul prietenilor, ci recurg la randul lor la serviciile acestor agentii din tara lor de origine. Organizarea selectiei viitorului angajator de catre un intermediar specializat se poate dovedi salutara pentru a evita aparitia unor situatii neplacute sau chiar periculoase pe parcurs.

publicat deasemenea in revista AGERO (Stuttgart) la adresa http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Romancele%20sprijinul%20sotilor%20de%20Florian%20Pantazi.htm

Eveniment gastronomic in Alcala

2009-02-06T15:23:00.006+01:00

si in Evenimentul Zilei

Saptamana aceasta a avut loc in Alcala de Henares,Spania, o noua editie a Saptamanii Gastronomice, organizata de asociatia locala de promovarea turismului, Fomentur.

Saptamana Gastronomica a devenit deja un succes, la acesta participand nu mai putin de 22 dintre cele mai cunoscute restaurante sau taverne locale. Printre maestrii bucatari care au participat la acest eveniment s-au numarat si doi romani. Este vorba de domnul Daniel Duca, bucatar-sef la Oliver´s, si doamna Doina Rosu, bucatar-sef la restaurantul La Galatea.

Doamna Doina Rosu a pregatit pentru acest festival un meniu fix care cuprinde antreuri (Canapé de Manzana al Cabrales, Rollitos de Salmon Crujiente con Caviar), felul principal (Capon Relleno con Peras y Ternera Brava) si un desert apetisant, toate reprezentand traditii culinare spaniole. Discutand cu doamna Rosu am aflat, insa, ca pentru romanii aflati in trecere prin localitate, meniul ofera si ciorbite romanesti traditionale, mititei, sarmalute in frunza de vita cu smantana sau tochitura moldoveneasca.

Preturile sunt moderate, ambele restaurante sunt decorate cu gust, ospatarii fiind deasemenea romani. Daca decideti sa vizitati orasul lui Cervantes in viitor, puteti apela cu toata increderea la serviciile gastronomice oferite de cei doi conationali ai nostri.

publicat in saptamanalul ACUM la adresa http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9114

Diaspora in Franta

2009-02-04T19:40:00.006+01:00

Este paradoxal faptul ca in timp ce 15 state membre UE au renuntat, incepand cu 1 ianuarie 2009, la restrictiile impuse romanilor si bulgarilor in cautare de lucru, tari cu economii puternice si o rata a somajului relativ scazuta - ca Franta, Germania sau Italia - au preferat sa le pastreze.

Alaturi de SUA, Franta a ramas destinatia favorita a intelectualilor romani. Parisul gazduieste in continuare un numar insemnat de scriitori si artisti care si-au facut un nume si o reputatie in capitala luminilor. Ma gandesc, in primul rand, la politologi tineri ca Bogdan Calinescu, care publica in mod regulat in coloanele ziarului Le Figaro (sub pseudonimul Nicolas Lecaussin), sau la economistul de renume international Florin Aftalion, profesor la inalta scoala de comert ESSEC si autor a mai multor volume de specialitate.

Timp de zece ani, Bogdan Calinescu a fost directorul unui influent think-tank francez, institutul IFRAP, si fondatorul revistei Société Civile, publicata de acelasi institut. Multe din cartile scrise de acesta, cum ar fi "Cet Etat qui tue la France" si lucrari dedicate fenomenului antiamericanismului din Franta, au devenit carti de referinta pentru colegii lui francezi. In urma publicarii unui volum despre presedintele Sarkozy, Calinescu a fost nevoit sa inceteze colaborarea cu institutul care l-a lansat, apropiindu-se de noul partid liberal democrat francez.

Profesorul Aftalion a publicat numeroase lucrari de economie, finante sau politica internationala, fiind indeosebi interesat de confruntarile dintre SUA si URSS in perioada Razboiului Rece. Pe timpul guvernarii Jospin, Florin Aftalion a luat atitudine impotriva introducerii saptamanii de lucru de 35 de ore, care a provocat o importanta reducere a productivitatii economiei franceze. Din toamna 2008, a devenit un obisnuit al talk-show-urilor franceze cu profil economic, care analizeaza cauzele si consecintele crizei actuale.

Acesti intelectuali si multi altii pot fi intalniti in cadrul dezbaterilor si conferintelor organizate la Paris de Casa Romaneasca, care se straduieste sa mentina legatura intre toti intelectualii stabiliti acolo sau aflati in trecere prin Franta. Acelasi lucru incearca sa-l faca si filiala pariziana a Institutului Cultural Roman care, ca si filiala Madrid, organizeaza expozitii de pictura, sculptura sau intalniri cu autori romani.

Exista deasemenea in Franta un numar mare de medici - recrutati recent mai ales pentru a suplini lipsa medicilor francezi din zonele rurale. Televiziunea franceza a transmis recent un reportaj despre criza acuta de medici din sistemul sanitar francez, prezentand elogios rolul medicilor romani expatriati in rezolvarea acesteia. Cu toata bunavointa si rabdarea francezilor, exista inca conationali de-ai nostri care au aparut la televizor fara cunostinte minime de limba franceza, cum este cazul unei doctorite din zona Bacaului. Aceasta s-a vazut in imposibilitatea de a scrie o simpla trimitere, in franceza, pentru o pacienta catre un medic specialist, fiind rugata sa invete intensiv limba timp de sase saptamani inainte de a primi autorizatia necesara.

Cei mai dezavantajati sunt in Franta romanii care nu cunosc limba si au un nivel de educatie scazut. Acestia reusesc sa-si gaseasca de lucru sezonier, cu prilejul culesului viilor in zone ca Bordeaux, Roussillon sau in alte zone viticole din sud. In domeniul constructiilor, romanii nostri sunt mai putin prezenti, cei mai multi gasind cate ceva de lucru mai ales in jurul Parisului. Pentru a inregistra un contract de munca in Franta, angajatorul potential trebuie sa plateasca in avans intre 168 si 1300 de euro catre ANAEM (Agentia pentru Migratie), in functie de durata acestuia. Din aceasta cauza, foarte putini romani isi gasesc de lucru cu forme legale, devenind in consecinta clientii sistemului de protectie sociala care se ocupa de adapostirea si hrana celor fara venituri. In aceasta privinta, trebuie recunoscut faptul ca statul francez este unul dintre cele mai bine organizate state europene. Persoanele ramase fara adapost in Franta, francezi sau straini, sunt adapostite si hranite in conditii relativ corespunzatoare, daca apeleaza la un numar gratuit de telefon, acelasi in toate orasele tarii. Fata de Romania, unde subiectul este inca tabu, mass-media franceza se preocupa zilnic de situatia persoanelor ramase fara adapost, facand apeluri regulate pentru implicarea morala si materiala a populatiei si guvernului in ajutorarea acestora.

Din cauza crizei, insa, serviciile sociale fac numai cu mare dificultate fata numarului sporit de solicitari pentru colete cu alimente sau pentru un loc de cazare. In mod ironic, situatia cea mai grea se intalneste in orase unde primarii sunt socialisti, ca Paris sau Lille, adevarati stalpi ai partidului. Alte orase, cum este Marseille, refuza accesul cetatenilor romani la serviciile sociale ale orasului, din cauza unor incidente violente care au avut loc intre romani si marocani.

Un alt mare handicap pentru romanii care isi cauta de lucru in Franta il constituie absenta unei infrastructuri de asociatii neguvernamentale sau semi-guvernamentale fondate si operate de romani, in folosul romanilor. In Spania, unde exista un numar important de asemenea asociatii (Centrul Hispano-Roman din Alcala si altele), romanii nou-veniti pot urma cursuri de limba, sunt ajutati sa-si redacteze un curriculum vitae, sunt orientati profesional si pot chiar gasi o gazda cu ajutorul asociatiilor. Or, asa ceva nu se gaseste in Franta, desi pe hartie - dar numai formal si in beneficiul membrilor fondatori - ele exista. In Paris, Asociatia Femeilor Ortodoxe Romane se mai ocupa cu ajutorarea romanilor aflati in dificultate, insa cu o floare...

Sa luam exemplul orasului Toulouse. Acolo exista cateva sute de cetateni romani aflati in dificultate, care locuiesc prin paduri, squat-uri sau adaposturi de stat. Exista si o asociatie "franco-romana", cu un tanar informatician la conducere, care lucreaza in Franta de 12 ani. Asociatia organizeaza excursii prin munti pentru membri si apare cu literatura in limba romana la standurile in aer liber ocazionate de sarbatorile cu caracter multi-cultural ale orasului. De ce in aer liber ? Pentru ca, pur si simplu, organizatia nu mai are nici sediu, aceeasi soarta lovindu-l si pe unicul proprietar de restaurant cu specific romanesc din Toulouse ! Solutii ar exista, iar primarul din Toulouse, domnul Pierre Cohen, este un om cu deschidere si dornic sa-i ajute pe numerosii emigranti din oras sa se integreze. Dar acolo unde interes nu este, nimic nu este, asa ca romanii nostri mai putin educati, care nu stiu cui sa se adreseze pentru rezolvarea problemelor lor, isi injura, pe buna dreptate si pe mai multe voci, intelectualii care nu se pot mobiliza sa faca ceva pentru ei.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Neimplinirile%20diasporei%20romanesti%20in%20Franta%20de%20Florian%20Pantazi.htm

INITIATIVE...

2009-02-02T12:58:00.006+01:00

REFORMISTE IN CHINA : CARTA 08

Multitudinea de evenimente grave care au avut loc in ultimul trimestru al anului 2008 a eclipsat o mare realizare a unui grup de intelectuali chinezi : publicarea pe internet a Cartei 08 (10 decembrie 2008). Importanta documentului se poate dovedi capitala pentru viitoarea organizare a societatii chineze, el atragand deja, in numai cateva saptamani, adeziunea a peste 6600 de cetateni, inclusiv pe aceea a unor membri ai guvernului din Beijing.

Carta 08 contine un preambul, care precizeaza ca aceasta a fost redactata la aniversarea a 100 de ani de la prima constitutie chineza, a 60 de ani de la adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si a 30 de ani de la asa-numitul protest al Zidului, din perioada inaugurarii reformelor economice de catre Deng Xiaoping. Tot in preambul sunt explicate in detaliu conditiile interne si internationale pentru care, in trecut, democratia si constitutionalismul nu au putut prinde radacini in China (rascoale interne, razboi civil, ocupatie militara japoneza, instaurarea comunismului). Obiectivul grupului de intelectuali este de a promova, prin popularizarea Cartei 08, marea reforma a societatii chineze si instaurarea rapida a unui stat liber, democratic si constitutional in Regatul de Mijloc. Acestia recunosc in mod deschis ca s-au inspirat din munca si realizarile disidentilor cehi, in frunte cu Vaclav Havel, care au redactat in secolul trecut Carta 77. Este interesant faptul ca cei 303 intelectuali care au elaborat documentul condamna ferm crimele si excesele de natura totalitara ale regimului comunist, care este responsabilizat pentru zecile de milioane de victime pe care le-a produs sub conducerea lui Mao Zedong. Aceiasi autori deplang faptul ca desi China a devenit a cincea mare putere economica a lumii, este singura membra a acestui grup de tari care nu este democratica si care incalca cu regularitate drepturile omului.

Cea mai interesanta parte a documentului este insa cuprinsul, care detaliaza doleantele autorilor. Federalizarea Chinei este una dintre acestea. In opinia celor care au redactat Carta, adoptarea unei asemenea formule politico-administrative este singura cale pentru integrarea cu succes a Hong Kongului si a teritoriului Macao in statul chinez, precum si pentru reunificarea pe cale pasnica cu Taiwanul. Semnatarii mai cer deasemenea si adoptarea unei constitutii cu adevarat democratice, care sa garanteze proprietatea privata, drepturile civile si politice ale chinezilor, viata si sanatatea acestora.

La fel de importante sunt considerate introducerea alegerilor libere bazate pe vot universal, precum si adoptarea unui sistem de guvernamant bazat pe principiul separarii puterilor in stat. Nu in ultimul rand, aceiasi autori insista asupra nevoii introducerii in China a unui sistem modern de protectie sociala, o dovada indirecta a faptului ca societatea comunista chineza a incetat demult sa mai asigure un minimum decent de trai si de servicii sociale pentru cetatenii sai.

Din pacate, Carta nu pare sa fi intrunit adeziunea conducerii superioare a Partidului Comunist Chinez, cu toate ca liderii acestuia sunt membri celei de-a patra generatie de conducatori comunisti chinezi, mult mai bine educati si in general mai toleranti decat oricare dintre predecesorii lor. In asemenea conditii, este greu de inteles de ce autoritatile chineze au recurs, drept represalii, la arestarea lui Liu Xiaobo, identificat ca unul dintre principalii autori ai documentului.

Fara indoiala, momentul pentru elaborarea si difuzarea Cartei este unul tensionat. Ca majoritatea statelor puternic industrializate, China este grav afectata de criza economica globala. Tensiunile sociale, care devin inevitabile in asemenea situatii, nu au din pacate un cadru institutional in interiorul caruia sa poata fi mediate. In consecinta, turbulentele sociale, in loc de a fi aplanate sau solutionate, sunt pur si simplu reprimate brutal cu ajutorul politiei sau armatei. O situatie inacceptabila, incriminata pe buna dreptate de catre autorii Cartei ca necivilizata si neconforma cu actualul statut de mare putere al Chinei.

In ce ma priveste, am avut intotdeauna convingerea (exprimata in ultimii zece ani in Business Week sau in saptamanalul ACUM) ca poporul chinez este copt pentru instaurarea democratiei si este destul de disciplinat, in comparatie cu alte natiuni asiatice, pentru a face din aceasta un sistem de guvernamant functional. Sunt de asemenea convins ca liderii politici chinezi isi dau foarte bine seama de faptul ca o tara cu o economie concurentiala, adaptata la cerintele pietei, nu poate amana la nesfarsit reforme democratice si politice care sa-i permita ocuparea locului pe care il merita intre marile puteri ale lumii. Salut, ca urmare, aparitia acestui neasteptat de important si cuprinzator document, care sper sa devina in deceniile urmatoare o veritabila foaie de parcurs pentru evolutiile politice si constitutionale din China.

articol publicat in "Curierul Atenei", 23.01.09
________________

« Charte 08 »

I. Préambule

Cette année marque le 100e anniversaire de la première constitution chinoise, le 60e anniversaire de la promulgation de la Déclaration universelle des droits de l'homme, le 30e anniversaire du « Mur de la Démocratie » à Pékin et le 10e anniversaire de la signature par la Chine du Pacte international relatif aux droits civils et politiques. Après avoir traversé une longue période de luttes, de désastres en matière de droits humains, d’épreuves et de vicissitudes, les citoyens de Chine en sont venus à voir clairement que la liberté, l’égalité et les droits de l’homme constituent les valeurs universelles communes de l’humanité et que la démocratie et les régmes républicain et constitutionnel constituent le cadre institutionnel fondamental de la vie politique moderne. Toute entreprise de « modernisation » s’écartant de ces valeurs universelles et de ce cadre institutionnel politique fondamental ne peut être qu’un processus désasteux de dépossession des droits de l’homme, de corruption de l’humain et d’annihilation de la dignité.

Quelle direction va prendre la Chine du XXIe siècle ? Va‐t‐elle poursuivre sa modernisation contrôlée par un pouvoir autoritaire ou va‐t‐elle reconnaître les valeurs universelles, entrer dans le courant majoritaire, et établir un régime démocratique ? Voilà un choix inéluctable.

Les bouleversements survenus à partir du milieu du XIXe siècle mirent à nu la décadence du régime despotique traditionnel et maquèrent le prélude des «plus grands changements qu’aura connus la Chine depuis plusieurs milliers d'années." Le succès mitigé du mouvement d’auto‐renforcement, qui visait simplement à s'approprier la technologie de fabrication d'équipements occidentaux, de même que la cuisante défaite navale chinoise durant la Guerre sino‐japonaise de 1895, confirmèrent l'obsolescence du régime chinois. La première tentative de changement institutionnel moderne survenait lors de la réforme constitutionnelle de 1898, qui fut cruellement écrasée par les ultraconservateurs de la cour impériale. La révolution de 1911 sonna plus tard le glas d’une autocratie impériale plus de deux fois millénaire, donnant naissance à la première république asiatique. Cependant, un contexte particulier de conflits sociaux et de pressions extérieures pavèrent la voie au retour du despotisme, la nouvelle république n’ayant finalement été qu’un rêve fugace.

L'échec des mouvements d’imitation des biens d’équipement occidentaux et de renouveau institutionnel incita bon nombre de nos pécurseurs à réfléchir aux racines culturelles de nos maux. Ainsi prit forme le mouvement du 4 mai 1919, sous la double bannière de la science et de la démocratie. Pourtant, cet effort allait, à son tour, sombrer dans le chaos de la guerre civile et des agressions étrangères, qui interrompirent le processus de modernisation politique de la Chine. Celle‐ci ayant repris sa quête constitutionnelle après la victoire de la guerre de résistance contre le Japon, le dénouement de la guerre civile entre le Parti communiste et le Guomintang finit par faire sombrer le pays dans l’abîme du totalitarisme.

Baptisée « République populaire », la «Chine nouvelle » fondée en 1949 ne fut, en fait, que le royaume du tout‐puissant Parti. Le Parti communiste au pouvoir monopolisa en effet la totalité des ressources politiques, économiques et sociales du pays, pour produire une longue série de désastres au niveau des droits humains,
1
incluant la Campagne anti‐droitiste, le Grand Bond en avant, la Révolution culturelle, les Incidents de la place Tian’anmen, la répression des activités religieuses populaires et du mouvement de protection des droits (weiquan) des citoyens. Le peuple chinois et le pays tout entier ont payé pour tout cela un prix extrêmement lourd, plusieurs dizaines de millions de personnes ayant perdu la vie.

Au cours des deux dernières décennies du XXe siècle, la politique de "réforme et d'ouverture" a permis au peuple chinois de s’affranchir de la pauvreté généralisée et du totalitarisme de l'époque de Mao Zedong, de voir leur niveau de richesse et de vie augmenter considérablement, avec le rétablissement partiel de la liberté économique individuelle et des droits sociaux. La société civile a commencé à croître, de même que les revendications populaires pour un meilleur respect des droits humains et pour la liberté politique. Comme l'élite au pouvoir s’était elle‐même engagée sur la voie de la propriété privée et de l'économie de marché, elle a évolué d’un rejet pur et simple des droits de l’homme vers une acception partielle de certains droits.

En 1997 et en 1998, le gouvernement chinois signait deux importantes conventions internationales relatives aux droits de l'homme. En 2004, il amendait sa constitution pour y enchâsser l'expression "respecter et protéger les droits de l'homme." Cette année, en 2008, il s’est engagé à articuler et à mettre en oeuvre un « Plan d’action national pour la protection des droits de l’homme. » Malheureusement, la plupart de ces progrès politiques sont pour l’instant restés lettre morte. La Chine possède bel et bien un cadre juridique, mais pas d’état de droit; la Chine a bien sa constitution, mais pas de régime constitutionnel : telle est bien la réalité politique chinoise, pour qui a des yeux pour voir. L'élite au pouvoir continue de s'accrocher à sa domination autoritaire, refusant tout changement politique, ce qui entraîne pour conséquence: une corruption officielle endémique; un état de droit qui n’arrive pas à s’établir; des droits de l'homme douteux; un effondrement de la moralité; une polarisation sociale; un développement économique asymétrique; de graves atteintes à l'environnement naturel et humain; les libertés civiles, le droit à la propriété et au bonheur n’arrivent pas à trouver de garantie institutionnelle; une accumulation croissante des contradictions sociales; une hausse constante des sentiments d’insatisfaction; et en particulier, ces derniers temps, un exacerbation des antagonismes entre fonctionnaires et citoyens et une forte poussée d’incidents impliquant des groupes de prsonnes. Tout cela démontre une nette tendance vers des dérapages catastrophiques; la désuétude des institutions et du régime actuels impose des changements urgents.

2

II. Nos principes fondamentaux

En ce moment historique où se joue l’avenir de la Chine, il nous faut réexaminer le processus de modernisation des cent dernières années et réitérer les valeurs fondamentales suivante:

Liberté : La liberté est au coeur des valeurs humaines universelles. La liberté d'expression, la liberté de la presse, la liberté de réunion, la liberté d'association, la liberté de mouvement, ainsi que le droit de grève et de manifestation sont quelques unes des manifestations tangibles de la liberté. Sans liberté florissante, impossible de parler de civilisation moderne.

Les droits de l'homme : Les droits de l'homme ne sont pas octroyés par l’État. Chaque personne naît avec les droits inhérents à sa dignité et à sa liberté. Première raison d’être du gouvernement, la protection des droits humains constitue à la fois le fondement de la légitimité des pouvoirs publics et la première exigenc de la politique consistant à « placer l'homme au centre de nos préoccupations ». La succession de catastrophes politiques qui ont parsemé l'histoire récente de la Chine est la conséquence directe du mépris es autorités pour le respect des droits humains. L’être humain constitue l’essentiel de l’État, l’État est au service de l’être humain, le gouvernement n’existe que pour lui.

Égalité. Tous les êtres humains naissent libres et égaux en dignité et en droits, sans distinction de situation sociale, d'occupation, de sexe, de condition économique, d'origine ethnique, de couleur de la peau, de religion ou d’opinion politique. Il faut appliquer les principes de l'égalité devant la loi et de l’égalité des droits sociaux, économiques, culturels, civils et politiques du citoyen.

Républicanisme. Le républicanisme, c’est «le gouvernement par tous, la coexistence pacifique », à savoir séparation des pouvoirs , contrôle et équilibre, balance des intérêts; en d’autres mots, il s’agit d’un régime dans lequel différents regroupements et groupes sociaux d’origines culturelles et de croyances religieuss multiples participent de manière pacifique à la gestion des affaires publiques, sur la base des principes de participation égale, de compétition juste et de débat politique commun.

Démocratie. Les principes les plus fondamentaux de la démocratie sont la souveraineté populaire et l’élection du gouvernement par le peupl. La démocratie a les caractéristiques suivantes: (1) La légitimité du pouvoir et le pouvoir politique viennent du peuple. (2) Le pouvoir politique s’exerce par l’intermédiaire des choix faits par le peuple. (3) Les citoyens jouissent d’un véritable droit de vote et les titulaires des principaux postes officiels à tous les niveaux de governement sont déterminés au moyen d'élections périodiques. (4) Tout en respectant la volonté de la majorité, les droits fondamentaux de la minorité sont également respectés. Autrement dit, la démocratie est l’instrument moderne permettant la création d’un véritable gouvernement "du peuple, par le peuple et pour le peuple."

Régime constitutionnel. Par l’entremise de son cadre juridique et de l’état de droit, le régime constitutionnel garantit les libertés fondamentales et les droits du citoyen définis dans la constitution, limite et définit les pouvoirs et le champ d’action du gouvernement, tout en offrant le cadre institutionnel nécessaire.
3
En Chine, l’époque de l’autoritarisme impérial est à jamais révolue. Les régimes autoritaires et totalitaires sont en voie de disparition dans le monde entier et les citoyens sont en passe de devnir les véritables maîtres de leur État. Pour la Chine, la solution consiste à en finir avec cette mentalité de vassal à la merci de « despotes éclairés » et de « fonctionnaires intègres » et de favoriser une idéologie citoyenne axée sur les droits et considérant la participation comme un devoir. La Chine doit pratiquer la liberté et la démocratie et promouvoir l’état de droit.

III. Que préconisons‐nous ?

Animés d’un esprit citoyen responsable et constructif, nous soumettons donc les recommandations concrètes suivantes sur la gouvernance étatique, les droits des citoyens et le développement social :
1. Révision de la Constitution. Nous devons refondre la constitution à la lumière des valeurs et principes exposés ci‐haut et en abroger les dispositions contraires au principe de souveraineté populaire, afin de faire de la constitution une véritable garantie des droits de l'homme et une autorisation d'exercice des pouvoirs publcs. Pierre d’assise juridique de la démocratisation de la Chine, la constitution doit être la loi suprême du pays, que nul individu, groupe ou parti politique ne saurait enfreindre.

2. Séparation des pouvoirs, contrôle et équilibre. Nous devons construire un gouvernement moderne et garantir la séparation des pouvoirs législatif, judiciaire et exécutif. Il faut établir les principes d’une administration clairement encadrée par la loi et d’un gouvernement responsable, afin de prévenir une extension abusive des pouvoirs administratifs. Le gouvernement doit rendre compte aux contribuables. Il faut établir un régime de séparation des pouvoirs, de contrôle et d’équilibre entre le gouvernement central et les gouvernements locaux, les pouvoirs du gouvernement central étant clairement délégués par la constitution et les entités locales jouissant d’une pleie autonomie.

3. Démocratie législative. Les membres des organes législatifs à tous les niveaux sont choisis par élection directe. Les processus législatifs doivent être démocratiques et adhérer aux principes de justice et d’équité.

4. Pouvoir judiciaire indépendant. Le système judiciaire doit demeurer au‐dessus des intérêts de tout parti politique, demeurer indépendant et à l’abri de toute ingérence, afin de garantir l’impartialité de l’administration de la justice. Il nous faut établir une Cour de justice constitutionnelle et instituer des procédures d’examen constitutionnel, afin de préserver l’autorité de la constitution. Dès que possible, nous devrons abolir les commissions politiques et juridiques du Parti à tous les échelons, qui portent une grave atteinte à l’état de droit, afin d’éviter que les instances publiques ne soient utilisées à des fins personnelles.

5. Utilisation de l’appareil d’État à des fins d’intérêt public. Les forces militaires doivent être soumises au contrôle de l’État. Le personnel militaire doit prêter allégeance à la constitution et au pays. Les organes gouvernementaux et du Parti doivent se retirer des forces armées et celles‐ci doivent élever leur niveau de professionnalisme. Tous les agents de la fonction publique, y compris les policiers, doivent faire preuve de neutralité politique. Il faut en finir avec la pratique actuelle de discrimination politique dans l’embauche des agents de la fonction publique.
4
6. Garantie des droits de l'homme. Il faut garantir efficacement les droits de l'homme et faire respecter la dignité humaine. On doit établir une Commission des droits de l'homme qui soit responsable devant l'organe législatif suprême, afin d’empêcher le gouvernement d’abuser de ses pouvoirs et de violer les droits de l’homme. Il faut en particulier garantir la liberté personnelle des citoyens, afin de faire en sorte que personne n’ait à subir d'arrestation illégale, de détention illégale, d’assignation à comparaître illégale, d’interrogatoire illégal, ou de sanction illégale. La «rééducation par le travail" doit être abolie.

7. Élection des agents de la fonction publique. Il doit y avoir un système complet d'élections démocratiques fondées sur le principe d’"une personne, un vote." L'élection directe des responsables administratifs aux différents échelons de gouvernement doit être institutionnalisée progrssivement. Le droit à des élections libres tenues périodiquement et le droit des citoyens de se porter candidat aux postes publics sont inaliénables.

8. Égalité ville‐campagne. Il faut abolir le présent système d'enregistrement des ménages fondé sur le dualisme ville‐campagne et le remplacer par un système qui donne à chaque citoyen les mêmes droits constitutionnels et la même liberté de mouvment.

9. Liberté d’association. Il faut garantir le droit des citoyens à la liberté d’association. Les procédures actuelles d'enregistrement des groupes non gouvernementaux pour fin d’approbation devraient être remplacées pa un système dans lequel ces groupent n’ont qu’à déposer un dossier d’enregistrement. Il faut abolir l’interdiction de former des partis politiques; l’action des partis politiques devrait être régie par la Constitution et le cadre juridique; il faut abolir les privilèges d’un parti jouissant du monopole de l’exercice du pouvoir et garantir les principes de concurrene libre et loyale entre partis politiques, établissant ainsi la normalisation et la légalisation politiques des partis.

10. Liberté de réunion. La liberté de réunion pacifique, la liberté de manifestation et la liberté d'expression sont des libertés fondamentales du citoyen stipulées par la Constitutio. Ces libertés ne devraient pas être soumises à des ingérences illégitimes ni à des restrictions anticonstitutionnelles de la pat du parti au pouvoir ou du gouvernement.
11. Liberté d'expression. Nous devons réaliser la liberté d'expression, la liberté de la presse et la liberté académique, garantissant ainsi le droit des citoyens à l’information et à la supervision de la chose publique.
Il faut également promulguer une « Loi sur la presse » et une « Loi sur l’édition », pour abolir les restrictions sur la presse. De même, il faut abolir la clause du Code criminel chinois portant sur le « crime d’incitation au renversement du pouvoir de l’État », afin de décriminaliser la parole.

12. Liberté de religion. La liberté de religion et de conviction doit être garantie; il faut en outre instituer une séparation de la religion et l'État. Il ne doit y avoir aucune ingérence gouvernementale dans les activités religieuses. Nous devons examiner et abolir tout règlement administratif ou local limitant ou supprimant la liberté religieuse des citoyen. Le système actuel de gestion des activités religieuses au moyen de dispositions administratives doit être aboli, de même que les processus actuels d’enregistrement exigeant des groupes religieux (et de leurs lieux de culte) une autorisation officielle avant d’obtenir statut légal, pour leur substituer un système d’enregistrement ne nécessitant aucune autorisation.
5
13. Éducation civile. Dans nos écoles, nous devons abolir l’éducation politique et les examens politiques au service du parti au pouvoir et fortement teintés d’idéolgie, au profit d'une éducation civile axée sur la promotion des valeurs universelles et les droits des citoyens, favorisant une prise de conscience à titre de citoyen ainsi que la promotion de vertus citoyennes appelant à se mettre au servce de la société.

14. Protection de la propriété privée. Nous devons établir et protéger le droit à la propriété privée, promouvoir un système d’économie de marché libre et ouvert. La liberté entrepreneuriale doit être garantie et les monopoles administratifs abolis. Nous devons créer une Commission de gestion des actifs nationaux, responsable devant l’instance populaire suprême, afin de surveiller le transfert raisonnable et ordonné des entreprises d'État à des entités de propriété privée, tout en clarifiant les questions de propriété et de responsabilité relatives à ces actifs. Nous devons instituer une nouvelle réforme foncière favorisant la propriété privée des terres et garantissant aux citoyens, en particulier aux paysans, le droit à la propriété du sol.

15. Réforme financière et fiscale. Nous devons établir : une réglementation démocratique et responsable des finances publiques qui assure la protection des droits du contribuable; un système de finances publiques doté d’une claire définition des pouvoirs et devoirs des intervenants; un partage raisonnable et efficace du pouvoir fiscal entre les différents niveaux de gouvernement (gouvernement central, province, etc); une réforme fiscale majeure, ayant pour objectif une réduction des taux d’imposition, une simplification du régime fiscal et un partage plus équitable du fardeau fiscal. Les organes administratifs ne doivent pas être en mesure d'augmenter les impôts ni d’instituer de nouveaux impôts, sans délibération publique et approbation de la part d'une assemblée démocratique. Nous devons réformer le système de propriété afin d'encourager la concurrence entre un plus large éventail de participants du arché, faciliter l’accès aux marchés financiers et créer les conditions favorisant l’émergence d’acteurs financiers non‐gouvernementaux, afin de dynamiser les systèmes financiers.

16. Sécurité sociale. Nous devons établir un régime de sécurité sociale universel, garantissant la satisfaction des besoins les plus fondamentaux du citoyen en matière d’éducation, de soins de santé, de retraite et d'emploi.

17. Protection de l'environnement. Il faut protéger l'environnement écologique et promouvoir le développement durable, de façon responsable envers les générations futures et l’humanité toute entière.
En plus de clarifier et de prioriser les responsabilités du gouvernement à cet égard ainsi que celle de ses agents à tous les nveaux, on doit également laisser le champ libre et favoriser la participation et la supervision des organisations non gouvernementale dans cette sphère d’activité.

18. Une république fédérée. Au titre de grande puissance responsable, la Chine doit travailler au maintien de la paix et du développement régional, en manifestant une attitude d’égalité et d’équité. À Hong Kong et à Macao, nous devons soutenir les libertés qui sont déjà en place. En ce qui concerne Taiwan, nous devons déclarer notre engagement envers les principes de liberté et de démocratie et ensuite négocier d'égal à égal dans n esprit de collaboration interactive, afin de rechercher une formule de réconciliation entre les deux rives du Détroit de Taiwan. Nous devons explorer, en faisant preuve de grande sagesse, les pistes potentielles et les réaménagements institutionnels pouvant mener à la prospérité commune des diverses ethnies de Chne et, dans le cadre du constitutionnalisme démocratique, fonder une République fédérée de Chine.
6
19. Justice en période de transition. La réputation de toutes les victimes de persécution politique au cours des campagnes politiques du passé, y compris celle des membres de leur famille, doit être rétablie; l’État doit en outre leur offrir réparation. Tous les prisonniers politiques et les prisonniers de conscience doivent être libérés, de même que toute personne condamnée pour ses convictions. Une Commission Vérité doit voir le jour, afin de faire la lumière sur ces événements historiques, d’établir les responsabilités et de promouvoir la justice; des efforts de réconciliation seront par la suite engagés sur cette base.

IV. Conclusion
Au titre de grande puissance membre du Conseil de sécurité et de la Commission des droits de l’homme des Nations Unies, la Chine devrait être en mesure de contribuer à la cause de la paix mondiale et au progrès des droits de l'homme. Malheureusement, la Chine demeure aujourd’hui le seul grand pays du monde à se trouver encore enlisé dans un régime politique autoritaire qui cntinue de générer une série de crises sociales et de désastres au niveau des droits humains. En plus d’entraver le développement de la Chine, cet état de fait freine également le progrès de l'ensemble de l'humanité. Cette situation doit changer ! La démocratisation politique de la Chine ne saurait être reportée à plus tard.
En conséquence, animés de cet esprit civil osant agir, nous rendons publique cette « Charte 08 ». Nous espérons que tous les concitoyens qui partagent notre sentiment de crise, de responsabilité et de mission, qu'ils fassent ou non partie du gouvernement et indépendamment de leur statut social, s’attacheront à rechercher l'identité de vues tout en mettant de côté les divergences mineures et pourront prendre une part acive à ce mouvement civil, afin de promouvoir ensemble de grands changements dans la société chinoise et afin de créer le plus rapidement possible un pay libre, démocratique et constitutionnaliste. Nous réaliserons ainsi les aspirations et les rêves que notre peuple poursuit inlassablement depuis plus d’une centaine d'annés.

Signataires : 303 personnes [...]
________Sursa: Le Figaro, 27 ianuarie 2009

Criza ca oportunitate

2009-01-30T12:42:00.000+01:00

In cursul anului trecut, reprezentantii guvernului si patronatului roman care s-au deplasat in Spania si Italia pentru a-i convinge pe romani sa lucreze in tara, aveau la dispozitie o jumatate de milion de posturi vacante. Chiar daca astazi cele mai multe posturi s-au evaporat din cauza crizei, pentru romanii cu spirit antreprenorial exista in urmatoarea perioada suficiente oportunitati la ei acasa.

Potrivit domnului Jesus Fernandez Pascual, consilier local si presedinte al departamentului pentru integrarea emigrantilor din Alcala de Henares, prin recenta aderare la UE, Romania dispune de un avantaj economic considerabil fata de Spania. Domnul Pascual a fost prezent anul trecut la intalnirile dintre delegatia romana si oficialii guvernamentali, dar nu crede ca nivelul salariilor din Romania este, deocamdata, in masura sa genereze entuziasmul celor de aici. De altfel, autoritatile locale spaniole au investit timp si bani pentru integrarea emigrantilor romani, numiti de catre el "noii nostri vecini". Saptamana aceasta domnul Bartolomé Gonzales, primarul din localitate, a anuntat ca "in Alcala de Henares se vor crea peste o mie de slujbe datorita celor 70 de proiecte elaborate de primarie", care privesc refacerea sau renovarea infrastructurii scolilor si colegiilor. Spre deosebire de Italia, care se confrunta cu grave atacuri indreptate impotriva romanilor, campania initiata de guvernul Romaniei "Hola, soy rumano !" a contribuit in mod efectiv la detensionarea relatiilor dintre spanioli si romani.

Din pacate, nu toti romanii se vor putea reangaja curand. Potrivit prognozelor, somajul din Spania, care a depasit 3 milioane de persoane, ar putea creste in anii urmatori la 4 sau chiar 5 milioane de oameni. Pentru cei concediati exista, insa, alternative. Incepand cu 2009 si pana in 2013, statul roman - la fel ca Spania, Portugalia sau Grecia in anii ´80 - va primi sume importante de la bugetul Uniunii Europene, in cadrul programului FEADR (Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala) care stimuleaza crearea de IMM-uri in mediul rural.

Intr-adevar, pentru a prospera economic sau pentru a depasi actuala criza, Romania are nevoie de cat mai multe proiecte de investitii si de un numar cat mai insemnat de intreprinzatori capabili sa absoarba fondurile puse la dispozitie de UE in acest scop. Asa cum sublinia recent si domnul Ionel Scrofan, presedintele asociatiei oamenilor de afaceri romani din Castillon, "Romania este un teritoriu foarte atractiv pentru investitii" atat pentru romani cat si pentru firmele straine interesate - o realitate care este imuna la efectele crizei.

Romanii din UE pot reveni, asadar, fie in calitate de salariati ai unor firme cu activitate in tara, fie ca proprietari de mici intreprinderi, ferme, ateliere de reparatii, internet café-uri, exploatari viticole, piscicole sau forestiere. Uniunea Europeana ofera pentru toate aceste activitati insemnate fonduri nerambursabile, care incep de la 5.000 de euro pana la cateva milioane de euro. Spre deosebire de programul SAPARD, noul program FEADR este mult mai accesibil, criteriile de selectie fiind mai putin stringente iar perioada de aprobare a proiectelor mai scurta decat inainte. De masurile acestui program pot beneficia in egala masura persoanele fizice, asociatiile familiale, tinerii, femeile, dar si cei varstnici, limita de varsta fiind de 62 de ani.

Masura 312, de pilda, sprijina crearea micilor intreprinderi in industria pielariei, tricotajelor, procesarii lemnului, mecanicii fine, sau a serviciilor ca reparatii auto, transport, frizerii sau ateliere mestesugaresti, la sate. Pentru demararea unor asemenea afaceri, intreprinzatorii potentiali trebuie sa depuna un proiect, insa nu au nevoie initial sa aiba in proprietate terenuri, constructii, sau utilaje. Masura 112 sprijina financiar instalarea in mediul rural a tinerilor fermieri, in timp ce Masura 141 sprijina dezvoltarea fermelor agricole de semi-subzistenta.

Venind in intampinarea doritorilor, firma TEIA din Alcala de Henares este una din firmele care pot oferi servicii de consultanta si management de proiect, pentru obtinerea fondurilor comunitare necesare. Astfel, potrivit domnului director Suciu, procesul de pregatire a proiectului are doua mari etape. In prima, este pregatit proiectul de investitie sau dosarul necesar obtinerii finantarii nerambursabile. In faza a doua, firma se implica in managementul si implementarea proiectului, pentru ca intreprinzatorul potential sa nu fie pus in situatia de a pierde finantarea din cauza unor probleme care pot aparea pe durata derularii acesteia. In plus, TEIA este in masura sa ofere si asistenta in obtinerea cofinantarii necesare demararii proiectului, stiut fiind faptul ca fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene acopera de regula numai 50 la suta din costul total al proiectului. Daca proiectul de investitie vizeaza o zona defavorizata din tara, finantarea de la Uniunea Europeana poate reprezenta chiar si 70 la suta din valoarea proiectului. Pana in prezent, conform spuselor domnului Suciu, aceasta varianta a programului "Intoarce-te acasa" a atras numai cateva zeci de doritori, numarul acestora fiind asteptat sa creasca in lunile care urmeaza.

Fireste, nu oricine poate deveni intreprinzator, chiar daca exista fonduri disponibile sau dorinta de a initia o afacere pe cont propriu. Cei care contempleaza o asemenea optiune trebuie sa aiba capacitatea profesionala si de afaceri necesara pentru a duce proiectul pana la capat. Consultantii pot asista cu experienta tehnica pe care au acumulat-o, insa nu se pot substitui niciodata potentialilor intreprinzatori, care trebuie sa aiba obiective bine determinate si sa fie foarte motivati pe toata durata derularii proiectelor.

Romanii din strainatate...

2009-01-28T19:18:00.002+01:00

de Florian Pantazi
in Evenimentul Zilei, editia online
Miercuri, 28 Ianuarie 2009
Pentru cei care trăiesc şi muncesc în ţară, mai ales cei care nu au părăsit-o nici măcar în vacanţă, românii plecaţi la muncă în străinătate sunt, de regulă, subiect de invidie. Salariile lor plătite în euro, maşinile în care se întorc acasă de Sărbători, renovările pe care unii le fac la casele pe care le deţin în ţară, alimentează şi întreţin gelozia conaţionalilor.

În realitate, foarte mulţi români care muncesc în ţările Uniunii Europene plătesc chirii piperate, între 700 de euro pentru un apartament în apropiere de Madrid şi 1.200 de euro în oraşe ca Milano sau Roma. În asemenea condiţii, o bună parte a veniturilor realizate de ei pe şantierele de construcţii se duce pe chirie şi hrană, iar restul, pe plata ratelor pentru maşină şi susţinerea financiară a rudelor din ţară. Pentru a face faţă cheltuielilor, mulţi români îşi sacrifică propriul confort, locuind câte opt sau nouă persoane în apartamente de două sau trei camere. Această metodă de a economisi bani se întâlneşte până la emigranţii vietnamezi sau chinezi din Australia, care o folosesc timp de câţiva ani pentru a acumula capitalul necesar deschiderii propriilor afaceri.

În ultimele luni, mii de români din Franţa, Spania şi Italia sunt nevoiţi să trăiască din ajutor de şomaj sau mai grav, prin adăposturi sociale, organizate de statele-gazdă sau de Biserica Catolică. Localnicii, afectaţi şi ei de criză, au început să-i privească cu ostilitate nedisimulată pe emigranţi, întrucât aceştia reprezintă o competiţie pe piaţa locurilor de muncă, care le limitează posibilitatea de a semna contracte prin care să-şi asigure veniturile.

Cum ar trebui priviţi de autorităţile de la Bucureşti românii care sunt nevoiţi să muncească în străinătate? Până acum câţiva ani, aceştia au fost ignoraţi de autorităţi, interesate mai mult de valuta trimisă acasă, necesară pentru echilibrarea balanţei de plăţi a României şi în reducerea ratei şomajului. În 2008, românii "stranieri" au început să fie curtaţi de politicienii aflaţi în campanie electorală, în speranţa obţinerii mandatelor parlamentare. Alegerile parlamentare din noiembrie 2008 au introdus, pentru prima oară, mandate în Parlament pentru reprezentarea diasporei, respectiv patru în Camera Deputaţilor şi două în Senat. Cu toate acestea, puţini politicieni au o imagine corectă asupra locului şi rolului diasporei.

Dintre toţi guvernanţii care au articulat cel mai bine acest rol, se distinge figura de excepţie a lui D.A. Sturdza, prim ministru al României de la începutul secolului XX. Sturdza susţinea, pe bună dreptate, că românii din străinătate sunt nici mai mult, nici mai puţin decât "contraforţii care susţin România dinafară". Acest rol aduce în discuţie importanţa ca în perioade de criza, similară situaţiei actuale, guvernul de la Bucureşti să instituie o celulă de criză, fără să mai aştepte ca situaţia să se deterioreze în continuare. Această celulă ar trebui să includă sociologi, economişti şi reprezentanţi majori ai firmelor private, care să găsească soluţii problemelor românilor din străinătate.

publicat si de RomBel (Bruxelles)

Drama romanilor din Spania

2009-01-28T19:16:00.004+01:00

de Florian Pantazi

in Evenimentul Zilei, editia online Marţi, 27 Ianuarie 2009

Criza economică nu i-a afectat pe toţi românii în mod egal. Situaţia cea mai gravă o trăiesc cei din Spania. În comparaţie cu alte ţări europene, mai puternic industrializate, rata şomajului se apropie în Peninsula Iberică de 16%, confruntându-se şi cu prăbusirea pieţei imobiliare. O soluţie este oferită de o companie românească, ce oferă contracte în ţară pentru românii din Spania.

Pentru operatorii de autocare cu destinaţia Spania, ca "Tabita Tours", "Lyod Travel" sau "Ro-Tur", criza pare a fi un fenomen economic de mai mică importanţă. Rezervările de bilete din şi spre România au rămas la acelaşi nivel ca anul trecut. Mai mult de jumătate dintre călători sunt de etnie romă care vin în Spania, în principal, pentru cerşit , o activitate practicată, în egală măsură, de tineri şi vârstnici, femei şi copii, pentru sume cuprinse între 15-30 de euro pe zi.

Românii care ajung acum în Spania pentru a munci sunt însă întâmpinaţi cu răceală, dacă nu chiar cu ostilitate, de conaţionalii lor stabiliţi de câţiva ani. Aceştia încearcă să se stabilească în cele câteva aglomeraţii dominate de români, fie din jurul Madridului, în Coslada, Alcala de Henares sau Mostoles, fie în zone precum Castillon, Valencia sau Huelva.

Criza imobiliara a făcut mii de victime printre români, întrucât majoritatea bărbaţilor care lucrează în Spania sunt în sectorul construcţiilor. În centrul oraşului Coslada pot fi văzuţi, zilnic, sute de români îngrijoraţi, care se adună în "parcul românilor" pentru a încerca să găsească, împreună, soluţii. Înaine de izbucnirea crizei, aceştia câştigau în jur de 1.200 de euro pe lună, câteodată mai mult dacă lucrau la negru. Comunitatea din Coslada numără aproximativ 16.000 de români, care dispun de magazine alimentare, restaurante şi cofetării ce aparţin întreprinzătorilor români. Cei care au avut contracte de muncă şi au cotizat cîţiva ani la bugetul asigurărilor sociale spaniole, primesc un ajutor de somaj cuprins între 800-900 de euro lunar, timp de patru luni pentru fiecare an lucrat. Cu alte cuvinte, pentru cineva care a lucrat legal timp de cinci ani, perioada de plată a ajutorului de şomaj va fi de 20 de luni. La expirarea acesteia, românii care rămân în Spania pot primi în jur de 400 de euro pe lună, timp de un an, sub forma unui ajutor social.

Coşmarul românilor este că dacă această criză nu va lua sfârşit în 2010-2011, ramânând fără niciun venit. Mulţi dintre ei şi-au făcut rate pentru a-şi cumpară o locuinţă, iar acum riscă să rămână în stradă. Astfel, domnul Litu, un constructor originar din Câmpina, nu este convins că actuala criză va lua sfârşit în curând, cel puţin pentru emigranţii români. "Românii s-ar întoarce şi mâine în ţară, însă nu au încredere că vor primi vreun ajutor din partea cuiva, odată ajunşi acolo". În Spania, sunt mii de muncitor români trecuţi de 45 de ani care, deşi au multa experienţă profesională, sunt convinşi că nu vor mai găsi de lucru odată întorşi acasă. Alţii, cum este cazul unui inginer român cu 10 ani de experienţă acumulată în mai multe ţări, inclusiv Israel, şi are încă serviciu în Spania, se simt înşelaţi de consilierii care i-au sfătuit să se îndatoreze la bancă pentru a-şi cumpăra locuinţe aici. Locuinţele pe credit pot fi pierdute uşor în cazul pierderii locului de muncă, iar valoarea lor de piaţă a scăzut dramatic din cauza crizei. Cu o rată dublă a şomajului, dacă o comparăm cu Germania sau Franţa, Spania a încetat, practic, să mai reprezinte un El Dorado pentru potenţialii emigranţi români.

Reîntoarcerea acasă, atât de insistent încurajată de Ministerul Muncii, pe vremea guvernării Tăriceanu, ar putea reprezenta o posibilă ieşire din această situaţie. Astfel, grupul imobiliar "Teia", cu sediul în Alcala de Henares, oraşul natal al lui Cervantes, pune la dispoziţia românilor interesaţi un pachet special de servicii în cadrul unui program promoţional, "Întoarce-te acasă". Concret, firma promite să ofere doritorilor o casă şi un loc de muncă remunerat cu 800 de euro lunar, în oraşe ca Sibiu, Cluj, Timişoara, Ploieşti sau Iaşi. Potrivit lui Nicu Dendiu şi Doru Suciu, directori "Teia", "salariul oferit beneficiarilor acestui program este unul corect şi, potrivit analizelor economice, veniturile unei familii compuse din soţ (800 de euro pe lună) şi soţie (aproximativ 400 euro pe lună) duc la un nivel de trai mai bun în România, decât în Spania. Pe toată durata contractului de muncă salariul menţionat va fi cel consemnat în acte, astfel încât, şansele de creditare pentru cumpărarea unei locuinţe să fie maxime. În plus, oferim condiţii de muncă la standarde europene", au mai precizat reprezentanţii "Teia". Altfel spus, firma propune celor selectaţi contracte de muncă în România pe şantierele proprii, şi salarii care să permită celor care se reîntorc acasă să-şi achite ratele la casele construite pentru ei, tot de către firma "Teia". În opinia lui Doru Suciu, din luna noiembrie 2008 şi până în prezent, şi-au manifestat interesul pentru acest program peste 600 de români, discuţiile continuând cu aproximativ jumătate dintre aceştia.

Cu toate acestea, mulţi români ar prefera să rămână în Spania, mai ales familiştii care au copiii înscrişi la şcoală. Din nefericire, criza a lovit comunitatea româneasca din Alcala, păstorită de preotul Adrian Pintea, tocmai când aceasta a primit un teren din partea primăriei locale pentru construcţia unei noi biserici, cea veche dovedindu-se neîncăpătoare. În plus, Alcala de Henares a intrat in cursa pentru a fi aleasa Capitala Culturală Europeană pentru 2016, fiind astfel nevoie de o forţă de muncă însemnată pentru restaurarea monumentelor oraşului.

* in Romanian Tribune Chicago

TURCIA

2009-01-28T17:44:00.000+01:00

Tara loviturilor de stat permanente
Articol serializat in Curierul Atenei, 12, 18 si 25 aprilie 2008

Daca pe continentul nostru Franta a fost pana nu demult cunoscuta ca "tara revolutiei permanente", sau Germania "tara reformelor permanente", Turcia tinde sa capete nefasta faima de "tara a loviturilor de stat permanente".

Recent, Curtea Constitutionala turca a admis o cerere de verificare a constitutionalitatii masurii guvernului Erdogan, referitoare la permisiunea ca studentele sa poarte valul islamic in scoli si universitati. Obiectivul celor care au initiat actiunea - autoritatile militare turcesti - este acela de a submina si scoate in afara legii partidul premierului, care prin Abdullah Gul a castigat recent si cursa pentru ocuparea fotoliului prezidential al republicii turce.

In anii '90, militarii turci au mai scos in afara legii un alt partid de orientare islamica, Partidul Prosperitatii (Refah), condus la acea vreme de Nekmetin Erbakan. Intr-un comentariu publicat de revista Time pe 9 februarie 1998, atrageam atentia asupra faptului ca imixtiunea militarilor in afacerile statului turc nu fac altceva decat sa il fragilizeze. Cu acea ocazie, sustineam ca "statul turc, asa cum este acum, nu este nici democratic, nici in intregime secularizat. Eforturile recente de a inlatura Refah, principalul partid islamic al tarii, de la putere vor genera tensiuni sociale. Influenta politica a partidelor islamice [din Turcia, n.a.] nu trebuie sa ii sperie pe decidentii politici din Vest [...] Un partid islamic la putere in Turcia nu va conduce automat la mai putina democratie in aceasta tara, si nu o va transforma neaparat intr-un aliat indoielnic al Vestului."

Evolutiile politice ulterioare din Turcia au dovedit validitatea opiniilor exprimate mai sus. In ultimii cativa ani, partidul islamic condus de tandemul Erdogan - Gul au asigurat stabilitatea, prosperitatea si cresterea economica a Turciei, realizari care ar fi fost imposibile in absenta unei minime solidaritati sociale, pe care regimurile anterioare din aceasta tara nu au reusit sa o atinga. Cu alte cuvinte, islamul si-a dovedit in cazul Turciei valentele politice pozitive, intr-un mod foarte similar cu realizarile postbelice ale crestin-democratilor germani sau spanioli pe continent.

Aceasta este ratiunea pentru care Comisarul Uniunii Europene pentru extindere, domnul Olli Rehn, a avertizat Curtea Constitutionala turca impotriva scoaterii - pentru a cata oara ? - inafara legii a partidului de guvernamant pe motiv ca ar submina caracterul secular al statului fondat de Kemal Ataturk pe ruinele fostului imperiu otoman.

Uniunea Europeana ofera restului lumii doua modele statale dominante. Un grup de tari europene, in frunte cu Franta, si-au fondat statele actuale prin desfiintarea sau reducerea rolului institutiilor lor politico-militare sau religioase pre-moderne (ca monarhia si biserica). Altele, ca de exemplu regatele continentale sau tari ca Germania, au reusit sa-si transforme statele imbinand armonios traditiile politico-religioase cu forme si institutii de guvernare specifice statului modern (democratie parlamentara). In cazul Spaniei, de pilda, democratia parlamentara care a inlocuit regimul militar dictatorial al generalului Franco si pastrarea institutiei monarhice au adus tarii o prosperitate fara precedent, partidul crestin-democrat de acolo contribuind din plin la stabilitatea politica si la coeziunea sociala a tarii, alaturi de Biserica Catolica.

In plus, multi economisti occidentali au ajuns la concluzia ca apartenenta la o religie - mai ales in cazul religiilor monoteiste, ca islamul, crestinismul sau iudaismul - asigura membrilor acesteia avantaje economice si sociale certe, cum ar fi "niveluri sporite de educatie si venituri, mai multe casatorii si mai putine divorturi" (Eduardo Porter, The New York Times). Pentru atingerea acestor avantaje economice si sociale, religiile trebuie impuna membrilor lor anumite reguli - valul islamic la femei, postul de Paste sau celibatul clerului catolic - care trebuie respectate pentru a asigura atat coeziunea sociala, cat si perenitatea si respectabilitatea institutiilor de cult. Astfel, religia iudaica ofera exemplul extrem al comunitatii religioase a evreilor, care a reusit sa supravietuiasca in conditii foarte vitrege timp de doua mii de ani, observand cu strictete regulile religioase, chiar in absenta unui stat care sa o protejeze. La randul ei, religia ortodoxa a asigurat supravietuirea multor natiuni actuale - romana, bulgara, sarba sau greaca - aflate sub dominatie otomana, pana la momentul obtinerii independentei.

Din punct de vedere politic si militar, statul turc otoman a fost vreme de cinci secole centrul statului universal islamic aparut dupa decaderea puterii arabe. Cu alte cuvinte, turcii au fost cei care au protejat militar civilizatia islamica in decadere si traditia religioasa musulmana, din Balcani pana in Orientul Mijlociu si Nordul Africii. O asemenea traditie indelungata nu putea ramane multa vreme nefolosita de politicienii unui stat modern relativ disfunctional, asa cum s-a dovedit a fi Turcia secolului XX. Aceiasi politicieni de talent au realizat potentialul pe care il are religia islamica in cazul Turciei, si anume faptul ca aceasta este la fel de importanta pentru stabilitatea si prosperitatea statului ca si gloriosul ei trecut militar.

Noua incercare de desfiintare a partidului condus de premierul Erdogan, in numele unui secularism strain traditiei islamice turcesti, constituie asadar o gafa politica majora. Faptul este cu atat mai contraproductiv astazi, cand Vestul face incercari sustinute, in Irak si in alte locuri din lumea islamica, pentru gasirea unei formule democratice potrivite in vederea inlocuirii autoritarismului specific lumii musulmane cu institutii si practici caracteristice statelor moderne. Miza acestui efort costisitor si de lunga durata nu este alta decat pacea si stabilitatea politica pentru cei aproximativ un miliard de musulmani, multi implicati in prezent intr-o confruntare sangeroasa cu NATO in tari ca Afganistan, Irak sau Liban. Nu in ultimul rand, sansele eradicarii terorismului islamic in absenta adoptarii unor institutii si practici democratice in lumea musulmana sunt nesemnificative. In acest complex proces de transformare si adaptare la valorile dominante ale lumii contemporane, valoarea de model oferita de evolutiile politice, economice si sociale din Turcia este de o importanta exceptionala pentru intreaga lume islamica.

Iata de ce consider ca a permite militarilor turci - obtuzi si corupti cum ii cunoastem - sa recurga din nou la o lovitura de stat impotriva electoratului tarii pentru a-si redobandi controlul asupra statului ar fi o eroare de neiertat pentru partenerii europeni ai Turciei, SUA sau Israel. In realitate, nu statul secular este in primejdie in Turcia, ci monopolul de putere pe care l-a exercitat intr-un mod mai mult sau mai putin democratic, prea multa vreme, casta militarilor turci.

Crisis-buster reading

2009-01-28T17:16:00.001+01:00

Schumpeter´s Enduring Legacy.
For many left-wing intellectuals, especially in Britain and the United States, J.A.Schumpeter was a Harvard economist who criticized Marx, did not agree much with Keynes and was fond of horses.

For most Europeans, however, especially German social scientists, J.A.Schumpeter is one of the founders of economic sociology, as well as one of the most brilliant economists of the 20th century. But Schumpeter's most lasting contribution to economic theory and analysis lies in the creation of an analytical model unrivalled to date which can be employed to credibly explain the inner workings of modern economies.

Read the full essay

Is Russia ...

2009-01-28T16:53:00.001+01:00

... Heading Towards Dictatorship ?

Ever since the close of the Russian presidential elections, Western pundits have been asking themselves whether Russia is heading towards a dictatorship of sorts, or is still trying to fulfill the democratic aspirations of the Russian electorate.

Click for full article and more...